ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1440/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 587 din 26 octombrie 2010, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Orșova și a respins acțiunea față de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. A respins excepția prematurității formulării acțiunii. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta H.H.T.

în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Orșova și în consecință: A obligat pârâta să restituie reclamantei în natură suprafața de 1.808 mp teren din categoria de folosință curți construcții, cu vecinii: N - b-dul 1 Dec. 1918, E - Dunărea (Lac PF 1), S - Dunărea (Lac PF 1), V- b-dul 1 Dec. 1918. A constat că reclamanta este persoană îndreptățită la despăgubiri în echivalent bănesc pentru următoarele imobile: casă compusă din 4 camere de locuit, 2 antreuri, o cameră de alimente, bucătărie, baie, pivniță, cu suprafața de 362,12 mp, situată în Orșova, str. V. Alecsandri, teren de 481 mp situat la aceeași adresă; teren în suprafață de 25.744 mp înscris în CF a loc. Jupalnicul Vechi, din care 10.230 mp în pct. Isnic, 5.262 mp în pct. Isnic vie, 6.655 mp în pct. Între drumuri vie și 3.597 mp în pct. Anin, urmând ca la stabilirea despăgubirilor să se țină seama de sumele primite cu ocazia exproprierii.

A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 600 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Primăria Municipiului Orșova, prin primar. Prin decizia civilă nr. 47 din 07 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a constatat perimat apelul. Pentru a decide astfel, curtea a reținut că din verificarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că ultimele acte de procedură au fost îndeplinite la data de 9 mai 2011, pentru când li s-a pus în vedere părților să depună înscrisuri cu privire la donația la care se face referire cu adresa nr. 671 din 29 iulie 2003 emisă de Arhivele Statului, precum și cu privire la modul în care a intrat terenul în „suprafață totală de 2,85” în proprietatea Statului Român, cauza fiind suspendată în baza art. 155 1 C. proc.

civ. Constatând că de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, în baza art. 248 și urm. C. proc. civ., curtea a constatat perimat apelul. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către pârâta Primăria Municipiului Orșova, care a criticat-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, pentru următoarele motive: În vederea soluționării apelului, prin încheierea de ședință de la termenul din 9 mai 2011, cauza a fost suspendată până la depunerea înscrisurilor privind donația din 1954 și modul în care terenul în suprafață de 2,85 ha a intrat în proprietatea Statului Român.

La data de 15 mai 2012, cauza a fost propusă pentru perimare, iar prin decizia nr. 47 pronunțată la data de 07 iunie 2012 s-a constatat perimat apelul. Soluția instanței de apel este nelegală. Astfel, perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Din cuprinsul articolului menționat rezultă că rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt cele două elemente esențiale care definesc perimarea ca pe o sancțiune procedurală, dar și ca o prezumție de desistare de la judecată. Cu alte cuvinte, perimarea are atât caracter de sancțiune a neglijenței părții, cât și caracterul unei prezumții de desistare tacită.

În speță, cererea de apel nu a rămas în nelucrare din vina apelantei, ci din culpa intimatei-reclamante, căreia i-ar profita perimarea. Cum, în cauză, apelul a rămas în nelucrare mai mult de un an, raportat la data suspendării judecării cauzei, din cauza intimatei-reclamante, care a fost îndatorată de instanță să depună înscrisuri doveditoare privind donația din 1954 și modul în care terenul în suprafață de 2,85 ha a intrat în proprietatea Statului Român, se impune a se constata că nu sunt îndeplinite condițiile pentru perimare, cu atât mai mult cu cât nu s-a prevăzut un termen până la care să fie depuse aceste înscrisuri, deși perimarea nu a operat (art. 253 C. proc. civ.).

Nedepunerea de către intimata-reclamantă a înscrisurilor doveditoare privind donația din 1954 și modul în care terenul în suprafață de 2,85 ha a intrat în proprietatea Statului Român nu este de natură să împiedice desfășurarea normală a procesului, sarcina probei incumbându-i acesteia, nicidecum instanței de judecată. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Prin încheierea de ședință din 9 mai 2011, instanța de apel a dispus suspendarea judecării apelului declarat de pârâta Primăria Municipiului Orșova, în temeiul dispozițiilor art. 155 1 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligației stabilite prin încheierea din 18 aprilie 2011 în sarcina intimatei-reclamante, privind depunerea de înscrisuri cu privire la donația la care se face referire prin adresa nr. 671 din 29 iulie 2003 emisă de Arhivele Statului, precum și cu privire la modul în care a intrat terenul în suprafață de 2,85 mp în proprietatea statului.

Cât timp de la data suspendării - 09 mai 2011, părțile au lăsat să treacă mai mult de un an fără să facă acte de întrerupere a cursului perimării, în mod corect curtea de apel a făcut aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând perimat apelul pârâtei. Astfel, potrivit textului menționat, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Rezultă că, pentru a interveni perimarea, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părților.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părților, care nu au acționat în scopul reluării judecății, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță unde, după suspendarea judecării apelului pârâtei Primăria Municipiului Orșova pe temeiul art. 155 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 09 mai 2011, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de apel.

Criticile recurentei, potrivit cărora ea nu este în culpă în lăsarea în nelucrare a pricinii, întrucât obligația a cărei neîndeplinire a atras suspendarea - depunerea unor acte doveditoare - incumba intimatei-reclamante, iar nedepunerea de către aceasta a actelor solicitate de instanță nu era de natură să împiedice desfășurarea normală a procesului, nu pot fi primite. În condițiile în care nu a atacat încheierea de suspendare, recurenta nu poate pretinde în recursul împotriva hotărârii de perimare că desfășurarea normală a procesului nu ar fi fost împiedicată de nedepunerea actelor doveditoare care au justificat măsura suspendării.

Pe de altă parte, nu se poate reține lipsa de culpă a recurentei în lăsarea pricinii în nelucrare, pentru că deși s-a impus în sarcina intimatei-reclamante obligația depunerii de acte doveditoare privind modalitatea de trecere a imobilului litigios în proprietatea statului, era și în interesul recurentei să depună aceste acte, fiind partea al cărei apel a fost suspendat și pentru a cărui judecată instanța a apreciat, la momentul suspendării, necesitatea depunerii respectivelor acte. În contextul arătat, recurenta trebuia să depună actele care au justificat măsura suspendării apelului său pentru a întrerupe cursul perimării, efectul întreruptiv de perimare fiind obținut, conform dispozițiilor art. 249 C. proc.

civ., prin îndeplinirea unui act de procedură în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Cum perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței în judecată vreme de un an, iar, în speță, după suspendarea dispusă în baza art. 155 1 C. proc. civ., părțile au lăsat să treacă mai mult de un an fără să facă nici un act de procedură în vederea reluării judecății, condițiile perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., erau îndeplinite. În concluzie, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materie de perimare, astfel că nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recursul apare ca nefondat și va fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Orșova, prin primar împotriva deciziei civile nr. 47 pronunțată la 07 iunie 2012 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2013.