ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 203/2013

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1793 din 27 martie 2009,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal a respins recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva Sentinței nr.

56/F/CA din 31 martie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat, și cererea de acordare a cheltuielilor de

judecată formulată de Casa Județeană de Pensii Sibiu.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență că nu există

discriminare între reclamant și o altă categorie socială aflată în aceeași

situație de fapt ca și acesta, împrejurarea că legiuitorul nu a dat efect

retroactiv unor dispoziții legale care se aplică în cazul persoanelor ce se

pensionează după data adoptării unui act normativ neconstituind discriminare în

sensul O.G. nr. 137/2000, întrucât potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția

României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau

contravenționale mai favorabile.

Prin urmare, instanța

de control judiciar a constatat că situațiile la care a făcut referire

recurentul-reclamant sunt diferite, respectiv ele sunt determinate de aplicarea

a două legi diferite, în funcție de data pensionării, așa încât nu se poate

reține existența discriminării.

Cu privire la cererea

privind cheltuielile de judecată solicitate de către Casa Județeană de Pensii

Sibiu, Înalta Curte a reținut că reclamantul a chemat în judecată Consiliul

Național de Combatere a Discriminării pentru anularea Hotărârii adoptată de

acest consiliu, astfel că, în acest context, că limitele determinate de

reclamant privesc numai această parte.

Prin cererea

înregistrată la 6 septembrie 2011 recurentul-reclamant R.I. a solicitat

lămurirea înțelesului dispozitivului Deciziei nr. 1793 din 27 martie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, în sensul de a se preciza dacă instanța de recurs a respins cererea

pârâtei Casa Județeană de Pensii Sibiu de acordare a cheltuielilor de judecată

cu privire la toate cheltuielile solicitate de aceasta, în ambele faze

procesuale (fond și recurs), sau doar cu referire la cele din recurs.

Prin Încheierea din 7

octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea formulată

de recurentul-reclamant R.I. și a lămurit dispozitivul Deciziei nr. 1793 din 27

martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, în sensul că "Respinge cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată formulată de Casa Județeană de Pensii Sibiu pentru

cheltuielile solicitate în recurs"

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut, în esență că neclaritatea invocată de

autorul cererii de lămurire există cu privire la respingerea cheltuielilor de

judecată solicitate de Casa Județeană de Pensii Sibiu, în sensul de a se

preciza dacă instanța de recurs a respins cererea pârâtei de a se acorda

cheltuielile de judecată în ambele faze procesuale, respectiv fond și recurs.

Prin urmare, Înalta

Curte a lămurit dispozitivul Deciziei nr. 1793 din 27 martie 2009, lămurind

aspectul cheltuielilor de judecată respinse doar în calea de atac a recursului,

nu și în privința cheltuielilor de judecată cerute de pârâtă la judecarea

pricinii în fond, capăt de cerere ce nu a format obiectul recursului.

Prin cererea

înregistrată la data de 5 ianuarie 2012, recurentul-reclamant R.I. a solicitat

lămurirea înțelesului dispozitivului încheierii din 7 octombrie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

pronunțată în Dosarul nr. 184/57/2008, în sensul de a se preciza că este

respinsă cererea formulată de pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu privind

acordarea cheltuielilor de judecată solicitate atât la fond cât și în recurs.

În motivarea cererii,

recurentul-reclamant susține, în esență, că în cauză nu se poate constata culpa

sa procesuală față de Casa Județeană de Pensii Sibiu, întrucât această parte a

fost introdusă în cauză, din oficiu, de către instanță.

În drept cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 281

1

și 281

3

C.

proc. civ.

Prin Încheierea nr.

279 din 20 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de R.I.,

privind lămurirea înțelesului dispozitivului Încheierii din 7 octombrie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - SCAF ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre s-a reținut că, chiar dacă, prin cererea formulată, petentul

solicită lămurirea înțelesului dispozitivului încheierii din 7 octombrie 2011,

această cerere nu privește aspectele prevăzute de art. 281

1

din C.

proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 281

1

C. proc. civ.:

"În cazul în

care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea

dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot

cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să

înlăture dispozițiile potrivnice."

