ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3679/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3679/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 30561/3/2009, reclamanta
SC M.D.S. SRL București a chemat în judecată pe pârâta FUNDAȚIA D.P. București
solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige pe pârâtă la
plata sumei de 368.583,23 lei, reprezentând despăgubire pentru bunurile mobile
pe care pârâta le deține în mod nelegal.
Prin sentința
comercială nr. 2783 din 9 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția
a VI-a comercială, s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța
această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta este
titulara mărcii „C.”, iar pârâta este titulara dreptului de administrare a
bazei „C.I.” din București. În vara anului 2008 s-a deschis în cadrul bazei C.I
o pizzerie „C.”. Societatea reclamantă a susținut că s-a asociat cu pârâta în
vederea deschiderii pizzeriei, iar pârâta a afirmat că s-a asociat cu persoana
fizică, E.S. În mai 2009, ca urmare a unor neînțelegeri între promotorii
activității, pârâta a interzis personalului pizzeriei să mai intre în local,
păstrând toate bunurile aflate în interiorul acestuia.
Ambele părți au
convenit desfășurarea unei activități în baza unei înțelegeri verbale, deci
condiția existenței unui contract între ele este întrunită în cauză.
Raportat la
prevederile art. 43 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990 prima instanță a
apreciat că revenea reclamantei obligația ca, mai înainte de începerea
activității de exploatare a pizzeriei, în colaborare cu pârâta, să solicite
înscrierea punctului de lucru în registrul comerțului și, eventual, față de
dispozițiile art. 32 alin. (7) din Legea nr. 273/2006, dacă ar fi fost
întrunite condițiile din ipoteza acestei norme, și la Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București. Cum reclamanta nu și-a îndeplinit
această obligație, activitatea lucrativă pe care a desfășurat-o în cadrul bazei
„C.I.” împreună cu pârâta, apare ca fiind efectuată fără respectarea
dispozițiilor legale și constituie o formă de exercițiu abuziv al dreptului de
a desfășura activități economice în vederea obținerii de profit.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat apel SC M. & D.S. SRL, solicitând schimbarea în tot a
sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Prin decizia
comercială nr. 387 din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost admis apelul declarat de reclamanta SC M.D.S. SRL
București, a fost desființată sentința apelată și a fost trimisă cauza primei
instanțe, spre rejudecare.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prima instanță a fost
învestită cu soluționarea unei cereri având ca obiect solicitarea reclamantei
de obligare a pârâtei la plata sumei de 368.583, 23 lei, cu titlu de
despăgubiri pentru bunurile mobile reținute ilegal de către aceasta.
Cererea de chemare în
judecată a fost respinsă pentru motivul că dreptul subiectiv pe care reclamanta
își întemeiază pretențiile ar avea un caracter ilicit, respectiv bunurile a
căror contravaloare se solicită ar proveni din desfășurarea unei activități
care nu respectă legislația fiscală, în sensul că nu au fost efectuate
formalitățile pentru înființarea punctului de lucru în vederea desfășurării
activității de restaurant.
Prima instanță a
pronunțat o hotărâre greșită, rezultat al confuziei privind temeiul
pretențiilor reclamantei.
Astfel, reclamanta nu
a solicitat recunoașterea și protejarea unui drept provenit dintr-o activitate
ilicită, ci contravaloarea bunurilor cumpărate de către reclamantă și predate
pârâtei în vederea desfășurării unei activități în baza unui contract.
Deși a administrat
probele solicitate de părți pentru lămurirea litigiului, prima instanță nu a
analizat și cercetat existența dreptului subiectiv civil pretins a fi protejat
prin acțiunea formulată – dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile
reținute nelegal de pârâtă.
Ulterior, prin
cererea înregistrată la data de 22 noiembrie 2010, reclamanta a solicitat
completarea deciziei pronunțate în apel, cu privire la cheltuielile de judecată
ocazionate de soluționarea apelului.
Prin decizia
comercială nr. 514 din 16 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a
VI-a comercială, a respins cererea, ca neîntemeiată, reținând că în cauză nu
sunt incidente dispozițiile art. 274 C. proc. civ., deoarece niciuna dintre
părți nu a căzut în pretenții, dispunându-se doar desființarea sentinței
apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Împotriva deciziei
comerciale nr. 387 din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a formulat recurs pârâta FUNDAȚIA D.P. București, aducându-i
următoarele critici:
Hotărârea instanței
de apel a fost dată cu greșita aplicare a legii, în sensul că s-a reținut, în
mod eronat, faptul că temeiul acțiunii introductive este unul derivând dintr-un
raport contractual.
În cuprinsul
recursului, recurenta-pârâtă expune pe larg situația de fapt, făcând referire la
probatoriul administrat în cauză, susținând, în final, că nici în acțiunea
introductivă și nici în precizările făcute ulterior nu se regăsește o structură
logico-juridică, din care se rezulte care sunt pretențiile concrete ale
reclamantei, din ce raporturi derivă ele, și care sunt elementele de natură a
conferi pârâtei calitate procesuală pasivă.
În acest sens,
recurenta arată că reclamanta a susținut, în apel, că își întemeiază
pretențiile pe un contract, pentru ca în dezvoltarea motivelor de apel, să afirme
că își întemeiază cererea pe îmbogățirea fără justă cauză.
Analizând decizia
recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că
recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Recurenta și-a
fundamentat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând
că instanța de apel ar fi reținut că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe
existența unui contract încheiat între părți.
Cele susținute de
către recurentă, nu au suport în cuprinsul considerentelor deciziei recurate.
Astfel, instanța de
apel nu a reținut că între părți există un contract, ci a reținut că prima
instanță nu a analizat, pe fond, existența dreptului subiectiv pretins de către
reclamantă și că, în mod greșit, prima instanță a analizat caracterul ilicit
sau licit al activității desfășurate de către reclamantă, în loc să analizeze
existența dreptului subiectiv cu privire la bunurile mobile pretins reținute
abuziv de către pârâtă.
În acest sens,
hotărârea instanței de apel este legală, prima instanță urmând să cerceteze
doar ceea ce a pretins reclamanta, anume dacă aceasta are un drept subiectiv cu
privire la bunurile mobile pretins reținute de către pârâtă.
Având în vedere cele
de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins
recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de pârâta FUNDAȚIA D.P. București împotriva deciziei
comerciale nr. 387 din 14 octombrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București,
secția a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi 17 noiembrie 2011.