Decizia nr. 1018/2012 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 288/2011 a Curții de Apel Alba Iulia

Cadrul procesual Prin acțiunea formulată de reclamantul R.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale s-a solicitat: (1) anularea actului administrativ emis de pârât cu nr. 1019 din 5 mai 2011; (2) să sisteze reținerea a 5,5% din întreaga pensie și să restituie sumele încasate nedatorat și (3) să i se admită cererea formulată în baza art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivată de faptul că adresa din 5 mai 2011 este un răspuns la petiția adresată de reclamant pârâtului și nicidecum un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 288 din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia au fost disjunse capetele de cerere nr. 2 și 3 din acțiunea introductivă și s-a dispus înregistrarea separată a acestora. Instanța a dispus respingerea ca inadmisibilă a acțiunii formulate de reclamantul R.I. în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că premisa acțiunii directe în contencios administrativ o constituie existența unui act administrativ, astfel cum este definit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, act apt să producă o vătămare unui drept subiectiv recunoscut de lege sau un interes legitim. În cauză, instanța de primă jurisdicție a reținut că adresa din 5 mai 2011 emisă de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu îndeplinește exigențele unui act administrativ. Această adresă reprezintă un răspuns, documentat cu textele legale incidente, referitor la evoluția legislativă în materia colectării contribuției de asigurări sociale de sănătate de beneficiarii sistemului public de pensii, precum și un punct de vedere al reprezentantului legal al D.A.S. din cadrul ministerului pârât, documentat din punct de vedere legal, cu privire la opțiunea reclamantului de a beneficia de pensie pentru handicapul invocat, în condițiile în care este pensionar pentru limită de vârstă. Această adresă nu recunoaște drepturi ori instituie obligații pentru vreun subiect de drept, nefiind astfel obligatorie pentru reclamant. Toate aceste considerente dovedesc că adresa din 5 mai 2011 emisă de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu constituie un act administrativ și, ca atare, nu este supusă controlului de legalitate al instanțelor judecătorești, astfel încât Curtea de apel a concluzionat că cererea de anulare formulată în cauză este inadmisibilă.

Recursul declarat de R.I. Împotriva sentinței primei instanțe a formulat recurs reclamantul, solicitând casarea cu reținere pentru greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Apărările intimatului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale Prin întâmpinarea înregistrată la data de 21 februarie 2012, intimatul a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, pentru nemotivare și în subsidiar respingerea lui ca nefondat, pentru considerentele corect reținute de curtea de apel.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate regularitatea învestirii sale, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului nu este fondată. Chiar dacă recurentul nu și-a sistematizat criticile formulate și nu le-a încadrat în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., instanța putând examina cauza sub toate aspectele. În plus, critica expusă la pct. 3 din decizie poate fi circumscrisă motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând sentința atacată prin prisma recursului, a întâmpinării, cât și potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea adresei din 5 mai 2011. După cum a reținut și prima instanță, prin acest act s-a răspuns la petiția recurentului-reclamant, structurată în 5 puncte dar care în realitate conținea două solicitări, respectiv cele care au făcut obiectul capetelor doi și trei din acțiunea introductivă, disjunse. Cum recurentul nu a criticat soluția de disjungere, instanța de control judiciar va examina numai dacă adresa atacată îndeplinește condițiile pentru a fi considerată act administrativ și, deci, dacă acțiunea este admisibilă. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 este act administrativ "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ". Verificând conținutul concret al adresei atacate, Înalta Curte constată că aceasta cuprinde punctul de vedere al intimatului-pârât în privința cadrului normativ aplicabil contribuției de asigurări de sănătate ori al posibilității de a schimba regimul pensiei de care beneficiază recurentul-reclamant. Prin el însuși acest act nu "dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice", având numai un rol de informare a autorului petiției. Împrejurarea că răspunsurile furnizate nu coincid cu punctul de vedere al recurentului nu determină incidența art. 8 alin. (1) din același act normativ, text legal care are ca premisă tot un act administrativ tipic sau asimilat, ceea ce nu este cazul în speță. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.