Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.10.2012
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6317/2012

HOTĂRÂRE
17.10.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6317/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului civil de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1626 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul M.I. împotriva Sentinței nr. 592 din 18 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că revizuentul a învestit instanța cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., arătând că Sentința civilă nr. 592/2011 a Tribunalului Gorj și Sentințele civile nr. 1729/2011, 2955/2008 și 1695/1988, pronunțate de Judecătoria Târgu Jiu, sunt contradictorii.

Curtea de apel a mai reținut că din examinarea Sentinței civile nr. 2955/2008, a Judecătoriei Târgu Jiu și a Sentinței civile nr. 1729/2011 a aceleiași instanțe, a rezultat că revizuentul a solicitat obligarea Consiliului Local - Direcția de Patrimoniu de pe lângă Consiliul Local să-i lase liberă o suprafață de teren de 289 mp, acțiunea fiind respinsă. Din Sentința civilă nr. 1695/1988 a Judecătoriei Târgu Jiu a rezultat că pârâta C.S.F. a fost obligată să-i lase în deplină proprietate suprafața de 281 mp teren aferent construcției și 164 mp teren proprietatea mai multor reclamanți. Prin Sentința nr. 592/2011, a Tribunalului Gorj, s-a respins cererea formulată de M.I., prin care a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Craiova, anularea certificatului de urbanism.

Prin urmare, a constatat curtea de apel, în cauză nu există hotărâri potrivnice date în aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate. S-a mai reținut și faptul că cererea este tardivă, având în vedere că termenul de revizuire este de 1 lună, iar cererea a fost făcută peste acest termen. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul M.I. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia atacată este nelegală, deoarece instanța a calificat cererea în mod greșit ca fiind revizuire, în condițiile în care cererea sa avea caracterul unei contestații în anulare. Pentru acest motiv, curtea de apel nu era competentă să se pronunțe asupra cererii sale, competența de judecată aparținând instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

În ceea ce privește fondul litigiului, recurentul a arătat că terenul în suprafață de 445 mp, ce face obiectul actului de donație, se suprapune cu terenul în suprafață de 279 mp, cuprins în titlul de proprietate, ambele suprafețe fiind proprietatea sa. Recursul declarat este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare. La data de 26 iulie 2011, M.I. a sesizat Judecătoria Târgu Jiu cu o cerere informă prin care a chemat în judecată Primăria Târgu Jiu "pentru a se putea da o hotărâre clară și a i se lăsa în liniștită posesie cele două proprietăți cadastrale". La data de 22 septembrie 2011, petentul și-a precizat cererea și a arătat că a cerut revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, dând în acest sens și o declarație scrisă, atașată la dosar.

O declarație identică a dat revizuentul și la termenul din 6 octombrie 2011, lăsând la aprecierea instanței competența de soluționare a cauzei. Prin urmare, este total lipsită de fundament susținerea revizuentului că instanțele de judecată au interpretat greșit cererea de chemare în judecată ca fiind o cerere de revizuire. În cauză, Judecătoria Târgu Jiu a pus în vedere revizuentului să precizeze obiectul cererii de chemare în judecată, iar interpretarea cererii ca fiind revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și declinarea competenței au avut loc cu respectarea principiului disponibilității și a dispozițiilor legale privind competența. De aceea, recursul declarat de revizuent este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins ca atare.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.I. împotriva Deciziei nr. 1626 din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2012. Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 395/2017
nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj, în care cerere de revizuire a fost respinsă la fond, apel și recurs. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate,și a dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
ÎCCJ 2011-04-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3494/2011
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 335 din 3 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze
ÎCCJ 2012-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6589/2012
probatoriul cu o expertiză tehnică având ca obiective: stabilirea suprafeței libere din cei 3076 m.p. identificați prin raportul de expertiză depus la 28 octombrie 2009, în Dosarul nr. 808/63/2007 al Curții de Apel Craiova, deducerea supraf
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4728/2011
area apelurilor declarate de pârâții Primăria municipiului Craiova, Consiliul local Craiova și Primarul municipiului Craiova împotriva sentințelor civile nr. 1390/2005 și nr. 1545/2005 ale Tribunalului Dolj. Instanța de casare a dispus trim
ÎCCJ 2012-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7177/2012
gubiri. Prin decizia civilă nr. 337 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta D.I.M. și de reclamantele moștenitoare B.S.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă