ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4459/2011

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a

constatat următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea introductivă reclamantul

R.I. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României a solicitat - obligarea

pârâtului la modificarea în parte a actului administrativ normativ O.U.G. nr.

107/2010, în sensul că asupra pensiei reclamantului stabilită la data de 01

decembrie 1990 în baza Legii nr. 3/1977 și recalculată la 01 iulie 2005 să nu

aibă opozabilitate de la 01 ianuarie 2011;- obligarea pârâtului să dispună

autorităților subordonate Ministerului Muncii și Protecției Sociale sau Casei

Naționale de Pensii să-i restituie suma de 64 lei lunar, reținute fără titlu

executoriu în lunile ianuarie - martie 2011 și, în continuare, până la

finalizarea procesului, - suspendarea măsurii reținerii sumei de 64 lei lunar

din pensia reclamantului; - anularea actului administrativ - răspuns la

plângerea prealabilă nr. 15 A/l 590/C A din 23 februarie 2011.

Reclamantul a invocat excepția de

neconstituționalitate a art. 259 alin. (2) din O.U.G. nr. 107/2010.

2.Hotărărea Curții de Apel

Prin sentința nr. 134 din 26 aprilie

2011 a Curții de Apel Alba-Iulia a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea în

contencios administrativ formulată de reclamantul R.I. în contradictoriu cu

Guvernul României.

Instanța a respins excepția de

neconstituționalitate a art. 259 alin. (2) din O.U.G. nr. 107/2010.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că

excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare este întemeiată,

întrucât reclamantul R.I., așa cum s-a putut deduce din cererea adresată

instanței, a solicitat anularea parțială a O.U.G. indicată în cerere, astfel

încât procedura rezervată controlului constituțional al ordonanțelor de guvern,

înaintea aprobării prin lege, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004,

poate avea ca obiect doar unul dintre cele prevăzute la art. 9 alin. (5) din

Legea nr. 554/2004, exigență pe care acțiunea reclamantului nu o îndeplinește.

Instanța a reținut că deși

reclamantului i s-a pus în discuție excepția inadmisibilității acțiunii, acesta

a înțeles să-și modifice acțiunea în sensul de a pretinde anularea actului

administrativ vătămător, constând în răspunsul la procedura prealabilă, act

care nu se subsumează categoriei actelor a căror anulare poate constitui

obiectul acțiunii pe temeiul juridic arătat.

Instanța a reținut că

inadmisibilitatea acțiunii duce la lipsa de interes a reclamantului în

invocarea excepției de neconstituționalitate, motiv pentru care excepția a fost

respinsă în consecință, nemaifiind necesară verificarea îndeplinirii

condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 47/1992.

In ceea ce privește cererea de

suspendare a efectelor acestui act normativ, constând în reținerea cotei

reglementate de asigurări sociale, instanța apreciază că în cauză nu sunt

îndeplinite cerințele art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât ordonanța de

urgență a guvernului nu este un act administrativ, cererea de suspendare nu

este motivată în ce privește paguba iminentă, iar față de soluția privind

acțiunea în anularea ordonanței, constată că nu există un cadru procesual

adecvat cerințelor legale ale art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 în ceea

ce privește acțiunea cu care este sesizată instanța.

respingerii acțiunii ca inadmisibilă

Recurentul a arătat că prin

întâmpinarea formulată pârâtul a formulat trei excepții, respectiv excepția de

netimbrare, excepția de necompetență materială a Curții și excepția de

inadmisibilitate a acțiunii introductive, iar instanța s-a pronunțat numai pe

una dintre excepțiile invocate în cauză, soluționând cauza pe excepția de

inadmisibilitate.

A criticat modul în care instanța

redactat dispozitivul hotărârii, atunci când a respins acțiunea ca

inadmisibilă, pentru că nu rezultă că a admis excepția de inadmisibilitate

invocată în cauză.

