ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6590/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2634/D din 29 iunie

2011, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, s-a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei Autoritatea națională pentru restituirea

proprietăților, fiind respinsă acțiunea reclamantei față de aceasta.

S-a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a Statului Român.

A fost admisă

acțiunea reclamantei J.F. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligat acesta să achite reclamantei

despăgubiri pentru imobilul preluat de către stat, situat în Satu Mare, înscris

în CF X, nr. top. A, B, C, reprezentând diferența dintre valoarea actuală în

suma de 416.900 RON, evaluată prin expertiza ing. T. și valoarea efectiv

încasată de 55.041,60 RON.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta invocă un

drept la despăgubiri pentru imobilul preluat de Statul Român, confirmat prin

Dispozițiile nr. X/2007, nr. Y din 25 iunie 2009, emise de Primarul

Municipiului Satu Mare în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, drept ce nu a fost

efectiv și pe deplin realizat prin mijloacele prevăzute de actul normativ

menționat, motiv pentru care reclamanta, întemeindu-și cererea pe jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, a solicitat obligarea în mod direct a

Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor

cuvenite.

În opinia instanței

de fond, Statul Român are calitate procesuală pasivă în cauza tocmai în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietății, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată din

perspectiva dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 361/2005 care prevăd în mod

expres atribuțiile acesteia în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Referitor la fondul

dedus judecății, instanța a reținut că, din probele administrate, rezultă în

mod evident că demersurile reclamantei pentru obținerea efectivă a

despăgubirilor pentru imobilul preluat nu au avut finalitate.

După cum s-a statuat

și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - respectiv hotărârea

pronunțată împotriva României - Viasu, Faimblat și Katz, mecanismul de acordare

a despăgubirilor pentru bunurile preluate în perioada comunistă este extrem de

lent și nu funcționează efectiv, sistemul de despăgubire instituit prin Fondul

"Proprietatea" este ineficient.

În considerarea

acestei jurisprudențe, cât și a celei naționale determinată de hotărârea Curții

Europene a Drepturilor Omului, tribunalul a apreciat ca întemeiată cererea reclamantei

de obligare a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la plata

despăgubirilor constând în diferența dintre valoarea actuală a imobilului,

astfel cum a fost evaluată prin expertiză și despăgubirea efectiv încasată.

Împotriva acestei sentințe

a formulat apel Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Județului Satu Mare, solicitând admiterea

apelului și modificarea sentinței apelate în sensul admiterii excepției lipsei

calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul

Român cu consecința exonerării acestei instituții de la plata despăgubirilor.

Prin Decizia nr.

226/A din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, a fost

respins ca nefondat apelul declarat de pârât, pentru următoarele considerente:

Raportat la

dispozițiile legale invocate de reclamantă în susținerea cererii de acordare a

despăgubirilor bănești, curtea de apel a apreciat ca fiind nefondate criticile

apelantului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, critici axate pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, atât sub aspectul calității procesuale pasive,

cât și al modalității de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent și

prin care se tinde la exonerarea acestuia de la plata despăgubirilor. S-a

reținut că, în mod judicios, instanța de fond și-a fundamentat soluția pe

dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor

Omului, aceasta fiind practica constantă a instanței în cauze similare,

dându-se prioritate normelor din convenție, obligatorii raportat la

dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituția României.

Date fiind aceste

temeiuri de drept, s-a reținut că aspectele invocate de apelant privind lipsa

calității procesuale pasive, respectiv modalitatea de stabilire a măsurilor

reparatorii, raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu pot fi primite,

temeinic reținând instanța de fond că față de obiectul acțiunii și temeiul

pretențiilor formulate, Statul Român are calitate procesuală pasivă, fiind titularul

obligației de a răspunde în raportul juridic dedus judecății, reprezentarea sa

în proces realizându-se prin Ministerul Finanțelor Publice, sens în care s-au

avut în vedere și dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, (art. 223 din

actualul C. civ.), precum și dispozițiile art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Satu Mare, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea deciziei instanței de apel, în

sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român,

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, și, pe cale de consecință,

respingerea acțiunii față de acest pârât și exonerarea de plata despăgubirilor.

În motivarea

recursului, se arată, în esență, că, din interpretarea prevederilor Legii nr.

10/2001 republicată, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr.

247/2005, reiese că Ministerul Finanțelor Publice nu este abilitat nici să

avizeze, nici să acorde sau să propună și nici să emită, în numele și pe seama

statului, titluri de despăgubiri. Mai mult, în temeiul art. 16 alin. (1) și (2)

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, documentația aferentă notificării în baza

Legii nr. 10/2001, însoțită de dispozițiile emise de entitățile învestite cu

soluționarea notificărilor, se predau Secretariatului Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Analizând recursul

declarat în cauză, prin prisma criticilor ce se circumscriu motivului de

nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că acestea sunt fondate, având în vedere considerentele ce

succed:

Potrivit art. 13

alin. (1) Cap. III, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, evaluarea pretențiilor

de dezdăunare/despăgubire în echivalent este atributul evaluatorilor

autorizați, desemnați de Comisia Specială pentru Stabilirea Cuantumului

Despăgubirilor în echivalent și realizarea (plata acestora) se face numai după

parcurgerea procedurii reglementate de Titlul VII din acest act normativ.

Or, potrivit art. 3

lit. a), art. 5 alin. (1) lit. d) și art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, emiterea în numele și pe seama statului de astfel de

titluri de despăgubiri este de competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, aflată în subordinea Cancelariei Primului-Ministru.

Pe baza raportului de

evaluare întocmit în cursul acestei proceduri, Comisia Centrală va proceda fie

la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea

dosarului spre reevaluare.

Dispozițiile legale

evocate stipulează astfel că stabilirea și plata despăgubirilor cuvenite

persoanelor îndreptățite în procedura legii speciale este prerogativa Comisiei

Centrale de pe lângă Cancelaria Primului-Ministru și, nicidecum, o obligație în

sarcina Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român.

În acest sens a decis

și Înalta Curte de Casație și Justiție care, într-un recurs în interesul legii,

a stabilit prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 că acțiunile în acordarea

de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit

în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe

dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 13 din această convenție,

sunt inadmisibile.

Ca urmare, pentru

considerentele menționate, constatându-se a fi fondate criticile pârâtului

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, se va admite recursul, va fi

modificată decizia curții de apel și, urmare a admiterii apelului aceluiași

pârât împotriva Sentinței nr. 2634/D din 29 iunie 2011 a Tribunalului Satu

Mare, secția civilă, va fi schimbată în parte sentința, în sensul admiterii

excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia și respingerii acțiunii

și față de Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român,

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Satu Mare împotriva Deciziei nr. 226/A din 14

decembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Modifică decizia

recurată, în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Statul Român,

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Satu Mare împotriva Sentinței nr. 2634/D din 29

iunie 2011 a Tribunalului Satu Mare, secția civilă.

Schimbă sentința în

parte, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a

acestuia și respinge acțiunea și față de Statul Român, reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

Menține restul

dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL