ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1150/2013

Asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 6/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală în Dosarul nr. 3401/97/2012 s-a dispus, în baza art. 522 C. proc. pen. rap.la art. 404 - 408 C. proc. pen., respingerea ca inadmisibilă a cererii de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul M.V.E., deținut în Penitenciarul B.M..

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 9801/97/2012, condamnatul M.V.E. a solicitat, în baza art. 522

1

C. proc. pen., rejudecarea cauzei penale care a format obiectul Dosarului nr. 8578/97/2009 al Tribunalului Hunedoara și în care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani.

În

motivarea cererii, condamnatul a arătat că hotărârea de condamnare susmenționată a fost dată în lipsa sa, nefiind prezent la judecarea cauzei întrucât a plecat din țară în martie 2009, iar ulterior extrădat din Italia la data de 09 iunie 2011.

La termenul de judecată din 09 ianuarie 2013, tribunalul a pus în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, reținând următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara cu nr. 522/P/2007 din 27 noiembrie 2008, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M.V.E., alături de alți 13 inculpați, sub acuzația săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen..

Prin sentința penală nr. 192 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală în Dosar nr. 8578/97/2008, alături de ceilalți inculpați, inculpatul M.V.E. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și, respectiv, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

În

baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele susmenționate, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare.

Totodată, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii o exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile prev. de art. 71 C. pen.

Împotriva hotărârii de condamnare a formulat apel inculpatul M.V.E., prin avocat ales, susținând că pedepsele aplicate sunt nejustificat de aspre în condițiile în care datele personale favorabile ale inculpatului se circumscriu art. 74 C. pen..

Deopotrivă, hotărârea de condamnare a fost atacată de ceilalți inculpați cercetați în cauză, precum și de parchet care a susținut că pedepsele stabilite de prima instanță nu au fost corect individualizate în raport de gravitatea deosebită a faptelor și starea particulară a fiecărui inculpat la momentul săvârșirii faptelor.

Prin decizia penală nr. 4/A din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, inculpatul M.V.E. și ceilalți inculpați, a desființat hotărârea atacată, iar în rejudecare, printre altele, a majorat la 4 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului M.V.E. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și la 8 luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, pedepse care au fost o contopite, în final inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

Hotărârea instanței de apel nu a fost recurată nici de parchet și nici de inculpatul M.V.E., sentința penală nr. 192/2009 a Tribunalului Hunedoara rămânând definitivă la data de 05 februarie 2010, prin nerecurare.

În

raport de situația anterior prezentată, analizând admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, Tribunalul Hunedoara a reținut că susținerile condamnatului, cuprinse atât în cererea de rejudecare după extrădare, cât și în declarația dată în fața instanței, în sensul că nu a fost prezent la niciun termen de judecată pe parcursul procedurilor, este nereală întrucât inculpatul a fost prezent la termenul de judecată din data de 18 februarie 2009, al doilea termen de judecată în primă instanță, beneficiind, totodată, pe parcursul procesului penal - fond și apel, de consiliere juridică din partea unui apărător ales.

Ca urmare, pentru argumentele expuse, prin sentința penală nr. 6/2013 Tribunalul Hunedoara, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul M.V.E.. împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul, solicitând desființarea hotărârii și admiterea cererii de rejudecare astfel cum a fost formulată, cu argumentarea că, deși a fost prezent la un termen de judecată în

fața instanței de fond, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de rejudecare după extrădare întrucât la termenul la care s-a prezentat, procedura de citare nu era legal îndeplinită în ceea ce îl privește, iar instanța nu i-a explicat acuzațiile ce îi erau aduse, astfel încât nu a înțeles că este supus unor proceduri judiciare.

Prin decizia penală nr. 38/A/2013 din 21 februarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul M.V.E..

În

argumentarea soluției s-a reținut că cererea de rejudecare după extrădare este admisibilă în principiu numai în situația în care inculpatul a fost judecat și condamnat în lipsă, condiție neîndeplinită în cauză întrucât inculpatul a fost prezent la un termen de judecată, neavând relevanță faptul că prezența acestuia în instanța s-a realizat în baza unui mandat de aducere executat de organele statului.

