ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1158/2015

Decizia nr. 1158/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul T.M., în contradictoriu cu pârâta "A" - Departamentul V, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Încheierii nr. V/113 din 5 decembrie 2011 și a Deciziei nr. 11/V din 26 septembrie 2011 emise de Curtea de Conturi. Prin Sentința civilă nr. 2218 din 2 iulie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea formulată de reclamantul T.M. în contradictoriu cu pârâta "A" ca fiind promovată de o persoana fără calitate procesuală activă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că deciziile Curții de Conturi sunt opozabile numai entităților publice controlate și instituie obligații numai în sarcina acestora, nu și în sarcina salariaților față de care s-a dispus măsura recuperării unor sume considerate încasate necuvenit. S-a mai apreciat că reclamantul avea posibilitatea de a contesta numai deciziile emise de Casa Județeană de Pensii Dolj în vederea recuperării sporului de confidențialitate, ocazie cu care ar fi putut susține și demonstra, în condiții de contradictorialitate, legalitatea încasării acestui drept. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamantul T.M.

În motivarea recursului se arată că instanța nu a ținut cont de prevederile art. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prevederi legale în baza cărora are calitatea de persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim și se poate adresa instanței de contencios administrativ și ca persoană vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Se mai susține că înainte de a emite actele contestate, pârâta "A" trebuia să se documenteze asupra legalității încasării drepturilor salariale ce i-au fost acordate. Recurentul consideră că instanța nu a ținut cont de situația de fapt, în sensul că Deciziile nr. 7 din 31 martie 2012 și nr. 19 din 31 ianuarie 2012 ale C.J.P.

Dolj au fost emise în baza Încheierii nr. V/113 din 5 decembrie 2011 și a Deciziei nr. 11/V din 26 septembrie 2011 emise de "A" Departamentul V. Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția nulității recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge ca atare, având în vedere că recursul este încadrat în drept, iar acesta cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină.

Instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond în mod corect a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului. Calitatea procesuală activă presupune identitatea dintre titularul cererii de chemare în judecată și titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății. În cauză de față instanța a fost învestită cu o acțiune având ca obiect anularea măsurii dispuse la pct. II.24 din Decizia nr. 11/2011 și a Încheierii nr. 113/2011, acte emise de "A" - Departamentul V, în urma misiunii de audit al performanței desfășurată la CNPP. De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că persoana supusă controlului a fost această instituție publică, iar măsurile dispuse prin Decizia nr. 11/2011 sunt stabilite în sarcina conducerii entității verificate, conform prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată.

Măsurile dispuse prin decizie nu au vizat sub nici o formă pe recurentul-reclamant T.M. Având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu are calitatea de persoană vătămată, astfel cum este aceasta definită de lege. În materia contenciosului administrativ, este abilitată să formuleze o acțiune în contencios administrativ persoana care face dovada vătămării unui drept subiectiv, dacă justifică încălcarea unui drept subiectiv civil recunoscut de lege, ca urmare a emiterii unui act administrativ. În cauză, recurentul-reclamant nu justifică niciun drept lezat sau interes atâta timp cât actul ce face obiectul prezentei cauze nu îi conferă nici un drept material și nu prevede nicio obligație fiscală, financiară sau de altă natură în sarcina sa.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge recursul declarat de reclamantul T.M. împotriva Sentinței civile nr. 2218 din 2 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2015. Procesat de GGC - LM