ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6001/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta Asociația

Obștească Centrul de Protecție a Drepturilor Fundamentale „S” din Republica

Moldova - prin președinte P.A., în interes propriu și în interesul fraților,

surorilor și copiilor săi precum și a tuturor cetățenilor români născuți până

la data de 28 iunie 1940, a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României

solicitând obligarea acestuia să adopte o Ordonanță de urgență pentru

modificarea Legii nr. 21/1991, în sensul introducerii unui art. 111 cu următorul

conținut:

„(1) sunt și rămân

cetățeni români toate persoanele născute în Basarabia, Bucovina de Nord și

Ținutul Herța, indiferent dacă au deținut sau nu cetățenia U.R.S.S.;

(2) sunt și rămân

cetățeni români toate persoanele de etnie română (inclusiv persoanele care au

cel puțin un ascendent de etnie română) care nu au dovada cetățeniei române și

care domiciliază în afara hotarelor actuale ale României și anume: a) care

domiciliază actualmente pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice; b) care

domiciliază actualmente pe teritoriul Ungariei, Bulgariei, Poloniei, Serbiei,

Iugoslaviei, Albaniei, precum și în oricare altă țară europeană; aromânii,

macedoromânii, meglenoromânii, în orice țară ar domicilia;

(3) categoriile de

cetățeni indicați la punctele (1) și (2) ale prezentului articol depun actele

prevăzute de lege pentru a obține actele de confirmare a calității de cetățean

român la instituțiile Guvernului României, care, conform prevederilor O.G. nr.

84 din 30 august 2001, acordă servicii comunitare de evidență a persoanelor.”

De asemenea,

reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului să modifice și alte articole ale

Legii nr. 21/1991, consecință a modificării menționate și de a întreprinde

măsurile prevăzute de actele normative care reglementează relațiile Guvern -

Parlament, pentru ca O.U.G. solicitată să fie publicată în M. Of. al României.

Prin întâmpinare,

pârâtul Guvernul României a invocat excepția nulității acțiunii pentru lipsa

timbrajului, excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu, excepția inadmisibilității

acțiunii, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

atașând răspunsurile la solicitările reclamantei.

Prin Sentința civilă

nr. 290 din 17 ianuarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei capacității

procesuale de exercițiu a reclamantei, a admis excepția inadmisibilității și,

pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta Asociația

Obștească Centrul de Protecție a Drepturilor Fundamentale „Sirius” din

Republica Moldova prin președinte P.A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul

României, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta nu a

solicitat pârâtului emiterea unui act administrativ, în sensul executării legii

sau organizării executării legii, ci a solicitat emiterea unui act normativ,

respectiv modificarea Legii nr. 21/1991, republicată.

Astfel, Curtea de

Apel București a apreciat că instanța de contencios administrativ nu poate

obliga o autoritate publică decât să emită un act administrativ, în ipoteza în

care constată refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri cu privire la

un drept sau interes legitim sau nesoluționarea în termenul legal a unei

asemenea cereri, nu să emită un act normativ, practic să legifereze într-un

anumit domeniu, întrucât acest lucru depășește atribuțiile puterii

judecătorești.

Guvernul poate emite

ordonanțe sau ordonanțe de urgență, în virtutea delegării legislative prevăzute

de art. 115 din Constituția României, însă instanțele judecătorești nu au

posibilitatea legală de a-l obliga să emită astfel de acte normative.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamanta Asociația Obștească Centrul de Protecție a

Drepturilor Fundamentale „Sirius” din Republica Moldova - prin Președinte P.A.

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se susține că, admițând excepția inadmisibilității și respingând

acțiunea ca inadmisibilă, Curtea de Apel București ajunge eronat la concluzia

că reclamanta nu a solicitat pârâtului emiterea unui act administrativ, în

sensul executării legii sau organizării executării legii, ci a solicitat

emiterea unui act normativ, respectiv modificarea Legii nr. 21/1991, republicată.

Recurenta mai arată

că raportul juridic se poate naște, modifica și înceta numai în temeiul legii.

Emiterea ordonanței este un act administrativ cu caracter normativ, care vine

anume pentru a modifica Legea nr. 21/1991 în sensul executării acesteia în concret.

Se mai susține că

cetățenii români din acțiune, au dobândit cetățenia română prin naștere, iar

prevederile alin. (2) art. 5 din Constituția României și prevederile Legii nr.

21/1991 se referă la toți cetățenii români, care au dobândit cetățenia română

prin naștere, indiferent unde s-au născut.

Recurenta mai

consideră că Legea nr. 21/1991 la rândul său, este tot un act normativ în

sensul executării altei legi, cum este Constituția și ordonanța de Guvern

solicitată ar duce la executarea Legii nr. 21/1991, deoarece modul cum ea este

executată referitor la categoriile de cetățeni români vizați în acțiune,

contravine Constituției României.

Potrivit prevederilor

alin. (7) art. 1 din Legea nr. 554/2004: „persoana vătămată în drepturile sale

sau în interesele sale legitime prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe ale

Guvernului neconstituționale, se poate adresa instanței de contencios

administrativ în condițiile prezentei legi".

Prin aceste prevederi

legiuitorul a inclus Guvernul în lista autorităților publice, a căror acte

administrative, acțiunile ori inacțiunile pot fi contestate la instanța de

contencios administrativ, putând fi obligat de instanță să emită un act

administrativ individual sau cu caracter normativ, în condițiile legii, cu

excepția ordonanțelor de urgență.

Recurenta mai susține

că instanța în mod greșit a apreciat că nu se poate adresa instanței de

contencios administrativ, în temeiul Legii nr. 554/2004, pentru a constata

refuzul nejustificat sau nesoluționarea în termenul legal a cererii de a emite

o ordonanță de urgență cu consecința obligării Guvernului la emiterea unui

asemenea act normativ.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Ordonanțele și

ordonanțele de urgență fac parte conform art. 108 din Constituția României din

categoria actelor care se emit de Guvernul României.

Ordonanțele se emit

în temeiul unei legi speciale de abilitare întemeiată pe prevederile art. 115

din Constituția României care reglementează delegarea legislativă.

Prin urmare,

Ordonanțele au caracter de lege fiind adoptate de Guvern în temeiul legii de

abilitare care presupune o delegare temporară a competentelor legislative ale

Parlamentului către Guvern.

În perioada în care

ordonanțele sunt în vigoare ele au aceeași putere ca și legea.

Instanța de

contencios administrativ are competența potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004,

de a controla legalitatea actelor administrative propriu-zise sau a celor

asimilate.

Trebuie precizat că,

în baza art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ

se înțelege acel act emis de o autoritate publică în vederea organizării

executării legii.

Ordonanțele de Guvern

sunt acte ale guvernului dar nu au caracter de acte administrative, deoarece

prin ordonanțe Guvernul legiferează în baza legii speciale de abilitare a

delegării legislative.

Altfel spus, într-o

anumită perioadă și într-o anumită chestiune Parlamentul are dreptul

constituțional de a delega prerogativele sale legiuitoare Guvernului.

Ordonanțele

Guvernului nu pot forma obiectul controlului de legalitate, pentru motivul că

nu sunt acte administrative de autoritate emise în vederea executării legii, ci

constituie tocmai lege.

Legile și ordonanțele

sunt acte normative care nu pot forma obiectul controlului instanței de

contencios administrativ, întrucât acestea constituie sorgintea dreptului

pozitiv.

În cauza de față,

recurenta nu a solicitat emiterea unui act administrativ, în sensul executării

legii sau organizării executării legii, ci a solicitat emiterea unui act

normativ, respectiv modificarea Legii nr. 21/1991, republicată.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta Asociația Obștească Centrul de Protecție a Drepturilor

Fundamentale „Sirius” din Republica Moldova - prin Președinte P.A., împotriva

Sentinței nr. 290 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM