ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale

de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție sub nr. 6455/1/2010, petentul V.T. a formulat

plângere împotriva rezoluției nr. 888/II-2/2010 din 30 iunie 2010 a procurorului șef de secție, considerând-o nelegală și netemeinică pentru faptul că în mod

greșit s-a dispus începerea urmăririi penale față de petent pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 31 alin. (2) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât nu există

indicii de natură a forma convingerea procurorului că s-a săvârșit o faptă

penală. Aspectele reținute de procuror prin rezoluția de începere a urmăririi

penale, în opinia petentului, nu au nici o legătură cu atribuțiile de serviciu

stabilite conform fișei postului. În calitatea sa de director al Direcției de

Dezvoltare Urbani din cadrul Primăriei Iași nu avea atribuții cu privire la

participarea în cadrul ședințelor de urbanism și cu atât mai mult de prezentare

a vreunei situații ce excede atribuțiilor sale.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, examinând plângerea petentului, conform art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., o consideră inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Prin rezoluția din 30

iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe

infracțiunilor de corupție, dată în dosarul nr. 888/II-2/2010, a fost respinsă

ca neîntemeiată plângerea formulată de V.T.

S-a reținut că la 21

mai 2010, procurorul șef al Serviciului Teritorial Iași din cadrul Direcției

Naționale Anticorupție a dispus începerea urmăririi penale față de V.T. sub

aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunilor prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. și art. 41 alin.

(2) C. pen.

Împotriva acestui act

al procurorului, petentul V.T. a formulat plângere la procurorul șef al Secției

de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție - Direcția

Națională Anticorupție, reclamând caracterul nelegal și netemeinic al

rezoluției, pornindu-se de la premisa că, la baza emiterii documentului, nu ar

fi stat indicii temeinice conform cărora s-a săvârșit o faptă prevăzută de

legea penală.

Analizând plângerea

petentului s-a reținut de procurorul șef că acesta dezbate cauza pe fond,

exprimându-și și argumentând apărările raportat la învinuirile aduse, aspecte

ce urmează a fi avute în vedere la soluționarea cauzei de către procuror și nu

pot face obiectul analizei pe care ierarhică, iar infirmarea unei soluții se

poate face numai în cazul în care aceasta încalcă legea, ipoteză care nu se

regăsește în cazul rezoluției de începere a urmăririi penale, motiv pentru care

a fost respinsă plângerea ca neîntemeiată.

În conținutul

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., așa cum au fost

modificate prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul a prevăzut că,

după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției

de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi

penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale

căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de

zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art.

277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și

împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

Așa cum rezultă din

norma procedurală menționată, plângerea care are un asemenea temei vizează

expres și limitativ soluțiile de netrimitere în judecată, respectiv neînceperea

urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale,

precum și actele procedurale, respectiv rezoluția, ordonanța sau rechizitoriul

emise de procuror, în raport de soluțiile de netrimitere în judecată menționate.

De altfel, prin

Decizia în interesul Legii nr. 57 din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, publicată în M. Of. nr. 283 din 11

aprilie 2008, s-a decis admiterea recursului în interesul legii declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, stabilindu-se că „plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau

a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta,

altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în

judecată, reglementate de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., este

inadmisibilă”.

În considerentele

acestei decizii s-a arătat că „… din moment ce prin dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra

temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările

efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, este evident

că în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispozițiilor

date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc.

(...) Așa fiind, în măsura în care nu sunt vizate de prevederile art. 278

1

C. proc. pen., orice alte acte sau măsuri ale procurorului ori efectuate în

baza dispoziției sale nu sunt supuse plângerii ce se poate adresa judecătorului

în temeiul acestui text de lege”.

Or, în cauză,

petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 888/II-2/2010 din 30

iunie 2010, care nu cuprinde o soluție de clasare, de scoatere de sub urmărire

penală sau de încetare a urmăririi penale dată de procuror, soluții prevăzute

în mod expres și limitativ în norma juridică indicată, așa încât plângerea

petentului se circumscrie accepțiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie și

îl sancționează cu inadmisibilitatea.

În consecință, Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă plângerea petentului

împotriva rezoluției din 30 iunie 2010 dată în Dosarul nr. 888/II-2/2010 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., va obliga petentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea

formulată de petentul V.T. împotriva rezoluției din 30 iunie 2010 dispusă în

dosarul nr. 888/II-2/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor

conexe infracțiunilor de corupție.

Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 09 decembrie 2010.