ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.02.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1039/2014

HOTĂRÂRE
28.02.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1039/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Constanța,

secția de contencios administrativ și fiscal, înregistrată sub nr. 1394/118/2013,

contestatoarea Fundația Universitară D.M.N., în contradictoriu cu Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea

Sud Est B. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună:

decembrie 2012 emisă de Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud

Est B.,

din 9 iulie 2012,

din 9 iulie 2012, în valoare de 441.071,22 RON.

Prin încheierea nr.

2519 din 24 aprilie 2013, Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ

și fiscal, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la Curtea

de Apel Constanța, secția a II-a civilă, iar, prin sentința civilă nr. 262/CA

din 2 septembrie 2013, Curtea de Apel Constanța a dispus în sensul declinării competenței

de soluționare în favoarea Tribunalului Constanța, pe rolul instanței cauza fiind

înregistrată la data de 23 septembrie 2013.

Pentru a dispune în acest

sens Curtea de Apel a reținut incidența prevederilor art. 51 alin. (2) din O.U.G.

nr. 66/2011, potrivit cu care „Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor

pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ

competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare”, precum și faptul că în jurisprudența constantă a Înaltei

Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că acțiunea prin care se solicită anularea

unui act care vizează obligații bugetare de natură fiscală, indiferent de denumirea

pe care acestea o poartă, este în competența instanței de contencios administrativ

și fiscal stabilită după valoarea litigiului.

Curtea a reținut că în

cauza de față obiectul acțiunii este reprezentat de anularea notei de constatare

din 9 iulie 2012 și anularea notei de debit din 9 iulie 2012, în valoare de 441.071,22

RON, valoarea actului contestat fiind sub 500.000 RON, aspect care atrage competența

materială a tribunalului în soluționarea litigiului în fond.

Prin sentința civilă

nr. 4425/CA din 27 noiembrie 2013 Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, secția

de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei,

privind pe reclamanta Fundația Universitară D.M.N., în contradictoriu cu pârâtul

Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Est, în favoarea Curții

de Apel Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus

înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării

conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel,

Tribunalul a reținut că prin actele administrative contestate în sarcina contestatoarei

a fost stabilită obligația de plată a sumei de 450.989,81 RON (91% contribuție din

fonduri UE și 9% contribuție publică națională), reprezentând cheltuieli neeligibile

în cadrul proiectului Calificări europene pentru centrele turistice din România,

cheltuieli care au devenit neeligibile ca urmare a nerespectării unor obligații

contractuale.

S-a mai reținut că reclamanta

a contestat atât decizia de soluționare a contestației din 6 decembrie 2012, cât

și

nota de

constatare din 9 iulie 2012, solicitând și anularea notei de debit din 9 iulie 2012,

acte administrative emise de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Est B. și prin care au

fost stabilite obligațiile de plată, controlul fiind efectuat în temeiul O.U.G.

nr. 66/2011,

privind prevenirea, constatarea și sancționarea

neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor

publice naționale aferente acestora.

Având în vedere că obiectul

cauzei de față privește acte administrative emise de Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud

Est B. și vizează creanța rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor europene

și celor de la bugetul de stat, Tribunalul a apreciat că, în cauză, competența de

soluționare este stabilită potrivit dispozițiilor art. 10

1

din Legea

nr. 554/2004, în favoarea curților de apel.

Tribunalul a reținut și

dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013,

care reglementează măsurile pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum

și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

potrivit cu care

p

rocesele

în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ

și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor acestei

legi, a competenței instanțelor legal învestite, se judecă de instanțele devenite

competente potrivit prezentei legi.

Pentru considerentele

expuse și având în vedere dispozițiile legale invocate, Tribunalul a apreciat asupra

caracterului întemeiat al excepției, dispunând în consecință.

Constatându-se ivit conflictul

negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Tribunalul a

sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22

alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Așa cum rezultă din actele

și lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat

pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei din 6

decembrie 2012 emisă de pârât, prin care s-a respins contestația reclamantei și,

pe cale de consecință, anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire

a corecțiilor financiare din 9 iulie 2012 și a notei de debit din 9 iulie 2012,

acte emise de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Organismul Intermediar

Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Est B.

Decizia din 6

decembrie 2012 a comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale a fost emisă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011

privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea

și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, fondurile europene reprezintă sume provenite

din asistența financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al

Uniunii Europene și/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Fonduri publice naționale

aferente fondurilor europene, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d), reprezintă sume provenite

din bugetul general consolidat, utilizate pentru asigurarea cofinanțării, plata

prefinanțării, înlocuirea fondurilor europene în situația indisponibilității sistării

temporare a plății acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării

proiectelor, precum și alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest

scop.

Potrivit art. 51 pct.

1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot

fi atacate de către contestator la instanța de judecată de contencios administrativ

competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ.

Competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000

RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o

dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ:

în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează

obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte,

se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale)

și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii

ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților

de apel).

Pe de altă parte, legea

distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii

ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor

de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Înalta Curte are în vedere

faptul că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de analizarea legalității

actelor emise de pârâtă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea

și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene

și/sau a fondurilor publice naționale și că, potrivit art. 51 pct. 1 din acest act

normativ, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de

către contestator la instanța de judecată de contencios administrativ competentă

în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Art. 218 alin. (2) C.

proc. fisc. face trimitere, în privința competenței de soluționare a acțiunilor

judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor administrativ

fiscale prealabile, la dispozițiile „legii”, respectiv, în lipsa altor precizări,

la dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie

dreptul comun în materia competenței instanțelor de contencios administrativ.

Drept urmare, procedura

de control, constatare, contestare și recuperare a sumei ce face obiectul prezentului

litigiu, care are un caracter specific și reprezintă, din punct de vedere al naturii

sale juridice, o obligație bugetară, ce poate fi asimilată noțiunii de contribuție

din legislația fiscală, urmează regimul de drept comun prevăzut în C. proc. fisc.

În raport

de această caracterizare a creanței respective, de valoarea care face obiectul recuperării,

de natura publică a fondurilor, sunt aplicabile sub aspectul competenței materiale,

prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așa cum s-a arătat anterior,

potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale

și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, se soluționează

în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Prin urmare, fiind vorba

de recuperarea unei creanțe fiscale asimilate, competența materială a instanței

se stabilește prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul legal anterior

citat.

Actele contestate de reclamantă

se referă la o creanță bugetară care nu depășește suma de 500.000 RON (respectiv

441.871,22 RON), iar potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

competența de soluționare în primă instanță a litigiului se stabilește, prin raportare

exclusiv la criteriul valoric, în raport de cuantumul sumei la care se referă actele

contestate (inferior valorii de 500.000 RON), în favoarea tribunalelor administrativ

fiscale.

În speță nu se aplică

dispozițiile art. 10 alin. (1

1

)

din Legea nr. 554/2004, potrivit

cărora toate

cererile privind actele

administrative emise de autoritățile publice centrale, care au ca obiect sume reprezentând

finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților

de apel, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la

data de 5 februarie 2013, anterior datei de 15 februarie 2013, dată la care a fost

modificată Legea nr. 554/2004 prin introducerea acestui alineat.

În consecință, având în

vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile legale menționate

anterior, Înalta Curte va trimite cauza la Tribunalul Constanța, secția de contencios

administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Fundația Universitară D.M.N. și pe

pârâtul Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U., Regiunea Sud Est, în favoarea

Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 28 februarie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-02-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 621/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea formulată la data de 17 ianuarie 2012 și înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța,
ÎCCJ 2014-02-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 817/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Judecătoriei Cornetu, petentul B.S. a solicitat anularea proc
ÎCCJ 2012-03-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1392/2012
țe și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 228 din Regul
ÎCCJ 2013-11-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7266/2013
a doua instanțe aflate în conflict La termenul din 12 iunie 2013, Tribunalul Constanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței prin raportare la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modif
ÎCCJ 2011-04-06
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3936/2011
petenței materiale a Curții de Apel Constanța în soluționarea cauzei. A declinat cauza având ca obiect suspendare executare act administrativ spre competentă soluționare către Tribunalul Constanța, secția comercială și contencios administra
Sursă