ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1887/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 20 ianuarie 2001,

petenta SC C.E.R. SA, având calitatea de pârât – recurent în dosarul nr. 7590/95/2008,

a solicitat în contradictoriu cu reclamantul P.I. lămurirea și completarea

dispozițiunilor deciziei civile nr. 2791 din 6 mai 2010 pronunțată în dosarul nr.

7590/95/2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea cererii

se arată că petenta a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 136 din 29

aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 7590/95/2008

având ca obiect exproprierea. În faza procesuală a recursului s-a formulat și

s-a susținut cererea cu privire la cheltuielile de judecată, totuși această

susținere nu a fost cuprinsă în dispozitivul deciziei civile a cărei lămurire

și completare se solicită: Cu alte cuvinte se susține că, s-a omis să se

menționeze în dispozitivul hotărârii că odată cu respingerea recursului se

respinge și cererea privind cheltuielile de judecată.

În vederea

soluționării cauzei s-a dispus atașarea dosarului în care s-a pronunțat decizia

a cărei lămurire și completare se solicită.

Analizând actele și

lucrările dosarului, se va respinge ca nefondată, cererea de lămurire și

completare a dispozitivului.

Potrivit art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se

pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu sau a unei cereri

conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.

Această instituție

are un caracter general în sensul că își găsește aplicațiune în privința

omisiunii de a soluționa un capăt de cerere indiferent de valoarea lui.

Cum, petentul a

solicitat prin demersul judiciar, completarea hotărârii, pe motiv că, instanța

a omis să se pronunțe și cu privire la cererea având ca obiect plata

cheltuielilor de judecată, este cert că, teoretic, cererea promovată se

încadrează în dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ. Dar, din punct de

vedere al admisibilității acțiunii, în cauză nu ne aflăm în niciuna din situațiile

reglementate de acest text, având în vedere că în calea de atac a recursului

părțile nu au formulat și o cerere accesorie, care să privească plata

cheltuielilor de judecată.

Or, potrivit art. 129

C. proc. civ., judecătorii în toate cazurile hotărăsc numai asupra cererilor

deduse judecății.

Rolul activ al

judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de fapt

este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății.

Instanța nu poate

iniția cereri pe seama părților în litigiu, fiind obligată să judece acțiunile

cu care a fost investită, astfel cum acestea au fost formulate.

Cum în speța supusă

judecății părțile din proces nu au solicitat ca odată cu soluționarea

recursului să se facă și aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. - plata

cheltuielilor de judecată -, este cert că instanța nu se putea pronunța cu

privire la o cerere accesorie cu care nu a fost investită.

Așadar, în raport de

cele reținute, Înalta Curte va respinge cererea de lămurire și completare a

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

lămurire și completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2791 din 06 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 martie 2011.