ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1726/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2213 din 21 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele M.M., M.S.G. și B.C.M. în contradictoriu cu pârâtul municipiul București prin primarul general, ca neîntemeiată. Apelul formulat de reclamante împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 396/A din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Ciulea de Apel București, secția a IV-a civilă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora au susținut următoarele critici de nelegalitate: Aparent instanța de apel a analizat doar criticile cu privire la dreptul de proprietate asupra spațiului situat la etajul 2 al imobilului din litigiu, însă practic nu a analizat aceste critici, reformulându-le și ajungând la concluzia greșită că nu dețin niciun drept de proprietate asupra spațiului aflat la etajul 2. Au mai susținut că spațiul în litigiu le-a fost restituit prin dispoziția din 2006 emisă de primarul general al municipiului București, iar prin hotărârea din 2010, expropriatorul le-a recunoscut calitatea de proprietari, dispunând și plata unei despăgubiri, astfel încât în mod greșit instanța de apel a respins cererea de efectuare a unei expertize pentru evaluarea spațiului situat la etajul 2 al imobilului.

Reclamantele-recurente au mai invocat încălcarea dreptului la dovedirea prejudiciului moral, întrucât instanța de judecată a anulat capătul de cerere privind daunele morale, ca netimbrat. Prin Decizia nr. 4934 din 26 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele B.C.M., M.M., M.S.G. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele: Criticile recurentelor au fost analizate din perspectiva cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., neputând fi încadrate, în raport de conținutul lor, în cazurile invocate - pct. 5 și 8 ale aceluiași art. 304. Nelegaiitatea îndeplinirii procedurii de citare se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., respectiv încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În speță, reclamantele-recurente au criticat faptul că prin expertiza dispusă de prima instanță a fost expertizat un alt imobil decât cel din litigiu și că în mod greșit a fost anulat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, ca netimbrat, deci nu invocă un viciu de procedură. Faptul că instanța de ape! nu a încuviințat o nouă expertiză nu constituie o încălcare a formelor de procedură pentru a fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Deși recurentele invocă și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci ia interpretarea greșită a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.

Modul în care instanța cie apel a interpretat, în stabilirea situației de fapt, expertiza tehnică dispusă de prima instanță și dispozițiile de restituire emise de primarul generai al municipiului București nu pot face obiect de analiză în recurs. Recurentele-reclamante nu au formulat în concret nicio critică referitoare la calitatea motivării deciziei de apel, de natura celor descrise în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., respectiv absența motivelor care au condus la adoptarea soluției ori existența unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare ia aplicarea greșită a legii nu este întemeiată.

În baza dispoziției din 19 iunie 2006 emisă de primarul generai ai municipiului București, emisă conform Legii nr. 10/2001, s-a restituit în natură, în proprietatea reclamanților imobilul situat în București, sector 1, compus din construcții de tip B și tip A (S+P+3), cu excepția apartamentului situat la etajul I, vândut în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare-cumpărare din 1988, cu cota de teren aferentă în suprafața de 15,21 mp și a etajului 2 împreună cu terenul aferent în suprafața de 47,32 mp și teren în suprafață de 309,47 mp din suprafața totală de 372,00 mp.

Prin dispoziția din 14 decembrie 2006 emisă de primarul generai ai municipiului București, a fost modificat art. 1 al dispoziției din 19 iunie 2006 în sensul că s-a restituit în natură în proprietatea reclamanților imobilul situat în București, sector 1, compus din teren în suprafață de 325,11 mp din suprafața totală de 372,00 mp și construcții de tip (b) și tip A (S+P+3), (cu excepția apartamentului situat la etajul 1, vândut în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare - cumpărare din 1998, cu cota aferentă de teren în suprafață de 15,21 mp și a apartamentului situat la etajul 2, vândut în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare cumpărare din 2000, cu cota de teren aferentă în suprafață de 31,68 mp), care se identifică conform pianului topografic scara 1: 500. Celelalte prevederi ale dispoziției din 19 iunie 2006 au rămas neschimbate.

Prin sentința civilă nr. 728 din 5 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a 10-a civilă, s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a imobilului proprietatea pârâților N.M. și N.M. situat în București, sector 1 cu suprafața utilă de 99,07 mp, împreună cu cota indiviză din părțile de folosință comună și 31,68 mp teren aflat sub construcție. Prin urmare, reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra etajului 2 al imobilului în litigiu, astfel încât în mod corect acțiunea a fost respinsă. Referitor la greșita anulare a capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, din considerentele hotărârii primei instanțe rezultă că a fost respins și nu anulat, ca netimbrat, dat fiind că acest capăt de cerere este accesoriu cererii principale de stabilire a despăgubirilor și subsecvent cererii de obligare la finalizarea exproprierii.

