ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3679/2011

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 30561/3/2009, reclamanta SC M.D.S. SRL București a chemat în judecată pe pârâta FUNDAȚIA D.P. București solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 368.583,23 lei, reprezentând despăgubire pentru bunurile mobile pe care pârâta le deține în mod nelegal. Prin sentința comercială nr. 2783 din 9 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele: Reclamanta este titulara mărcii „C.”, iar pârâta este titulara dreptului de administrare a bazei „C.I.” din București.

În vara anului 2008 s-a deschis în cadrul bazei C.I o pizzerie „C.”. Societatea reclamantă a susținut că s-a asociat cu pârâta în vederea deschiderii pizzeriei, iar pârâta a afirmat că s-a asociat cu persoana fizică, E.S. În mai 2009, ca urmare a unor neînțelegeri între promotorii activității, pârâta a interzis personalului pizzeriei să mai intre în local, păstrând toate bunurile aflate în interiorul acestuia. Ambele părți au convenit desfășurarea unei activități în baza unei înțelegeri verbale, deci condiția existenței unui contract între ele este întrunită în cauză.

Raportat la prevederile art. 43 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990 prima instanță a apreciat că revenea reclamantei obligația ca, mai înainte de începerea activității de exploatare a pizzeriei, în colaborare cu pârâta, să solicite înscrierea punctului de lucru în registrul comerțului și, eventual, față de dispozițiile art. 32 alin. (7) din Legea nr. 273/2006, dacă ar fi fost întrunite condițiile din ipoteza acestei norme, și la Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București. Cum reclamanta nu și-a îndeplinit această obligație, activitatea lucrativă pe care a desfășurat-o în cadrul bazei „C.I.” împreună cu pârâta, apare ca fiind efectuată fără respectarea dispozițiilor legale și constituie o formă de exercițiu abuziv al dreptului de a desfășura activități economice în vederea obținerii de profit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel SC M. & D.S. SRL, solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Prin decizia comercială nr. 387 din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost admis apelul declarat de reclamanta SC M.D.S. SRL București, a fost desființată sentința apelată și a fost trimisă cauza primei instanțe, spre rejudecare. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prima instanță a fost învestită cu soluționarea unei cereri având ca obiect solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 368.583, 23 lei, cu titlu de despăgubiri pentru bunurile mobile reținute ilegal de către aceasta.

Cererea de chemare în judecată a fost respinsă pentru motivul că dreptul subiectiv pe care reclamanta își întemeiază pretențiile ar avea un caracter ilicit, respectiv bunurile a căror contravaloare se solicită ar proveni din desfășurarea unei activități care nu respectă legislația fiscală, în sensul că nu au fost efectuate formalitățile pentru înființarea punctului de lucru în vederea desfășurării activității de restaurant. Prima instanță a pronunțat o hotărâre greșită, rezultat al confuziei privind temeiul pretențiilor reclamantei. Astfel, reclamanta nu a solicitat recunoașterea și protejarea unui drept provenit dintr-o activitate ilicită, ci contravaloarea bunurilor cumpărate de către reclamantă și predate pârâtei în vederea desfășurării unei activități în baza unui contract.

Deși a administrat probele solicitate de părți pentru lămurirea litigiului, prima instanță nu a analizat și cercetat existența dreptului subiectiv civil pretins a fi protejat prin acțiunea formulată – dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile reținute nelegal de pârâtă. Ulterior, prin cererea înregistrată la data de 22 noiembrie 2010, reclamanta a solicitat completarea deciziei pronunțate în apel, cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea apelului. Prin decizia comercială nr. 514 din 16 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins cererea, ca neîntemeiată, reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 274 C. proc. civ., deoarece niciuna dintre părți nu a căzut în pretenții, dispunându-se doar desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Împotriva deciziei comerciale nr. 387 din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a formulat recurs pârâta FUNDAȚIA D.P. București, aducându-i următoarele critici: Hotărârea instanței de apel a fost dată cu greșita aplicare a legii, în sensul că s-a reținut, în mod eronat, faptul că temeiul acțiunii introductive este unul derivând dintr-un raport contractual. În cuprinsul recursului, recurenta-pârâtă expune pe larg situația de fapt, făcând referire la probatoriul administrat în cauză, susținând, în final, că nici în acțiunea introductivă și nici în precizările făcute ulterior nu se regăsește o structură logico-juridică, din care se rezulte care sunt pretențiile concrete ale reclamantei, din ce raporturi derivă ele, și care sunt elementele de natură a conferi pârâtei calitate procesuală pasivă.

În acest sens, recurenta arată că reclamanta a susținut, în apel, că își întemeiază pretențiile pe un contract, pentru ca în dezvoltarea motivelor de apel, să afirme că își întemeiază cererea pe îmbogățirea fără justă cauză. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. Recurenta și-a fundamentat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța de apel ar fi reținut că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe existența unui contract încheiat între părți. Cele susținute de către recurentă, nu au suport în cuprinsul considerentelor deciziei recurate.

Astfel, instanța de apel nu a reținut că între părți există un contract, ci a reținut că prima instanță nu a analizat, pe fond, existența dreptului subiectiv pretins de către reclamantă și că, în mod greșit, prima instanță a analizat caracterul ilicit sau licit al activității desfășurate de către reclamantă, în loc să analizeze existența dreptului subiectiv cu privire la bunurile mobile pretins reținute abuziv de către pârâtă. În acest sens, hotărârea instanței de apel este legală, prima instanță urmând să cerceteze doar ceea ce a pretins reclamanta, anume dacă aceasta are un drept subiectiv cu privire la bunurile mobile pretins reținute de către pârâtă. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta FUNDAȚIA D.P. București împotriva deciziei comerciale nr. 387 din 14 octombrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 noiembrie 2011.