ÎCCJ, decizie (scj.ro #84785)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84785) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Act administrativ prin care au

fost stabilite criteriile de redistribuire a anumitor categorii de personal ca

urmare a reorganizării instituționale. Lipsa caracterului discriminatoriu.

O.G.

nr. 137/2000

Instituirea

unui tratament diferențiat prin intermediul unor măsuri adoptate printr-un act

administrativ cu caracter normativ nu atrage de plano incidența dispozițiilor

O.G. 137/2000, măsurile astfel instituite nereprezentând o discriminare, în

condițiile în care se aplică unor situații juridice diferite și constituie o

soluție impusă de o situație specială, justificată în mod obiectiv prin scopul

legitim urmărit.

Decizia

nr. 5973 din 27 iunie 2013

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, Ministerul Sănătății a solicitat în

contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,

BI, SBA și ET, anularea Hotărârii nr.352 din 05.10.2011 emisă de Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a pentru Combaterea Discriminării a arătat că

prin actul administrativ atacat autoritatea pârâtă a analizat petiția unui grup

de trei medici specialiști,  dintre care doi medici de chirurgie generală și

unul medic specialist obstetrică ginecologie, angajați ai Spitalului Orășenesc

X, județul Ilfov, unitate sanitară desființată și transformată în cămin pentru

persoane vârstnice, care au solicitat să fie redistribuiți în spitale clinice

din București, însă cererile lor nu au fost aprobate, considerându-se că

acestea exced cadrului legal instituit de Ordinul nr.232/2011, constatând ca

fiind discriminatorii dispozițiile art.11 alin.(1) și (3) din Ordinul nr.232/

2011.

În

opinia reclamantului,  medicii care au formulat petiția nu sunt persoane discriminate

pentru niciunul dintre motivele enunțate de norma de drept invocată de

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin

întâmpinare, pârâții persoane fizice au solicitat respingerea acțiunii, arătând

că dispozițiile OMS - art.1 alin.(2) sunt anulate de prevederile art.11

alin.(1) și (3) ale acestui ordin care exclud de la redistribuire o categorie

de medici pe baza specialității în cadrul profesiei, respectiv excluderea de la

redistribuire pe baza spitalului de proveniență, iar reclamanta nu a probat că

respectivele criterii de redistribuire conținute în art.11 din OMS nr.232/2011

sunt justificate de un scop legitim, metodele de atingere a acelui scop fiind

adecvate și necesare.

Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

prin Sentința nr.1317 din 27 februarie 2012, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență,

următoarele:

Prin actul administrativ atacat, autoritatea pârâtă a hotărât următoarele:

-

limitarea prevăzută de OMS nr.232/2011, art.11 alin. (1) reprezintă

discriminare conform O.U.G. nr.137/2000, republicată, art.2 alin.(1) coroborat

cu art.6 lit.a) (vot unanim al membrilor prezenți la ședință);

- sancționarea

Ministerului Sănătății cu amendă contravențională în valoare de 1000 RON pentru

discriminarea creată de art.11 alin.(1) al OMS nr. 232/2011, conform OUG nr.

137/200, republicată, art. 26 alin.(1) și (2) (5 voturi pentru, 1 împotrivă);

- limitarea

prevăzută de OMS 232/2011, art.11 alin.(3) reprezintă discriminare conform OUG

nr. 137/2000, republicată, art.2 alin. (1) coroborat cu art.6 lit. a) (vot

unanim al membrilor prezenți la ședință);

- sancționarea Ministerului

Sănătății cu amendă contravențională în valoare de 1000 RON pentru

discriminarea creată de art.11 alin. (3) al OMS nr. 232/2011, conform O.U.G.

nr. 137/200, republicată, art. 26 alin. (1) și (2) (5 voturi pentru, 1

împotrivă).

În

motivarea hotărârii sale, cu privire la primul capăt de cerere,  autoritatea

pârâtă a apreciat că art.11 alin.(1) al OMS 232/2011 („Posturile vacante de

medici din unitățile sanitare clinice din centrele universitare lași,

Cluj-Napoca, Timișoara, București, Târgu-Mureș, Craiova, Oradea, Sibiu, Arad,

Brașov, Constanța și Galați nu pot fi ocupate ca urmare a redistribuirii, cu

excepția posturilor de medici în specialitatea medicină de urgență, radiologie

și imagistică medicală și anestezie și terapie intensivă.”) creează o diferențiere

întrucât persoanele aflate în situații analoage, medici din unități medicale

desființate sunt tratate în mod diferit, unii beneficiind de redistribuire,

alții nu.

