ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5973/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5973/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, Ministerul Sănătății a solicitat în contradictoriu cu

pârâții C.N.C.D., B.T.I., S.B.A. și E.T., anularea hotărârii din 5 octombrie 2011

emisă de C.N.C.D.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin actul administrativ atacat autoritatea pârâtă a analizat

petiția unui grup de trei medici specialiști, dintre care doi medici de chirurgie

generală și unul medic specialist obstetrică ginecologie, angajați ai Spitalului

Orășenesc M.B. Buftea, județul Ilfov, unitate sanitară desființată și transformată

în cămin pentru persoane vârstnice, care au solicitat să fie redistribuiți în spitale

clinice din București, însă cererile lor nu au fost aprobate, considerându-se că

acestea exced cadrului legal instituit de Ordinul nr. 232/2011, constatând ca fiind

discriminatorii dispozițiile art. 11 alin. (1) și (3) din Ordinul nr. 232/2011.

În opinia reclamantului,

medicii care au formulat petiția nu sunt persoane discriminate pentru niciunul dintre

motivele enunțate de norma de drept invocată de C.N.C.D.

1.2. Prin întâmpinare,

pârâții persoane fizice au solicitat respingerea acțiunii, arătând că dispozițiile

ordinului Ministrului Sănătății art. 1 alin. (2) sunt anulate de prevederile

art. 11 alin. (1) și (3) ale acestui ordin care exclud de la redistribuire o categorie

de medici pe baza specialității în cadrul profesiei, respectiv excluderea de la

redistribuire pe baza spitalului de proveniență, iar reclamanta nu a probat că respectivele

criterii de redistribuire conținute în art. 11 din ordinul Ministrului Sănătății

nr. 232/2011 sunt justificate de un scop legitim, metodele de atingere a acelui

scop fiind adecvate și necesare.

1.3. Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1317 din 27

februarie 2012, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin actul administrativ

atacat, autoritatea pârâtă a hotărât următoarele:

- limitarea prevăzută

de ordinul Ministerului Sănătății nr. 232/2011, art. 11 alin. (1) reprezintă discriminare

conform O.G. nr. 137/2000, republicată, art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 6

lit. a) (vot unanim al membrilor prezenți la ședință);

- sancționarea Ministerului

Sănătății cu amendă contravențională în valoare de 1.000 RON pentru discriminarea

creată de art. 11 alin. (1) al ordinului Ministrului Sănătății nr. 232/2011, conform

O.G. nr. 137/2000, republicată, art. 26 alin. (1) și (2) (5 voturi pentru, 1 împotrivă);

- limitarea prevăzută

de ordinul Ministrului Sănătății nr. 232/2011, art. 11 alin. (3) reprezintă discriminare

conform O.G. nr. 137/2000, republicată, art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 6

lit. a) (vot unanim al membrilor prezenți la ședință);

- sancționarea Ministerului

Sănătății cu amendă contravențională în valoare de 1.000 RON pentru discriminarea

creată de art. 11 alin. (3) al ordinului Mnistrului Sănătății nr. 232/2011, conform

O.G. nr. 137/2000, republicată, art. 26 alin. (1) și (2) (5 voturi pentru, 1 împotrivă).

În motivarea hotărârii

sale, cu privire la primul capăt de cerere, autoritatea pârâtă a apreciat că

art. 11 alin. (1) al ordinului Ministrului Sănătății nr. 232/2011 („Posturile vacante

de medici din unitățile sanitare clinice din centrele universitare lași, Cluj-Napoca,

Timișoara, București, Târgu-Mureș, Craiova, Oradea, Sibiu, Arad, Brașov, Constanța

și Galați nu pot fi ocupate ca urmare a redistribuirii, cu excepția posturilor de

medici în specialitatea medicină de urgență, radiologie și imagistică medicală și

anestezie și terapie intensivă.”) creează o diferențiere întrucât persoanele aflate

în situații analoage, medici din unități medicale desființate sunt tratate în mod

diferit, unii beneficiind de redistribuire, alții nu.

Autoritatea pârâtă a apreciat,

totodată, referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, că art. 11 alin. (3) al

ordinului Ministrului Sănătății nr. 232/2011 („Pot fi redistribuiți în unități sanitare

clinice, numai medicii care au fost încadrați într-o unitate sanitară clinică propusă

spre reorganizare în cămin pentru persoane vârstnice.”) creează o diferențiere,

întrucât persoanele aflate în situații analoage, medici din unități medicale desființate,

sunt tratate în mod diferit, unii beneficiind de redistribuire, alții nu.

