ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1440/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 587 din 26 octombrie

2010, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Consiliului Local Orșova și a respins acțiunea față de

acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate

procesuală pasivă.

A respins excepția

prematurității formulării acțiunii.

A admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta H.H.T. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului

Orșova și în consecință:

A obligat pârâta să

restituie reclamantei în natură suprafața de 1.808 mp teren din categoria de

folosință curți construcții, cu vecinii: N - b-dul 1 Dec. 1918, E - Dunărea

(Lac PF 1), S - Dunărea (Lac PF 1), V- b-dul 1 Dec. 1918.

A constat că

reclamanta este persoană îndreptățită la despăgubiri în echivalent bănesc

pentru următoarele imobile: casă compusă din 4 camere de locuit, 2 antreuri, o

cameră de alimente, bucătărie, baie, pivniță, cu suprafața de 362,12 mp,

situată în Orșova, str. V. Alecsandri, teren de 481 mp situat la aceeași

adresă; teren în suprafață de 25.744 mp înscris în CF a loc. Jupalnicul Vechi,

din care 10.230 mp în pct. Isnic, 5.262 mp în pct. Isnic vie, 6.655 mp în pct. Între

drumuri vie și 3.597 mp în pct. Anin, urmând ca la stabilirea despăgubirilor să

se țină seama de sumele primite cu ocazia exproprierii.

A obligat-o pe pârâtă

să plătească reclamantei suma de 600 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta Primăria Municipiului Orșova, prin primar.

Prin decizia civilă nr.

47 din 07 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a constatat

perimat apelul.

Pentru a decide

astfel, curtea a reținut că din verificarea actelor și lucrărilor dosarului

rezultă că ultimele acte de procedură au fost îndeplinite la data de 9 mai 2011,

pentru când li s-a pus în vedere părților să depună înscrisuri cu privire la

donația la care se face referire cu adresa nr. 671 din 29 iulie 2003 emisă de

Arhivele Statului, precum și cu privire la modul în care a intrat terenul în

„suprafață totală de 2,85” în proprietatea Statului Român, cauza fiind

suspendată în baza art. 155

1

C. proc. civ.

Constatând că de la

data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de

un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în

vederea judecării cauzei, în baza art. 248 și urm. C. proc. civ., curtea a

constatat perimat apelul.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către pârâta Primăria

Municipiului Orșova, care a criticat-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, pentru următoarele motive:

În

vederea

soluționării apelului, prin încheierea de ședință de la termenul din 9 mai 2011,

cauza a fost suspendată până la depunerea înscrisurilor privind donația din

1954 și modul în care terenul în suprafață de 2,85 ha a intrat în proprietatea Statului Român.

La

data de

15 mai 2012, cauza a fost propusă pentru perimare, iar prin decizia nr. 47

pronunțată la data de 07 iunie 2012 s-a constatat perimat apelul.

Soluția

instanței de apel este nelegală.

Astfel,

perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare

a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată

în judecată.

Din

cuprinsul articolului menționat rezultă că rămânerea cauzei în nelucrare și

culpa părții sunt cele două elemente esențiale care definesc perimarea ca pe o

sancțiune procedurală, dar și ca o prezumție de desistare de la judecată.

Cu

alte cuvinte, perimarea are atât caracter de sancțiune a neglijenței părții,

cât și caracterul unei prezumții de desistare tacită.

În

speță, cererea de apel nu a rămas în nelucrare din vina apelantei, ci din culpa

intimatei-reclamante, căreia i-ar profita perimarea.

Cum,

în cauză, apelul a rămas în nelucrare mai mult de un an, raportat la data

suspendării judecării cauzei, din cauza intimatei-reclamante, care a fost

îndatorată de instanță să depună înscrisuri doveditoare privind donația din

1954 și modul în care terenul în suprafață de 2,85 ha a intrat în proprietatea Statului Român, se impune a se constata că nu sunt îndeplinite

condițiile pentru perimare, cu atât mai mult cu cât nu s-a prevăzut un termen

până la care să fie depuse aceste înscrisuri, deși perimarea nu a operat (art. 253

C. proc. civ.).

Nedepunerea

de către intimata-reclamantă

a înscrisurilor doveditoare privind donația din 1954 și

modul în care terenul în suprafață de 2,85 ha a intrat în proprietatea Statului Român nu este de natură să împiedice desfășurarea normală a procesului, sarcina

probei incumbându-i acesteia, nicidecum instanței de judecată.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Prin încheierea de

ședință din 9 mai 2011, instanța de apel a dispus suspendarea judecării

apelului declarat de pârâta Primăria Municipiului Orșova, în temeiul dispozițiilor

art. 155

1

C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligației stabilite

prin încheierea din 18 aprilie 2011 în sarcina intimatei-reclamante, privind depunerea

de înscrisuri cu privire la donația la care se face referire prin adresa nr. 671

din 29 iulie 2003 emisă de Arhivele Statului, precum și cu privire la modul în

care a intrat terenul în suprafață de 2,85 mp în proprietatea statului.

Cât timp de la data

suspendării - 09 mai 2011, părțile au lăsat să treacă mai mult de un an fără să

facă acte de întrerupere a cursului perimării, în mod corect curtea de apel a

făcut aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând perimat apelul

pârâtei.

Astfel, potrivit

textului menționat, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă

de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina

părții timp de un an.

Rezultă că, pentru a

interveni perimarea, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află,

trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în

nelucrare să se datoreze culpei părților.

Altfel spus,

perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză

nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de

diligență a părților, care nu au acționat în scopul reluării judecății, deși

aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și

situația în speță unde, după suspendarea judecării apelului pârâtei Primăria

Municipiului Orșova pe temeiul art. 155

1

C. proc. civ., măsură

dispusă la termenul din 09 mai 2011, părțile au lăsat să treacă un interval de

timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea

reluării judecății cererii de apel.

Criticile recurentei,

potrivit cărora ea nu este în culpă în lăsarea în nelucrare a pricinii,

întrucât obligația a cărei neîndeplinire a atras suspendarea - depunerea unor

acte doveditoare - incumba intimatei-reclamante, iar nedepunerea de către

aceasta a actelor solicitate de instanță nu era de natură să împiedice

desfășurarea normală a procesului, nu pot fi primite.

În condițiile în care

nu a atacat încheierea de suspendare, recurenta nu poate pretinde în recursul

împotriva hotărârii de perimare că desfășurarea normală a procesului nu ar fi fost

împiedicată de nedepunerea actelor doveditoare care au justificat măsura

suspendării.

Pe de altă parte, nu

se poate reține lipsa de culpă a recurentei în lăsarea pricinii în nelucrare,

pentru că deși s-a impus în sarcina intimatei-reclamante obligația depunerii de

acte doveditoare privind modalitatea de trecere a imobilului litigios în

proprietatea statului, era și în interesul recurentei să depună aceste acte,

fiind partea al cărei apel a fost suspendat și pentru a cărui judecată instanța

a apreciat, la momentul suspendării, necesitatea depunerii respectivelor acte.

În contextul arătat, recurenta

trebuia să depună actele care au justificat măsura suspendării apelului său pentru

a întrerupe cursul perimării, efectul întreruptiv de perimare fiind obținut,

conform dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., prin îndeplinirea unui act de

procedură în vederea judecării procesului de către partea care justifică un

interes.

Cum perimarea este o

sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la

cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței în judecată vreme de un an, iar,

în speță, după suspendarea dispusă în baza art. 155

1

C. proc. civ.,

părțile au lăsat să treacă mai mult de un an fără să facă nici un act de

procedură în vederea reluării judecății, condițiile perimării, prevăzute de art.

248 alin. (1) C. proc. civ., erau îndeplinite.

În concluzie,

hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale

incidente în materie de perimare, astfel că nefiind întrunite cerințele art. 304

pct. 9 C. proc. civ., recursul apare ca nefondat și va fi respins ca atare, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Orșova, prin primar

împotriva deciziei civile nr. 47 pronunțată la 07 iunie 2012 de Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 18 martie 2013.