ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6590/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2634/D din 29 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea națională pentru restituirea proprietăților, fiind respinsă acțiunea reclamantei față de aceasta. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român. A fost admisă acțiunea reclamantei J.F. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligat acesta să achite reclamantei despăgubiri pentru imobilul preluat de către stat, situat în Satu Mare, înscris în CF X, nr. top. A, B, C, reprezentând diferența dintre valoarea actuală în suma de 416.900 RON, evaluată prin expertiza ing.

T. și valoarea efectiv încasată de 55.041,60 RON. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta invocă un drept la despăgubiri pentru imobilul preluat de Statul Român, confirmat prin Dispozițiile nr. X/2007, nr. Y din 25 iunie 2009, emise de Primarul Municipiului Satu Mare în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, drept ce nu a fost efectiv și pe deplin realizat prin mijloacele prevăzute de actul normativ menționat, motiv pentru care reclamanta, întemeindu-și cererea pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a solicitat obligarea în mod direct a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor cuvenite. În opinia instanței de fond, Statul Român are calitate procesuală pasivă în cauza tocmai în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată din perspectiva dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 361/2005 care prevăd în mod expres atribuțiile acesteia în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Referitor la fondul dedus judecății, instanța a reținut că, din probele administrate, rezultă în mod evident că demersurile reclamantei pentru obținerea efectivă a despăgubirilor pentru imobilul preluat nu au avut finalitate. După cum s-a statuat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - respectiv hotărârea pronunțată împotriva României - Viasu, Faimblat și Katz, mecanismul de acordare a despăgubirilor pentru bunurile preluate în perioada comunistă este extrem de lent și nu funcționează efectiv, sistemul de despăgubire instituit prin Fondul "Proprietatea" este ineficient.

În considerarea acestei jurisprudențe, cât și a celei naționale determinată de hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, tribunalul a apreciat ca întemeiată cererea reclamantei de obligare a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor constând în diferența dintre valoarea actuală a imobilului, astfel cum a fost evaluată prin expertiză și despăgubirea efectiv încasată. Împotriva acestei sentințe a formulat apel Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Satu Mare, solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței apelate în sensul admiterii excepției lipsei calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român cu consecința exonerării acestei instituții de la plata despăgubirilor.

Prin Decizia nr. 226/A din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârât, pentru următoarele considerente: Raportat la dispozițiile legale invocate de reclamantă în susținerea cererii de acordare a despăgubirilor bănești, curtea de apel a apreciat ca fiind nefondate criticile apelantului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, critici axate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, atât sub aspectul calității procesuale pasive, cât și al modalității de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent și prin care se tinde la exonerarea acestuia de la plata despăgubirilor.

S-a reținut că, în mod judicios, instanța de fond și-a fundamentat soluția pe dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, aceasta fiind practica constantă a instanței în cauze similare, dându-se prioritate normelor din convenție, obligatorii raportat la dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituția României.

Date fiind aceste temeiuri de drept, s-a reținut că aspectele invocate de apelant privind lipsa calității procesuale pasive, respectiv modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii, raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu pot fi primite, temeinic reținând instanța de fond că față de obiectul acțiunii și temeiul pretențiilor formulate, Statul Român are calitate procesuală pasivă, fiind titularul obligației de a răspunde în raportul juridic dedus judecății, reprezentarea sa în proces realizându-se prin Ministerul Finanțelor Publice, sens în care s-au avut în vedere și dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, (art. 223 din actualul C. civ.), precum și dispozițiile art. 3 pct. 81 din H.G.

nr. 34/2009. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Satu Mare, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea deciziei instanței de apel, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii față de acest pârât și exonerarea de plata despăgubirilor. În motivarea recursului, se arată, în esență, că, din interpretarea prevederilor Legii nr. 10/2001 republicată, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 247/2005, reiese că Ministerul Finanțelor Publice nu este abilitat nici să avizeze, nici să acorde sau să propună și nici să emită, în numele și pe seama statului, titluri de despăgubiri.

Mai mult, în temeiul art. 16 alin. (1) și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, documentația aferentă notificării în baza Legii nr. 10/2001, însoțită de dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, se predau Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma criticilor ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, având în vedere considerentele ce succed: Potrivit art. 13 alin. (1) Cap. III, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, evaluarea pretențiilor de dezdăunare/despăgubire în echivalent este atributul evaluatorilor autorizați, desemnați de Comisia Specială pentru Stabilirea Cuantumului Despăgubirilor în echivalent și realizarea (plata acestora) se face numai după parcurgerea procedurii reglementate de Titlul VII din acest act normativ.

Or, potrivit art. 3 lit. a), art. 5 alin. (1) lit. d) și art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, emiterea în numele și pe seama statului de astfel de titluri de despăgubiri este de competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aflată în subordinea Cancelariei Primului-Ministru. Pe baza raportului de evaluare întocmit în cursul acestei proceduri, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. Dispozițiile legale evocate stipulează astfel că stabilirea și plata despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite în procedura legii speciale este prerogativa Comisiei Centrale de pe lângă Cancelaria Primului-Ministru și, nicidecum, o obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român.

În acest sens a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție care, într-un recurs în interesul legii, a stabilit prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile.

Ca urmare, pentru considerentele menționate, constatându-se a fi fondate criticile pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, se va admite recursul, va fi modificată decizia curții de apel și, urmare a admiterii apelului aceluiași pârât împotriva Sentinței nr. 2634/D din 29 iunie 2011 a Tribunalului Satu Mare, secția civilă, va fi schimbată în parte sentința, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia și respingerii acțiunii și față de Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Satu Mare împotriva Deciziei nr. 226/A din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Modifică decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Satu Mare împotriva Sentinței nr. 2634/D din 29 iunie 2011 a Tribunalului Satu Mare, secția civilă. Schimbă sentința în parte, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și respinge acțiunea și față de Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2012. Procesat de GGC - CL