ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1394/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârii nr. 807/2011 a Plenului C.S.M.

Prin Nota nr. 28408/1154/DRUO/28457/2011,

Direcția resurse umane și organizare - Serviciul resurse umane pentru

instanțele judecătorești a înaintat Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii propunerea privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Iași a doamnei B.G., ca urmare a intervenirii unei condamnări definitive.

Prin Hotărârea nr. 807

din 15 noiembrie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a propus

Președintelui României eliberarea din funcție, ca urmare a unei condamnări

definitive a doamnei B.G., judecător la Curtea de Apel Iași.

A reținut Consiliul

Superior al Magistraturii că prin Sentința penală nr. 53 din data de 20 mai

2011, Curtea de Apel Bacău - Secția penală, cauze cu minori și de familie a

dispus condamnarea inculpatei B.G. la 4 ani și 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență prevăzute de art.

254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

și, respectiv art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr.

78/2000.

Sentința menționată a

rămas definitivă ca urmare a respingerii recursului formulat de doamna B.G.,

prin Decizia penală nr. 3920 din 4 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală.

A mai reținut

autoritatea intimată că prin Hotărârea nr. 1234 din 30 noiembrie 2010, Secția

pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea

din funcția de judecător a doamnei B.G., ca urmare a punerii în mișcare a

acțiunii penale împotriva sa, începând cu data de 30 noiembrie 2010.

Prin Hotărârea nr. 1145

din 16 decembrie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a propus

Președintelui României eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel lași, prin pensionare, a doamnei B.G., însă, până în prezent, nu a fost publicat

decretul de eliberare din funcție.

În acest context, s-a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004,

potrivit cărora procurorii și judecătorii sunt eliberați din funcție ca urmare

a condamnării definitive pentru o infracțiune, ținând cont și de faptul că

decretul de eliberare din funcție prin pensionare nu a fost semnat de

Președintele României, deci nu a produs efectul eliberării din funcție.

Împotriva Hotărârii nr.

807/2011 a Plenului C.S.M. a formulat recurs B.G., susținând că această

hotărâre este nelegală deoarece:

- nu a fost revocată

Hotărârea nr. 1145/2010, iar efectele acesteia s-au produs cel puțin în parte,

ea fiind trimisă Președintelui României și a dat naștere obligației acestuia de

a-și îndeplini în termen rezonabil, obligația prevăzută de art. 65 alin. (2)

din Legea nr. 303/2004;

- Hotărârea nr. 1145/2010

nu putea fi revocată deoarece și-a produs efecte cel puțin în parte, iar

hotărârea atacată produce consecința efectivă și nelegală a revocării primei

hotărâri, adică a unui act administrativ individual favorabil, fără să existe

vreuna dintre împrejurările ce ar justifica o asemenea revocare;

- hotărârea atacată

este expresia disprețului intimatului față de stabilitatea raporturilor

juridice stabilite, care trebuie să primeze în fața oricăror argumente ce nu

țin de interesul public;

- depășirea de către

Președintele României a termenului rezonabil de pronunțare asupra propunerii de

eliberare din funcție pentru pensionare nu poate constitui o justificare pentru

emiterea unui act ilegal.

- Hotărârea nr. 807/2011

a avut drept consecință pierderea dreptului la pensia de serviciu, deși la data

cererii de eliberare din funcție prin pensionare îndeplinea condițiile legale

și nicio dispoziție legală nu interzice primirea pensiei de serviciu de către

magistrații care au fost condamnați pentru fapte ulterioare îndeplinirii

condițiilor minime pentru dobândirea dreptului la pensia de serviciu.

Se susține în acest

context și o imixtiune a autorității intimate în atribuțiile puterii

legiuitoare.

Intimatul Consiliul

Superior al Magistraturii (C.S.M.) a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Se susține că

pretinsele critici de nelegalitate nu sunt fondate pentru că la data emiterii

hotărârii atacate nu fusese emis decretul Președintelui României de eliberare a

recurentei din funcție, prin pensionare.

Prin Decizia nr. 3920

din 4 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție recurenta a fost

condamnată definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și

trafic de influență, prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6

și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 257 C. pen. raportat la art.

6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa închisorii de 4 ani și 6

luni.

Hotărârea nr. 807/2011

a fost emisă în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (1) lit. f) coroborate

cu cele ale art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, neexistând nicio imixtiune în

atribuțiile puterii legiuitoare.

Se arată că nici

critica ce vizează pretinsa stabilitate a raporturilor juridice nu este

fondată, pentru că nerevocarea în prealabil a Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 1145/2011

nu poate impieta asupra legalității hotărârii atacate pentru că recurenta

deținea calitatea de judecător, nefiind eliberată din funcție, constatându-se

incidența cazului de eliberare din funcție ca urmare a intervenirii unei

condamnări definitive, reglementată de art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004,

menționată.