Autoritatea

pârâtă a apreciat, totodată, referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, că

art.11 alin.(3) al OMS 232/2011 („Pot fi redistribuiți în unități sanitare

clinice, numai medicii care au fost încadrați într-o unitate sanitară clinică

propusă spre reorganizare în cămin pentru persoane vârstnice.”) creează o

diferențiere, întrucât persoanele aflate în situații analoage,  medici din

unități medicale desființate, sunt tratate în mod diferit, unii beneficiind de

redistribuire, alții nu.

Astfel,

a reținut că fapta de discriminare este determinată de existența unui criteriu,

iar în ceea ce privește primul capăt de cerere, Colegiul director al CNCD a

constatat că există un criteriu pentru diferențiere, și anume unul

socio-profesional stabilit clar de OMS nr.232/2011, art.11 alin.(1): „... cu

excepția posturilor de medici în specialitatea medicină de urgență, radiologie

și imagistică medicală și anestezie și terapie intensivă."

De asemenea, cu

privire la al doilea capăt de cerere, a constatat că există un criteriu pentru

diferențiere, și anume criteriul spitalului de proveniență, stabilit de OMS

232/2011, art.11 alin.(3), prin specificarea: „unități sanitare clinice",

ceea ce, în mod implicit, înseamnă că prevederea nu este aplicabilă medicilor

din unități sanitare ne-clinice.

O faptă poate fi

considerată discriminatorie dacă atinge un drept, oricare dintre cele garantate

de tratate internaționale ratificate de România sau cele prevăzute de

legislația națională.

În cauză, dreptul este

instituit, pe de o parte, însuși de OMS nr.232/2011, și anume redistribuirea

cadrelor medicale, pe de altă parte de O.G. nr. 137/2000, republicată, art.6

lit.a).

În speță, reclamatul nu invocă nici o justificare obiectivă privind modul de

formulare al OMS nr.232/2011, iar în toate cazurile în care s-a invocat

discriminarea în fața Curții Europene a Drepturilor Omului nu  Curtea a căutat

să motiveze tratamentul  diferențiat, ci a solicitat ca reclamanții (guvernele

statelor) să o facă. În mod similar, Curtea Europeană de Justiție a arătat că

justificarea trebuie să fie invocată de reclamant, ea nu poate fi prezumată de

instanțele care soluționează cazurile de discriminare.

În

concluzie, prima instanță a reținut că excluderea unor categorii de medici de

la redistribuire, cum stabilește OMS nr.232/2011, art. 11 alin.(1) reprezintă

discriminare conform O.G. nr.137/2000, republicată, art.2 alin.(1), întrucât

creează o excludere pe bază de profesie care atinge dreptul la muncă, fără o

justificare obiectivă.

În mod similar,

art.11 alin.(3) al OMS nr.232/2011 reprezintă discriminare conform O.G.

nr.137/2000, republicată, art.2 alin.(1), întrucât creează o excludere pe baza

spitalului de proveniență care atinge dreptul la muncă, fără o justificare

obiectivă, fiind  incidente și prevederile O.G. nr. 137/2000, republicată,

art.6 lit.a), întrucât prin neredistribuirea petenților raportul lor de muncă a

fost suspendat, ca efect al OMS 232/2011.

Prima instanță a reținut astfel că în mod corect autoritatea pârâtă a apreciat

că excluderea unor categorii de medici de la redistribuire, cum stabilesc

prevederile art.11 alin.(1) din OMS nr.232/2011 reprezintă discriminare conform

art.2 alin.(1) din O.G. nr.137/2000, întrucât creează o excludere pe bază de

profesie care atinge dreptul la muncă, fără o justificare obiectivă, respectiv,

art.11 alin.(3) din OMS nr. 232/2011 creează o excludere pe baza spitalului de

proveniență care atinge dreptul la muncă, fără o justificare obiectivă, conform

art. 2 alin.(1) din OG nr. 137/2000.