S-a mai argumentat că, din moment ce condamnatul a avut cunoștință de proces, îi incumba obligația de a urmări desfășurarea procedurilor judiciare demarate împotriva sa, opțiunea acestuia de a pleca din țară și de a nu participa la proces neputând să-i profite în sensul deschiderii posibilității rejudecării cauzei.

Împotriva hotărârii pronunțate în apel,

în termen legal, a formulat recurs condamnatul M.V.E., fără a motiva în scris calea de atac, conform dispozițiilor art. 385

10

C. proc. pen..

La termenul de dezbateri din 2 aprilie 2013, apărătorul recurentului condamnat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare și trimiterea cauzei la Tribunalul Hunedoara în vederea judecării pe fond a cererii, arătând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 522

1

C. proc. pen., raportat la art. 404-408 C. proc. pen..

Examinând cauza

în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat de condamnatul M.V.E. este fondat pentru următoarele considerente:

Art. 5 alin. (1) din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, denumit „garanții pe care trebuie să le ofere statul membru emitent în cazuri speciale", prevede că „în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau unui ordin de detenție impus printr-o decizie pronunțată în absență și în cazul în care persoana în cauză nu a fost citată personal sau informată cu privire la data și locul audierii care a dus la decizia pronunțată în absență, predarea poate fi supusă condiției că autoritatea judiciară emitentă dă asigurări considerate adecvate pentru a garanta persoanei care face obiectul mandatului european de arestare că el sau ea va avea posibilitatea de a aplica pentru rejudecarea cauzei în statul membru emitent și să fie prezentă la judecată".

În interpretarea acestor dispoziții, s-a stabilit că deși în denumirea marginală a art. 5 se folosește termenul ,,trebuie", ulterior în conținutul art. se arată că, în virtutea legislației interne, statul membru de executare poate subordona executarea mandatului european de arestare condiției rejudecării.

De regulă, o astfel de condiție intervine dacă statul străin solicitat, în urma analizării documentației de extrădare, apreciază că procedura de judecată nu a satisfăcut minimul de drepturi la apărare recunoscute oricărei persoane condamnate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale adoptată la Roma în 1950 (art. 6 parag. 3 din Convenție).

Pe cale de consecință, rejudecarea nu intervine ab initio, putând exista și situații în care, deși este vorba despre o persoană condamnată în lipsă, statul străin solicitat apreciază că procedura de judecată a satisfăcut minimul de drepturi la apărare garantate oricărei persoane acuzate de săvârșirea unei infracțiuni, astfel încât acordă extrădarea fără a mai impune vreo condiție în sensul rejudecării persoanei în cauză.

Totodată, chiar și în cazul în care extrădarea a fost acordată sub condiția rejudecării, persoana extrădată are posibilitatea fie să accepte hotărârea pronunțată in absentia, fie să solicite rejudecarea în condițiile legii române, obligația existând în sensul prevederii în legislația națională a unei proceduri care să permită rejudecarea persoanelor extrădate, condamnate în lipsă.

O astfel de prevedere răspunde cerințelor celui de-al doilea Protocol adițional la Convenția Europeană de extrădare, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978, ratificat de România prin Legea nr. 80/1997, dar și jurisprudenței C.E.D.O. în materie, fiecare dintre statele semnatare apreciind asupra formei de reglementare din punct de vedere procedural și substanțial a unei astfel de proceduri.

Corespondentul în legislația națională este dat de conținutul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internaționala in materie penala care statuează că „În cazul in care extrădarea a fost acordată sub condiție, instanța care a solicitat extrădarea ia măsurile necesare pentru respectarea condiției impuse de statul solicitat și dă garanții in acest sens " și art. 97 din aceiași lege potrivit căruia „executarea unui mandat european de arestare de către autoritățile judiciare de executare romane poate fi supusa condiției ca, in cazul in care mandatul european de arestare a fost emis in scopul executării unei pedepse sau a unei masuri de siguranța privative de libertate aplicate printr-o hotărâre pronunțata in lipsa, daca persoana in cauza nu a fost citata ''personal și nici informata in orice alt mod cu privire la data și locul ședinței de judecata care a condus la hotărârea pronunțata in lipsa, predarea persoanei solicitate va fi acordata daca autoritatea judiciara emitenta garantează ca persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea sa obtina rejudecarea cauzei in statul membru emitent, in prezenta sa".