Astfel, a reținut că fapta

de discriminare este determinată de existența unui criteriu, iar în ceea ce privește

primul capăt de cerere, Colegiul director al C.N.C.D. a constatat că există un criteriu

pentru diferențiere, și anume unul socio-profesional stabilit clar de ordinul Ministrului

Sănătății nr. 232/2011, art. 11 alin. (1): „(...) cu excepția posturilor de medici

în specialitatea medicină de urgență, radiologie și imagistică medicală și anestezie

și terapie intensivă.”

De asemenea, cu privire

la al doilea capăt de cerere, a constatat că există un criteriu pentru diferențiere,

și anume criteriul spitalului de proveniență, stabilit de ordinul Mnistrului Sănătății

nr. 232/2011, art. 11 alin. (3), prin specificarea: „unități sanitare clinice”,

ceea ce, în mod implicit, înseamnă că prevederea nu este aplicabilă medicilor din

unități sanitare ne-clinice.

O faptă poate fi considerată

discriminatorie dacă atinge un drept, oricare dintre cele garantate de tratate internaționale

ratificate de România sau cele prevăzute de legislația națională.

În cauză, dreptul este

instituit, pe de o parte, însuși de ordinul Ministrului Sănătății nr. 232/2011,

și anume redistribuirea cadrelor medicale, pe de altă parte de O.G. nr. 137/2000,

republicată, art. 6 lit. a).

În speță, reclamatul nu

invocă nici o justificare obiectivă privind modul de formulare al ordinului Ministrului

Sănătății nr. 232/2011, iar în toate cazurile în care s-a invocat discriminarea

în fața C.E.D.O. nu Curtea a căutat să motiveze tratamentul diferențiat, ci a solicitat

ca reclamanții (guvernele statelor) să o facă. În mod similar, Curtea Europeană

de Justiție a arătat că justificarea trebuie să fie invocată de reclamant, ea nu

poate fi prezumată de instanțele care soluționează cazurile de discriminare.

În concluzie, prima instanță

a reținut că excluderea unor categorii de medici de la redistribuire, cum stabilește

ordinul Ministrului Sănătății nr. 232/2011, art. 11 alin. (1) reprezintă discriminare

conform O.G. nr. 137/2000, republicată, art. 2 alin. (1), întrucât creează o excludere

pe bază de profesie care atinge dreptul la muncă, fără o justificare obiectivă.

În mod similar, art. 11

alin. (3) al ordinului Ministrului Sănătății nr. 232/2011 reprezintă discriminare

conform O.G. nr. 137/2000, republicată, art. 2 alin. (1), întrucât creează o excludere

pe baza spitalului de proveniență care atinge dreptul la muncă, fără o justificare

obiectivă, fiind incidente și prevederile O.G. nr. 137/2000, republicată, art. 6

lit. a), întrucât prin neredistribuirea petenților raportul lor de muncă a fost

suspendat, ca efect al ordinului Ministrului Sănătății nr. 232/2011.

Prima instanță a reținut

astfel că în mod corect autoritatea pârâtă a apreciat că excluderea unor categorii

de medici de la redistribuire, cum stabilesc prevederile art. 11 alin. (1) din ordinul

Ministrului Sănătății nr. 232/2011 reprezintă discriminare conform art. 2 alin.

(1) din O.G. nr. 137/2000, întrucât creează o excludere pe bază de profesie care

atinge dreptul la muncă, fără o justificare obiectivă, respectiv, art. 11 alin.

(3) din ordinul Ministrului Sănătății nr. 232/2011 creează o excludere pe baza spitalului

de proveniență care atinge dreptul la muncă, fără o justificare obiectivă, conform

art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Referitor la argumentul

prescripției aplicării sancțiunii amenzii contravenționale, prima instanță a reținut

caracterul neîntemeiat al acestuia, având în vedere că î

n speță, termenul de un

an pentru sesizarea C.N.C.D. curge de la data de 22 martie 2011, data publicării

ordinului nr. 232/2011 în M. Of. al României nr. 199/22.03.2011, autoritatea fiind

sesizată prin petiția din 6 iunie 2011, deci înăuntrul termenului legal menționat,

iar amenda a fost aplicată prin hotărârea Consiliului pronunțată la data de 5

octombrie 2011.