Referitor la argumentul prescripției aplicării sancțiunii amenzii

contravenționale, prima instanță a reținut caracterul neîntemeiat al acestuia,

având în vedere că în speță,  termenul de un an pentru sesizarea CNCD curge de

la data de 22.03.2011 - data publicării Ordinului nr.232/2011 în Monitorul

Oficial al României nr.199/ 22.03.2011, autoritatea fiind sesizată prin petiția

nr.3448/06.06.2011, deci înăuntrul termenului legal menționat, iar amenda a

fost aplicată prin hotărârea Consiliului pronunțată la data de 05.10.2011.

Prin urmare, a apreciat că regimul aplicării (deci și prescripției) sancțiunii

se supune rigorilor normei speciale privind sesizarea C.N.C.D., sesizare care

s-a făcut în termenul de un an de la data comiterii faptei.

În fine, referitor la individualizarea sancțiunii,  prima instanță a reținut

că  aceasta s-a realizat în mod corect, ținându-se seama de faptul că prin

reglementarea indicată s-a afectat dreptul fundamental la muncă al pârâților,

iar reclamanta este o persoana juridică de drept public, așadar, aflată  în

raport juridic în care, în raport cu pârâții persoane fizice, are o poziție

supraordonată, caracteristică, de altfel, raporturilor de drept administrativ.

Împotriva

soluției pronunțate a formulat recurs Ministerul Sănătății, care a invocat

motivele de recurs prevăzute la art.304 pct.8 și 9, în condițiile art.304

1

din Codul de procedură civilă, susținând, în esență, următoarele critici:

-

instanța de fond a preluat exclusiv argumentele prezentate de C.N.C.D. în

motivarea Hotărârii nr.352/2011, care a reținut existența unei discriminări în

privința art.11 alin.(1) din Ordinul nr.232/2011 ca urmare a interpretării

eronate a textului;

- norma

vizată/ incriminată nu prevede că doar unii dintre medicii din unitățile

sanitare desființate ar beneficia de redistribuire, ci dispune cu privire la

foștii medici din aceste unități sanitare, cu respectarea dreptului câștigat la

angajarea în unitatea sanitară desființată;

- în

ceea ce privește excepția prevăzută de textul incriminat, aceasta a fost impusă

de faptul că pentru posturile respective, personalul specializat este

deficitar, ceea ce face să nu existe o discriminare pe criteriu

socio-profesional;

- în

ceea ce privește dispozițiile art.11 alin.(3) din Ordinul nr.232/2011, s-a

ignorat faptul că această reglementare nu a făcut altceva decât ca

redistribuirea să se facă cu respectarea dreptului câștigat de medici la data

angajării în unitatea sanitară desființată;

-

referitor la sancțiunea aplicată, susține că instanța de fond a respins în mod

greșit excepția prescripției aplicării sancțiunii, interpretând eronat

prevederile art.13 din O.G. nr.2/2001.

În

concluzie, ministerul reclamant a solicitat admiterea recursului, cu consecința

admiterii acțiunii și anularea Hotărârii nr.352/2011 ca nelegală și netemeinică

sau, în subsidiar, anularea hotărârii în ceea ce privește sancțiunea a cărei

aplicare este prescrisă.

Intimații

BI, SBA și ET au depus întâmpinare prin care au răspuns criticilor recursului,

susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Astfel,

argumentează intimații, art.11 alin.(1) din Ordinul nr.232/2011 conține un

criteriu discriminatoriu socio-profesional prin care medicii din unitățile

medicale desființate sunt tratați în mod diferit, ceea ce face ca doar unii să

beneficieze de redistribuire, în timp ce alții nu beneficiază.

La fel,

și art.11 alin.(3) din Ordinul nr.232/2011 are un conținut discriminatoriu din

moment ce, în cadrul unei unități sanitare clinice, pot fi redistribuiți numai

medicii care provin dintr-o unitate sanitară clinică desființată.

Recursul

este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Așa cum

s-a arătat și în expunerea rezumativă prezentată la pct.1 al acestor

considerente, prin Hotărârea nr.352/2011, Colegiul director al C.N.C.D. a

reținut că limitările prevăzute la art.11 alin.(1) și, respectiv, art.11

alin.(3) din Ordinul nr.232/2011 reprezintă discriminări potrivit art.2

alin.(1) coroborat cu art.6 lit.a) din O.G. nr.137/2000, republicată.

Potrivit

titlului său, Ordinul nr.232/2011 a fost emis pentru aprobarea condițiilor

privind redistribuirea personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar

sanitar din cadrul unităților sanitare propuse a fi reorganizate în cămine

pentru persoane vârstnice, care  nu a fost preluat de acestea, în alte unități

sanitare.

