Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.10.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4531/2013

HOTĂRÂRE
15.10.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4531/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând în condițiile dispozițiilor art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 3 octombrie 2013, petenții P.O. și P.C.G. au solicitat strămutarea Dosarului nr. 2104/227/2013 de la Judecătoria Fălticeni la o instanță egală în grad, de preferință în județele Mureș, Harghita sau Brașov, invocând motive de bănuială legitimă, respectiv relațiile de prietenie ale intimatei L.A. cu magistrații instanței. Din verificările efectuate în sistemul informatizat al instanțelor de judecată a rezultat faptul că dosarul a cărui strămutare se solicită a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Fălticeni la data de 17 iunie 2013, dată la care erau aplicabile dispozițiile noului C. proc.

civ., care a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013. Față de acest aspect, Înalta Curte constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 142 alin. (1) din noul C. proc. civ., potrivit cărora, "cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia". În cauza de față, cererea de strămutare este întemeiată pe motive de bănuială legitimă și este formulată cu privire la un dosar care a fost înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., pe rolul Judecătoriei Fălticeni, instanță care se află în circumscripția teritorială a Curții de Apel Suceava.

În acest context, în raport de dispozițiile legale menționate mai sus, coroborate cu prevederile art. 131 și art. 97 pct. 4 din noul C. proc. civ., precum și de faptul că prezenta cerere de strămutare vizează un dosar aflat pe rolul unei judecătorii, instanța competentă material să soluționeze cauza este Curtea de Apel Suceava, în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.

D E C I D E Declină competența de soluționare a cererii de strămutare formulată de petenții P.O. și P.C.G., a Dosarului nr. 2104/227/2013 al Judecătoriei Fălticeni, în favoarea Curții de Apel Suceava. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2013. Procesat de GGC - AS

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4212/2013
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțial civilă, petentul I.A.L. a solicitat strămutarea Dosarului nr. 2762/227/2013 de la judecătoria Fălticeni la o altă i
ÎCCJ 2013-11-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5275/2013
Prin Cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 31 octombrie 2013, petenta H.M. a solicitat strămutarea Dosarului nr. 1361/267/2013 de la Judecătoria Novaci la o instanță egală în grad, invocând motive de
ÎCCJ 2013-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4557/2013
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 august 2013 pe rolul Tribunalului Călărași, sub Dosar nr. 2771/202/2013, reclamantul D.R. a formulat contestație în anulare împotriva Sentinței civile nr. 18
ÎCCJ 2013-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3288/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală la data de 5 iunie 2013, petenta a solicitat strămutarea Dosarului nr. 4527/2
ÎCCJ 2013-10-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4361/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 20 august 2013, petenta A.M. a solicitat strămutarea procesului civil având ca obiect Dosarul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă