ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.02.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 583/2014

HOTĂRÂRE
19.02.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 583/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 4

ianuarie 2008, contestatorii M.S. și M.N. au solicitat ca, prin hotărârea ce se

va pronunța, să se dispună, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA,

admiterea contestației, modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr.

317 din 17 decembrie 2007 si a procesului verbal de stabilire a cuantumului

despăgubirilor din 26 septembrie 2007, emise de Statul Roman, prin C.N.A.D.N.R.

SA, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2004 a Județului Prahova si

Consiliul Loca! al Comunei Bărcănești Jud. Prahova), în sensul ca urmează ca

despăgubirea sa fie stabilita la cuantum de 123.130 RON - (echivalentul a 35.180

euro - 20 euro/m.p.).

În motivarea contestației, s-a învederat că prin

Hotărârea nr. 317 din 17 decembrie 2007 atacată cu contestație, s-a dispus

exproprierea terenului (în suprafață de 1759,048 m.p.), proprietatea sa, situat

în corn. Bărcănești, sat

Bărcănești,

tarlaua 37, parcela 604/86, jud. Prahova și s-au stabilit despăgubiri

în

cuantum de 22.167,70 lei, ce reprezintă echivalentul a 6.333 euro (3,6 euro/m.p.)

Mai mult, despăgubirile au fost stabilite diferențiat

si iară un criteriu prestabilit, în condițiile în care au fost acordate

despăgubiri de patru ori mai mari, unor persoane ale căror terenuri se aflau la

mare distanta fata de gospodăria acestora si exproprierea nu producea

prejudicii mari, așa cum se întâmplă în cazul său.

La data de 23 noiembrie 2009 reclamantul M.N. a

formulat în temeiul art. 57 C. proc. civ. o cerere de introducere în cauză a

numiților P.E., P.V. si M.E.

La termenul din 27 ianuarie 2010 reclamantul M.N. și-a

completat acțiunea inițială, solicitând constatarea nulității absolute parțiale

a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 317 din 17 decembrie 2007, în

sensul excluderii din această hotărâre a numiților M.S., P.E., P.V. și C.

(fosta M.) E., urmând a fi inclus în respectiva hotărâre în calitate de

expropriat.

Prin sentința civilă nr. 3962 din 6 iunie 2012, Tribunalul

Prahova a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților M.N.

și M.S., invocata de pârât, a admis în parte acțiunea formulată și precizata de

reclamantul M.N., în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA și cu reclamanta M.S., a admis cererea de chemare în judecată a altor

persoane, formulată de reclamantul M.N., în contradictoriu cu intervenienții P.E.,

P.V. și C.E., a obligat pârâtul la plata sumei de 162.747 lei, cu titlul de

despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafață de 1759,048 m.p., situat în

corn. Bărcănești, Tarlaua 37, Parcela 604/86, jud. Prahova, stabilite conform

raportului de expertiză întocmit de comisia compusă din experții Popa Marian,

Câmpeanu Mihaela și Maghiar Ioan - opinia expertului Popa Marian, a respins în

rest acțiunea completată, ca fiind neîntemeiată, acțiunea promovată de

reclamanta M.S., ca fiind neîntemeiată și a obligat pârâtul la plata sumei de

2500 lei către reclamantul M.N., cu titlul de cheltuieli de judecată.

Analizând excepția lipsei calității procesuale active a

reclamanților pornind de la interpretarea literală și sistematică a art. 9 alin.

(1) din Legea nr. 198/2004, instanța a apreciat că atât M.S., ce figurează în

cuprinsul hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 317 din 17 decembrie 2007

emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2008 din cadrul Consiliului

Local Bărcănești ca fiind persoana expropriată și, totodată, beneficiara

despăgubirii, cât și M.N., proprietar real al suprafeței de teren expropriată

pentru cauza de utilitate publică, au calitate procesuală activă în promovarea

acțiunii civile deduse spre soluționare

Tribunalul a

apreciat că existenta sau inexistența dreptului de proprietate

asupra

terenului în suprafață de 1759,48 mp, situat în comuna Bărcănești, jud. Prahova,

în patrimoniul reclamanților sau al intervenienților, reprezintă o chestiune

care atrage temeinicia sau netemeinicia demersului judiciar înregistrat sub nr.

21/105/2008 la Tribunalul Prahova.

De aceea, în temeiul art. 9 alin. l din Legea 198/2004,

coroborat cu art. 137 alin. (2). C. proc. civ., tribunalul a respins excepția

lipsei calității procesuale active a reclamanților M.N. si M.S., invocată de

pârât, prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei, în lumina dispozițiilor art. 27 alin.

