ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1719/2014

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2002 din 14

septembrie 2012 a Tribunalului Bacău s-a admis cererea principală formulată de

reclamantul V.I. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Borzești și cu

intervenientul M.I. și cererea conexă formulată de reclamanții V.E.R. și V.I.

în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, fiind obligată pârâta să-i plătească

reclamantului V.I. suma de 367.503 lei, reprezentând suma de 253.136 lei,

drepturi bănești aferente contractului de licență din 17 martie 2011 pentru

perioada 2009-2011 și suma de 93.924 lei, penalități de întârziere aferente

acestui debit, calculate până la data de 15 mai 2012, urmând ca penalitățile de

întârziere să fie datorate în continuare până la achitarea efectivă a

debitului; suma de 13.893 lei, drepturi bănești actualizate, aferente

contractului de licență din 8 mai 2006 pentru perioada 2010, urmând ca această

sumă să fie actualizată în raport de coeficientul de inflație la data plății; suma

de 6.550 lei, drepturi bănești aferente contractului de licență din 15 august 2003,

actualizate la data de 15 mai 2012, urmând ca suma să fie actualizată din nou

în funcție de cursul lei/euro la data plății efective; a fost obligată pârâta

să-i plătească reclamatei V.E. suma de 118.464 lei, reprezentând drepturi

bănești aferente contractului de licență din 15 august 2003, actualizate la

data de 15 mai 2012, urmând ca suma să fie actualizată din nou în funcție de

cursul leu/euro la data plății efective; cererea de chemare în judecată a intervenientului

M.I. a fost respinsă, ca nefondată.

A fost obligată pârâta

să plătească reclamantului V.I. suma de 14.686 lei (onorarii avocat și experți,

contravaloare deplasări în fața instanței) iar reclamantei V.E. suma de 1.500

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 33

din data de 2 decembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins

apelul declarat de pârâta SC C. SA Borzești, ca nefondat, pentru considerentele

ce urmează.

Apelanta a criticat

hotărârea sub aspectul modului de calcul a sumelor cuvenite intimaților V.I. și

V.E., respectiv în baza contractelor de licență din 17 martie 2011 pentru

perioada 2009-20011, a contractului de licență din 8 mai 2006 pentru perioada

2010 și contractul de licență din 15 august 2003 pentru V.I. și contractul de

licență din 15 august 2003 pentru V.E.

În apel s-a dispus și

s-a efectuat o nouă expertiză care a avut în vedere toate motivele invocate de

apelantă, efectuându-se și un supliment la expertiză, iar din verificarea sumelor

stabilite prin această nouă expertiză și prin suplimentul la aceasta s-a

constatat că sumele stabilite de prima instanță sunt aproximativ apropiate de

cele stabilite în expertiza efectuată la fond.

Referitor la

susținerea din motivele de apel că nu s-ar datora sume aferente anului 2009 și

nici penalități, s-a apreciat că aceste aspecte au fost avute în vedere de

expert în raport de obiectivele formulate de apelantă și de condițiile prevăzute

de contracte, respectiv art. 7 din contractul din 17 martie 2011 privind

penalitățile de întârziere; actualizarea sumelor în funcție de leu/euro la data

plății efective ( pentru sumele rezultate din contractul de licență din 8 mai

2006) și funcție de cursul leu/euro la data plății efective pentru sumele

rezultate din contractul de licență din 15 august 2003.

În raport de cele reținute

anterior, s-a apreciat că soluția pronunțată de instanța de fond este corectă,

având la bază proba cu expertiza efectuată de un specialist, expertiză ce nu a

fost contestată în mod legal.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC C. SA Borzești, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., solicitând anularea în parte a deciziei în

sensul de a se reține că recurenta recunoaște că datorează suma de 198.795,84

lei.

Detaliind motivul

prevăzut la pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. se arată că la instanța de fond

s-a efectuat o expertiză contabilă care a stabilit obligații de plată în sarcina

SC C. SA Borzești în sumă de 485.356 lei.

La termenul din data

de 07 septembrie 2012, cu ocazia judecării fondului, pârâta SC C. SA Borzești

a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă, însă Curtea de

Apel Bacău constată că aceasta nu mai putea formula obiecțiuni deoarece la

termenul din data de 15 iunie 2012, SC C. SA Borzești a arătat că nu are

obiecțiuni la raportul de expertiză.

Curtea de Apel Bacău

avea obligația să analizeze încheierile de ședință din data de 15 iunie 2012 și

07 septembrie 2012, întrucât atât SC C. SA Borzești cât și V.I. au

convenit să nu depună obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă Arnăutu,

deoarece părțile și-au manifestat dorința în ședință publică de a

tranzacționa, caz în care Tribunalul Bacău a acordat termen la data de 07

septembrie 2012.

Curtea de Apel Bacău

trebuia să aibă în vedere faptul că consimțământul SC C. SA Borzești prezentat

la data de 15 iunie 2012 a fost viciat, ca urmare a promisiunilor neonorate de V.I.,

referitoare la încheierea unei tranzacții.

În ceea ce privește

motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se arată că reținerea din

decizie că sumele stabilite de prima instanță sunt aproximativ apropiate de

cele stabilite în expertiza efectuată la fond, este contradictorie.

Expertiza efectuată

la fond a stabilit obligații de plată în sumă de 485,356 lei, iar expertiza

dispusă de Curtea de Apel, a stabilit obligații de plată în sumă totală de

282.839,75 lei.

Înalta Curte,

analizând decizia prin raportare la criticile formulate constată caracterul

fondat al recursului pentru argumentele ce succed.

În primul rând, pe

aspectul nulității recursului pârâtei invocată de reclamanți, Înalta Curte,

constată că aceasta invocă existența unor considerente contradictorii în corpul

deciziei cu referire la aprecierea că sumele stabilite prin cele două expertize

sunt apropiate, critică încadrabilă în motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., a erorii în care s-a aflat reprezentantul unității

atunci când a afirmat că nu înțelege să formuleze obiecțiuni la raportul de

expertiză, afirmație încadrabilă în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și că indicarea formală vizează doar motivul prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care nu se indică un act juridic în sens

material, ale cărui clauze clare, neîndoielnice să fi fost denaturate prin

interpretare de către instanță. De precizat că raportul de expertiză, fiind o

probă administrată în cursul procedurii, nu poate fi asimilat cu un act juridic

în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Stabilirea corectă a

situației de fapt este în căderea instanțelor fondului, cele în fața cărora se

administrează probatoriul, în timp ce instanța de recurs exercită doar un

control de legalitate, respectiv de corecta aplicare a legii asupra

situației de fapt determinate de instanțele de fond, conform dispozițiilor

art. 304 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte,

instanța supremă poate casa cu reținere pentru rejudecarea fondului dacă nu

este necesară administrarea de noi probe.

În cauză, instanța

superioară de fond a apreciat drept utilă cauzei proba cu efectuarea unei

completări a expertizei, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la 8

aprilie 2013.

Din aceeași încheiere

de ședință rezultă că reclamanții s-au opus administrării acestei probe cu motivarea

că pârâta nu a avut obiecțiuni la expertiza efectuată în primă instanță.

Respingând apelul,

instanța are în vedere pe de o parte faptul că în apel pârâta invocă obiecțiuni

pe care nu le-a făcut în termen legal, iar pe de altă parte, evaluează

probatoriul suplimentar administrat în calea devolutivă de atac, constatând că

valorile indicate în cele două rapoarte de expertiză sunt sensibil egale.

Motivația este

contradictorie sub un dublu aspect.

Astfel, pe de o parte

reține că partea a achiesat la conținutul raportului de expertiză efectuat la

tribunal prin neformularea de obiecțiuni în termen, ceea ce ar fi atras

inadmisibilitatea administrării probei încuviințate. Pe de altă parte, arată că

cele două rapoarte de expertiză au concluzii similare cu privire la cuantumul

despăgubirilor datorate reclamanților, afirmație fără acoperire în probatoriul

administrat.

În expertiza tehnică

judiciară administrată în primă instanță se reține existența unui prejudiciu de

367.503 lei în patrimoniul reclamantului V.I. și de 118.464 lei în patrimoniul

reclamantei V.E.R., în timp ce în completarea raportului de expertiză, probă

administrată în apel, se rețin sume sensibil mai mici, vădit necongruente cu

sumele stabilite la prima instanță de fond.

Așadar, cum prima

instanță nu a stabilit pe deplin situația de fapt dedusă judecății, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 314 C. proc. civ. va admite recursul și va

casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecate, urmând ca instanța de

trimitere să stabilească clar și coerent prejudiciul cert suferit de reclamanți,

în condițiile în care recurenta recunoaște o parte din pretențiile acestora și

anume suma totală de 198.795, 84 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC C. SA Borzești împotriva Deciziei nr. 33 din data de 2

decembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Casează decizia și

trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2014.