De asemenea, se

precizează că la 23 noiembrie 2011 a fost publicat în M. Of. al României,

Partea I, Decretul nr. 817 al Președintelui României, prin care s-a dispus

eliberarea din funcție a recurentei ca urmare a unei condamnări definitive

pentru săvârșirea unei infracțiuni.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile de la

dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este

nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Din înscrisurile

depuse la dosarul cauzei, rezultă că prin Hotărârea nr. 1145 din 16 decembrie 2010

a Plenului C.S.M. s-a propus Președintelui României, eliberarea din funcție,

prin pensionare, a recurentei, dispunându-se și înaintarea acestei hotărâri

Președintelui României, în vederea emiterii decretului de eliberare din funcție,

însă, la data emiterii Hotărârii nr. 807 din 15 noiembrie 2011, recurată în

cauză, nu a fost emis decretul prezidențial de eliberare din funcție.

Potrivit prevederilor

art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

„judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în următoarele cazuri: a)

demisie, b) pensionare, potrivit legii, c) transfer într-o altă funcție, în

condițiile legii, d) incapacitate profesională, e) ca sancțiune disciplinară,

f) condamnarea definitivă a judecătorului sau procurorului pentru o

infracțiune, g) încălcarea dispozițiilor art. 7, h) nepromovarea examenului

prevăzut la art. 33 alin. (14) și i) neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art.

14 alin. (2) lit. a), c) și e)”.

Alin. (2) al

articolului în discuție dispune după cum urmează: „Eliberarea din funcție a

judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al Președintelui României,

la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii”.

Din textele legale

anterior evocat reiese că eliberarea din funcție a judecătorilor și

procurorilor, în oricare din variantele enumerate la lit. a)-i) ale art. 65 alin.

(1) are loc la momentul emiterii decretului prezidențial și a publicării acestuia

în M. Of.

Conform art. 100 alin.

(1) din Constituția României, „În exercitarea atribuțiilor sale, Președintele

României emite decrete care se publică în M. Of. al României. Nepublicarea

atrage inexistența decretului”.

Prin urmare, în

raport de dispozițiile legale menționate, legiuitorul a prevăzut o anumită

procedură privind eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor, care

implică participarea, pe de o parte a C.S.M., care face propunerea și, pe de

altă parte, a Președintelui României, care dispune, prin decret, eliberarea din

funcție.

Cum dispozițiile

Constituționale prevăd obligativitatea publicării decretelor Președintelui

României sub sancțiunea inexistenței, atunci momentul publicării decretului

este cel de la care eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor

produce efecte juridice.

În consecință,

propunerea de eliberare din funcție prin pensionare a recurentei, materializată

în Hotărârea nr. 1145 din 16 decembrie 2010 a Plenului C.S.M. nu a produs

efecte juridice în planul eliberării din funcție în această modalitate cât timp

nu a fost emis și publicată decretul Președintelui României în acest sens.

Neproducând efecte

juridice, Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1145/2010 putea fi revocată de intimat,

care, de altfel, a și fost revocată implicit prin Hotărârea nr. 807/2011,

recurată în cauza de față, întrucât recurenta deținea calitatea de judecător și

s-a constatat incidența cazului de eliberare din funcție prevăzut de art. 65 alin.

(1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, menționată.

Prin urmare, toate

criticile recurentei care vizează aceste aspecte referitoare la nelegalitatea

hotărârii recurate și nesocotirea stabilității raporturilor juridice, sunt

nefondate.

Criticile recurentei

referitoare la refuzul (întârzierea) nejustificat al Președintelui României de

a emite decretul de eliberare din funcție prin pensionare, care a condus la pierderea

dreptului la pensia de serviciu, deși la momentul formulării cererii de

eliberare din funcție prin pensionare îndeplinea condițiile legale, nu pot fi

analizate în cadrul prezentului recurs care are un alt obiect.

În altă ordine, în

contextul în care prin Decizia penală nr. 3920 din 4 noiembrie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție a intervenit condamnarea definitivă a recurentei

pentru o infracțiune, iar până la data emiterii hotărârii atacate nu a fost

emis decretul Președintelui României de eliberare din funcție prin pensionare,

în mod corect Plenul C.S.M. a propus, conform dispozițiilor art. 65 alin. (1) lit.

f) coroborate cu cele ale art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, privind

statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, eliberarea recurentei din funcție de judecător.

Deci, Hotărârea

Plenului C.S.M. nr. 807 din 15 noiembrie 2011 a fost emisă în conformitate cu

prevederile legale reținute în cuprinsul acesteia, nefiind fondate criticile

referitoare la imixtiunea în atributele puterii legiuitoare.

Față de toate aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (7), (8) și (9) din Legea nr.

317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 20 din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge

recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.G., împotriva Hotărârii nr. 807 din 16 noiembrie 2011 a plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 martie 2012.