ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3145/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. 102/45/2013 reclamantul C.F. din Județul Vaslui a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, SC "N." SRL, SC "S." SRL anularea autorizației de funcționare din 26 aprilie 2012 emisă de Ministerul Sănătății în ceea ce privește mențiunile făcute la datele de 26 aprilie 2012 și 9 iulie 2012 precum și plata cheltuielilor de judecată. În motivare s-a arătat că autorizația de funcționare nu putea fi emisă nici pentru SC N. SRL și nici pentru SC S. SRL ca urmare a cumpărării autorizației de funcționare a farmaciei din Vaslui.

Conform mențiunii din 26 aprilie 2012 de pe autorizația de funcționare, aceasta a fost emisă inițial "ca urmare a Contractului de vânzare-cumpărare a fondului de comerț din data de 24 ianuarie 2012, intre SC O. SRL în calitate de vânzător și SC N. SRL în calitate de cumpărător". Ulterior, conform mențiunii din 9 iulie 2012, autorizația de funcționare a făcut obiectul unui nou contract de vânzare-cumpărare fond de comerț din 30 mai 2012 încheiat între SC N. SRL în calitate de vânzător și SC S. SRL în calitate de cumpărător. În atare condiții, dincolo de clauzele contractelor de vânzare-cumpărare a fondurilor de comerț indicate în mențiuni, s-a arătat că este evidentă nelegalitatea autorizației de funcționare emise pentru SC N. SRL și, respectiv, SC S. SRL întrucât drepturile conferite prin emiterea autorizației de funcționare a unei farmacii nu pot intra în circuitul civil și, implicit, nu pot fi obiectul vreunei tranzacții.

Invocând dispozițiile art. 9 alin. (1) și art. 10 alin. (1) și 2 din Legea nr. 266/2008 s-a arătat că în considerarea calităților personale ale solicitantului-persoană juridică, Ministerul Sănătății emite o autorizație de funcționare pe numele solicitantului - persoană juridică și pe numele farmacistului-șef în virtutea căruia solicitantul dobândește capacitatea de a avea drepturile prevăzute la art. 9 din Legea nr. 266/2008, fiind a atribuită solicitantului intuitu personae. De asemenea, s-a mai arătat în acțiune că, prin emiterea autorizației de funcționare, beneficiarul acesteia își completează capacitatea juridică de folosință, iar aceasta fiind inalienabilă, aptitudinea conferită de către autorizația de funcționare neputând fi înstrăinată.

Astfel, conform art. 207 alin. (2) din Noul C. civ., ar stabili o incapacitate specială de folosință a persoanei juridice, incapacitate care reprezintă o limitare a capacității juridice a acesteia, iar dacă lipsa autorizației speciale atestă o incapacitate specială a persoanei juridice, ar fi evident faptul că existența autorizației duce la completarea capacității de folosință a acesteia, conferindu-i dreptul de a desfășura acele activități specifice care trebuie autorizate de organele competente. S-a susținut că, raportat la inalienabilitatea capacității de folosință, SC O. SRL nu putea să înstrăineze către SC N. SRL parte din capacitatea sa de folosință, după cum acest lucru nu era posibil nici între SC N. SRL și SC S. SRL, astfel că autorizația de funcționare nu putea fi emisă în baza cumpărării unei alte autorizații de funcționare.

S-a mai arătat că prin emiterea unei autorizații de funcționare ca urmare a cumpărării autorizații de funcționare deținute de o altă persoană juridică, se realizează în mod vădit o fraudă la lege, întrucât această posibilitate nu este prevăzută de lege. Chiar dacă art. 17 alin. (1) din Ordinul nr. 962/2009 face referire la cazul preschimbării autorizației de funcționare, pentru schimbarea deținătorului de autorizație - persoana juridică, acest caz nu poate fi generat de "transferul" unei autorizații de funcționare de la o societate comercială la altă societate comerciale prin încheierea unui contract de vânzare cumpărare a fondului de comerț.

S-a arătat că atunci când deținătorul autorizației de funcționare inițiale nu mai există, legiuitorul a reglementat procedura preschimbării acestei autorizații tocmai pentru a-și asigura o pârghie legală în verificarea îndeplinirii tuturor condițiilor legale pentru desfășurarea de activități farmaceutice de către noua persoană juridică. Or frauda la lege, a apreciat reclamantul, s-ar realiza tocmai prin specularea existenței în ordinul ministrului a acestei posibilități de preschimbare a autorizației de funcționare pentru schimbarea deținătorului de autorizație - persoană juridică și prin extinderea abuzivă (contrar rațiunii legii) a cazurilor de schimbare a deținătorului de la cele privind reorganizarea unei societăți comerciale (prin comasare sau prin divizare) la cel al vânzărilor-cumpărări de autorizații de funcționare.

Pârâta SC "S." SRL a depus întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiată a acțiunii. S-au invocat și excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului reclamantului precum și excepția lipsei de obiect a acțiunii. La data de 6 martie 2013 a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de Ministerul Sănătății prin care s-a solicitat de asemenea, respingerea acțiunii introductive de instanță. S-au invocat excepțiile lipsei de interes a reclamantului și cea a lipsei procedurii prealabile. Prin Sentința nr. 76 din 4 aprilie 2013 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, s-au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale active a reclamantului și a lipsei de interes a acestuia în promovarea acțiunii precum și excepția lipsei de obiect a acțiunii.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C.F. din Județul Vaslui în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, SC "N." SRL și SC "S. " SRL. A fost obligat reclamantul la plata către pârâta SC "S." SRL a sumei de 1137,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că cererea modificatoare depusă la dosar la data de 22 martie 2013 a fost formulată după expirarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 132 C. proc. civ. și, având în vedere poziția procesuală exprimată de apărătorul pârâtei SC "S." SRL, la termenul din 29 martie 2013, instanța a pus în vedere reclamantului să o înregistreze separat. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada faptului că a urmat procedura prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și cea a lipsei de interes, au fost avute în vedere dispozițiile art. 576 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma din domeniul sănătății și 580 din aceeași lege, care prevăd printre competențele reclamantului și responsabilități în domeniul autorizării profesiei de farmacist ceea ce justifică calitatea și interesul de a verifica condițiile în care funcționează farmaciile. Cu privire la excepția lipsei de obiect, chiar dacă s-a emis o nouă autorizație de funcționare pentru parată, s-a apreciat că se impune în continuare analizarea valabilității mențiunii făcute pe autorizația din 26 aprilie 2012 la data de 9 iulie 2012 atât timp cât aceasta și-a produs efecte pentru o anumită perioadă.

Pe fondul acțiunii, Curtea de apel, în raport de dispozițiile art. 8 alin. (2) art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008, art. 12 alin. (2) și (3) din Ordinul nr. 962/2009 și analizând documentațiile care au stat la baza celor două mențiuni făcute la data de 26 aprilie 2012 și 9 iulie 2012 pe autorizația de funcționare din 26 aprilie 2012 emisă de Ministerul Sănătății a reținut că cele două societăți comerciale pârâte au îndeplinit cerințele legale și au depus în susținerea cererilor de schimbare a deținătorului autorizației de funcționare toate actele solicitate de dispozițiile art. 12 alin. (2) din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 962/2009. S-au apreciat nefondate susținerile reclamantului privind faptul că cele două modificări intervenite la autorizația de funcționare au fost întemeiate exclusiv pe contractele de vânzare-cumpărare ale fondului de comerț.

S-a arătat că în contractul de vânzare-cumpărare din 30 mai 2012 se menționează expres elementele care constituie fondul de comerț supus tranzacționării, în acest fond nefiind inclus și dreptul asupra autorizației de funcționare, însă că în contractul de vânzare-cumpărare din 24 ianuarie 2012 încheiat între SC O. SRL și SC N. SRL se specifică în mod nelegal faptul că fondul de comerț ce face obiectul tranzacției constă în autorizația de funcționare în condițiile în care această autorizație fusese atribuită "intuitu personae" în considerarea îndeplinirii unor condiții expres prevăzute de lege. Cu toate acestea, a arătat prima instanță că nu este justificată cererea de anulare a mențiunii înscrisă pe autorizația de funcționare la data de 26 aprilie 2012 în condițiile în care contratul a avut ca obiect și cesionarea drepturilor rezultate din contractul încheiat de SC O. SRL cu C.J.A.S.

Vaslui precum și faptul că au fost anexate cererii de schimbare a deținătorului autorizației de funcționare toate documentele cerute de lege (dovada deținerii spațiului și a dotărilor corespunzătoare, documentele de la registrul comerțului, contractul de muncă cu farmacistul și dovada pregătirii profesionale a acestuia, cererea tip, etc.). Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul-reclamant C.F. din Județul Vaslui, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut în esență că hotărârea instanței de fond nu a analizat și nu a răspuns la motivele și argumentele invocate fiind încălcat astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului iar, pe de altă parte, motivarea și soluția pronunțată ar fi nelegală.

Astfel, a susținut recurentul că deși cele trei motive principale ale cererii de chemare în judecată au fost redate pe larg în cuprinsul hotărârii instanței de fond, în motivarea efectivă a soluției nu se face decât o referire tangențială la unele din susținerile reclamantului. În esență, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond analizând legalitatea celor două schimbări succesive de deținător al farmaciei comunitare a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008, fără a analiza în ce condiții poate interveni schimbarea deținătorului unei farmacii comunitare. În opinia recurentului-reclamant singurul caz posibil de schimbare a persoanei juridice pe numele căreia a fost eliberată autorizația este doar cel al reorganizării societății comerciale în care a fost înființată ca punct de lucru și autorizată farmacia comunitară, fie în cazul unei comasări, fie în cazul unei divizări.

Intimata SC S. SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant ca nefondat și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond susținând în esență că cele două mențiuni înscrise pe autorizația de funcționare din 26 aprilie 2012 sunt legale ca și transferul autorizației de la deținătorul anterior. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse în continuare. I. Cu privire la presupusa încălcare a dreptului reclamantului la un proces echitabil, drept prevăzut de dispozițiile art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv, decât dacă aceste observații sunt examinate de către instanța sesizată.

Dispozițiile art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești însemnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. Respectarea acestei cerințe a motivării actului jurisdicțional aflat în calea extraordinară de atac a recursului s-a analizat în raport de motivele prezentate în acțiunea dedusă judecății și de argumentele aduse în apărare de partea adversă.

În speța de față, instanța de control judiciar consideră că într-adevăr, hotărârea îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la legalitatea actelor atacate. II. În ceea ce privește criticile recurentului-reclamant cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, respectiv nelegalitatea mențiunilor privind funcționarea farmaciei comunitare înscrise de către structura abilitată a Ministerului Sănătății pe autorizația de funcționare din 26 aprilie 2012, privind presupusa nelegalitate a transferului autorizației de la deținătorul anterior, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

În mod corect judecătorul fondului a examinat legalitatea celor două mențiuni din perspectiva dispozițiilor legale incidente, respectiv dispozițiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 cât și a dispozițiilor art. 12 alin. (2) și (3) din Ordinul nr. 962/2009, reținând îndeplinirea tuturor cerințelor legale. Nu pot fi primite nici criticile formulate de recurentul-reclamant potrivit cărora schimbarea deținătorului autorizației de funcționare ar putea avea loc doar în cazul "reorganizării persoanei juridice", având vocație la obținerea noii autorizații numai succesorii universali și/sau cu titlu universal a persoanei juridice în structura căreia a fost înființată farmacia comunitară.

Aceste susțineri sunt însă nefondate în raport de dispozițiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 potrivit cărora, în cazul în care farmacia comunitară își schimbă persoana juridică pe numele căreia a fost eliberată autorizația, Ministerul Sănătății eliberează o nouă autorizație de funcționare pe numele noii persoane juridice, în termenul de 30 de zile de la data solicitării, iar până la eliberarea noii autorizații, farmacia comunitară funcționează în baza vechii autorizații. Astfel fiind, Înalta Curte reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.F. din Județul Vaslui împotriva Sentinței nr. 76 din 4 aprilie 2013 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2014. Procesat de GGC - CL