ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 752/2011

Asupra recursului de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului reține

următoarele:

Prin sentința penală

nr. 155 din 12 noiembrie 2009 a Curții de

Apel

Bacău, secția penală,

în baza art. 187

45

din Legea nr. 302/2004 cu

art.

449

1

C. proc. pen. și art. 63

1

C. pen. a fost admisă

sesizarea Biroului de

executări penale din cadrul Curții de Apel Bacău.

A fost dispusă

înlocuirea pedepsei pecuniare de 2608,41 lei

aplicată

prin sentința penală nr. 163 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău,

numitei

C.O. (fostă T.), cu pedeapsa de 1(un) an închisoare.

S-a reținut astfel că prin sentința penală nr. 163

din 13 noiembrie 2008 a Curții

de

Apel Bacău în baza art. 117 alin. (4) cu art. 187

43

din Legea nr. 302/2004

s-

a admis cererea de recunoaștere a hotărârii străine privind pe

condamnata C.O. (fostă T.) și s-a substituit pedepsei de 2375 de litas aplicată

prin hotărârea pronunțată de Tribunalul de Circumscripție nr. 1 din Vilnius,

Lituania, pedeapsa de

2608,41 lei,

dispunându-se totodată emiterea formelor de executare.

Din adresa nr. 60933 din 16 iunie 2009 emisă de

Administrația Finanțelor

Publice Bacău a rezultat că condamnata nu a

achitat amenda, este

plecată din țară și nu

figurează cu bunuri sau conturi bancare

.

Împotriva

sentinței sus menționate a declarat recurs condamnata C.O. care a criticat

hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate.

Concluziile

reprezentantului Ministrului Public, susținerile apărătorului condamnatei au

fost consemnate în partea introductivă a

prezentei

hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând hotărârea prin prisma criticilor

recurentului, Înalta Curte

constată că recursul declarat de condamnata C.O.

este

nefondat pentru considerentele ce se

vor expune în continuare:

Conform art. 425

alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen. „Persoana condamnată la pedeapsa amenzii

este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanța de

executare, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Când cel

condamnat se găsește în imposibilitate de a achita

integral amenda în termenul prevăzut în alineatul precedent, instanța

de

executare, la cererea condamnatului, poate dispune eșalonarea plății

amenzii, pe cel mult 2 ani în rate lunare.

În caz de

neîndeplinire a obligației în termenul arătat în alin. (1) sau de neplată a

unei rate, instanța de executare comunică un extras de pe acea parte din

dispozitiv care privește aplicarea amenzii organelor competente, în vederea

executării amenzii potrivit dispozițiilor legale

privind executarea silită a creanțelor fiscale și cu procedura

prevăzută de

aceste dispoziții".

Din economia

textelor de lege invocate rezultă că persoana condamnată are la dispoziție un

termen de trei luni, de la rămânerea definitivă a hotărârii, în care are

obligația ca, în mod benevol, să achite

amenda,

termen a cărui curgere conferă statului dreptul de a proceda la

executare

silită. în cauză, din adresa nr. 60933 din 16 iunie 2009 emisă de A.F.P. Bacău

a rezultat că C.O. este plecată din țară și nu figurează cu bunuri sau conturi

bancare.

Neîndeplinirea obligației de plată în termenul

stabilit poate fi efectul

mai multor cauze care țin de situația financiară

a condamnatului, de pasivitatea acestuia sau de o atitudine răuvoitoare. în

plus, de aceste cauze, după momentul la care statul are deja vocație de a

proceda la executare silită, neexecutarea poate fi explicată și printr-o lipsă

de fermitate din partea organelor de executare.

În ambele

situații, după cum rezultă, neexecutarea obligației poate fi determinată și de

atitudinea de rea credință a debitorului. Reaua-credință, ca atitudine

incorectă, necinstită, perfidă, rezultă din împrejurarea că cel căruia îi

revine obligația are posibilitatea de a o îndeplini, dar nu voiește.

Pentru a

sancționa această atitudine incorectă a debitorului, legiuitorul a reglementat

posibilitatea înlocuirii pedepsei pecuniare cu pedeapsa închisorii cu executare

efectivă.

Astfel, potrivit

art. 63

1

C. pen. „dacă cel condamnat se

sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate

înlocui

această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute

pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost

achitată".

Prin decizia

pronunțata în recursul în interesul legii nr. 50/2007, Înalta Curte de Casație

și Justiție a statuat că dispozițiile art. 63/1 C. pen. se interpretează în

sensul că, în cazul înlocuirii pedepsei amenzii

cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce se stabilește de instanță nu poate

fi

decât cu executare efectivă.

Așadar, pentru a

analiza în ce măsură este incident art. 631 C. pen., trebuie să se stabilească

dacă a existat o sustragere cu rea-

credință

de la executarea amenzii din partea condamnatului.

Din actele

dosarului se constată că în cauză, instanța de fond a acordat mai multe termene

în vederea achitării amenzii penale, la cererea norei acesteia prezentă la

termenul din 1 octombrie 2010, precum și a apărătorului condamnatei. Deși

condamnata C.O. a fost legal citată aceasta nu s-a prezentat la nici unul din

termenele acordate, și nici nu a înțeles să achite amenda penală stabilită.

Față de cele

expuse mai sus, constatând că din demersurile efectuate a rezultat că C.O. se

sustrage cu rea-credință de la executarea pedepsei amenzii penale în cuantum de

2.608,41 lei, că de la rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 163 din 13

noiembrie

2008 a Curții de Apel Bacău, prin

care s-a dispus condamnarea acesteia

la plata sumei de 2.608,41 lei au

trecut mai mult de 2 ani, Înalta Curte, apreciind hotărârea atacată ca fiind

temeinică și legală, va respinge, ca

nefondat

recursul declarat de condamnata C.O. împotriva

sentinței penale nr. 155

din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va

obliga recurenta la

plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnata C.O. împotriva sentinței penale nr. 155 din 12

noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală.

Obligă recurenta

condamnată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie

2011.