ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7204/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. 582/59/2011, reclamanta SC E. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătății, pentru a se dispune anularea autorizației de funcționare din data de 25 iunie 2010, emisă în beneficiul SC F.D. SRL, prin excepție, pentru funcționare într-un așa-zis Centru comercial „V.”. În motivare s-a arătat că, prin autorizația menționată s-a avizat funcționarea farmaciei comunitare SC E. SRL, în baza art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008. S-a susținut că au fost încălcate la emiterea autorizației dispozițiile art. 14 din Legea nr. 266/2008, care impun ca, în cazul farmaciilor comunitare amplasate în centrele comerciale accesul publicului să se facă din incinta centrului comercial, în cazul SC F.D.

SRL accesul fiind asigurat din stradă, tocmai datorită faptului că aceasta nu este amplasată într-un centru comercial de mare suprafață, în sensul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Sănătății a solicitat respingerea acțiunii invocând excepția de inadmisibilitate a acesteia, pornind de la observația că reclamanta a solicitat anularea autorizației de funcționare din data de 25 iunie 2010, fără a chema în judecată pe SC F.D. SRL, beneficiar al acesteia. S-a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pe fondul cauzei s-a susținut că, raportat la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, la conținutul adresei de Primăria municipiului Reșița din 10 martie 2010, care atestă că spațiul comercial închiriat de SC F.D.

SRL se află amplasat într-un centru comercial de mare suprafață, autorizația contestată a fost legal emisă. Fiind citată în cauză după precizarea de acțiune depusă la dosar, mai sus menționată, pârâta SC F.D. SRL a depus la dosar întâmpinare, pentru termenul de judecată din 14 decembrie 2011, la prima zi de înfățișare, invocând excepția prescripției dreptului de acțiune al reclamantei, cu referire la dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, susținând că plângerea prealabilă prin care reclamanta a solicitat revocarea autorizației de funcționare din data de 25 iunie 2010 a fost formulată după expirarea termenului de 30 de zile de la data la care aceasta a luat cunoștință despre existența și conținutul actului administrativ.

Pârâta a mai invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. Prin răspunsurile la întâmpinările formulate de pârâtă, reclamanta a susținut că era îndreptățită să formuleze plângerea prealabilă, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoștință de autorizația în litigiu. Astfel, prin încheierea de ședință din 14 martie 2012 s-a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Sănătății, cu motivarea că cererea reclamantei nu a fost promovată și în contradictoriu cu SC F.D. SRL, pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 242 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea promovată, precizată și completată de reclamanta SC E. SRL împotriva pârâților Ministerul Sănătății și SC F.D.

SRL. Pentru a pronunța această soluție instanța a calificat excepția invocată în apărare de pârâta SC F.D. SRL, referitoare la promovarea tardivă a plângerii prealabile, ca excepție de inadmisibilitate a acțiunii, iar nu de prescripție extinctivă, astfel cum greșit a fost denumită în întâmpinare. În raport de dispozițiile art. 7 alin. (1), alin. (3) și alin. (7) din Legea nr. 554/2004, raportat și la Decizia nr. nr. 797/2007 pronunțată de Curtea Constituțională s-a reținut că în ipoteza în care însă terțul află de existența actului anterior expirării termenului de 6 luni de la data emiterii sale, acesta are obligația de a promova plângerea prealabilă în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință, fără a depăși cele 6 luni de la emiterea actului, căci în acest mod nu s-ar putea aprecia că s-ar încălca dreptul său de acces la instanță.

Instanța fondului a înlăturat susținerile reclamantei potrivit cărora aceasta ar fi îndreptățită să promoveze plângerea prealabilă în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoștință despre existența sa, în fapt, termenul legal reglementat fiind de 30 de zile de la acel moment, fără ca data la care se promovează plângerea prealabilă să se poată situa după expirarea termenului de 6 luni de la data emiterii autorizației. A reținut Curtea de apel din probatoriul administrat în cauză că autorizația de funcționare din 25 iunie 2010 a fost emisă la 25 iunie 2010, că deși reclamanta neagă că ar fi luat la cunoștință despre existența sa la momentul emiterii, recunoaște însă că avea cunoștință despre demersurile întreprinse de pârâta SC F.D.

SRL în vederea emiterii autorizației, contestând încă din 29 martie 2010 adresa emisă de Primăria municipiului Reșița din data de 10 martie 2010, cu scopul dovedirii condițiilor impuse de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 pentru înființarea farmaciei. De asemenea, s-a reținut că reclamanta a promovat la 17 august 2010 o acțiune în fața Tribunalului Caraș-Severin, în cadrul Dosarului nr. 3589/115/2010, solicitând anularea adresei emise de Primăria municipiului Reșița din data de 10 martie 2010, acțiunea fiind respinsă ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 124 din 18 februarie 2011, menținută prin decizia civilă nr. 1598 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara. S-a constatat că pentru termenul de judecată din 29 octombrie 2010, SC F.D.

