ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2866/2013

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

La data de 31 martie 2010

reclamanții P.O., P.F., P.E., P.T. și C.D., au chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român prin C.N.D.N.R. SA, solicitând pronunțarea unei hotărâri care să stabilească

valoarea reală a imobilului expropriat precum și acordarea de daune echitabile urmare

a exproprierii efectuate.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, pârâta a invocat excepția tardivității acțiunii civile și a solicitat

respingerea acesteia.

Învestit cu soluționarea

cauzei, Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 2551 pronunțată la data de 23

noiembrie 2011, a respins excepția tardivității acțiunii și, pe fond, a respins

acțiunea formulată de reclamanții P.O., P.F., P.E., P.T. și C.D. în contradictor

cu Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut, în esență, că oferta de despăgubire a statului,

în calitate de expropriator a fost stabilită cu respectarea prevederilor legale,

fapt care îi conferă justețe, legalitate și temeinicie.

Așa cum rezultă din încheierile

de ședință și conceptele dosarului la judecarea litigiului procurorul nu a participat.

Împotriva acestei hotărâri

au formulat apel reclamanții P.O., P.F., P.E., P.T. și C.D. criticând-o pentru netemeinicie.

Apelanții au susținut

că procesul-verbal din 12 octombrie 2006, semnat de defunctul P.C., nu poate echivala

cu acceptarea valorii despăgubirilor, la data la care a fost semnat necunoscându-se

suprafața expropriată și nici durata lucrărilor sau data la care se emite hotărârea

de stabilire a despăgubirilor.

De asemenea, la acea dată

nu se putea aprecia valoarea daunelor indirecte produse proprietarului terenului

expropriat.

Legea nr. 198/2004, prin

art. 9, se referă la hotărârea de stabilire a despăgubirilor și nu condiționează

admisibilitatea unei astfel de acțiuni de acceptarea sau neacceptarea despăgubirilor,

o astfel de acțiune soluționându-se conform dispozițiilor art. 21-27 din Legea

nr. 33/1994.

În opinia apelanților

valoarea stabilită se situează la jumătate din valoarea imobilului expropriat, valoarea

justă a despăgubirilor fiind de 168.134 RON.

În consecință apelanții

au solicitat modificarea în tot a sentinței în sensul stabilirii valorii terenului

expropriat la suma de 270.000 RON și a daunelor colaterale la suma de 60.000 RON.

Prin întâmpinare, C.N.A.D.N.R.

SA - Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași a solicitat respingerea apelului

ca neîntemeiat.

Nu s-au administrat probe

noi în apel.

Interpelați de către instanță,

apelanții, prin avocat, au precizat că nu mai au alte cereri de formulat, solicitând

totodată trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Iași, motivat de neparticiparea

procurorului în proces la prima instanță, contrar prevederilor Legii nr. 33/1994.

Procurorul de ședință

a susținut obligativitatea participării reprezentantului Parchetului în litigiul

pendinte.

Curtea de Apel Iași, secția

civilă, prin decizia nr. 36 din 26 martie 2012 a respins apelul reclamanților.

Analizând cu prioritate

obligativitatea participării procurorului în cauză prin raportare la prevederile

art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, Curtea a constatat neîntemeiată susținerea reclamanților-apelanți.

În speță reclamanții au

investit instanța de fond cu acțiunea având ca obiect stabilirea valorii reale a

imobilului expropriat precum și acordarea de daune echitabile pentru acest imobil,

invocând în drept prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Procedura de soluționare

a cererilor de expropriere și de stabilire a despăgubirilor este prevăzută de cap.

IV „Exproprierea și stabilirea despăgubirilor” al Legii nr. 33/1994, care cuprinde

art. 21-29.

Curtea a constatat că

art. 21-24 din lege se referă la procedura exproprierii, în timp ce art. 25-27 se

referă la procedura stabilirii despăgubirilor, art. 28, 29 nefiind relevante în

cauză.

Potrivit dispozițiilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 soluționarea cererii de expropriere se face

cu participarea obligatorie a procurorului.

Având în vedere topografia

textelor și precizarea expresă a obligativității participării procurorului doar

la soluționarea cererii de expropriere, Curtea a apreciat că această obligativitate

nu poate fi extinsă și la soluționarea cererilor de stabilire a despăgubirilor,

cum greșit susțin apelanții.

Curtea a constatat că,

în același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia

nr. VI din 27 septembrie 1999 pronunțată de secțiile unite în recursul în interesul

legii, obligatorie pentru instanțe.

Astfel, prin această decizie

s-a statuat că Legea nr. 33/1994 prevede la art. 23 alin. (1) participarea obligatorie

a procurorului numai la soluționarea cererii de expropriere.

Cum participarea procurorului

în proces este obligatorie numai în cazurile prevăzute de lege și nici o dispoziție

a Legii nr. 33/1994 nu face referire la obligativitatea participării procurorului

în cauzele având ca obiect stabilirea despăgubirilor, Curtea a apreciat că participarea

procurorului la soluționarea acestor cauze nu este obligatorie.

Aceleași argumente de

topografie a textelor și de prevedere expresă în lege a obligativității participării

procurorului au fost folosite de Înalta Curte de Casație și Justiție și într-o decizie

de speță recentă (decizia nr. 8220 din 18 noiembrie 2011).

Pe fondul cauzei, Curtea

a constatat apelul neîntemeiat, reținând că P.C., proprietarul terenului expropriat

în suprafață de 5004 mp, autorul reclamanților a semnat procesul-verbal din 12

octombrie 2006 prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirii la suma de 83.562,50

RON și în care se consemnează că a fost de acord cu acest cuantum.

Prin semnarea acestui

înscris P.C. a consimțit la despăgubirile stabilite de intimată.