În

considerarea dispozițiilor legale susmenționate, se constată că în situația extrădării sub garanția rejudecării, rejudecarea persoanei extrădate - instituție

reglementată în legislația națională prin art. 522

1

C. proc. pen., respectiv art. 69 și art. 73 din Legea nr. 302/2004, constituie o obligație care în conținutul său concret, presupune ca persoana extrădată să beneficieze de o judecată a cauzei cu respectarea drepturilor la apărare, soluția pe fond putând fi aceeași, respectiv de condamnare.

Raportând aceste statuări doctrinare la speța de față, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 192 din 15 iunie 2009 a Tribunalului Hunedoara, secția penală, inculpatul M.V.E. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare.

În

cursul cercetării judecătorești în primă instanță inculpatul a participat numai la termenul din 18 februarie 2009, al doilea termen de judecată în fond, ulterior părăsind țara.

Pedeapsa aplicată de prima instanță a fost majorată la 4 ani închisoare prin decizia penală nr. 4/A din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală, inculpatul M.V.E. neparticipând la judecata în apel.

Hotărârea instanței de apel nu a fost recurată, astfel încât hotărârea de condamnare - sentința penală nr. 192 din 15 iunie 2009 a Tribunalului Hunedoara, secția penală, modificată în apel în sensul anterior menționat, a devenit definitivă prin nerecurare la data de 05 februarie 2010.

În

baza acestei hotărâri, la data de 17 mai 2010, s-a emis mandat european de arestare prin care s-au instituit în favoarea condamnatului garanția rejudecării după extrădare prevăzută de art. 522

1

C. proc. pen., precum și garanția apelului peste termen prevăzută de art. 365 C. proc. pen..

Ca urmare, având în vedere împrejurarea că autoritățile judiciare italiene au realizat extrădarea personei condamnate M.V.E. sub condiția rejudecării după extrădare, garanție care îmbracă forma unei obligații pentru autoritățile judiciare naționale, precum și faptul că situația particulară a condamnatului - condamnarea la o pedeapsă de 4 ani închisoare al cărei cuantum a fost stabilit în calea de atac al apelului - procedură la care inculpatul nu a participat, la judecata în fond fiind prezent la un singur termen de judecată, la care nu a fost audiat, se circumscrie ipotezei prevăzute de articolul 5 alin. (1) din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/5 84/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 522

1

C. proc. pen., statuările instanței de fond și de apel asupra neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de rejudecare după extrădare circumscriindu-se unei greșite aplicări a legii.

Ca urmare, pentru considerentele expuse, în considerarea dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) raportat la art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de condamnat, va casa în integralitate cele două hotărâri judecătorești pronunțate în cauză, iar în rejudecare, în baza art. 522

1

C. proc. pen., raportat la art. 404-408 C. proc. pen., va admite în principiu cererea de rejudecare după extrădare și va trimite cauza la

Tribunalul Hunedoara în vederea soluționării cererii de rejudecare a cauzei care a format obiectul Dosarului nr. 8578/97/2009 al Tribunalului Hunedoara.

În

baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat, în cuantum de 100 RON, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de condamnatul M.V.E. împotriva deciziei penale nr. 38/A din 21 februarie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 6/2013 din 09 ianuarie 2013 a Tribunalului Hunedoara, secția penală și, în rejudecare:

În

baza art. 522' C. proc. pen., raportat la art. 404-408 C. proc. pen., admite în principiu, cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul M.V.E., deținut în Penitenciarul B.M. și trimite cauza la Tribunalul Hunedoara în vederea soluționării cererii de rejudecare a cauzei care a format obiectul Dosarului nr. 8578/97/2009 al Tribunalului Hunedoara.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului condamnat, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 02 aprilie 2013.