ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5017/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5017/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 476 din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanții C.E.N. și D.I.I., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta din urmă să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, pentru imobilul construcții, prevăzut în cuprinsul Dosarului nr. 6511/CC. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin Dispoziția nr. 263 din 28 aprilie 2005 emisă de Primarul Comunei Plenița, s-a propus reclamanților acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în aceeași localitate, actul respectiv, împreună cu dosarul aferent fiind înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 6511/CC.
Cu toate acestea, nici până la data formulării acțiunii, pârâta nu demarase procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005. De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, neefectuarea nici uneia dintre operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire, într-un interval de timp atât de mare de la data înregistrării dosarului, poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamanților la soluționarea cererii într-un termen rezonabil. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că a fost nesocotit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamanților, neținând seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri. Recurenta susține, de asemenea, că instanța de fond a obligat-o să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire cu încălcarea etapelor administrative premergătoare, respectiv cea a evaluării. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.
civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În mod corect, în raport de dispozițiile din Capitolul V - Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Soluția instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un interval de timp foarte mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 28 aprilie 2005, și cea a înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative. Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptățește pe intimați să invoce încălcarea principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag.
1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii administrative.
Soluționarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre. Statului îi revine, așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice, fiind binecunoscut în doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil. Or, în speță, termenul de peste 5 ani, în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării intimaților-reclamanți de soluționare a cererii lor nu se încadrează în noțiunea de termen rezonabil, astfel încât instanța de fond în mod corect a admis acțiunea, soluția impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
De asemenea, contrar celor susținute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci a sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale în soluționarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în actul normativ sus-menționat, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 476 din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.