ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6027/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 844 din 6 martie

2012 Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal a admis

excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și a declinat competența

de soluționare a cererii formulate de reclamantul U.I.F., în contradictoriu cu

pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Mureș în

favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

Învestită prin

declinare, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și

fiscal, prin Sentința civilă nr. 38 din 25 ianuarie 2013, a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios

administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a

suspendat, din oficiu, orice procedură și a înaintat dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Ivindu-se conflictul

negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată

că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului

Mureș, secția contencios administrativ și fiscal pentru considerentele ce vor

fi arătate în continuare.

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele

de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și

în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ

contestat.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate,

se impune a se stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică

sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate

constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor

art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de

control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr.

130/2010 publicată în M.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea

I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se

poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația

executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a

Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării

încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se

respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, în

acest sens fiind și Decizia nr. 4522/2001 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă

excepția de nelegalitate a dispozițiilor respective din Regulament.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Față de argumentele

expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se

respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de

Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului,

secția contencios administrativ și fiscal, deoarece obiectul litigiului este un

act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate

publică județeană.

Față de cele arătate,

Înalta Curte constată că soluționarea în fond a cauzei privind pe reclamantul

U.I.F. - Primar al orașului Luduș și pe pârâtele Curtea de Conturi a României

și Camera de Conturi a Județului Mureș este de competența Tribunalului Mureș,

secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul U.I.F. - Primar al orașului

Luduș și pe pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a

Județului Mureș în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM