ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3679/2011

Asupra recursului de

față;

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 30561/3/2009, reclamanta

SC M.D.S. SRL București a chemat în judecată pe pârâta FUNDAȚIA D.P. București

solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige pe pârâtă la

plata sumei de 368.583,23 lei, reprezentând despăgubire pentru bunurile mobile

pe care pârâta le deține în mod nelegal.

Prin sentința

comercială nr. 2783 din 9 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta este

titulara mărcii „C.”, iar pârâta este titulara dreptului de administrare a

bazei „C.I.” din București. În vara anului 2008 s-a deschis în cadrul bazei C.I

o pizzerie „C.”. Societatea reclamantă a susținut că s-a asociat cu pârâta în

vederea deschiderii pizzeriei, iar pârâta a afirmat că s-a asociat cu persoana

fizică, E.S. În mai 2009, ca urmare a unor neînțelegeri între promotorii

activității, pârâta a interzis personalului pizzeriei să mai intre în local,

păstrând toate bunurile aflate în interiorul acestuia.

Ambele părți au

convenit desfășurarea unei activități în baza unei înțelegeri verbale, deci

condiția existenței unui contract între ele este întrunită în cauză.

Raportat la

prevederile art. 43 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990 prima instanță a

apreciat că revenea reclamantei obligația ca, mai înainte de începerea

activității de exploatare a pizzeriei, în colaborare cu pârâta, să solicite

înscrierea punctului de lucru în registrul comerțului și, eventual, față de

dispozițiile art. 32 alin. (7) din Legea nr. 273/2006, dacă ar fi fost

întrunite condițiile din ipoteza acestei norme, și la Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București. Cum reclamanta nu și-a îndeplinit

această obligație, activitatea lucrativă pe care a desfășurat-o în cadrul bazei

„C.I.” împreună cu pârâta, apare ca fiind efectuată fără respectarea

dispozițiilor legale și constituie o formă de exercițiu abuziv al dreptului de

a desfășura activități economice în vederea obținerii de profit.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel SC M. & D.S. SRL, solicitând schimbarea în tot a

sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia

comercială nr. 387 din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost admis apelul declarat de reclamanta SC M.D.S. SRL

București, a fost desființată sentința apelată și a fost trimisă cauza primei

instanțe, spre rejudecare.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prima instanță a fost

învestită cu soluționarea unei cereri având ca obiect solicitarea reclamantei

de obligare a pârâtei la plata sumei de 368.583, 23 lei, cu titlu de

despăgubiri pentru bunurile mobile reținute ilegal de către aceasta.

Cererea de chemare în

judecată a fost respinsă pentru motivul că dreptul subiectiv pe care reclamanta

își întemeiază pretențiile ar avea un caracter ilicit, respectiv bunurile a

căror contravaloare se solicită ar proveni din desfășurarea unei activități

care nu respectă legislația fiscală, în sensul că nu au fost efectuate

formalitățile pentru înființarea punctului de lucru în vederea desfășurării

activității de restaurant.

Prima instanță a

pronunțat o hotărâre greșită, rezultat al confuziei privind temeiul

pretențiilor reclamantei.

Astfel, reclamanta nu

a solicitat recunoașterea și protejarea unui drept provenit dintr-o activitate

ilicită, ci contravaloarea bunurilor cumpărate de către reclamantă și predate

pârâtei în vederea desfășurării unei activități în baza unui contract.

Deși a administrat

probele solicitate de părți pentru lămurirea litigiului, prima instanță nu a

analizat și cercetat existența dreptului subiectiv civil pretins a fi protejat

prin acțiunea formulată – dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile

reținute nelegal de pârâtă.

Ulterior, prin

cererea înregistrată la data de 22 noiembrie 2010, reclamanta a solicitat

completarea deciziei pronunțate în apel, cu privire la cheltuielile de judecată

ocazionate de soluționarea apelului.

Prin decizia

comercială nr. 514 din 16 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, a respins cererea, ca neîntemeiată, reținând că în cauză nu

sunt incidente dispozițiile art. 274 C. proc. civ., deoarece niciuna dintre

părți nu a căzut în pretenții, dispunându-se doar desființarea sentinței

apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 387 din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a formulat recurs pârâta FUNDAȚIA D.P. București, aducându-i

următoarele critici:

Hotărârea instanței

de apel a fost dată cu greșita aplicare a legii, în sensul că s-a reținut, în

mod eronat, faptul că temeiul acțiunii introductive este unul derivând dintr-un

raport contractual.

În cuprinsul

recursului, recurenta-pârâtă expune pe larg situația de fapt, făcând referire la

probatoriul administrat în cauză, susținând, în final, că nici în acțiunea

introductivă și nici în precizările făcute ulterior nu se regăsește o structură

logico-juridică, din care se rezulte care sunt pretențiile concrete ale

reclamantei, din ce raporturi derivă ele, și care sunt elementele de natură a

conferi pârâtei calitate procesuală pasivă.

În acest sens,

recurenta arată că reclamanta a susținut, în apel, că își întemeiază

pretențiile pe un contract, pentru ca în dezvoltarea motivelor de apel, să afirme

că își întemeiază cererea pe îmbogățirea fără justă cauză.

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Recurenta și-a

fundamentat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând

că instanța de apel ar fi reținut că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe

existența unui contract încheiat între părți.

Cele susținute de

către recurentă, nu au suport în cuprinsul considerentelor deciziei recurate.

Astfel, instanța de

apel nu a reținut că între părți există un contract, ci a reținut că prima

instanță nu a analizat, pe fond, existența dreptului subiectiv pretins de către

reclamantă și că, în mod greșit, prima instanță a analizat caracterul ilicit

sau licit al activității desfășurate de către reclamantă, în loc să analizeze

existența dreptului subiectiv cu privire la bunurile mobile pretins reținute

abuziv de către pârâtă.

În acest sens,

hotărârea instanței de apel este legală, prima instanță urmând să cerceteze

doar ceea ce a pretins reclamanta, anume dacă aceasta are un drept subiectiv cu

privire la bunurile mobile pretins reținute de către pârâtă.

Având în vedere cele

de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta FUNDAȚIA D.P. București împotriva deciziei

comerciale nr. 387 din 14 octombrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 17 noiembrie 2011.