Apelanții nu au invocat

în cauză vicierea sau lipsa consimțământului autorului lor la data încheierii actului

astfel că, în calitatea lor de moștenitori ai fostului proprietar, semnătura acestuia

le este opozabilă.

Curtea a respins, totodată,

și critica referitoare la subevaluarea terenului expropriat prin hotărârea din 05

octombrie 2000, având în vedere faptul că aceasta se întemeiază pe procesul-verbal

din 12 octombrie 2006, care a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite și cu care

defunctul P.C. a fost de acord, dar și împrejurarea că reclamanții nu au probat,

în condițiile Legii nr. 33/1994, pe care își întemeiază acțiunea, o altă valoare

a despăgubirilor.

În ce privește solicitarea

de despăgubiri pentru lotul de teren, în suprafață de 3.030 mp, Curtea a constatat

că acesta nu a făcut obiectul exproprierii, rămânând în proprietatea reclamanților,

cum corect a reținut instanța de fond.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Principala critică a vizat

faptul că participarea procurorului în litigiul pendinte este obligatorie.

A susținut că potrivit

dispoz. art. 23 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică soluționarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie

a procurorului, iar în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004,

expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanței și

că acțiune formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Se critică și faptul că

instanța de apel a respins critica reclamanților referitoare la subevaluarea terenului

expropriat cu motivarea că reclamanții nu au administrat probe în acest sens, deși

instanța era datoare să aibă rol activ în conformitate cu dispozițiile art. 129

pct. 5 C. proc. civ. și putea ordona ea însăși probele pe care le considera necesare

pentru „aflarea adevărului”.

Examinând decizia recurată

prin prisma criticilor Înalta Curte, constată recursul formulat în cauză fondat

pentru următoarele considerente:

Deși a analizat cu prioritate

obligativitatea participării procurorului în cauză, instanța de apel a constatat,

în mod eronat, că această obligativitate nu poate fi extinsă și la soluționarea

cererilor de stabilire a despăgubirilor, critica de nelegalitate fiind fondată.

La fond, soluționarea

litigiului s-a făcut în baza Legii cadru nr. 198 din 25 mai 2004 privind unele măsuri

prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale.

Art. 9 din această lege

statuează că expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzut la art.

8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubiri pentru

exproprierea imobilului, se poate adresa instanței judecătorești competente, iar

acțiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică.

Art. 23 al Legii nr. 33/1994,

sus citate, prevede că soluționarea cererii de expropriere se face cu participarea

obligatorie a procurorului, întrucât exproprierea este o măsură de excepție care

reprezintă un tot unitar cu toate consecințele juridice ce derivă din aceasta. Despăgubirile

ce trebuiesc acordate foștilor proprietari trebuie să fie juste, echitabile și în

concordanță cu normele internaționale.

Se observă că norma sus-citată

este imperativă, iar nerespectarea ei este de natură a atrage nulitatea hotărârii

astfel pronunțată.

Având în vedere că participarea

procurorului este obligatorie în litigiile privind cererile de expropriere și despăgubiri

potrivit textelor de lege mai sus enunțate, se reține că nu a fost legal compus

completul de judecată, ceea ce atrage casarea deciziei deoarece instanța nu a fost

alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Or, așa cum rezultă din

lucrările și actele cauzei, soluționarea litigiului în prima instanță s-a realizat

în absența procurorului de la dezbateri, participarea procurorului în proces (inclusiv

civil), de participant la judecată, desfășurându-se în temeiul unei dispoziții legale

(art. 45 alin. (4) C. proc. civ. în speță), iar participarea în litigii, de natura

celui în speță, fiind obligatorie potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr.

198 din 25 mai 2004 cu referire la 21-27 din Legea nr. 33/1994, texte anterior menționate.

Cât privește decizia

nr. VI din 27 septembrie 1999 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în recursul în interesul legii, obligatorie pentru instanțe,

Curtea de Apel a reținut greșit că prin aceasta s-a statuat neobligativitatea participării

procurorului în litigii având ca obiect solicitarea de despăgubiri pentru exproprieri

pentru cauză de utilitate piublică.

Înalta Curte pronunțând

decizia anterior menționată în soluționarea recursului în interesul legii cu privire

la aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea

de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi și la

participarea procurorului la judecarea cererilor de retrocedare a imobilelor expropriate

a decis că „2. La judecarea cererilor de retrocedare a imobilelor expropriate participarea

procurorului nu este obligatorie”.

Prin urmare, doar în această

situație, a retrocedării imobilelor expropriate, participarea procurorului nu este

obligatorie, din considerentele acestei decizii rezultând că în interpretarea textului

normativ, Înalta Curte a stabilit că participarea procurorului este obligatorie

în cazul soluționării cererilor de expropriere și a contestațiilor împotriva propunerilor

de expropriere (art. 21-29 din lege).

Pentru aceste considerente,

ce fac inutilă examinarea celorlalte critici ale recurentului, Înalta Curte constată

că recursul este fondat și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 raportat la

art. 312 C. proc. civ. și art. 297 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 202/2010, va admite recursul, va casa decizia atacată, va admite apelul

declarat de reclamanții P.O., P.F., P.E., P.T. și C.D. împotriva sentinței civile

nr. 2552 din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Iași, secția I civilă, pe care o va

anula în totalitate și va trimite cauza, pentru evocarea fondului, la aceeași curte

de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei nr. 36 din 26 martie

2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Casează decizia recurată.

Admite apelul declarat

de reclamanții P.O., P.F., P.E., P.T. și C.D. împotriva sentinței civile nr. 2552

din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Iași, secția I civilă.

Anulează în tot sentința

Tribunalului Iași și trimite cauza la aceeași curte de apel pentru judecarea procesului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 27 mai 2013.