SRL a formulat cerere de intervenție în interes propriu și a depus la dosar autorizația de funcționare din data de 25 iunie 2010. Totodată s-a reținut și că pârâta SC F.D. SRL a dovedit că și-a început efectiv activitatea în spațiul din Reșița Bd. R. la data de 19 iulie 2010. A concluzionat prima instanță că cel puțin la momentul la care pârâta SC F.D. SRL și-a început efectiv activitatea în locația autorizată, reclamanta a cunoscut existența autorizației în litigiu, considerând că termenul de 30 de zile în interiorul căruia reclamanta avea obligația de a promova plângerea prealabilă pentru revocarea autorizației de funcționare din data de 25 iunie 2010 a început să curgă cel mai târziu la data de 19 iulie 2010. S-a arătat în sentința atacată că acest termen a expirat anterior datei de 20 decembrie 2010, dată la care s-a înregistrat la Ministerul Sănătății plângerea prealabilă formulată de reclamantă, apărând deci tardivă această plângere.

Având însă în vedere dispozițiile art. 7 alin. (3) și alin. (7) din Legea nr. 554/2004, precum și considerentele mai sus expuse, referitoare la aplicabilitatea regulilor privind termenul de promovare a plângerii prealabile instituite pentru destinatarul actului și în cazul terțului, instanța a analizat dacă în cazul reclamantei nu pot fi identificate motive temeinice care să fi justificat introducerea plângerii după expirarea termenului de 30 de zile de la luarea la cunoștință cu privire la existența actului, în interiorul termenului de 6 luni de la emiterea sa.

S-a arătat în sentința atacată că motivele pe care reclamanta le-a invocat pentru a justifica depășirea termenului de 30 de zile de la momentul când a luat la cunoștință despre existența autorizației de funcționare din data de 25 iunie 2010, nu pot fi însă considerate temeinice, respectiv scăderea considerabilă a încasărilor, care a intervenit în luna decembrie 2010. Prin urmare, instanța de fond a conchis că reclamanta a anticipat scăderea vânzărilor sale prin înființarea unei noi farmacii în apropierea locației sale încă de la un moment anterior emiterii autorizației de funcționare din data de 25 iunie 2010, astfel încât scăderea vânzărilor sale în cursul lunii decembrie 2010 nu ar putea fi reținut ca motiv întemeiat pentru depășirea termenului de 30 de zile în care trebuia promovată plângerea prealabilă.

De asemenea, în raport de comunicatul de presă emis de Ministerul Sănătății la 18 noiembrie 2010, depus la dosar, s-a observat că dispozițiile din art. 12 și art. 42 ale Legii nr. 266/2008 au fost modificate prin O.U.G. nr. 130/2010, fiind înlăturate prev. art. 12 alin. (2), prelungindu-se până la 31 decembrie 2012 termenul în interiorul căruia legiuitorul a condiționat înființarea farmaciilor de criteriul demografic, în mediul urban. Până la adoptarea acestei ordonanțe de urgență, art. 42 din Legea nr. 266/2008 stabilea expres că art. 12 din același act normativ se aplică doar până în 31 decembrie 2010, putându-se deduce că după acel moment farmaciile ar putea fi înființate nelimitat, ca număr.

A constatat Curtea de apel că nici aceste susțineri nu pot fi valorificate în speță ca motive temeinice, pentru promovarea plângerii prealabile după expirarea termenului de 30 de zile de la data la care reclamanta a luat cunoștință despre existența autorizației de funcționare din data de 25 iunie 2010 și nici promovarea acțiunii în cadrul Dosarului nr. 3589/115/2010 al Tribunalului Caraș-Severin nu poate fi reținută ca o circumstanță întemeiată pentru depășirea acestui termen. În fine s-a arătat în hotărârea primei instanțe că reclamanta a promovat tardiv plângerea prealabilă în speță, ceea ce atrage inadmisibilitatea acțiunii, cu consecința, prevăzută de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., nemaifiind necesară analiza lipsei calității procesuale active și autorității de lucru judecat în cauză.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC E. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat în esență că au existat motive temeinice care justifică depășirea termenului de 30 de zile de formulare a plângerii prealabile, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004. S-a arătat că nu există nicio probă din care să rezulte că a luat cunoștință de actul atacat la data de 19 iulie 2010. A susținut recurenta că existența pe rolul Tribunalului Caraș-Severin a Dosarului civil nr. 3589/115/2010 având ca obiect anularea adeverinței din data de 10 martie 2010 a Primăriei municipiului Reșita constituie un motiv temeinic pentru depășirea termenului de 30 de zile de formulare a plângerii.

De asemenea, s-a arătat că un alt motiv, îl constituie comunicatul Ministerului Sănătății din data de 18 noiembrie 2010 prin care s-a precizat că urmează a fi modificat art. 42 din Legea nr. 266/2008 și să mențină și în viitor limitarea farmaciilor la numărul de locuitori, aspect materializat prin O.U.G. nr. 130/2010. S-a susținut că termenul de introducere a plângerii prealabile de către un terț vătămat este de 6 luni de la momentul când a luat cunoștință de actul vătămător, pe orice cale, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel că, atât raportat la data emiterii autorizației 25 iunie 2010, cât și la data luării la cunoștință de aceasta, 29 octombrie 2010 plângerea prealabilă a fost introdusă în termenul legal.

S-a apreciat că în mod greșit instanța de judecată a susținut că termenul de introducere a plângerii prealabile este de 30 de zile de la data luării la cunoștință. Totodată, s-a susținut că plângerea prealabilă nu este o condiție obligatorie pentru admisibilitatea acțiunii. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, respingerea excepției inadmisibilității și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Timișoara pentru a se rejudeca în fond. În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Recurenta a depus în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea cererii de recurs.

Pârâtul-intimat Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: În fapt, reclamanta SC E. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătății, pentru a se dispune anularea autorizației de funcționare din data de 25 iunie 2010, emisă în beneficiul SC F.D. SRL, prin excepție, pentru funcționare într-un așa-zis Centru comercial „V.”.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia.

În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (3) din aceeași lege, persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, este îndreptățită să introducă plângere prealabilă, din momentul în care a luat la cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7). Iar alin. (7) prevede că plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție. În conformitate cu dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc.

civ., aplicabil în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Este adevărat că recurenta-reclamantă are calitatea de terț în raport cu actul administrativ individual în discuție însă în raport de dispozițiile legale mai sus expuse cât și de dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acesta este îndreptățit să introducă această plângere, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale de existența actului. În speță s-a reținut în raport de materialul probator administrat în cauză că autorizația de funcționare din data de 25 iunie 2010 a fost emisă la 25 iunie 2010. În ceea ce privește momentul la care este probat că reclamanta ar fi luat la cunoștință de actul administrativ s-a avut în vedere, pe de o parte, că pârâta SC F.D.

SRL și-a început efectiv activitatea în spațiul din Reșița Bd. R. la data de 19 iulie 2010 iar, pe de altă parte, că în cadrul Dosarului nr. 3589/115/2010 aflat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, pentru termenul de judecată din 29 octombrie 2010, SC F.D. SRL a depus la dosar autorizația de funcționare din 25 iunie 2010. Plângerea prealabilă a fost înregistrată la Ministerul Sănătății la data de 20 decembrie 2010, astfel cum rezultă din copia conformă cu originalul aflată la dosar fond. Din interpretarea sistematică a alin. (1), alin. (3) și alin. (7) ale art. 7 se desprinde concluzia că singura distincție între situația beneficiarului actului și cea a terților privește momentul de început, iar nu durata termenelor, astfel că în cazul terților, termenul de 6 luni are caracter de excepție și devine aplicabil numai pentru motive temeinice, regula fiind aceea a formulării plângerii în termenul de 30 de zile de la data la care s-a luat la cunoștință de act.

Atât în fața instanței de fond, cât și prin motivele de recurs, reclamanta a susținut că termenul de 30 de zile nu curge de la data de 19 iulie 2010, fiind condiționată introducerea plângerii prealabile de existența pe rolul Tribunalului Caraș-Severin a Dosarului civil nr. 3589/115/2010 care a avut ca obiect anularea adeverinței din data de 10 martie 2010, act care a stat la baza autorizației de funcționare. De asemenea s-a mai arătat că promovarea plângerii prealabile a fost condiționată în cazul reclamantei de intenția Ministerului Sănătății de a propune modificări la art. 42 din Legea nr. 266/2008, în sensul de a se exclude excepția din art. 12 alin. (2), care permitea înființarea unor farmacii în cadrul, ceea ce ar fi lipsit de interes demersul său pentru revocarea autorizației de funcționare.

Aceste apărări nu pot fi primite de către instanța de recurs, întrucât „motivele temeinice” prevăzute de alin. (7) al art. 7 din Legea nr. 554/2004, pentru care plângerea prealabilă poate fi introdusă peste termenul de 30 de zile de la comunicare prevăzut în alin. (1) al aceluiași articol, au în vedere situații de ordin subiectiv și obiectiv, pe care recurenta-reclamantă nu le-a probat. În speță, nici existența Dosarului civil nr. 3589/115/2010, nici intenția Ministrului Sănătății de a modifica dispozițiile legale și nici constatarea scăderii vânzărilor în luna decembrie, nu pot fi apreciate „motive temeinice” prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu există o legătură de cauzalitate sau interdependență între cauze.

De asemenea, aceeași împrejurare invocată de către recurentul-reclamant, nu poate constitui nici motiv de „împiedicare printr-o împrejurare mai presus de voința părții”, prevăzut de art. 103 C. de proc. civ. Pentru motivele expuse, Înalta Curte va aprecia că soluția instanței de fond de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii, este legală și temeinică. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC E. SRL împotriva sentinței nr. 242 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2013.