ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6099/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 219 din 20 martie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes precum și acțiunea formulată de reclamanta SC D.I. SRL Cluj-Napoca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și SC D.F. SRL Cluj-Napoca, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată s-a constatat că din actele dosarului rezultă că reclamanta a parcurs procedura prealabilă administrativă prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 transmițând plângerea prealabilă Ministerului Sănătății la data de 4 mai 2011, la care nu s-a făcut dovada că s-a răspuns. Cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesual active s-a reținut că reclamanta are calitate procesuală activă fiind titularul unei autorizații emise pentru locația din Piața M.V. Centrul Comercial M.L. care însă a fost suspendată pe o perioadă de 180 de zile, neputându-se susține cu temei că o altă societate comercială ar fi titulara autorizației de funcționare.

Excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii a fost apreciată, de asemenea, ca fiind neîntemeiată, în considerarea faptului că reclamanta este prejudiciată în drepturi față de situația generată de emiterea autorizației față de SC D.F. SRL, motiv pentru care aceasta are un interes material direct și actual în a solicita anularea autorizației de funcționare. Cu privire la fondul cauzei instanța de fond, a reținut că reclamanta și-a închis punctul de lucru din spațiul deținut în Piața Agroalimentară M.L. la data de 15 septembrie 2010, când în urma rezilierii contractului de închiriere din 3 aprilie 2007 încheiat cu SC A.C. SRL, și-a radiat din evidențele O.R.C.

Cluj acest punct de lucru, având astfel obligația de a informa Ministerul Sănătății de radierea punctului de lucru care constituie o cauză reală de retragere a autorizației și nu de încetare a funcționării sau de întrerupere sau suspendare a activității, în condițiile în care deținerea punctului de lucru pentru care se solicită autorizarea este o condiție obligatorie pentru obținerea sa și aceasta trebuie să se păstreze ca o condiție pentru toată durata existenței autorizației. Chiar și analizând aspectele invocate de reclamantă, că autorizația ar fi fost întreruptă pentru 180 de zile, reține judecătorul fondului că de la data solicitării întreruperii și până în prezent au trecut cele 180 de zile, situație în care reclamanta trebuia să facă dovada reluării activității, în caz contrar aceasta își înceta activitatea conform art. 22 lit. e) din Legea nr. 266/2008.

Astfel, consideră instanța de fond că în mod neîntemeiat reclamanta insistă că deține în continuare o autorizație pentru punctul de lucru din Complexul M.L., în condițiile în care a radiat punctul de lucru din acel spațiu din data de 15 septembrie 2010 și au trecut cele 180 de zile permise de lege pentru reluarea activității. În acest context reține instanța de fond că în condițiile în care pentru spațiul în litigiu nu era înregistrat în mod legal un punct de lucru, pârâta SC D.F. SRL a încheiat un contract de închiriere cu proprietarul spațiului, contract din 3 noiembrie 2010 în vederea deschiderii unei farmacii. În baza acestui contract de închiriere a înființat un punct de lucru în Centrul Comercial M.L., care a fost înregistrat la O.R.C.

Cu toate aceste acte alături de documentele prevăzute de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 a depus cerere pentru eliberarea autorizației de funcționare și în urma analizării acestora a fost întocmit raportul favorabil și eliberat autorizația de funcționare a cărei anulare se solicită, cu toate că în speță au fost respectate toate prevederile legale. Cât privește cererea de suspendare a autorizației de funcționare până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, instanța de fond a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, pentru neîndeplinirea condițiile impuse prin art. 14 din Legea nr. 554/2004. 2. Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 219 din 20 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC D.I.

SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. 2.1. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că prima instanță a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 10 alin. (2) și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008. - Recurenta arată, în acest sens că deși deține și deținea la momentul eliberării autorizației către pârâta SC D.F. SRL, o autorizație de funcționare valabilă, eliberată în anul 2007 de către Ministerul Sănătății, pentru spatiile situate în C.N., Centrul Comercial M.L., județul Cluj, în mod nelegal, cu încălcarea prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, Ministerul Sănătății a eliberat la data de 23 decembrie 2010 autorizația de funcționare în favoarea SC D.F.