Cum reclamantele nu au calitatea de proprietari ai apartamentului expropriat, nu au nici calitatea de a ataca hotărârea de expropriere, întrucât nu are ca efect micșorarea patrimoniului acestora. Împotriva acestei din urmă decizii au formulat contestație în anulare reclamantele B.C.M., M.M., M.S.G., în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. și au solicitat anularea acestei hotărâri și rejudecarea recursului. În motivare, contestatoarele au arătat că instanța de recurs nu a analizat toate motivele de recurs invocate: neanalizarea motivelor de apel; existența dreptului de proprietate; greșita identificare a imobilului expropriat prin hotărârea din 2010; încălcarea dreptului la dovedirea prejudiciului moral; lipsa dreptei și prealabilei despăgubiri.

Instanța de recurs nu a răspuns ia prima critică, respectiv neanalizarea motivelor de apel de către instanța de apel, respectiv restituirea unei părți din etajul 2 prin dispoziția din 2006, întabularea în cartea funciară a spațiului de la etajul 2 care le-a fost restituit, recunoașterea dreptului de proprietate de către intimata-pârâtă. Instanța de apel nu a analizat nici criticile ce vizau expertizarea unei alte părți din imobil și daunele morale. Aceste critici invocate prin motivele de recurs nu au fost analizate cu ocazia judecării recursului și nu s-a motivat că ar fi nefondate. Cu privire la critica vizând existența dreptului de proprietate, instanța de recurs nu s-a pronunțat, ca și instanțele fondului, refuzând să analizeze toate actele depuse la dosar, din care rezultă faptul că reclamantele au avut în proprietate etajul 2 al clădirii, cu excepția apartamentului.

Referitor la critica din motivele de recurs vizând refuzul instanței de apel de a efectua o nouă expertiză, în condițiile în care reclamantele învederaseră prin motivele de apel greșita identificare a imobilului în fața instanței de fond, instanța de recurs nu a făcut nicio analiză, însă a respins și acest motiv de recurs. Contestația în anulare este fondată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motiyele de modificare sau de casare.

În cauză, Înalta Curte constată că sunt întrunite cerințele textului legal menționat, instanța de recurs emițând să cerceteze primele două motive de recurs indicate de către recurenteîe-reciamante, respectiv neanalizarea motivelor de apel de către curtea de apel și existența dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu. Cu privire la acest din urmă motiv, recurentele au susținut că, din actele depuse la dosar rezultă faptul că au avut în proprietate etajul 2 al clădirii, cu excepția apartamentului. Astfel, instanța de recurs a constatat neîntemeiată critica formulată de reclamante în baza motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după care a redat cele dispuse prin dispozițiile din 19 iunie 2006 și din 14 decembrie 2006, emise de primarul general al municipiului București, în temeiul Legii nr. 10/2001, precum și prin sentința civilă nr. 728 din 5 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Instanța de recurs a concluzionat în sensul că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra etajului 2 al imobilului în litigiu, astfel încât în mod corect acțiunea a fost respinsă. Această motivare este insuficientă, în raport cu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care consacră principiul general privind motivarea hotărârilor. Expunerea de argumente a soluției pronunțate în recurs nu răspunde în mod concret celor două critici de nelegalitate invocate prin motivele de recurs, mai sus enunțate. În cazul în care motivarea este insuficientă, deoarece nu se arată care sunt argumentele pentru care cererile și mijloacele de apărare invocate de parte prin recursul dedus judecății au fost Măturate, se constată lipsa considerentelor de natură să explice în fapt și în drept soluția adoptată de instanța de recurs.

Această omisiune reprezintă și o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Conform jurisprudenței C.E.D.O., noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care au fost supuse analizei și să dea un răspuns argumentelor juridice esențiale, care pot influența soluția ce ar putea fi pronunțată în cauză.

În hotărârea din 28 aprilie 2005 pronunțată în cauza „Albina contra României", Curtea a reținut încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție, deoarece „simplul fapt că instanța de recurs a reamintit hotărârile adoptate în speță de către instanțele inferioare și argumentele în baza cărora acestea s-au întemeiat, nu putea să o scutească de obligația de a examina problemele ridicate în recurs de către reclamant." Având în vedere considerentele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestația în anulare, va anula decizia atacată și va fixa termen pentru rejudecarea recursului, cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de contestatoarele B.C.M., M.M., M.S.G. împotriva Deciziei nr. 4034 din data de 26 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Anulează decizia și fixează termen pentru soluționarea recursului la data de 23 septembrie 2014. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2014.