Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.01.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 67/2010

HOTĂRÂRE
14.01.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 67/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Baroul de Avocatură din cadrul Tribunalului Dâmbovița să răspundă solidar, potrivit art. 998 - 1000 C. civ. cu biroul de Avocatură B.V., deoarece acesta din urmă nu a respectat contractul de reprezentare în instanță. Prin sentința civilă nr. 1381 din 1 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a anulat ca netimbrată cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul Banu Constantin, reținând că acesta a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, însă nu și-a îndeplinit această obligație, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 alin. (2) din O.G.

nr. 32/1995. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.G.C., fără a depune motivele de recurs. Recursul este nul. În conformitate cu dispozițiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul acestui termen, termenul de recurs fiind cel stabilit de prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată prin Legea nr. 262/2007 și anume de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Din actele dosarului rezultă că sentința recurată a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 11 iulie 2009, acesta declarând recurs la data de 11 august 2009, fără a depune motivele de recurs, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și cum nu au fost constatate motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, Curtea urmează a constata că recursul este nul.

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de B.G.C., împotriva sentinței civile nr. 1381 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-01-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul R.I. a solicitat, în contradictoriu cu G.R., obligarea pârâtului să-i răspundă l
ÎCCJ 2011-05-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2662/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta D.O.-C. a chemat în judecată U.N.B.R. și B.B., contestând refuzul pârâților de a-i soluționa în termen de 30 de zile de la data înregistrării,
ÎCCJ 2010-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6523/2010
va acestei decizii a declarat contestație în anulare L.G. iar prin decizia civilă nr. 76/ A din 09 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în Dosarul nr. 58/44/2010, a anulat ca netimbrată contestația în anulare. Instanța a reținut
ÎCCJ 2010-10-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4261/2010
Asupra contestației de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin decizia nr. 1370 din 10 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nul recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva sentinț
ÎCCJ 2010-06-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3277/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3.982 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost anulată ca net
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă