ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4459/2011

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea introductivă reclamantul R.I. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României a solicitat - obligarea pârâtului la modificarea în parte a actului administrativ normativ O.U.G.

nr. 107/2010, în sensul că asupra pensiei reclamantului stabilită la data de 01 decembrie 1990 în baza Legii nr. 3/1977 și recalculată la 01 iulie 2005 să nu aibă opozabilitate de la 01 ianuarie 2011;- obligarea pârâtului să dispună autorităților subordonate Ministerului Muncii și Protecției Sociale sau Casei Naționale de Pensii să-i restituie suma de 64 lei lunar, reținute fără titlu executoriu în lunile ianuarie - martie 2011 și, în continuare, până la finalizarea procesului, - suspendarea măsurii reținerii sumei de 64 lei lunar din pensia reclamantului; - anularea actului administrativ - răspuns la plângerea prealabilă nr. 15 A/l 590/C A din 23 februarie 2011. Reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 259 alin. (2) din O.U.G.

nr. 107/2010. 2.Hotărărea Curții de Apel Prin sentința nr. 134 din 26 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R.I. în contradictoriu cu Guvernul României. Instanța a respins excepția de neconstituționalitate a art. 259 alin. (2) din O.U.G. nr. 107/2010. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare este întemeiată, întrucât reclamantul R.I., așa cum s-a putut deduce din cererea adresată instanței, a solicitat anularea parțială a O.U.G. indicată în cerere, astfel încât procedura rezervată controlului constituțional al ordonanțelor de guvern, înaintea aprobării prin lege, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, poate avea ca obiect doar unul dintre cele prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, exigență pe care acțiunea reclamantului nu o îndeplinește.

Instanța a reținut că deși reclamantului i s-a pus în discuție excepția inadmisibilității acțiunii, acesta a înțeles să-și modifice acțiunea în sensul de a pretinde anularea actului administrativ vătămător, constând în răspunsul la procedura prealabilă, act care nu se subsumează categoriei actelor a căror anulare poate constitui obiectul acțiunii pe temeiul juridic arătat. Instanța a reținut că inadmisibilitatea acțiunii duce la lipsa de interes a reclamantului în invocarea excepției de neconstituționalitate, motiv pentru care excepția a fost respinsă în consecință, nemaifiind necesară verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992.

In ceea ce privește cererea de suspendare a efectelor acestui act normativ, constând în reținerea cotei reglementate de asigurări sociale, instanța apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât ordonanța de urgență a guvernului nu este un act administrativ, cererea de suspendare nu este motivată în ce privește paguba iminentă, iar față de soluția privind acțiunea în anularea ordonanței, constată că nu există un cadru procesual adecvat cerințelor legale ale art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește acțiunea cu care este sesizată instanța. 3. Recursul declarat de R.I.

împotriva respingerii acțiunii ca inadmisibilă Recurentul a arătat că prin întâmpinarea formulată pârâtul a formulat trei excepții, respectiv excepția de netimbrare, excepția de necompetență materială a Curții și excepția de inadmisibilitate a acțiunii introductive, iar instanța s-a pronunțat numai pe una dintre excepțiile invocate în cauză, soluționând cauza pe excepția de inadmisibilitate. A criticat modul în care instanța redactat dispozitivul hotărârii, atunci când a respins acțiunea ca inadmisibilă, pentru că nu rezultă că a admis excepția de inadmisibilitate invocată în cauză.

De asemenea, a arătat că este greșită soluția instanței de fond, întrucât a mai avut un litigiu pe rolul instanțelor, în care a solicitat majorarea pensiei acordate cu acordarea unor drepturi ce nu au fost reținute în stabilirea pensiei sale și, prin decizia nr. 1793 din 27 martie 2009 a Înaltei Curți s-a reținut că legea nu retroactivează și , ca atare, drepturile sale nu pot fi majorate, iar acum, când statul îi reține, din pensia sa stabilită anterior, datorii cu titlu retroactiv este posibil și se aplică legea retroactiv. De asemenea, recurentul a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 115 alin. (5) din Constituție, întrucât O.U.G. nr. 107/2010 nu a fost supusă aprobării parlamentului și a intrat în vigoare nelegal la 01 ianuarie 2011. A precizat că prin decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat că pensia este un drept fundamental și nu poate fi diminuată din cauza modului defectuos de gospodărire a bugetului asigurărilor sociale.

4. Recursul declarat de R.I. împotriva respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză. Recurentul a arătat că O.U.G. nr. 107/2010 dispune retroactiv, situație incompatibilă cu dispozițiile constituționale, care prevăd neretroactivitatea legilor, criticând faptul că aceste dispoziții sunt aplicabile și pensiei sale stabilită la 1 decembrie 1990 și recalculată la data de 01 iulie 2005. Recurentul a arătat că prin ordonanța criticată se încalcă art. 16 alin. (1) din Constituția României și art. 1 C. civ., menținând o discriminare a recurentului în raport cu cei care nu plătesc această sumă cu titlu de CASS. II.

Decizia instanței de control judiciar Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursurile formulate ca nefondate, pentru considerentele ce urmează. Văzând obiectul cererii deduse judecății, respectiv obligarea Guvernului să modifice o ordonanță de urgență emisă, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora s-a formulat acțiunea introductivă, consacră procedura prin care pot fi înlăturate vătămările aduse drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor prin ordonanțe declarate neconstituționale.

O interpretare sistematică a Constituției, avându-se în vedere spiritul reglementării, îngăduie ca cel vătămat să se adreseze direct instanței de contencios administrativ, urmând ca litigiul de contencios administrativ propriu- zis să fie rezolvat numai după ce s-a soluționat litigiul de contencios constituțional și numai dacă soluția este de admitere, în tot sau în parte, a excepției de neconstituționalitate. În sistemul conceput de art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocarea excepției de neconstituționalitate este o condiție formală de primire a acțiunii la instanța de contencios administrativ, iar declararea neconstituționalității este o condiție de admisibilitate a acesteia. Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte a constatat că nu sunt fondate criticile formulate de recurent pe aspectul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 259 alin. (2) din O.U.G.

nr. 107/2010, iar hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei. Instanța de fond a procedat la o justă apreciere a actelor din dosar, atunci când a analizat admisibilitatea acțiunii cu care a fost învestită, întrucât, în raport cu dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative. Or, în cauza de față recurentul-reclamant nu a indicat actul administrativ nelegal emis în baza ordonanței criticate ca fiind neconstituțională, ci a înțeles să solicite modificarea actului normativ indicat, situație care nu se circumscrie obiectului acțiunii de contencios administrativ.

Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de reclamant.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile formulate de R.I. împotriva sentinței nr. 134 din 26 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2011.