Prin Decizia nr. 1793

din 27 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins recursul formulat de R.I. și cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată formulată de Casa Județeană de Pensii

Sibiu.

Înalta Curte a

constatat că potrivit art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ, ceea ce este

susceptibil de lămurit este doar dispozitivul încheierii din 7 octombrie 2011,

iar din dispozitivul încheierii a cărei lămurire s-a solicitat, s-a constatat

că acesta este clar.

Față de soluția

pronunțată de instanța de recurs, respectiv de respingere a recursului formulat

de R.I. ca nefondat, s-a constatat că instanța de recurs nu a evocat fondul

cauzei, situația de fapt stabilită de prima instanță nefiind schimbată în urma

analizei materialului probator cu ocazia judecării recursului, astfel că în mod

corect prin Încheierea din 7 octombrie 2011 s-a lămurit înțelesul

dispozitivului Deciziei nr. 1793 din 27 martie 2009 în sensul că cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată formulată de Casa Județeană de Pensii

Sibiu a fost respinsă pentru cheltuielile solicitate în recurs.

Contestația în

anulare formulată de R.I.

Împotriva încheierii

nr. 279 din 20 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare

contestatorul R.I., invocând în drept dispozițiile art. 317 alin. (1) teza I C.

proc. civ.

În motivare,

contestatorul a arătat că nu a fost citat când s-a soluționat cererea privind

lămurirea înțelesului dispozitivului încheierii din 7 octombrie 2011,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, apreciind că, întrucât procedura de citare nu a fost

îndeplinită cu acesta potrivit cerințelor legii, se impune admiterea

contestației în anulare, anularea încheierii atacate cu consecința rejudecării

cauzei.

Examinând decizia

atacată prin prisma motivului prevăzut de art. 317 alin. (1) teza I C. proc.

civ., Înalta Curte constată că cererea de față este fondată pentru argumentele

prezentate în continuare.

Potrivit

dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. hotărârile irevocabile

pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții,

pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii.

Potrivit

dispozițiilor art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ. în cazul în care

sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea

dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot

cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture

dispozițiile potrivnice.

Alin. (2) al

aceluiași articol prevede că instanța va rezolva cererea de urgență, prin

încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părților.

Așa cum rezultă din

dispozițiile legale anterior menționate, în cauza de față citarea era

obligatorie.

Pentru a exista motiv

de contestație în anulare este necesar ca procedura de chemare pentru termenul

când a avut loc judecata pricinii să nu fi fost legal îndeplinită față de

partea care ulterior uzează de această cale extraordinară de atac, deoarece

nerespectarea dispozițiilor referitoare la procedura de citare este sancționată

cu nulitatea relativă care poate fi invocată numai de partea lezată.

Astfel, de nelegala

citare se poate plânge numai partea care, din această cauză, nu a fost prezentă

în instanță și nu a avut cum să-și formuleze apărările.

În speță, se constată

că pentru termenul de judecată din 20 ianuarie 2012, când a fost soluționată

cererea privind lămurirea înțelesului dispozitivului încheierii din 7 octombrie

2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, R.I. nu a fost citat.

Nerespectarea

dispozițiilor referitoare la procedura de citare este sancționată cu nulitatea

relativă care poate fi invocată numai de partea lezată.

Contestatorul invocă

o astfel de neregulă procedurală în ceea ce-l privește.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că prezenta cale de atac este admisibilă, întrucât potrivit art.

317 alin. (1) teza I, o hotărâre irevocabilă poate fi atacată pe calea contestației

în anulare atunci când procedura de citare cu partea nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 319 și 320 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

contestația în anulare și va anula încheierea nr. 279 din 20 ianuarie 2012 și

rejudecând cauza va respinge ca inadmisibilă cererea formulată de R.I. privind

lămurirea înțelesului dispozitivului încheierii din 7 octombrie 2011 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în

anulare formulată de R.I. împotriva încheierii nr. 279 din 20 ianuarie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal.

Anulează Încheierea

nr. 279 din 20 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 184/57/2008 de Înalta

Curte de Casație și Justiție - SCAF și rejudecând cauza respinge ca

inadmisibilă cererea formulată de R.I. privind lămurirea înțelesului

dispozitivului încheierii din 7 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție - SCAF.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.

Procesat

de GGC - NN