Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.12.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5196/2012

HOTĂRÂRE
06.12.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5196/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 16 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Constanta - Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. 14486/118/2011, reclamantul P.M., în contradictoriu cu pârâții Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor și Colegiul Medicilor din România, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: - anularea Deciziei nr. 118/2011 emisă de către pârâta Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor, apreciată ca fiind netemeinică și nelegală; - admiterea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 12/2010, adoptată de către Comisia de Disciplină Constanța; Pârâtul Colegiul Medicilor din România a depus întâmpinare, prin care, pe cale de excepție a fost invocată lipsa calității procesuale active a reclamantului.

Instanța, la termenul de judecată din data de 06 martie 2012 a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanta. Prin sentința civilă nr. 788 din 6 martie 2012, Tribunalul Constanța a admis, excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța. Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele: Potrivit art. 3 C. proc. civ.

- "Curțile de apel judecă: 1. în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale;." Pe de altă parte, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 -"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Astfel, s-a constatat că reclamantul a investit instanța de judecată cu analizarea legalității și temeiniciei Deciziei nr. 118/2011 emisă de către pârâta Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor. Sub acest aspect s-a reținut că actul contestat, a fost emis de o entitate ce își desfășoară activitatea în regim de autoritate publică centrală, sens în care, instanța a apreciat că în cauză competența de soluționare revine Curții de Apel, cu raportare la dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 494/36/2012. La termenul de judecată din data de 30 mai 2012 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța în soluționarea cauzei.

Prin sentința nr. 309/CA din 27 iunie 2012, Curtea de Apel Constanța a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat cauza la Tribunalul Constanța și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Curtea de Apel Constanța a reținut următoarele. Potrivit dispozițiilor art. 451 din Legea nr. 95/2006, împotriva deciziei de sancționare a Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancționat poate formula o acțiune în anulare la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază își desfășoară activitatea. Prin urmare, având în vedere că legea stabilește competența materială exclusivă în favoarea tribunalului în ceea ce privește acțiunea de anulare a deciziei emisă de Comisia Superioară de Disciplină, Curtea de Apel Constanța a declinat cauza la Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ.

Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că a fost legal investită cu soluționarea conflictului negativ de competență. Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Constanța – Secția contencios administrativ și fiscal pentru următoarele considerente: Reclamantul a solicitat anularea Deciziei Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor din România nr. 118/2011 prin care a fost respinsă contestația formulată de P.M. Potrivit art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, „împotriva deciziei de sancționare a Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancționat poate formula o acțiune în anulare la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază își desfășoară activitatea”.

Textul legii reprezintă o derogare, o normă cu caracter special de la regula instituită de art. 10 din Legea nr. 554/2004 și se referă la competența în primă instanță a tribunalului – secția contencios administrativ și fiscal de a soluționa acțiunea în anulare împotriva deciziei de sancționare emisă de Comisia Superioară de Disciplină, atunci când acțiunea este formulată de medicul sancționat. În speță, persoana care se consideră vătămată prin actul medical are calitatea de terț față de decizia Comisiei Superioare de Disciplină prin care i-a fost respinsă plângerea împotriva medicului care a săvârșit faptul presupus vătămător și a cărui sancționare disciplinară o solicită.

Și în situația în care decizia Comisiei Superioare de Disciplină este contestată de către un terț, respectiv de persoana vătămată prin actul medicului a cărui sancționare se cere, competența revine tot tribunalului – secția contencios administrativ și fiscal, pentru că legea a prevăzut expres competența acesteia în cazul litigiilor în care se contestă deciziile Comisiei Superioare de Disciplină. De aceea, va fi stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul P.M. în contradictoriu cu pârâții Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România și Colegiul Medicilor din România în favoarea Tribunalului Constanța – Secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1392/2012
țe și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 228 din Regul
ÎCCJ 2011-10-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4724/2011
te în prezenta cauză, ce vizează analiza drepturilor succesorale ale părților implicate în procesul de despăgubire, sunt raporturi de drept civil, ce exclud competența instanței de contencios. În aceste condiții, prin raportare la dispoziți
ÎCCJ 2012-05-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2702/2012
în cauză a operat o dezînvestire a acestei instanțe, care s-a pronunțat în sensul negării propriei competențe în soluționarea excepției de nelegalitate. Înalta Curte, soluționând conflictul negativ de competență, conform art. 22 alin. (3) ș
ÎCCJ 2012-01-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 99/2012
este cuantumul sumelor reprezentând sarcinile fiscale a căror anulare se solicită, întrucât aceste sume reprezintă obligații fiscale (taxă folosință teren). A reținut Tribunalul că din analiza adresei nr. S 59654 din 02 iunie 2011 emisă de
ÎCCJ 2012-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1075/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 282/CA din 12 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă