ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1887/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 20 ianuarie 2001, petenta SC C.E.R. SA, având calitatea de pârât – recurent în dosarul nr. 7590/95/2008, a solicitat în contradictoriu cu reclamantul P.I. lămurirea și completarea dispozițiunilor deciziei civile nr. 2791 din 6 mai 2010 pronunțată în dosarul nr. 7590/95/2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea cererii se arată că petenta a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 136 din 29 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 7590/95/2008 având ca obiect exproprierea.

În faza procesuală a recursului s-a formulat și s-a susținut cererea cu privire la cheltuielile de judecată, totuși această susținere nu a fost cuprinsă în dispozitivul deciziei civile a cărei lămurire și completare se solicită: Cu alte cuvinte se susține că, s-a omis să se menționeze în dispozitivul hotărârii că odată cu respingerea recursului se respinge și cererea privind cheltuielile de judecată. În vederea soluționării cauzei s-a dispus atașarea dosarului în care s-a pronunțat decizia a cărei lămurire și completare se solicită. Analizând actele și lucrările dosarului, se va respinge ca nefondată, cererea de lămurire și completare a dispozitivului. Potrivit art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu sau a unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.

Această instituție are un caracter general în sensul că își găsește aplicațiune în privința omisiunii de a soluționa un capăt de cerere indiferent de valoarea lui. Cum, petentul a solicitat prin demersul judiciar, completarea hotărârii, pe motiv că, instanța a omis să se pronunțe și cu privire la cererea având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, este cert că, teoretic, cererea promovată se încadrează în dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ. Dar, din punct de vedere al admisibilității acțiunii, în cauză nu ne aflăm în niciuna din situațiile reglementate de acest text, având în vedere că în calea de atac a recursului părțile nu au formulat și o cerere accesorie, care să privească plata cheltuielilor de judecată.

Or, potrivit art. 129 C. proc. civ., judecătorii în toate cazurile hotărăsc numai asupra cererilor deduse judecății. Rolul activ al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de fapt este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății. Instanța nu poate iniția cereri pe seama părților în litigiu, fiind obligată să judece acțiunile cu care a fost investită, astfel cum acestea au fost formulate. Cum în speța supusă judecății părțile din proces nu au solicitat ca odată cu soluționarea recursului să se facă și aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. - plata cheltuielilor de judecată -, este cert că instanța nu se putea pronunța cu privire la o cerere accesorie cu care nu a fost investită.

Așadar, în raport de cele reținute, Înalta Curte va respinge cererea de lămurire și completare a dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de lămurire și completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2791 din 06 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2011.