ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2186/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2186/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Prin cererea
înregistrată la data de 20 martie 2013, petentul T.G. a solicitat completarea
dispozitivului Deciziei nr. 1447 din 18 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în
Dosarul nr. 6336/1/2013, în sensul pronunțării instanței asupra obligării
intimatei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea sa, respectiv suma
totală de 2800 RON, reprezentând: 1000 RON onorariu avocat; 1200 RON onorariu
expertiză - dosar fond; 300 RON onorariu avocat recurs și 300 RON onorariu
avocat revizuire.
În susținerea
cererii, petentul a arătat că a intimata i-a produs pagube materiale și morale,
întrucât a refuzat și refuză să aplice indexările și recalculările drepturilor
de pensie cuvenite legal, în temeiul legislației specifice. De asemenea,
consideră că aceasta trebuia să fie obligată la plata cheltuielilor de
judecată.
Înalta Curte va
respinge cererea formulată, în temeiul următoarelor considerente:
Potrivit art. 281
2
C. proc. civ., “dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra
unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau
incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se
poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în
cazul hotărârilor date în fond după casare cu reținere, în termen de 15 zile de
la pronunțare”.
Omisiunea instanței
de a se pronunța cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se
circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat, sens în care
aceasta se poate pronunța, prin hotărâre separată, asupra cererii de
completare.
Art. 274 alin. (1) C.
proc. civ. instituie regula conform căreia “partea care cade în pretenții va fi
obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Dreptul la acordarea
cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport
juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții
câștigătoare a procesului.
Acest drept este
recunoscut părții atunci când ea a solicitat cheltuieli de judecată, dar
instanța a omis să se pronunțe asupra lor.
În speță, Înalta
Curte constată că petentul T.G., care a învestit instanța cu judecarea
contestației în anulare ce a fost soluționată prin Decizia nr. 1447 din 18
martie 2013 a cărei completare a solicitat-o în prezenta cauză, nu a formulat
în acest litigiu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată.
Or, potrivit art. 274
C. proc. civ. instanța acordă cheltuieli de judecată numai la cerere,
neputându-le acorda din oficiu, un astfel de demers excedând rolului său activ
consfințit de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
De altfel, față de
soluția pronunțată prin Decizia nr. 1447 din 18 martie 2013 a Înaltei Curți, de
respingere, ca inadmisibilă, a contestației în anulare formulate de petent, nu
s-ar putea reține că intimata Casa de Pensii a municipiului București a căzut
în pretenții, fiind în culpă procesuală.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte va respinge cererea petentului T.G. de completare a
dispozitivului Deciziei nr. 1447 din 18 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în
Dosarul nr. 6336/1/2012, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea
formulată de petentul T.G., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 15 aprilie 2013.
Procesat de GGC - DG