Prin urmare, a apreciat

că regimul aplicării (deci și prescripției) sancțiunii se supune rigorilor normei

speciale privind sesizarea C.N.C.D., sesizare care s-a făcut în termenul de un an

de la data comiterii faptei.

În fine, referitor la

individualizarea sancțiunii, prima instanță a reținut că aceasta s-a realizat în

mod corect, ținându-se seama de faptul că prin reglementarea indicată s-a afectat

dreptul fundamental la muncă al pârâților, iar reclamanta este o persoana juridică

de drept public, așadar, aflată în raport juridic în care, în raport cu pârâții

persoane fizice, are o poziție supraordonată, caracteristică, de altfel, raporturilor

de drept administrativ.

2.1. Împotriva soluției

pronunțate a formulat recurs Ministerul Sănătății, care a invocat motivele de recurs

prevăzute la art. 304 pct. 8 și 9, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ.,

susținând, în esență, următoarele critici:

- instanța de fond a preluat

exclusiv argumentele prezentate de C.N.C.D. în motivarea hotărârii din 5

octombrie 2011, care a reținut existența unei discriminări în privința art. 11

alin. (1) din Ordinul nr. 232/2011 ca urmare a interpretării eronate a textului;

- norma vizată/incriminată

nu prevede că doar unii dintre medicii din unitățile sanitare desființate ar beneficia

de redistribuire, ci dispune cu privire la foștii medici din aceste unități sanitare,

cu respectarea dreptului câștigat la angajarea în unitatea sanitară desființată;

- în ceea ce privește

excepția prevăzută de textul incriminat, aceasta a fost impusă de faptul că pentru

posturile respective, personalul specializat este deficitar, ceea ce face să nu

existe o discriminare pe criteriu socio-profesional;

- în ceea ce privește

dispozițiile art. 11 alin. (3) din Ordinul nr. 232/2011, s-a ignorat faptul că această

reglementare nu a făcut altceva decât ca redistribuirea să se facă cu respectarea

dreptului câștigat de medici la data angajării în unitatea sanitară desființată;

- referitor la sancțiunea

aplicată, susține că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției

aplicării sancțiunii, interpretând eronat prevederile art. 13 din O.G. nr. 2/2001.

În concluzie, ministerul

reclamant a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii și

anularea hotărârii din 5 octombrie 2011 ca nelegală și netemeinică sau, în subsidiar,

anularea hotărârii în ceea ce privește sancțiunea a cărei aplicare este prescrisă.

2.2. Intimații B.T.I.,

S.B.A. și E.T. au depus întâmpinare prin care au răspuns criticilor recursului,

susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Astfel, argumentează intimații,

art. 11 alin. (1) din Ordinul nr. 232/2011 conține un criteriu discriminatoriu socio-profesional

prin care medicii din unitățile medicale desființate sunt tratați în mod diferit,

ceea ce face ca doar unii să beneficieze de redistribuire, în timp ce alții nu beneficiază.

La fel, și art. 11

alin. (3) din Ordinul nr. 232/2011 are un conținut discriminatoriu din moment ce,

în cadrul unei unități sanitare clinice, pot fi redistribuiți numai medicii care

provin dintr-o unitate sanitară clinică desființată.

recurs

Recursul este întemeiat

pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Așa cum s-a arătat și

în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, prin hotărârea

din 5 octombrie 2011, Colegiul director al C.N.C.D. a reținut că limitările prevăzute

la art. 11 alin. (1) și, respectiv, art. 11 alin. (3) din Ordinul nr. 232/2011 reprezintă

discriminări potrivit art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 6 lit. a) din O.G. nr.

137/2000, republicată.

Potrivit titlului său,

Ordinul nr. 232/2011 a fost emis pentru aprobarea condițiilor privind redistribuirea

personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din cadrul unităților

sanitare propuse a fi reorganizate în cămine pentru persoane vârstnice, care nu

a fost preluat de acestea, în alte unități sanitare.

