ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1794/2012

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a solicitat să se constate existența calității de lucrător al Securității în privința pârâtei A. (fostă Ș.) G. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, urmare a cererii de verificare din data de 23 iulie 2009 adresată CNSAS de către D.V.M., s-a întocmit Nota de constatare nr. DI/I/2740 din 23 noiembrie 2010, din conținutul căreia a reieșit că pârâta, având gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Constanța, Serviciul 1, a desfășurat activitatea de recrutare și dirijare de surse pentru a asigura încadrarea informativă a unor persoane angajate la Oficiul Farmaceutic Constanța, persoane aflate deja în baza de lucru a organelor de securitate pentru relații neoficiale cu cetățenii străini, intenții de a se stabili în străinătate și chiar comentarii ostile la adresa conducerii de stat de la acea dată.

S-a susținut de către reclamantul CNSAS că activitățile desfășurate de pârâtă au îngrădit drepturile și libertățile fundamentale garantate de legislația din acea vreme, respectiv îngrădirea dreptului la viață privată, fiind îndeplinite astfel condițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că activitatea pe care a desfășurat-o a fost în conformitate cu prevederile legale în vigoare și nu poate răspunde decât pentru activitățile profesionale, în măsura în care prin acestea ar fi încălcat legea și ar fi aplicat-o abuziv, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.

Prin Sentința nr. 2576 din 1 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității invocate de pârâtă și a admis acțiunea formulată de reclamant, constatând calitatea pârâtei de lucrător al Securității. Pentru a adopta această soluție, prima instanță a reținut, în privința excepției lipsei de interes, contrar celor susținute de pârâtă, potrivit cărora numita D.V.M. a fost ea însăși colaboratoare a Securității și recrutată ca atare, fiind și persoana care a formulat cererea înregistrată sub nr. P 1804/09 din 23 iulie 2009, adresată instituției reclamante, și prin urmare aceasta nu mai are interes practic pentru că s-ar constata un fapt deja cunoscut de titulara cererii, că interesul subzistă, considerent pentru care nu a primit nici excepția inadmisibilității.

Pe fondul cauzei, a reținut, în esență, următoarele: Pârâta a avut gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Constanța, Serviciul 1, iar în raport de conținutul notei de constatare și al dosarului R 200092 (cota Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Statului) rezultă că aceasta a desfășurat activitatea de recrutare și dirijare de surse pentru a asigura încadrarea informativă a unor persoane angajate la Oficiul Farmaceutic Constanța, persoane deja aflate în baza de lucru a organelor de securitate pentru relații neoficiale cu cetățenii străini, intenții de a se stabili în străinătate și chiar comentarii ostile la adresa conducerii.

Astfel, pârâta a procedat la instruirea sursei pentru a furniza aspecte legate de starea de spirit generată de numirea unui nou factor de conducere la Oficiul Farmaceutic, pentru a informa despre comentariile salariatelor, colaboratorul primind și sarcini punctuale, anume de a semnala atitudinea și comentariile numitei C.D. aflată în supraveghere informativă la problema „sănătate” deoarece are soțul rămas ilegal în Turcia, instruind sursa să o influențeze pozitiv pe colega sa pentru a renunța la ideea de a pleca din țară, ba mai mult să-l determine și pe soțul său se întoarcă.

Prima instanță a avut în vedere și documentele cuprinse în dosarul R/200092, referitoare la recrutarea, cunoașterea personală a numitei D.V.M., a rapoartelor și notelor privind sistemul de legătură, precum și a notelor informative privind activitatea desfășurată la Oficiul Farmaceutic Constanța, și care, conțin măsuri apte, prin scopul stabilit, de a suprima drepturi și libertăți fundamentale ale omului, înlăturând apărările pârâtei, în raport de conținutul de ansamblu al O.U.G. nr. 24/2008 și de scopul reparator al acestui act normativ.

Concluzionând, judecătorul fondului a reținut că prin acțiunile întreprinse în calitatea sa de angajat a organelor Securității, pârâta a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale stipulate în Constituția de la acea dată, respectiv îngrădirea dreptului la viață privată, persoanele fiind urmărite de securitate pentru comentarii tendențioase sau pentru intenția de a părăsi țara (art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice). Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta A.G., solicitând, ca o consecință a admiterii recursului, respingerea acțiunii CNSAS ca nefondată. În contextul reluării conținutului cererii de chemare în judecată formulată de intimatul CNSAS recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., dezvoltând, în esență, următoarele critici ce demonstrează, în opinia sa, greșita aplicare și interpretare a legii, în cauza de față: - a deținut calitatea de militar și cadru de informații, și a respectat prevederile Statutului Corpului Ofițerilor, aprobat prin H.C.M.

nr. 924/1964, care prevedea obligația cadrelor militare de a fi loiale și devotate Statului Român, cu respectarea jurământului militar depus; - activitatea informativ-operativă desfășurată a avut un caracter legal, regăsindu-se în actele normative în vigoare la acel moment; - reclamantul CNSAS a indus în eroare instanța de fond prin confuzia vădită creată între „urmărit” și „urmăritor”, acreditând ideea că numita D.V.M., care a formulat cererea la CNSAS, nu ar fi una și aceeași persoană cu cea care a avut calitatea de informator al securității, dirijat de ea și fiind în realitate persoana care furniza informații; - în perioada în care a activat și a deținut calitatea de ofițer al fostei Securități recurenta a arătat că nu a desfășurat nici un fel de activități contrare prevederilor legale în vigoare și nu a îngrădit drepturi fundamentale ale omului; - aspectele menționate în acțiune sunt nedovedite iar hotărârea instanței de fond este nelegală pentru că practic i s-a reținut calitatea de lucrător, în sensul O.U.G.

nr. 24/2008, pentru simplul fapt că și-a desfășurat activitatea, ca ofițer al fostei securități, într-o perioadă scurtă (august 1988 - decembrie 1989) fără a încălca atribuțiile ce-i reveneau la acea dată. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este fondat în sensul și pentru considerentele în continuare arătate. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată și completată „persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securități pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului.

Procedura este aceeași și pentru lucrătorii Securității identificați în urma verificărilor din oficiu”. Problema dedusă judecății în prezenta cauză este de a determina dacă instanța de fond a fost sau nu legal sesizată de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu acțiunea în constatarea calității recurentului-pârât de lucrător al Securității, în temeiul art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, întrucât, după cum s-a evidențiat deja, această acțiune în constatare a avut la bază cererea de verificare adresată de numita D.V.M., în baza art. 6 alin. (1) din actul normativ arătat. Înalta Curte apreciază că este fondată critica recurentului în sensul că prima instanță, adăugând la lege, a făcut o interpretare eronată a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) și (9) dar și a art. 2 lit. a) din ordonanța mai sus arătată.

Astfel, conform art. 1 alin. (1) din această reglementare, orice cetățean român sau cetățean străin care după 1945 a avut cetățenie română, precum și orice cetățean al unei țări membre a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum și la alte documente și informații care privesc propria persoană, potrivit acestei ordonanțe și în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informațiilor care privesc siguranța națională; acest drept se exercită la cerere și constă în studierea nemijlocită a dosarului și eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană.

Art. 1 alin. (7) din ordonanță prevede că persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Art. 1 alin. (9) din ordonanță precizează faptul că exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1)-(3), (6) și (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială și autentică.

Analiza și interpretarea textelor legale anterior citate, atestă că nu orice persoană poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar întocmit de această instituție, ci numai acele persoane care, având acces la propriul dosar, au constatat că au fost subiecți ai unui dosar din care rezultă că au fost urmărite de Securitate. Pe de altă parte, în ceea ce privește sfera verificării calității de lucrător al Securității, aceasta este limitată la ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv persoana subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu și a altor persoane.

Cu alte cuvinte, legea în materie a statuat că verificarea calității de lucrător al Securității se face numai cu privire la ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu și la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea. Mai mult decât atât, niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor calității de lucrător al Securității cu privire la alte persoane decât solicitantul, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de Securitate, dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.

Ca atare, exercitarea dreptului de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de Securitate al unei persoane aparține în exclusivitate numai acelei persoane, iar nu și altor persoane, cu excepția situației în care acestea din urmă au fost împuternicite cu procură specială și autentică în acest scop. Este obligatoriu, în aceste condiții, ca recurentul să fi contribuit la instrumentarea dosarului informativ al numitei D.V.M. în scopul constatării calității de lucrător al Securității al recurentului. Particularitatea cauzei de față rezidă în aceea că solicitarea de verificare a calității de lucrător al Securității a fost făcută de d-na D.V.M., care a cerut verificarea propriului său dosar, (R 200092) în condițiile în care chiar ea a fost recrutată în calitate de informator, de către recurenta-pârâtă.

Actele depuse la dosar atestă numai că recurenta, la data de 18 februarie 1989, în calitatea deținută la acel moment, de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Constanța, a propus recrutarea d-nei D.V.M. fiind totodată anexat angajamentul olograf al numitei D.V.M. de a deveni colaborator al Securității, din aceeași dată. Rapoartele informative referitoare la d-na D.V.M., anterioare datei la care aceasta a semnat personal angajamentul de colaborare, întocmite de recurenta-pârâtă conțin simple referiri la activitate pe care aceasta a desfășurat-o și la tipul său de personalitate („candidata este o persoană extrem de conștiincioasă care s-a declarat fi pe deplin conștientă de importanța pe care o are activitatea organelor de securitate pentru bunul mers al activității, … fiind animată de profunde sentimente patriotice și având un atașament deosebit față de patrie, partid și popor”.

Mai mult, în alte rapoarte întocmite tot de către recurentă sunt menționate informațiile primite de la D.V.M. în calitatea sa de „candidată”, în scopul dobândirii statutului de „colaborator al Securității”. Toate celelalte înscrisuri depuse la dosar privesc alte persoane decât cea care a formulat solicitarea în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. Raportat la textele de lege sus-arătate ca și la prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cu care este lucrător al Securității „orice persoană care având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau la Miliției cu atribuții pe linie de securitate, inclusiv ofițer acoperit în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”, Înalta Curte reține că acțiunea reclamantului CNSAS se impunea a fi respinsă.

Simplul fapt al recrutării de către recurentă a d-nei D.V.M., al cărei acord de colaborare, cel puțin astfel cum, prima facie, rezultă din actele dosarului a fost voluntar acordat, fără constrângeri dovedite, nu poate satisface, în opinia Înaltei Curți exigențele textelor indicate, ce nu pot fi interpretate în manieră extensivă. În caz contrar, legiuitorul ar fi indicat expres că toate activitățile de acest tip, specifice în mod evident serviciilor de securitate în perioada 1945-1988, reprezintă „ope legis” activități ce cad sub incidența definiției art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, fără a mai fi necesară examinarea de la caz la caz, a persoanelor care, deținând totuși o atare calitate, au suprimat și îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Apreciind așadar în ceea ce o privește pe D.V.M., că această din urmă condiție prevăzută de textul incident nu a fost dovedită cu înscrisurile depuse, ce au demonstrat mai degrabă activitatea de „colaborator” al solicitantului, se va constata că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în condițiile greșitei interpretări de primă instanță a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) și (9) și art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul de față și va modifica sentința atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii promovate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.G. împotriva Sentinței nr. 2576 din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2012. Procesat de GGC - DG