De asemenea, a arătat că este greșită

soluția instanței de fond, întrucât a mai avut un litigiu pe rolul instanțelor,

în care a solicitat majorarea pensiei acordate cu acordarea unor drepturi ce nu

au fost reținute în stabilirea pensiei sale și, prin decizia nr. 1793 din 27

martie 2009 a Înaltei Curți s-a reținut că legea nu retroactivează și , ca

atare, drepturile sale nu pot fi majorate, iar acum, când statul îi reține, din

pensia sa stabilită anterior, datorii cu titlu retroactiv este posibil și se

aplică legea retroactiv.

De asemenea, recurentul a arătat că au

fost încălcate dispozițiile art. 115 alin. (5) din Constituție, întrucât O.U.G.

nr. 107/2010 nu a fost supusă aprobării parlamentului și a intrat în vigoare

nelegal la 01 ianuarie 2011.

A precizat că prin decizia nr. 872 din

25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat că pensia este un drept

fundamental și nu poate fi diminuată din cauza modului defectuos de gospodărire

a bugetului asigurărilor sociale.

respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate invocată în cauză.

Recurentul a arătat că O.U.G. nr.

107/2010 dispune retroactiv, situație incompatibilă cu dispozițiile

constituționale, care prevăd neretroactivitatea legilor, criticând faptul că

aceste dispoziții sunt aplicabile și pensiei sale stabilită la 1 decembrie 1990

și recalculată la data de 01 iulie 2005.

Recurentul a arătat că prin ordonanța

criticată se încalcă art. 16 alin. (1) din Constituția României și art. 1 C.

civ., menținând o discriminare a recurentului în raport cu cei care nu plătesc

această sumă cu titlu de CASS.

II. Decizia instanței de control

judiciar

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursurile formulate ca nefondate,

pentru considerentele ce urmează.

Văzând obiectul cererii deduse

judecății, respectiv obligarea Guvernului să modifice o ordonanță de urgență

emisă, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în

temeiul cărora s-a formulat acțiunea introductivă, consacră procedura prin care

pot fi înlăturate vătămările aduse drepturilor și intereselor legitime ale

persoanelor prin ordonanțe declarate neconstituționale.

O interpretare sistematică a Constituției,

avându-se în vedere spiritul reglementării, îngăduie ca cel vătămat să se

adreseze direct instanței de

contencios

administrativ, urmând ca litigiul de contencios administrativ propriu-

zis

să fie rezolvat numai după ce s-a soluționat litigiul de contencios

constituțional și numai dacă soluția este de admitere, în tot sau în parte, a

excepției de neconstituționalitate.

În sistemul conceput de art. 9 din

Legea nr. 554/2004, invocarea excepției de neconstituționalitate este o

condiție formală de primire a acțiunii la instanța de contencios administrativ,

iar declararea neconstituționalității este o condiție de admisibilitate a

acesteia.

Analizând cauza, prin prisma motivelor

de recurs formulate, Înalta Curte a constatat că nu sunt fondate criticile formulate

de recurent pe aspectul respingerii cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 259

alin. (2) din O.U.G. nr. 107/2010, iar hotărârea instanței de fond a fost dată

cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Instanța de fond a procedat la o justă

apreciere a actelor din dosar, atunci când a analizat admisibilitatea acțiunii

cu care a fost învestită, întrucât, în raport cu dispozițiile art. 9 alin. (5)

din Legea nr. 554/2004, acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca

obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale

Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și,

după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ

sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Or, în cauza de față

recurentul-reclamant nu a indicat actul administrativ nelegal emis în baza

ordonanței criticate ca fiind neconstituțională, ci a înțeles să solicite modificarea

actului normativ indicat, situație care nu se circumscrie obiectului acțiunii

de contencios administrativ.

Pentru aceste considerente, văzând că

nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței atacate, în temeiul art.

312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de reclamant.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de R.I.

împotriva sentinței nr. 134 din 26 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia,

secția contencios administrativ și fiscal ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

30 septembrie 2011.