SRL pentru aceeași locație și în același centru comercial, pe excepție de la criteriul demografic. - Mai arată recurenta că, deși datorită unor divergențe pe care le-a avut cu proprietarul spațiului unde avea deschis punctual de lucru a fost în mod ilegal evacuate din acest spațiu, în luna octombrie 2010, situație în raport de care, și-a intrerupt activitatea pentru o perioadă de 180 de zile, în condițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 288/2008, nu s-a ținut cont de faptul că procedura de întrerupere este o procedură legală recunoscută în mod expres de Legea farmaciei, ce nu are ca și efect retragerea sau suspendarea autorizației de funcționare a farmaciei. Prin urmare, susține recurenta că, cum pe perioada suspendării activității (180 de zile) deținea în sensul legii o autorizație valabilă Ministerul Sănătății era obligat să respecte respectiva autorizație și nu să emită o altă autorizație de funcționare, pe același spațiu, așa cum a procedat în cazul de față.

- Consideră recurenta că atâta vreme cât Legea nr. 266/2008, citată în considerente de prima instanță nu prevede vreo interdicție de radiere a punctului de lucru în interiorul termenului de 180 de zile, faptul că activitatea sa la acest punct de lucru a fost temporar întreruptă împiedica emiterea unei noi autorizații la acel spațiu. Cu privire la încălcarea art. 10 alin. (4) din Legea nr. 266/2008,recurenta arată că în cadrul inspecției prealabile, inspectorul anume desemnat de către Ministerul Sănătății, a avizat favorabil autorizarea SC D.F. SRL cu toate că acesta o autorizase și pe recurentă și cunoștea faptul că aceasta și-a interupt activitatea și că dotarea localului cu mobilier specific a fost făcută de recurentă și nu de către pârâtă.

2.2. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susține că sentința atacată este nelegală deoarece nu este motivată sub aspectul încălcării la emiterea autorizației pârâtei a prevederilor art. 10 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 266/2008. Astfel, se arată că deși a fost criticată legalitatea autorizației pârâtei și sub aspectul lipsei condiției privind dotarea cu mobilier, acest aspect nici nu a fost motivat deloc de către instanța de fond, cu atât mai mult cu cât din toate probele depuse la dosar rezultă că, condiția dotării specific cu mobilier prevăzută de art. 10 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 266/2008 nu exista la momentul autorizării pârâtei, întrucât nici pârâta și nici SC A.C.

SRL nu deținea cu vreun titlu legal acest mobilier. Deși, pârâta susține faptul că deține cu titlu legal mobilierul în discuție, și în acest sens a depus la dosarul de fond, contractual de execuție de lucrări încheiat cu SC A.C. SRL, consideră recurenta că respectivele înscrisuri sunt constituite pro cauza deoarece, s-a dovedit faptul că acele investiții, mobilier care au făcut obiectul contractului de execuție existau deja în spațiu la momentul intrării în spațiu erau proprietatea recurentei. 3. Apărările intimatelor 3.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Sănătății a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică, arătând în esență că la data emiterii autorizației de funcționare din 23 decembrie 2010 SC D.F.

SRL a făcut dovada îndeplinirii tuturor cerințelor legale impuse de Legea nr. 266/2008, respectiv art. 10 alin. (2) coroborate cu art. 12 alin. (2), inclusiv cea privind deținea în mod legal a unui spațiu într-un centru comercial, toate susținerile recurentei fiind neîntemeiate. 3.2. Prin întâmpinarea formulată de intimata SC D.F.

SRL s-a solicitat respingerea recursului formulat în cauză, în principal, ca lipsit de interes deoarece recurenta nu se mai află în raporturi juridice cu privire la sediul în care își desfășoară activitatea societatea pârâtă, recurenta se află în procedura falimentului, judecătorul sindic dispunând radierea societății, recurenta nu are un punct de lucru înregistrat la sediul la care își desfășoară activitatea pârâta, nu mai poate desfășura activități specifice de farmacie, sesiunea autorizației este ilicită și, în subsidiar, ca neîntemeiat, formulând ample și detaliate apărări în combaterea motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. În primul rând, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, constatând, în acest sens faptul că la data formulării prezentului recurs, 19 aprilie 2012, societatea recurentă, aflată în insolvență, în baza sentinței nr. 2632/F/2011 a Tribunalului Bihor, prin reprezentanții săi legali, avea încheiat, în condițiile Legii nr. 51/1995, un contract de asistență juridică, cu avocatul semnatar al cererii de recurs, în temeiul căruia a fost exercitat dreptul de recurs împotriva sentinței civile nr. 219 din 20 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Faptul că ulterior momentului redactării și depunerii cererii de recurs societatea recurentă a intrat în procedura falimentului, în baza hotărârii intermediare din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Bihor, nu poate afecta dreptul de reprezentare al societății la momentul exercitării dreptului de recurs, în condițiile în care dreptul de reprezentare al societății recurente trebuie cercetat în raport de situația juridică a societății la data depunerii cererii de recurs și nu la o situație juridică ulterioară acestui moment, cum în mod greșit susține intimata.

Înalta Curte examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente în materia suspusă examinării, constată că nu subzistă în cauză motivele de nelegalitate invocate, soluția de respingere a acțiunii, pronunțată de instanța de fond fiind corectă, reflectând interpretarea și aplicarea adecvată a prevederilor legale în raport cu împrejurările de fapt și de drept rezultate din probele administrate. 4.1. În ceea ce privește motivul prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Înalta Curte reține că obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă anularea autorizației de funcționare din 23 decembrie 2010 emisă de Ministerul Sănătății pe numele SC D.F.

SRL, pentru încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) lit. h) și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008. Cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, recurenta invocă împrejurarea că a fost emisă autorizația de funcționare contestată deși o altă farmacie, și anume cea deținută de ea deținea deja o autorizație valabilă pentru acea locație și pentru același centru comercial (fiind vorba de o autorizație emisă pe excepție de la criteriul demografic). În prealabil, Înalta Curte reține că prin autorizația de funcționare din 17 decembrie 2007, SC F. SRL (actuală SC D.I. SRL) a fost autorizată să funcționeze în cadrul Complexului Comercial L., situat în Municipiul C.N., județul Cluj, spațiu asupra căruia a avut, până la data de 15 octombrie 2010, un drept de folosință, în baza contractului de închiriere din 3 aprilie 2007, încheiat cu SC A.C.

SRL și reziliat în mod unilateral, în baza clauzelor contractuale. Prin hotărârea asociatului unic al SC F. SRL din 15 septembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 4285/2010, s-a hotărât printre alte măsuri și închiderea punctului de lucru deschis în spațiul în legătură cu care a fost emisă autorizația de funcționare din 2007, fiind înregistrate respectivele mențiuni la O.R.C. Cluj.

Ulterior în baza cererii recurentei, înregistrată la Ministerul Sănătății din 12 octombrie 2010, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, recurenta și-a întrerupt activitatea pentru o perioadă de 180 de zile, începând cu data de 12 octombrie 2010. Prin urmare este de necontestat că la data emiterii autorizației de funcționare din 23 decembrie 2010, contestată în prezenta cauză, recurenta nu mai desfășura în concret activități comerciale specifice obiectului de activitate farmacie, din Complexului Comercial M.L., situat în C.N., județul Cluj, în condițiile în care: autorizația sa de funcționare era suspendată pentru 180 de zile; nu mai era titulara unui drept de folosință asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului de închiriere din 2007, încheiat cu SC A.C.

SRL; radiase de la O.R.C. Cluj punctual său de lucru deschis în incinta respectivului imobil, în baza hotărâri din 15 septembrie 2010 a asociatului unic al SC F. SRL. De altfel, tocmai radierea punctului de lucru, ca efect direct al pierderii dreptului de folosință asupra imobilului, în care a fost autorizată să funcționeze în baza autorizației de funcționare din 2007, în urma rezilierii contractului de închieriere din 2007, a permis intimatei SC D.F. SRL, atât închieierea contractului de închiriere din 3 noiembrie 2010, cu SC A.C. SRL având ca obiect spațial în suprafață de 60 mp, în Complexului Comercial M.L., situat în C.N., județul Cluj, cât și deschiderea unui punct de lucru în respectivul imobil și implicit înregistrarea la O.R.C.

Cluj a mențiunilor cu privire la deschiderea unui punct de lucru în respectivul imobil (rezoluția din 10 noiembrie 2010 a directorului O.R.C. Cluj). Câtă vreme din certificatul constator din 12 octombrie 2010 emis de O.R.C. Cluj, rezultă că recurenta nu mai avea deschis un punct de lucru în incinta respectivului Complex Comercial, în mod corect intimatul Ministerul Sănătății a apreciat asupra îndeplinirii condițiilor pentru autorizarea intimatei prin excepție de la criteriul demografic prevăzut la alin. (1) al art. 12 din Legea nr. 266/2008. Prin urmare, în condițiile în care la data emiterii autorizației contestate, respectiv, 23 decembrie 2010, în cadrul Complexului Comercial M.L., situat în C.N., județul Cluj, nu funcționa nici o altă farmacie comunitară, nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea farmaciei, în sensul invocate de recurentă.

Faptul că la data emiterii autorizației contestate, recurenta deținea la rândul său o autorizație valabilă, nu este de natură a conduce la reținerea încălcării dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea farmaciei, câtă vreme textul vorbește de înființarea unei farmacii comunitare, ceea ce presupune îndeplinirea condițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, inclusiv cea de la lit. f) referitoare la înregistrarea ca punct de lucru a spațiului destinat farmaciei comunitare, ceea ce nu mai este cazul recurentei care și-a radiat de la O.R.C. tocmai respectivul punct de lucru.

Prin urmare, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu prezintă importanță, sub aspectul legalității autorizației de funcționare emisă intimatei, faptul că la rândul său recurenta a fost anterior autorizată, (autorizația de funcționare din 17 decembrie 2007) prin excepție de la criteriul demografic, să desfășoare activități comerciale specific obiectului de activitate (farmacie), în incinta respectivului Centru Comercial, în condițiile în care la data autorizării intimatei, autorizați de funcționare a recurentei era suspendată, în baza art. 21 alin. (1) din Legea farmaciei, iar punctual de lucru al recurentei situat în incinta respectivul Centru Comercial era radiat. Sunt străine cauzei și nu vor face obiectul analizei argumentele referitoare la motivele pentru care recurenta a pierdut dreptul de folosință asupra imobilului sau cele care au justificat formularea unei cereri de suspendare, în condițiile art. 22 din Legea farmaciei.

Totodată, Înalta Curte nu are a se pronunța asupra valabilității și efectelol autorizației de funcționare al cărei titular este recurenta, acest aspect neavând relevanță asupra cercetării legalității autorizației contestate. În cea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 10 alin. (2) lit. h) din Legea farmaciei, recurenta a invocat faptul că farmacia pârâtei funcționează totodată nelegal într-un spatiu dotat cu mobilier specific activității de farmacie, asupra căruia nu are nici un drept de folosință, caz în care apreciază că și avizul favorabil exprimat prin raportul de inspecție întocmit de inspectorii din cadrul Ministerului Sănătății este nelegal. Înalta Curte apreciază ca fiind lipsite de temei criticile recurentei, în condițiile în care contractual de lucrări din 3 noiembrie 2010 face dovada faptului că societatea intimată este titular unui drept de folosință asupra mobilierului la care face referire recurenta.

Aspectele referitoare la dreptul de proprietate invocat de recurentă cu privire la respectivul mobilier, nu prezintă relevanță în cauză, în condițiile în care acestea țin de fondul unui alt raport juridic (stabilit cu proprietarul imobilului în care se află instalat respectivul mobilier,fostul său cocontractant SC A.C. SRL), a cărei valorificare excede prezentei judecăți. Cum respectivul contract a fost anexat de intimate la cererea de eliberare a autorizației de funcționare, în mod corect intimatul Ministerul Sănătății a apreciat asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 10 alin. (2) lit. h) din Legea farmaciei. Sub acest aspect prezintă interes și rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, pronunțate la data de 7 decembrie 2011 de către D.N.A., Serviciul Teritorial Cluj, în raport de plângerea formulată de societatea recurentă în legătură cu raportul întocmit, în condițiile art. 10 alin. (4) din Legea farmaciei, de reprezentantul Ministerului Sănătății.

4.2. În ceea ce privește motivul prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ.: Din considerentele sentinței, rezultă că judecătorul fondului a răspuns, în mod grupat, motivelor indicate de recurent, prin argumente convingătoare, care se integrează în mod logic în contextul hotărârii, respectând cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că hotărârea atacate nu este susceptibilă de critici, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru că nu ar cuprinde o analiză a criticilor aduse actului administrativ contestat, sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 10 alin. (2) lit. h) din Legea farmaciei, așa cum se pretinde în recurs.

Totodată, în condițiile în care judecătorul nu este obligat a răspunde fiecărui argument invocat de părțile litigante, în mod justificat, instanța de fond, explicând judicios și detaliat situația de fapt, s-a rezumat în motivarea soluției adoptate numai la aspectele de fapt și de drept relevante, de natură a o susține și demonstra faptul că autorizația de funcționare contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea farmaciei. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat potrivit art. 20 alin. (3) C. proc. civ., cu consecința obligării recurentei, la plata cheltuielilor de judecată, într-un cuantum redus la suma de 4.000 RON, față de aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., în raport de obiectul și complexitatea cauzei și implicit de cheltuielile aferente activităților impuse de exercitarea dreptului la apărare al intimatei SC D.F. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata SC D.F. SRL. Respinge recursul declarat de SC D.I. SRL, prin lichidator judiciar M.&A.R.&I. SPRL, împotriva sentinței civile nr. 219 din 20 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei SC D.F. SRL suma de 4.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 septembrie 2013.