ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3995/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3995/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de revizuire constată următoarele: Prin decizia nr. 2047 din 17 octombrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins recursul declarat de pârâții K.I. și K.C.M. împotriva deciziei civile nr. 170 din 2 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 854/210/2009. A obligat pe recurenți să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 2000 lei către C.I. și C.D. Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire K.I. și K.C.M., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor de revizuire, constată că această cerere este tardiv formulată. Astfel, așa cum rezultă din actele dosarului, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 2047 a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara la 17 octombrie 2012. Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.
civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare, iar pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri. Se reține că termenul de revizuire este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac. Or, în speță, cererea de revizuire a fost depusă la poștă la data de 18 februarie 2013, după expirarea termenului de o lună de la pronunțarea deciziei atacate, termen calculat potrivit dispozițiilor art. 101 C. proc.
civ. și care se împlinea la 19 noiembrie 2012. Pentru cele ce preced, reținând sancțiunea reglementată de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neîndeplinirea în termen a actului procedural (în cauză, exercițiul căii extraordinare de atac), cererea de revizuire va fi respinsă ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de K.I. și K.C.M. împotriva deciziei nr. 2047 din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.