ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1719/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2002 din 14 septembrie 2012 a Tribunalului Bacău s-a admis cererea principală formulată de reclamantul V.I. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Borzești și cu intervenientul M.I. și cererea conexă formulată de reclamanții V.E.R. și V.I. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, fiind obligată pârâta să-i plătească reclamantului V.I.

suma de 367.503 lei, reprezentând suma de 253.136 lei, drepturi bănești aferente contractului de licență din 17 martie 2011 pentru perioada 2009-2011 și suma de 93.924 lei, penalități de întârziere aferente acestui debit, calculate până la data de 15 mai 2012, urmând ca penalitățile de întârziere să fie datorate în continuare până la achitarea efectivă a debitului; suma de 13.893 lei, drepturi bănești actualizate, aferente contractului de licență din 8 mai 2006 pentru perioada 2010, urmând ca această sumă să fie actualizată în raport de coeficientul de inflație la data plății; suma de 6.550 lei, drepturi bănești aferente contractului de licență din 15 august 2003, actualizate la data de 15 mai 2012, urmând ca suma să fie actualizată din nou în funcție de cursul lei/euro la data plății efective; a fost obligată pârâta să-i plătească reclamatei V.E.

suma de 118.464 lei, reprezentând drepturi bănești aferente contractului de licență din 15 august 2003, actualizate la data de 15 mai 2012, urmând ca suma să fie actualizată din nou în funcție de cursul leu/euro la data plății efective; cererea de chemare în judecată a intervenientului M.I. a fost respinsă, ca nefondată. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului V.I. suma de 14.686 lei (onorarii avocat și experți, contravaloare deplasări în fața instanței) iar reclamantei V.E. suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin Decizia nr. 33 din data de 2 decembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins apelul declarat de pârâta SC C. SA Borzești, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Apelanta a criticat hotărârea sub aspectul modului de calcul a sumelor cuvenite intimaților V.I. și V.E., respectiv în baza contractelor de licență din 17 martie 2011 pentru perioada 2009-20011, a contractului de licență din 8 mai 2006 pentru perioada 2010 și contractul de licență din 15 august 2003 pentru V.I. și contractul de licență din 15 august 2003 pentru V.E. În apel s-a dispus și s-a efectuat o nouă expertiză care a avut în vedere toate motivele invocate de apelantă, efectuându-se și un supliment la expertiză, iar din verificarea sumelor stabilite prin această nouă expertiză și prin suplimentul la aceasta s-a constatat că sumele stabilite de prima instanță sunt aproximativ apropiate de cele stabilite în expertiza efectuată la fond.

Referitor la susținerea din motivele de apel că nu s-ar datora sume aferente anului 2009 și nici penalități, s-a apreciat că aceste aspecte au fost avute în vedere de expert în raport de obiectivele formulate de apelantă și de condițiile prevăzute de contracte, respectiv art. 7 din contractul din 17 martie 2011 privind penalitățile de întârziere; actualizarea sumelor în funcție de leu/euro la data plății efective ( pentru sumele rezultate din contractul de licență din 8 mai 2006) și funcție de cursul leu/euro la data plății efective pentru sumele rezultate din contractul de licență din 15 august 2003. În raport de cele reținute anterior, s-a apreciat că soluția pronunțată de instanța de fond este corectă, având la bază proba cu expertiza efectuată de un specialist, expertiză ce nu a fost contestată în mod legal.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C. SA Borzești, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., solicitând anularea în parte a deciziei în sensul de a se reține că recurenta recunoaște că datorează suma de 198.795,84 lei. Detaliind motivul prevăzut la pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. se arată că la instanța de fond s-a efectuat o expertiză contabilă care a stabilit obligații de plată în sarcina SC C. SA Borzești în sumă de 485.356 lei. La termenul din data de 07 septembrie 2012, cu ocazia judecării fondului, pârâta SC C. SA Borzești a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă, însă Curtea de Apel Bacău constată că aceasta nu mai putea formula obiecțiuni deoarece la termenul din data de 15 iunie 2012, SC C. SA Borzești a arătat că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză.