Dispozițiile

art.11 alin.(1) și (3) din Ordinul nr.232/2011, vizate de Hotărârea

nr.352/2011, au următorul conținut: „Art.11-(1) Posturile vacante de medici din

unitățile sanitare clinice din centrele universitare Iași, Cluj-Napoca,

Timișoara, București, Târgu-Mureș, Craiova, Oradea, Sibiu, Arad, Brașov,

Constanța și Galați, nu pot fi ocupate ca urmare a redistribuirii, cu excepția

posturilor de medici în specialitatea medicină de urgență, radiologie și

imagistică medicală și anestezie și terapie intensivă. (3) Pot fi redistribuiți

în unități sanitare clinice numai medicii care au fost încadrați într-o unitate

sanitară clinică propusă pentru reorganizare în cămin pentru persoane

vârstnice”.

Instanța

de fond, însușindu-și argumentația autorității administrative emitente, a

reținut, în esență, că art.11 alin.(1) din Ordinul nr.232/2011 „creează o

diferențiere întrucât persoanele aflate în situații analoage, medici din

unități medicale desființate, sunt tratate în mod diferit, unii beneficiind de

redistribuire, alții nu”, concluzie lipsită de temei, așa cum se va arăta în

continuare.

Același

argument a fost reținut de instanța de fond și în cazul art.11 alin.(3) din

același ordin.

Așa cum

rezultă din conținutul art.11 din Ordinul nr.232/2011, acesta a fost consacrat

reglementării situației redistribuirii/ ocupării posturilor vacante de medici

din unitățile sanitare clinice.

Astfel,

prin art.11 alin.(3) s-a instituit regula potrivit căreia „pot fi redistribuiți

în unități sanitare clinice numai medicii care au fost încadrați într-o unitate

sanitară clinică propusă pentru reorganizare”.

Cu alte

cuvinte, regula de mai sus instituie un tratament diferențiat, dar aceasta nu

reprezintă o discriminare, din moment ce regula se aplică unor situații

juridice și profesionale diferite, după cum era vorba de medici provenind din

unități sanitare clinice sau medici provenind din unități sanitare non-clinice.

Pe de

altă parte, art.11 alin.(2) din Ordinul nr.232/2011 a avut în vedere ca

operațiunea de redistribuire a medicilor provenind de la unități sanitare

vizate de reorganizare să fie realizată cu respectarea dreptului câștigat de

medicii provenind de la unitățile sanitare clinice.

Prin

art.11 alin.(1) din Ordinul nr.232/2011, care se referă exclusiv la unitățile

sanitare clinice din centrele universitare Iași, Cluj-Napoca, Timișoara,

București, Târgu Mureș, Craiova, Oradea, Arad, Brașov, Constanța și Galați, a

fost instituită regula că, în cazul acestor unități sanitare clinice, pot fi

ocupate ca urmare a redistribuirii doar posturile de medici în specialitatea

medicină de urgență, radiologie și imagistică medicală, anestezie și terapie

intensivă.

Deci,

cu alte cuvinte, în cazul acestor posturi de medici, s-a instituit un tratament

diferențiat, dar aceasta nu reprezintă o discriminare deoarece această soluție

este impusă de o situație specială, justificată în mod obiectiv prin scopul

legitim urmărit.

Astfel,

în cazul medicinii de urgență, radiologie și imagistică medicală și, respectiv,

anestezie și terapie intensivă, este de notorietate că reprezintă specialități

deficitare unde nu sunt cadre medicale suficiente pentru ocuparea acestor

posturi, care sunt esențiale pentru funcționarea unităților sanitare clinice și

pentru realizarea serviciului public de asistență medicală în condiții

corespunzătoare.

În

concluzie, instanța de recurs reține că soluția instanței de fond este nelegală

și netemeinică, precum și Hotărârea nr.352/2011 a C.N.C.D., apreciindu-se în

mod greșit că art.11 alin.(1) și (3) din Ordinul nr.232/2011 al Ministerului

Sănătății ar conține reglementări cu caracter discriminatoriu.

Astfel

fiind, recursul formulat a fost admis. Soluția instanței de fond fiind constatată

ca nelegală și netemeinică, analizarea criticilor recursului referitoare la

sancțiunea aplicată prin Hotărârea nr.352/2011 a C.N.C.D. și menținută de

instanța de fond, a devenit de prisos.