ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.11.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5017/2012

HOTĂRÂRE
27.11.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5017/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 476 din 14 octombrie 2011,

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis

acțiunea formulată de reclamanții C.E.N. și D.I.I., în contradictoriu cu pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta din

urmă să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, pentru imobilul

construcții, prevăzut în cuprinsul Dosarului nr. 6511/CC.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin Dispoziția nr.

263 din 28 aprilie 2005 emisă de Primarul Comunei Plenița, s-a propus

reclamanților acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în aceeași

localitate, actul respectiv, împreună cu dosarul aferent fiind înregistrat la

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 6511/CC. Cu toate

acestea, nici până la data formulării acțiunii, pârâta nu demarase procedura

prevăzută de Legea nr. 247/2005.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, neefectuarea nici uneia dintre

operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire, într-un

interval de timp atât de mare de la data înregistrării dosarului, poate fi

apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamanților la soluționarea

cererii într-un termen rezonabil.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul prevederilor art.

304 pct. 9 și art. 304

1

În motivarea cererii

de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că

a fost nesocotit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamanților,

neținând seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII

din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și

înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea

deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.

Recurenta susține, de

asemenea, că instanța de fond a obligat-o să emită decizia reprezentând titlu

de despăgubire cu încălcarea etapelor administrative premergătoare, respectiv

cea a evaluării.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În mod corect, în

raport de dispozițiile din Capitolul V - Titlul VII „Regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr.

247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a

obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită

decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Soluția instanței de

fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un interval de timp

foarte mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 28 aprilie 2005,

și cea a înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului

rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi

revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului

operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Astfel, perioada mare

de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă

îndreptățește pe intimați să invoce încălcarea principiului soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Împrejurarea că Legea

nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude

incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția

României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, inclusiv

cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu

pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul la soluționarea

cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui proces

echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii

administrative.

Soluționarea

cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al

dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii

Europene, consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii

Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a

autorităților publice ale statelor membre.

Statului îi revine,

așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale

astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să

poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un

criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi

invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității

autorității publice, fiind binecunoscut în doctrină și practica administrativă

că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal

întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea

numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil.

Or, în speță,

termenul de peste 5 ani, în care autoritatea recurentă nu a dat curs

solicitării intimaților-reclamanți de soluționare a cererii lor nu se

încadrează în noțiunea de termen rezonabil, astfel încât instanța de fond în

mod corect a admis acțiunea, soluția impunându-se în raport atât cu prevederile

Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

De asemenea, contrar

celor susținute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanța de

fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci

a sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data

înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale

în soluționarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a

fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în

actul normativ sus-menționat, adică, implicit, după parcurgerea etapei

evaluării.

Pentru motivele

arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată,

ca fiind temeinică și legală.

Respinge recursul

declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 476 din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4592/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 524 din 19 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată d
ÎCCJ 2012-06-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3303/2012
tă actualei etape judiciare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile
ÎCCJ 2012-02-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 668/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiov
ÎCCJ 2012-06-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3304/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta U.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubi
ÎCCJ 2011-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 344/2011
t apărarea, a solicitat ea însăși comunicarea informațiilor de la autoritatea publică locală notificată. S-a reținut că, în speță, pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni adminis
Sursă