Curtea de Apel Bacău avea obligația să analizeze încheierile de ședință din data de 15 iunie 2012 și 07 septembrie 2012, întrucât atât SC C. SA Borzești cât și V.I. au convenit să nu depună obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă Arnăutu, deoarece părțile și-au manifestat dorința în ședință publică de a tranzacționa, caz în care Tribunalul Bacău a acordat termen la data de 07 septembrie 2012. Curtea de Apel Bacău trebuia să aibă în vedere faptul că consimțământul SC C. SA Borzești prezentat la data de 15 iunie 2012 a fost viciat, ca urmare a promisiunilor neonorate de V.I., referitoare la încheierea unei tranzacții. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se arată că reținerea din decizie că sumele stabilite de prima instanță sunt aproximativ apropiate de cele stabilite în expertiza efectuată la fond, este contradictorie.

Expertiza efectuată la fond a stabilit obligații de plată în sumă de 485,356 lei, iar expertiza dispusă de Curtea de Apel, a stabilit obligații de plată în sumă totală de 282.839,75 lei. Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate constată caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed. În primul rând, pe aspectul nulității recursului pârâtei invocată de reclamanți, Înalta Curte, constată că aceasta invocă existența unor considerente contradictorii în corpul deciziei cu referire la aprecierea că sumele stabilite prin cele două expertize sunt apropiate, critică încadrabilă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a erorii în care s-a aflat reprezentantul unității atunci când a afirmat că nu înțelege să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză, afirmație încadrabilă în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și că indicarea formală vizează doar motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care nu se indică un act juridic în sens material, ale cărui clauze clare, neîndoielnice să fi fost denaturate prin interpretare de către instanță. De precizat că raportul de expertiză, fiind o probă administrată în cursul procedurii, nu poate fi asimilat cu un act juridic în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Stabilirea corectă a situației de fapt este în căderea instanțelor fondului, cele în fața cărora se administrează probatoriul, în timp ce instanța de recurs exercită doar un control de legalitate, respectiv de corecta aplicare a legii asupra situației de fapt determinate de instanțele de fond, conform dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ. Cu alte cuvinte, instanța supremă poate casa cu reținere pentru rejudecarea fondului dacă nu este necesară administrarea de noi probe. În cauză, instanța superioară de fond a apreciat drept utilă cauzei proba cu efectuarea unei completări a expertizei, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la 8 aprilie 2013. Din aceeași încheiere de ședință rezultă că reclamanții s-au opus administrării acestei probe cu motivarea că pârâta nu a avut obiecțiuni la expertiza efectuată în primă instanță. Respingând apelul, instanța are în vedere pe de o parte faptul că în apel pârâta invocă obiecțiuni pe care nu le-a făcut în termen legal, iar pe de altă parte, evaluează probatoriul suplimentar administrat în calea devolutivă de atac, constatând că valorile indicate în cele două rapoarte de expertiză sunt sensibil egale.

Motivația este contradictorie sub un dublu aspect. Astfel, pe de o parte reține că partea a achiesat la conținutul raportului de expertiză efectuat la tribunal prin neformularea de obiecțiuni în termen, ceea ce ar fi atras inadmisibilitatea administrării probei încuviințate. Pe de altă parte, arată că cele două rapoarte de expertiză au concluzii similare cu privire la cuantumul despăgubirilor datorate reclamanților, afirmație fără acoperire în probatoriul administrat. În expertiza tehnică judiciară administrată în primă instanță se reține existența unui prejudiciu de 367.503 lei în patrimoniul reclamantului V.I. și de 118.464 lei în patrimoniul reclamantei V.E.R., în timp ce în completarea raportului de expertiză, probă administrată în apel, se rețin sume sensibil mai mici, vădit necongruente cu sumele stabilite la prima instanță de fond.

Așadar, cum prima instanță nu a stabilit pe deplin situația de fapt dedusă judecății, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 314 C. proc. civ. va admite recursul și va casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecate, urmând ca instanța de trimitere să stabilească clar și coerent prejudiciul cert suferit de reclamanți, în condițiile în care recurenta recunoaște o parte din pretențiile acestora și anume suma totală de 198.795, 84 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC C. SA Borzești împotriva Deciziei nr. 33 din data de 2 decembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2014.