ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1794/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1794/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității (CNSAS) a solicitat să se constate existența calității de

lucrător al Securității în privința pârâtei A. (fostă Ș.) G.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, urmare a cererii de verificare din data de

23 iulie 2009 adresată CNSAS de către D.V.M., s-a întocmit Nota de constatare

nr. DI/I/2740 din 23 noiembrie 2010, din conținutul căreia a reieșit că pârâta,

având gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate

Constanța, Serviciul 1, a desfășurat activitatea de recrutare și dirijare de

surse pentru a asigura încadrarea informativă a unor persoane angajate la

Oficiul Farmaceutic Constanța, persoane aflate deja în baza de lucru a

organelor de securitate pentru relații neoficiale cu cetățenii străini,

intenții de a se stabili în străinătate și chiar comentarii ostile la adresa

conducerii de stat de la acea dată.

S-a susținut de către

reclamantul CNSAS că activitățile desfășurate de pârâtă au îngrădit drepturile

și libertățile fundamentale garantate de legislația din acea vreme, respectiv

îngrădirea dreptului la viață privată, fiind îndeplinite astfel condițiile art.

2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității, iar

pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că

activitatea pe care a desfășurat-o a fost în conformitate cu prevederile legale

în vigoare și nu poate răspunde decât pentru activitățile profesionale, în

măsura în care prin acestea ar fi încălcat legea și ar fi aplicat-o abuziv,

ceea ce nu s-a dovedit în cauză.

Prin Sentința nr.

2576 din 1 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de interes și excepția

inadmisibilității invocate de pârâtă și a admis acțiunea formulată de

reclamant, constatând calitatea pârâtei de lucrător al Securității.

Pentru a adopta

această soluție, prima instanță a reținut, în privința excepției lipsei de

interes, contrar celor susținute de pârâtă, potrivit cărora numita D.V.M. a

fost ea însăși colaboratoare a Securității și recrutată ca atare, fiind și

persoana care a formulat cererea înregistrată sub nr. P 1804/09 din 23 iulie

2009, adresată instituției reclamante, și prin urmare aceasta nu mai are

interes practic pentru că s-ar constata un fapt deja cunoscut de titulara

cererii, că interesul subzistă, considerent pentru care nu a primit nici

excepția  inadmisibilității.

Pe fondul cauzei, a

reținut, în esență, următoarele:

Pârâta a avut gradul

de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Constanța,

Serviciul 1, iar în raport de conținutul notei de constatare și al dosarului R

200092 (cota Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Statului) rezultă că

aceasta a desfășurat activitatea de recrutare și dirijare de surse pentru a

asigura încadrarea informativă a unor persoane  angajate la Oficiul Farmaceutic

Constanța, persoane deja aflate în baza de lucru a organelor de securitate

pentru relații neoficiale cu cetățenii străini, intenții de a se stabili în

străinătate și chiar comentarii ostile la adresa conducerii.

Astfel, pârâta a

procedat la instruirea sursei pentru a furniza aspecte legate de starea de

spirit generată de numirea unui nou factor de conducere la Oficiul Farmaceutic,

pentru a informa despre comentariile salariatelor, colaboratorul primind și

sarcini punctuale, anume de a semnala atitudinea și comentariile numitei C.D.

aflată în supraveghere informativă la problema „sănătate” deoarece are soțul

rămas ilegal în Turcia, instruind sursa să o influențeze pozitiv pe colega sa

pentru a renunța la ideea de a pleca din țară, ba mai mult să-l determine și pe

soțul său se întoarcă.

Prima instanță a avut

în vedere și documentele  cuprinse în dosarul R/200092, referitoare la

recrutarea, cunoașterea personală a numitei D.V.M., a rapoartelor și notelor

privind sistemul de legătură, precum și a notelor informative privind

activitatea desfășurată la Oficiul Farmaceutic Constanța, și care, conțin

măsuri apte, prin scopul stabilit, de a suprima drepturi și libertăți

fundamentale ale omului, înlăturând apărările pârâtei, în raport de conținutul

de ansamblu al O.U.G. nr. 24/2008 și de scopul reparator al acestui act

normativ.

Concluzionând,

judecătorul fondului a reținut că prin acțiunile întreprinse în calitatea sa de

angajat a organelor Securității, pârâta a adus atingere drepturilor și

libertăților fundamentale stipulate în Constituția de la acea dată, respectiv

îngrădirea  dreptului la viață privată, persoanele fiind urmărite de securitate

pentru comentarii tendențioase sau pentru intenția de a părăsi țara (art. 17

din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice).

