ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4626/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3223 din 15 mai

2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de

soluționare a cauzei privind pe reclamantul T.M. în contradictoriu cu pârâta

Curtea de Conturi a României - Departamentul V, în favoarea Tribunalului

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut că, prin acțiunea formulată, reclamantul

T.M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul

V, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea

Încheierii nr. V/113 din 5 decembrie 2011 și a Deciziei nr. 11/V din 26

septembrie 2011, emise de Curtea de Conturi.

Reclamantul a arătat

că este funcționar public angajat în cadrul Casei Județene de Pensii Dolj și că

la data de 3 februarie 2012 i s-au comunicat Deciziile nr. 19 din 31 ianuarie

2012 și nr. 07 din 31 ianuarie 2012 emise de către Directorul executiv al

C.J.P. Dolj, prin care s-a dispus modificarea deciziei de reîncadrare pe

funcție începând cu anul 2010 și în continuare, precum și de imputare a unor

drepturi salariale, respectiv sporul de confidențialitate inclus în salariul de

bază conform Legii nr. 330/2009. La aceeași dată i s-au comunicat, în extras,

Încheierea nr. V/113 din 5 decembrie 2011 și Decizia Curții de Conturi a

României Departamentul V nr. 11/V din 26 septembrie 2011 pe care se întemeiază

deciziile de reîncadrare în funcție și de imputare a drepturilor salariale.

Prin Decizia Curții de Conturi a României, Departamentul V nr. 11/V din 26

septembrie 2011, s-a reținut că sumele acordate consilierilor juridici ai

caselor teritoriale de pensii, cu titlu de spor de confidențialitate, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, au fost acordate fără temei legal și

s-a dispus evidențierea în contabilitate a debitelor și recuperarea sumelor

acordate necuvenit. Măsurile au fost mențiune prin Încheierea nr. V/113 din 8 decembrie

2011, prin care s-a soluționat contestația formulată de Președintele C.N.P.P.

împotriva Deciziei nr. 11/2011. Reclamantul consideră că măsurile dispuse de

Curtea de Conturi a României, Departamentul V, sunt nelegale și netemeinice

deoarece încalcă prevederile Constituției și a legislației salarizării.

Chiar dacă, prin

încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de Conturi a

României respinge sau admite, în parte, contestația formulată împotriva

deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, actul administrativ care produce

efecte juridice și care este supus obligației de executare, este tot decizia

emisă de Camera de Conturi a Municipiului București, care este o autoritate

publică de nivel local.

Învestit prin

declinare, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal, prin Sentința civilă nr. 4174 din 26 octombrie 2012 a admis excepția

necompetenței materiale, invocată de pârâtă în cauza privind pe reclamantul

T.M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul

V, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, și constatând ivit

conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte

de Casație și Justiție pentru judecarea conflictului.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că în unitățile administrativ-teritoriale,

funcțiile Curții de Conturi se exercită prin camerele de conturi județene și a

municipiului București, care sunt autorități publice locale, însă în cauză

ambele acte contestate au fost emise de o structură centrală a Curții de

Conturi, respectiv Departamentul V, niciunul din aceste acte nefiind emis de

către Camera de Conturi a Municipiului București, astfel cum s-a reținut de

Curtea de Apel București.

Prin urmare, având în

vedere că actele administrative contestate au fost emise de o autoritate

publică centrală, tribunalul a constatat că cererea de anulare a acestora se

soluționează în primă instanță de curtea de apel.

Ivindu-se conflictul

negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată

că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele

de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Actul administrativ

este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate

publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere,

modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de

procedură civilă în raport cu organul emitent al actului și în funcție de

cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Obiectul cererii de

chemare în judecată îl reprezintă anularea parțială a Încheierii nr. V/113 din

5 decembrie 2011 și a Deciziei nr. 11/V din 26 septembrie 2011, ambele emise de

Curtea de Conturi a României, Departamentul V.

Conform art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului

de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale

statului și ale sectorului public, rezultând caracterul său de instituție a

administrației publice centrale.

Potrivit art. 1 alin.

(5) din aceeași lege, în unitățile administrativ-teritoriale, funcțiile Curții

de Conturi se exercită prin camerele de conturi județene și a municipiului

București, care sunt autorități publice locale. Înalta Curte constată că, în

cauză, ambele acte contestate au fost emise de o structură centrală a Curții de

Conturi, respectiv Departamentul V.

Având în vedere că

obiectul litigiului îl reprezintă constatarea nulității unor acte

administrative emise de o autoritate publică centrală, instanța competentă să

soluționeze cauza, în primă instanță, este curtea de apel.

Față de cele arătate,

Înalta Curte constată că soluționarea în fond a cauzei privind pe reclamantul

T.M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul

V este de competența Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul T.M., în contradictoriu cu

pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul V, în favoarea Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