(1) din Legea nr. 33/1994, instanța a apreciat că opinia expertului desemnat de

instanță corespunde dispozițiilor legale aplicabile, astfel încât în baza art. 9

din Legea nr. 198/2004, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată și

precizată de reclamantul M.N., a admis și cererea de chemare în judecata a

altor persoane exercitată de aceeași parte în temeiul art. 57 C. proc. civ., în

contradictoriu cu intervenienții C.E., P.V. și P.E., părți care, la fel ca și

reclamanta M.S., nu sunt îndreptățite să beneficieze de despăgubiri, întrucât,

la data exproprierii, nu erau titularele dreptului de proprietate asupra

terenului obiect al acestei măsuri.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe

lângă Tribunalul Prahova și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.,

considerând-o netemeinică și nelegală.

Prin apelul său, Parchetul de pe lângă Tribunalul

Prahova a susținut că, în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a admis

acțiunea, omologând raportul de expertiză întocmit de expertul Popa Marian

Nicolae, raport de expertiză care a avut în vedere prețurile de ofertare

publicate pe internet și în ziare și nu a luat în considerare prețurile reale

de tranzacționare ale terenurilor din comuna Bărcănești.

Singurul expert care a respectat dispozițiile prevăzute

de lege pentru

stabilirea cuantumului

despăgubirilor este Maghiar Ion care a avut ca punct de

plecare

contractele de vânzare-cumpărare înregistrate la Primăria Bărcănești și

prețurile reale de tranzacționare a terenurilor din acea zonă.

Pârâtul Statul Român prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a susținut, prin apelul declarat

că, în mod nelegal și neîntemeiat instanța de fond a dispus omologarea

raportului de expertiza întocmit de către expertul Marian Popa în condițiile în

care punctul de vedere al expertului Maghiar îndeplinește condițiile prevăzute

de Legea nr. 33/1994, acesta a avut în vedere prețurile cu care s-au

tranzacțional imobilele în unitatea administrativ teritorială a comunei

Bărcănești, inventariind peste 70 de contracte de vânzare-cumpărare.

Prin decizia civilă nr. 34 din 4 iunie 2013 Curtea de

Apel Ploiești a admis apelurile, a schimbat în parte sentința, în sensul că a

modificat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 317 din 17

decembrie 2007 și a obligat pârâtul la plata sumei de 157.305 lei, cu titlu de

despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafață de 1759,048 m.p. situat în

comuna Bărcănești, tarlaua 37, parcela 604/86, județul Prahova, stabilit

conform raportului de expertiză întocmit de comisia compusă din experții C.M., M.G.,

M.I. - opinia expertului M.G. A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Cum prețul din ofertele de vânzare nu se confundă, cu

prețul de circulație, prin încheierea din ședința publică din data de 18

decembrie 2012 instanța de apel a dispus, în baza disp. art. 295 alin. (2) C.

proc. civ. completarea probelor în apel cu o nouă expertiză evaluare

proprietăți imobiliare care la stabilirea despăgubirii cuvenită pentru imobilul

expropriat să țină seama de prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele

de același fel în unitatea administrativă respectivă la data întocmirii

lucrării precum și de daunele interese aduse proprietății, dacă există.

În ceea ce privește punctul de vedere exprimat de expertul

- consilier ai pârâtei - M.I., instanța a apreciat că acest expert, numit de

către recurentul - pârât, a declarat că a inventariat contracte de vânzare-cumpărare

din anii 2007 și 2008 fără însă a le anexa la raportul efectuat, iar în ceea ce

privește prețurile de tranzacționare a terenurilor în anii 2009-2011 a afirmat

că piața imobiliară este blocată, în sensul că nu s-au mai făcut și nu se fac

tranzacții. A depus, la solicitarea instanței, adresa nr. 2017 din 09 martie  2009

emisă de Primăria comunei Bărcănești și o ofertă C.N.A.D.N.R. de despăgubire pe

categorii de terenuri din data de 27 iulie 2007.

În speță interesa însă prețul de circulație al

terenului în momentul efectuării raportului de expertiză nu la data emiterii

hotărârii de despăgubire, situația învederată de recurenta - pârâtă în sensul

că în prezent circulația juridică a terenului este blocată neputând sa fie imputabila

intimatului-contestator. Aceasta nu poate conduce nici la o diminuare

considerabilă a valorii de despăgubire pentru terenul supus exproprierii

întrucât, dacă în cazul vânzătorilor de pe piața liberă există posibilitatea

pentru aceștia de a aștepta până la o eventuală revigorare a pieței, în cazul

de față proprietarul terenului este obligat să cedeze dreptul de proprietate

statului de îndată, iar singura modalitate pentru ca despăgubirea pentru

expropriere să fie justă este

acea în care

ambele părți suportă situația obiectivă a blocării pieței imobiliare.

În acord cu această ultimă considerație instanța a

constatat că în lucrarea întocmită de expertul desemnat de instanță, M.G. suma

de 157. 305 lei calculată drept despăgubire pentru terenul expropriat în

suprafață de 1759,048 m.p. situat în comuna Bărcănești, sat Ghighiu, jud.

Prahova, T 37, P. 604/86, este valoarea cea mai

apropriată de adevăr, în raport

de criteriile prevăzute de lege, de

valoarea reală a terenurilor în prezent și de metodele de evaluare ale

acestora. în plus expertul a avut în vedere, raportat la documentele anexate

lucrării, prețul real de circulație al terenului în funcție de tranzacții reale

și nu numai de prețul de ofertare, la data efectuării raportului de expertiză.

În consecință, cum valoarea de despăgubire stabilită de

acest expert

este mai mică decât cea la

care s-a oprit instanța de fond, instanța a apreciat ca

fondate

apelurile declarate.

Împotriva deciziei instanței de apei a declarat recurs

pârâtul Statul

Român, C.N.A.D.N.R.

SA,

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că omologarea punctului de

vedere al expertului M.G. a ținut cont, ia stabilirea despăgubirilor, de

prețurile de ofertare apărute pe internet și în presa prahoveana, ignorând,

astfel, dispozițiile art. 26 alin. (1) în Legea nr. 33/1994. A mai susținut că

numai expertul M.I. a avut în vedere prețurile de tranzacționare, respectând

dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Recursul nu este fondat.

În ceea ce privește motivul de recurs invocat,

recurentul a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, întrucât despăgubirea s-a calculat în raport de ofertele

apărute pe internet și cele din presă.

Din raportul de expertiză rezultă, însă, în mod expres

că au fost avute în

vedere contracte de

vânzare cumpărare privind imobile de același fel. La filele

101-103 ale

dosarului de apel, este depus raportul de expertiză efectuat de expertul M.G.

care a stabilit cuantumul despăgubirii în funcție de prețul plătit efectiv și

consemnat ca atare în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare din 27 mai 2011,

atașat în copie, respectiv 18,16 euro/mp, la care a mai aplicat un coeficient

de depreciere externă și a ajuns la suma de 17,03 euro/mp și 157.305 lei pentru

întregul teren expropriat.

Nu se pot reține

concluziile expertului M.I., astfel cum susține

recurentul, întrucât

acest expert, în punctul său de vedere, depus la fila 108 a dosarului de apel,

s-a raportat la prețurile unor terenuri de aceeași categorie din anii 2007,

2008, motivând că în perioada 2009-2013 nu s-au mai înregistrat tranzacții. La

aceste prețuri a aplicat un indice de corecție și i-a rezultat un preț de 12

lei/mp, iar la întregul teren expropriat suma de 22.167,70 lei, exact cât a

oferit expropriatorul prin hotărârea contestată.

În consecință, punctul de vedere al expertului M.G.,

omologat de instanța de apel, a respectat toate cerințele legale impuse de art.

26 din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care recursul declarat de pârât se va

respinge.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

recurentul va fi obligat la plata sumei de 750 lei, cheltuieli de judecată

către intimatul M.N., dovedite cu chitanța depusă la fila 45 a dosarului de

recurs.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva Deciziei nr. 34 din 4 iunie 2013 a

Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Obligă recurentul-pârât Ia plata către

intimatul-reclamant M.N. a sumei de 750 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie

2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-04-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1116/2014
În condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 1195 din 14 iulie 2010 a fost dispusă exproprierea terenului proprietatea reclamantei în suprafață de 497 mp situat în comuna Bărcăneșt
ÎCCJ 2014-02-11
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 426/2014
Asupra recursurilor civile de față, constată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova sub nr. 7950/105/2007 la 4 decembrie 2007, reclamanta T.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman - prin C.N.A.D.N.R. SA obli
ÎCCJ 2014-10-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2773/2014
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe roiul Tribunalului Prahova, sub nr. 730/105 din 07 februarie 2011, contestatorul M.N., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA, a formulat co
ÎCCJ 2010-01-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 326/2010
A supra cauzei civile, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrata la Tribunalul Prahova sub nr. 22/105/2008 reclamanta M.S., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N., a formulat contestație împotriva hotărârii de stab
ÎCCJ 2014-11-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3220/2014
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova sub nr. 7950/105/2007 la 4 decembrie 2007, reclamanta T.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman - prin CN A
Sursă