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal a declarat recurs reclamanta A.G., solicitând, ca o consecință

a admiterii recursului, respingerea acțiunii CNSAS ca nefondată.

În contextul reluării

conținutului cererii de chemare în judecată formulată de intimatul CNSAS

recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., dezvoltând, în esență, următoarele critici ce demonstrează, în opinia sa,

greșita aplicare și interpretare a legii, în cauza de față:

- a deținut calitatea

de militar și cadru de informații, și a respectat prevederile Statutului

Corpului Ofițerilor, aprobat prin H.C.M. nr. 924/1964, care prevedea obligația

cadrelor militare de a fi loiale și devotate Statului Român, cu respectarea

jurământului militar depus;

- activitatea

informativ-operativă desfășurată a avut un caracter legal, regăsindu-se în

actele normative în vigoare la acel moment;

- reclamantul CNSAS a

indus în eroare instanța de fond prin confuzia vădită creată între „urmărit” și

„urmăritor”, acreditând ideea că numita D.V.M., care a formulat cererea la

CNSAS, nu ar fi una și aceeași persoană cu cea care a avut calitatea de

informator al securității, dirijat de ea și fiind în realitate persoana care

furniza informații;

- în perioada în care

a activat și a deținut calitatea de ofițer al fostei Securități recurenta a

arătat că nu a desfășurat nici un fel de activități contrare prevederilor

legale în vigoare și nu a îngrădit drepturi fundamentale ale omului;

- aspectele

menționate în acțiune sunt nedovedite iar hotărârea instanței de fond este

nelegală pentru că practic i s-a reținut calitatea de lucrător, în sensul

O.U.G. nr. 24/2008, pentru simplul fapt că și-a desfășurat activitatea, ca

ofițer al fostei securități, într-o perioadă scurtă (august 1988 - decembrie

1989) fără a încălca atribuțiile ce-i reveneau la  acea dată.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este fondat în sensul și pentru

considerentele în continuare arătate.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată și completată

„persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de

Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor

Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la

completarea dosarului și poate solicita verificarea calității de lucrător al

Securități pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea

dosarului. Procedura este aceeași și pentru lucrătorii Securității identificați

în urma verificărilor din oficiu”.

Problema dedusă

judecății în prezenta cauză este de a determina dacă instanța de fond a fost

sau nu legal sesizată de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității cu acțiunea în constatarea calității recurentului-pârât de lucrător

al Securității, în temeiul art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, întrucât, după cum s-a

evidențiat deja, această acțiune în constatare a avut la bază cererea de

verificare adresată de numita D.V.M., în baza art. 6 alin. (1) din actul

normativ arătat.

Înalta Curte

apreciază că este fondată critica recurentului în sensul că prima instanță,

adăugând la lege, a făcut o interpretare eronată a prevederilor art. 1 alin.

(1), (7) și (9) dar și a art. 2 lit. a) din ordonanța mai sus arătată.

Astfel, conform art.

1 alin. (1) din această reglementare, orice cetățean român sau cetățean străin

care după 1945 a avut cetățenie română, precum și orice cetățean al unei țări

membre a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru

al Uniunii Europene au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de

Securitate, precum și la alte documente și informații care privesc propria

persoană, potrivit acestei ordonanțe și în conformitate cu prevederile legii

privind protejarea informațiilor care privesc siguranța națională; acest drept

se exercită la cerere și constă în studierea nemijlocită a dosarului și

eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe alte înscrisuri care

privesc propria persoană.

Art. 1 alin. (7) din

ordonanță prevede că persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost

urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea

lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu

informații la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de

lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la

instrumentarea dosarului.

Art. 1 alin. (9) din

ordonanță precizează faptul că exercitarea drepturilor prevăzute la alin.

(1)-(3), (6) și (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială

și autentică.

Analiza și

interpretarea textelor legale anterior citate, atestă că nu orice persoană

poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii

și subofițerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar întocmit de

această instituție, ci numai acele persoane care, având acces la propriul

dosar, au constatat că au fost subiecți ai unui dosar din care rezultă că au

fost urmărite de Securitate.

