ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1762/2013

Prin încheierea din

data de 25 noiembrie 2010 pronunțată în Dosar nr. 398/3/2010 al Tribunalului

București, secția a III-a civilă, a fost respinsă cererea de îndreptare a

erorii materiale formulate de reclamanta M.M. în contradictoriu cu pârâtul

Municipiul București prin Primarul General cu privire la dispozitivul Sentinței

civile nr. 135/2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

S-a reținut că

numărul și etajul apartamentului revendicat de reclamantă au fost menționate cu

putere de lucru judecat prin Decizia nr. 300/2009 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, respectiv nr. 7, et. 3, și că o modificare a acestora nu

este justificată.

Prin aceeași

încheiere a fost respinsă și cererea de lămurire a dispozitivului Sentinței nr.

195/2001, în sensul de a include în competența apartamentului revendicat și

alte încăperi, cu motivarea că o atare cerere nu a făcut obiectul judecății de

fond în procesul inițial.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamanta arătând că din actele depuse la dosarul inițial a

rezultat atât numărul și etajul la care este situat apartamentul cât și

componența acestuia.

Apelul a fost respins

prin Decizia civilă nr. 365/2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, cu motivarea că pretențiile reclamantei nu pot fi soluționate pe calea

aleasă, aceea a îndreptării erorii materiale și respectiv a lămuririi dispozitivului.

Recursul declarat de

reclamantă a fost admis prin Decizia civilă nr. 2621/2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă, iar decizia recurată a fost casată și

trimisă spre rejudecare pe fond doar cu privire la capătul de cerere privind

lămurirea dispozitivului, cu mențiunea în considerentele deciziei că se va avea

în vedere componența apartamentului nr. 7, et. 3, restituit reclamantei.

Prin Decizia nr. 351A

din 15 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins

ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, pe fondul cererii de lămurire dispozitiv, instanța a reținut

următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 135/2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a admis în

parte acțiunea reclamantei și s-a dispus lăsarea în proprietatea acesteia a

apartamentului nr. 8, (fost nr. 7) et. 3, din București, str. Lahovari nr. 33,

sector 1, în prezent str. George Enescu nr. 33.

S-a reținut că

reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra apartamentului prin

actele depuse la pagina 3- 8 dosar fond, respectiv, un act de vânzare -

cumpărare al autorului reclamantei și o convenție matrimonială prin care

reclamanta a dobândit imobilul, însă din cuprinsul acestora nu a rezultat

configurația apartamentului vizat, situație care nu poate fi reținută nici din

succesiunea actelor emise de unitatea de stat care a administrat imobilul și

nici din celelalte acte depuse sau invocate de reclamantă.

În calea de atac a

recursului reclamanta a depus o schiță a apartamentului nr. 7, et. 3,

nerelevantă însă în cauză pentru că nu poate certifica identitatea

configurației actuale a apartamentului cu cea dobândită de reclamantă în anul

1941, în condițiile în care reclamantei i-a fost restituit apartamentul în considerația

actelor de proprietate încheiate în anii 1931 și 1941.

Împotriva acestei

decizii, reclamantul M.C.R., în calitate de succesor al mamei sale M.M.a

formulat recurs, indicând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În motivarea

recursului, recurentul reclamant a susținut că hotărârea instanței de apel este

netemeinică întrucât s-a raportat la actele depuse pentru perioada anilor 1931,

1941 și nu la dovezile administrate pentru anul 1964, anul în care a avut loc

preluarea imobilului.

Mai arată că în actul

de donație este prezentată configurația apartamentului care este identică cu

cea realizată de departamentul specializat din cadrul primăriei capitalei după

ce l-a preluat în administrare. A solicitat admiterea recursului și modificarea

deciziei în sensul admiterii cererii de lămurire a dispozitivului sentinței

pentru a o pune în executare.

Înalta Curte urmează

a constata nul recursul, excepție invocată în ședința publică din data de 28

martie 2013, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea

greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea

acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.

304 C. proc. civ.

Per a contrario, dacă

dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din

cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță,

nemulțumirea recurentului reclamant vizează modul de interpretare a probelor

administrate care au condus la stabilirea unei anumite situații de fapt, ce se

constituie într-o critică de netemeinicie care însă nu mai poate constitui

motiv de recurs în actuala reglementare a instituției acestei căi de atac.

Astfel, recurentul nu

combate cu argumente structurate juridic considerentele reținute de instanța de

apel prin decizia recurată, din conținutul criticilor formulate nerezultând

care dispoziție legală a fost încălcată sau greșit aplicată pentru a atrage

incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat ca temei

legal.

Recurentul reclamant

tinde la o reapreciere a probelor administrate, ceea ce față de actuala

configurație a art. 304 C. proc. civ. nu mai este posibilă.

Susținerile cu

privire la înscrisurile la care trebuia să se raporteze instanța de apel, în

raport de care descrierea imobilului făcută în actul de preluare din anul 1964

era identică cu cea din schița depusă de primărie, rezultând astfel că

apartamentul nu a suferit modificări, nu pot fi analizate deoarece reaprecierea

probelor nu mai constituie motiv de recurs, în urma abrogării cazurilor de

casare prevăzute de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. (prin art. I pct. 112 din

O.U.G. nr. 138/2000) și, respectiv, art. 304 pct. 10 din același cod (prin art.

I pct. 111 din O.U.G. nr. 138/2000, introdus prin art. I pct. 49 din Legea nr.

219/2005).

Prin urmare,

neprecizând care dispoziții legale au fost încălcate sau în ce ar consta

greșita aplicare a legii, recurentul reclamant nu a formulat critici care să se

circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și prin urmare cenzurarea deciziei instanței de apel din perspectiva acestui

motiv de recurs nu se poate realiza.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 303

din același cod, Înalta Curte va constata nulitatea recursului, neexistând

motive de ordine publică, care să poată fi cenzurate și din oficiu, de către

instanță, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul M.C.R. împotriva Deciziei nr. 351A din 15 octombrie

2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2013.

Procesat de GGC - DG