Dispozițiile art. 11

alin. (1) și (3) din Ordinul nr. 232/2011, vizate de hotărârea din 5 octombrie 2011,

au următorul conținut: „Art.11-(1) Posturile vacante de medici din unitățile sanitare

clinice din centrele universitare Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, București, Târgu-Mureș,

Craiova, Oradea, Sibiu, Arad, Brașov, Constanța și Galați, nu pot fi ocupate ca

urmare a redistribuirii, cu excepția posturilor de medici în specialitatea medicină

de urgență, radiologie și imagistică medicală și anestezie și terapie intensivă.

(3) Pot fi redistribuiți în unități sanitare clinice numai medicii care au fost

încadrați într-o unitate sanitară clinică propusă pentru reorganizare în cămin pentru

persoane vârstnice”.

Instanța de fond, însușindu-și

argumentația autorității administrative emitente, a reținut, în esență, că art.

11 alin. (1) din Ordinul nr. 232/2011 „creează o diferențiere întrucât persoanele

aflate în situații analoage, medici din unități medicale desființate, sunt tratate

în mod diferit, unii beneficiind de redistribuire, alții nu”, concluzie lipsită

de temei, așa cum se va arăta în continuare.

Același argument a fost

reținut de instanța de fond și în cazul art. 11 alin. (3) din același ordin.

Așa cum rezultă din conținutul

art. 11 din Ordinul nr. 232/2011, acesta a fost consacrat reglementării situației

redistribuirii/ocupării posturilor vacante de medici din unitățile sanitare clinice.

Astfel, prin art. 11

alin. (3) s-a instituit regula potrivit căreia „pot fi redistribuiți în unități

sanitare clinice numai medicii care au fost încadrați într-o unitate sanitară clinică

propusă pentru reorganizare”.

Cu alte cuvinte, regula

de mai sus instituie un tratament diferențiat, dar aceasta nu reprezintă o discriminare,

din moment ce regula se aplică unor situații juridice și profesionale diferite,

după cum era vorba de medici provenind din unități sanitare clinice sau medici provenind

din unități sanitare non-clinice.

Pe de altă parte,

art. 11 alin. (2) din Ordinul nr. 232/2011 a avut în vedere ca operațiunea de redistribuire

a medicilor provenind de la unități sanitare vizate de reorganizare să fie realizată

cu respectarea dreptului câștigat de medicii provenind de la unitățile sanitare

clinice.

Prin art. 11 alin. (1)

din Ordinul nr. 232/2011, care se referă exclusiv la unitățile sanitare clinice

din centrele universitare Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, București, Târgu Mureș,

Craiova, Oradea, Arad, Brașov, Constanța și Galați, a fost instituită regula că,

în cazul acestor unități sanitare clinice, pot fi ocupate ca urmare a redistribuirii

doar posturile de medici în specialitatea medicină de urgență, radiologie și imagistică

medicală, anestezie și terapie intensivă.

Deci, cu alte cuvinte,

în cazul acestor posturi de medici, s-a instituit un tratament diferențiat, dar

aceasta nu reprezintă o discriminare deoarece această soluție este impusă de o situație

specială, justificată în mod obiectiv prin scopul legitim urmărit.

Astfel, în cazul medicinii

de urgență, radiologie și imagistică medicală și, respectiv, anestezie și terapie

intensivă, este de notorietate că reprezintă specialități deficitare unde nu sunt

cadre medicale suficiente pentru ocuparea acestor posturi, care sunt esențiale pentru

funcționarea unităților sanitare clinice și pentru realizarea serviciului public

de asistență medicală în condiții corespunzătoare.

În concluzie, instanța

de recurs reține că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, precum

și hotărârea din 5 octombrie 2011 a C.N.C.D., apreciindu-se în mod greșit că

art. 11 alin. (1) și (3) din Ordinul nr. 232/2011 al Ministerului Sănătății ar conține

reglementări cu caracter discriminatoriu.

Astfel fiind, recursul

formulat urmează să fie admis, soluția instanței de fond fiind nelegală și netemeinică,

ceea ce face de prisos analizarea criticilor recursului referitoare la sancțiunea

aplicată prin hotărârea din 5 octombrie 2011 a C.N.C.D. și menținută de instanța

de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 1317 din 27 februarie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Admite acțiunea formulată

de reclamant și anulează hotărârea din 5 octombrie 2011 a C.N.C.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie

2013.