Pe de altă parte, în

ceea ce privește sfera verificării calității de lucrător al Securității,

aceasta este limitată la ofițerii și subofițerii care au contribuit la

instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv persoana subiect al unui

dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu și a altor

persoane.

Cu alte cuvinte,

legea în materie a statuat că verificarea calității de lucrător al Securității

se face numai cu privire la ofițerii și subofițerii care au contribuit la

instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu și la instrumentarea

dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea.

Mai mult decât atât,

niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor

calității de lucrător al Securității cu privire la alte persoane decât

solicitantul, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de

Securitate, dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.

Ca atare, exercitarea

dreptului de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru

ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de

Securitate al unei persoane aparține în exclusivitate numai acelei persoane,

iar nu și altor persoane, cu excepția situației în care acestea din urmă au

fost împuternicite cu procură specială și autentică în acest scop.

Este obligatoriu, în

aceste condiții, ca recurentul să fi contribuit la instrumentarea dosarului

informativ al numitei D.V.M. în scopul constatării calității de lucrător al

Securității al recurentului.

Particularitatea

cauzei de față rezidă în aceea că solicitarea de verificare a calității de

lucrător al Securității a fost făcută de d-na D.V.M., care a cerut verificarea

propriului său dosar, (R 200092) în condițiile în care chiar ea a fost

recrutată în calitate de informator, de către recurenta-pârâtă.

Actele depuse la

dosar atestă numai că recurenta, la data de 18 februarie 1989, în calitatea

deținută la acel moment, de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de

Securitate Constanța, a propus recrutarea d-nei D.V.M. fiind totodată anexat

angajamentul olograf al numitei D.V.M. de a deveni colaborator al Securității,

din aceeași dată.

Rapoartele

informative referitoare la d-na D.V.M., anterioare datei la care aceasta a

semnat personal angajamentul de colaborare, întocmite de recurenta-pârâtă

conțin simple referiri la activitate pe care aceasta a desfășurat-o și la tipul

său de personalitate („candidata este o persoană extrem de conștiincioasă care

s-a declarat fi pe deplin conștientă de importanța pe care o are activitatea

organelor de securitate pentru bunul mers al activității, … fiind animată de

profunde sentimente patriotice și având un atașament deosebit față de patrie,

partid și popor”.

Mai mult, în alte

rapoarte întocmite tot de către recurentă sunt menționate informațiile primite

de la D.V.M. în calitatea sa de „candidată”, în scopul dobândirii statutului de

„colaborator al Securității”.

Toate celelalte

înscrisuri depuse la dosar privesc alte persoane decât cea care a formulat

solicitarea în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.

Raportat la textele

de lege sus-arătate ca și la prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008,

potrivit cu care este lucrător al Securității „orice persoană care având

calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau la Miliției cu

atribuții pe linie de securitate, inclusiv ofițer acoperit în perioada

1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi

și libertăți fundamentale ale omului”, Înalta Curte reține că acțiunea

reclamantului CNSAS se impunea a fi respinsă.

Simplul fapt al

recrutării de către recurentă a d-nei D.V.M., al cărei acord de colaborare, cel

puțin astfel cum, prima facie, rezultă din actele dosarului a fost voluntar

acordat, fără constrângeri dovedite, nu poate satisface, în opinia Înaltei

Curți exigențele textelor indicate, ce nu pot fi interpretate în manieră

extensivă.

În caz contrar,

legiuitorul ar fi indicat expres că toate activitățile de  acest tip, specifice

în mod evident serviciilor de securitate în perioada 1945-1988, reprezintă „ope

legis” activități ce cad sub incidența definiției art. 2 lit. a) din O.U.G. nr.

24/2008, fără a mai fi necesară examinarea de la caz la caz, a persoanelor

care, deținând totuși o atare calitate, au suprimat și îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale ale omului.

Apreciind așadar în

ceea ce o privește pe D.V.M., că această din urmă condiție prevăzută de textul

incident nu a fost dovedită cu înscrisurile depuse, ce au demonstrat mai

degrabă activitatea de „colaborator” al solicitantului, se va constata că este

întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în

condițiile greșitei interpretări de primă instanță a prevederilor art. 1 alin.

(1), (7) și (9) și art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul de

față și va modifica sentința atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a

acțiunii promovate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.G. împotriva Sentinței nr. 2576 din 1 aprilie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 3 aprilie 2012.

Procesat de GGC - DG