ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6001/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta Asociația Obștească Centrul de Protecție a Drepturilor Fundamentale „S” din Republica Moldova - prin președinte P.A., în interes propriu și în interesul fraților, surorilor și copiilor săi precum și a tuturor cetățenilor români născuți până la data de 28 iunie 1940, a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României solicitând obligarea acestuia să adopte o Ordonanță de urgență pentru modificarea Legii nr. 21/1991, în sensul introducerii unui art. 111 cu următorul conținut: „(1) sunt și rămân cetățeni români toate persoanele născute în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, indiferent dacă au deținut sau nu cetățenia U.R.S.S.; (2) sunt și rămân cetățeni români toate persoanele de etnie română (inclusiv persoanele care au cel puțin un ascendent de etnie română) care nu au dovada cetățeniei române și care domiciliază în afara hotarelor actuale ale României și anume: a) care domiciliază actualmente pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice; b) care domiciliază actualmente pe teritoriul Ungariei, Bulgariei, Poloniei, Serbiei, Iugoslaviei, Albaniei, precum și în oricare altă țară europeană; aromânii, macedoromânii, meglenoromânii, în orice țară ar domicilia;

(3) categoriile de cetățeni indicați la punctele (1) și (2) ale prezentului articol depun actele prevăzute de lege pentru a obține actele de confirmare a calității de cetățean român la instituțiile Guvernului României, care, conform prevederilor O.G. nr. 84 din 30 august 2001, acordă servicii comunitare de evidență a persoanelor.” De asemenea, reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului să modifice și alte articole ale Legii nr. 21/1991, consecință a modificării menționate și de a întreprinde măsurile prevăzute de actele normative care reglementează relațiile Guvern - Parlament, pentru ca O.U.G. solicitată să fie publicată în M. Of. al României. Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepția nulității acțiunii pentru lipsa timbrajului, excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu, excepția inadmisibilității acțiunii, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, atașând răspunsurile la solicitările reclamantei.

Prin Sentința civilă nr. 290 din 17 ianuarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a reclamantei, a admis excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta Asociația Obștească Centrul de Protecție a Drepturilor Fundamentale „Sirius” din Republica Moldova prin președinte P.A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta nu a solicitat pârâtului emiterea unui act administrativ, în sensul executării legii sau organizării executării legii, ci a solicitat emiterea unui act normativ, respectiv modificarea Legii nr. 21/1991, republicată.

Astfel, Curtea de Apel București a apreciat că instanța de contencios administrativ nu poate obliga o autoritate publică decât să emită un act administrativ, în ipoteza în care constată refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri cu privire la un drept sau interes legitim sau nesoluționarea în termenul legal a unei asemenea cereri, nu să emită un act normativ, practic să legifereze într-un anumit domeniu, întrucât acest lucru depășește atribuțiile puterii judecătorești. Guvernul poate emite ordonanțe sau ordonanțe de urgență, în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituția României, însă instanțele judecătorești nu au posibilitatea legală de a-l obliga să emită astfel de acte normative.

Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta Asociația Obștească Centrul de Protecție a Drepturilor Fundamentale „Sirius” din Republica Moldova - prin Președinte P.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se susține că, admițând excepția inadmisibilității și respingând acțiunea ca inadmisibilă, Curtea de Apel București ajunge eronat la concluzia că reclamanta nu a solicitat pârâtului emiterea unui act administrativ, în sensul executării legii sau organizării executării legii, ci a solicitat emiterea unui act normativ, respectiv modificarea Legii nr. 21/1991, republicată. Recurenta mai arată că raportul juridic se poate naște, modifica și înceta numai în temeiul legii.

Emiterea ordonanței este un act administrativ cu caracter normativ, care vine anume pentru a modifica Legea nr. 21/1991 în sensul executării acesteia în concret. Se mai susține că cetățenii români din acțiune, au dobândit cetățenia română prin naștere, iar prevederile alin. (2) art. 5 din Constituția României și prevederile Legii nr. 21/1991 se referă la toți cetățenii români, care au dobândit cetățenia română prin naștere, indiferent unde s-au născut. Recurenta mai consideră că Legea nr. 21/1991 la rândul său, este tot un act normativ în sensul executării altei legi, cum este Constituția și ordonanța de Guvern solicitată ar duce la executarea Legii nr. 21/1991, deoarece modul cum ea este executată referitor la categoriile de cetățeni români vizați în acțiune, contravine Constituției României.

Potrivit prevederilor alin. (7) art. 1 din Legea nr. 554/2004: „persoana vătămată în drepturile sale sau în interesele sale legitime prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe ale Guvernului neconstituționale, se poate adresa instanței de contencios administrativ în condițiile prezentei legi". Prin aceste prevederi legiuitorul a inclus Guvernul în lista autorităților publice, a căror acte administrative, acțiunile ori inacțiunile pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, putând fi obligat de instanță să emită un act administrativ individual sau cu caracter normativ, în condițiile legii, cu excepția ordonanțelor de urgență.

Recurenta mai susține că instanța în mod greșit a apreciat că nu se poate adresa instanței de contencios administrativ, în temeiul Legii nr. 554/2004, pentru a constata refuzul nejustificat sau nesoluționarea în termenul legal a cererii de a emite o ordonanță de urgență cu consecința obligării Guvernului la emiterea unui asemenea act normativ. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Ordonanțele și ordonanțele de urgență fac parte conform art. 108 din Constituția României din categoria actelor care se emit de Guvernul României.

Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare întemeiată pe prevederile art. 115 din Constituția României care reglementează delegarea legislativă. Prin urmare, Ordonanțele au caracter de lege fiind adoptate de Guvern în temeiul legii de abilitare care presupune o delegare temporară a competentelor legislative ale Parlamentului către Guvern. În perioada în care ordonanțele sunt în vigoare ele au aceeași putere ca și legea. Instanța de contencios administrativ are competența potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, de a controla legalitatea actelor administrative propriu-zise sau a celor asimilate. Trebuie precizat că, în baza art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege acel act emis de o autoritate publică în vederea organizării executării legii.

Ordonanțele de Guvern sunt acte ale guvernului dar nu au caracter de acte administrative, deoarece prin ordonanțe Guvernul legiferează în baza legii speciale de abilitare a delegării legislative. Altfel spus, într-o anumită perioadă și într-o anumită chestiune Parlamentul are dreptul constituțional de a delega prerogativele sale legiuitoare Guvernului. Ordonanțele Guvernului nu pot forma obiectul controlului de legalitate, pentru motivul că nu sunt acte administrative de autoritate emise în vederea executării legii, ci constituie tocmai lege. Legile și ordonanțele sunt acte normative care nu pot forma obiectul controlului instanței de contencios administrativ, întrucât acestea constituie sorgintea dreptului pozitiv.

În cauza de față, recurenta nu a solicitat emiterea unui act administrativ, în sensul executării legii sau organizării executării legii, ci a solicitat emiterea unui act normativ, respectiv modificarea Legii nr. 21/1991, republicată. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Asociația Obștească Centrul de Protecție a Drepturilor Fundamentale „Sirius” din Republica Moldova - prin Președinte P.A., împotriva Sentinței nr. 290 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2013. Procesat de GGC - LM