ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3220/2014

Asupra contestației în anulare de

față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova sub nr. 7950/105/2007 la 4

decembrie 2007, reclamanta T.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul

Roman - prin CN A.D.N.R. SA obligarea acestuia ia plata despăgubirilor în

cuantum de 30 euro/mp, urmare exproprierii pentru terenul în suprafață de

1.499,554 mp și la cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,reclamanta

a arătat că este proprietara terenului în suprafață de 1.499,554 m.p. situt în

com. Bărcănești, iar prin Hotărârea nr. 319 din 16 noiembrie 2007 emisă de

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, aceasta a stabilit greșit

cuantumul despăgubirilor ce-i revin ca urmare a exproprierii, întrucât valoarea

de 3,4 euro/mp nu o exprimă valoarea reală a terenului.

A precizat reclamanta că expertiza

efectuată nu ține cont de categoria de folosință a terenului, deoarece expertul

reține că terenul este arabil, când, în realitate, acesta este cultivat cu

legume în solar.

Într-un prim ciclu procesual,

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 2547 din 7 octombrie 2008, a admis

acțiunea precizată formulată de reclamanta T.M. în contradictoriu cu pârâtul

Statul Roman - prin CN A.D.N. SA și a obligat pârâtul să plătească reclamantei

o despăgubire în cuantum de 21,50 euro/mp la cursul B.N.R. din ziua plății, ce

va fi plătită în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a prezentei

sentințe, pentru terenul expropriat în suprafață de 1.499,554 mp, menționat în

titlul de proprietate din 15 august 1994.

Prin aceeași sentință, a fost obligat

pârâtul să plătească reclamantei suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată,

Prin Decizia nr. 145 din 24 iunie

2010, Curtea de Apei Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a admis apelul declarat de pârât, a schimbat în tot sentința și pe

fond, a respins acțiunea.

A dispus obligarea

intimatei-reclamante T.M. la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariu expert, către apelantul-pârât

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 3939 din 13 mai

2011 a admis recursul declarat de reclamanta T.M. împotriva Deciziei civile nr.

145 din 24 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apei Ploiești, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

A casat decizia recurată și a dispus

trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

În rejudecare, pe rolul Curții de Apel

Ploiești, cauza a fost înregistrată sub nr. 7950/105/2007/al.

Prin Decizia nr. 38 din 19 iunie 2013,

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârât.

A schimbat în parte sentința civilă

nr. 2547 din 7 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că.:

a admis în parte acțiunea precizată. A dispus obligarea pârâtului la plata

către reclamantă a sumei de 28.791,168 lei, reprezentând despăgubiri pentru

imobilul expropriat și 2.340 lei contravaloare prejudiciu.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței civile cu privire la cheltuielile de judecată.

A dispus obligarea intimatei la 1.200

lei, cheltuieli de judecată către apelantul pârât.

Prin Decizia nr. 426 din 11 februarie

2014, pronunțată în Dosarul nr. 7950/105/2007/al, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de

reclamanta T.M. și de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva

Deciziei nr. 38 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a

reținut că lipsa tranzacțiilor pe piața imobiliară, nu poate determina amânarea

efectuării expertizei până la data încheierii unor astfel de acte juridice și

că, dacă s-ar limita posibilitatea experților de a evalua imobilul numai în

raport de tranzacțiile deja efectuate la data întocmirii raportului, pe lângă

posibilitatea ca la acel moment să nu se fi încheiat asemenea acte juridice,

s-ar limita nejustificat, posibilitatea lor de apreciere și s-ar lipsi de

conținut însuși scopul pentru care legea a dispus întocmirea unui raport de

către o comisie formată din trei experți, propuși de instanță și de părțile

aflate în conflict.

A reținut că expertiza dispusă în

apel, în rejudecare, a avut în vedere metoda comparației directe, fiind

folosite drept variabile de comparație ofertele de pe piața imobiliară și

efectuându-se corecții în raport de elementele caracteristice ale proprietății.

în condițiile unei piețe imobiliare mai puțin active. A statuat că, în mod

corect, Curtea de Apel Ploiești a omologat concluziile expertizei - la care nu

au fost formulate obiecțiuni - prin care, în determinarea valorii de

despăgubire a imobilului, experții au folosit metoda comparației directe,

realizată și prin studiul și analiza schimbărilor produse pe piața imobiliară

în anul 2012 (momentul efectuării expertizei fiind la 19 septembrie 2012), în

raport de faptul că, Ia data întocmirii raportului de expertiză, nu au fost

contracte autentice de tranzacționare ale terenurilor în zonă.

Astfel fiind, Înalta Curte a reținut

că, în cauză, au fost respectate, dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

împotriva Deciziei nr. 426 din 11 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. 7950/105/200/Val, T.M. a formulat

contestație în anulare.

Contesîatoarea T.M. a susținut că, în

motivarea deciziei înaltei Curți nu s-a cercetat motivul de recurs care viza

faptul că, la efectuarea expertizei, la stabilirea prețului imobilului

expropriat și a contravalorii prejudiciului suferit ca urmare a exproprierii nu

au fost avute în vedere prețurile unor imobile de același fel, cu suprafața

aproximativ egală, cu aceeași destinație și situate în aceeași localitate cu

terenul său expropriat, deși a depus la dosarul cauzei copie de pe hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile prin care s~a stabilit un preț minim de

20 euro/mp, respectiv Deciziile nr. 43 din 2 martie 2009 și nr. 61 din 25

martie 2010 pronunțate de Curtea de Apei Ploiești prin care s-a stabilit un

preț de 22,30 euro/mp și, respectiv de 20 euro/mp.

Contestatoarea a solicitat admiterea

contestației în anulare, anularea deciziei instanței de recurs și, în

rejudecarea cauzei, modificarea parțială a deciziei instanței de apel în sensul

„acordării unei juste despăgubiri, într-un cuantum majorat față de cel

omologat, care să reflecte valoarea reală a terenului expropriat și a

contravalorii prejudiciului produs prin expropriere".

Contestația în anulare va fi respinsă,

pentru considerentele care succed.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C.

proc. civ. contestația în anulare specială poate fî promovată în două situații:

când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli, materiale și când

instanța, respingând recursul ori admițându-I numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

În speță, contestatoarea T.M. a

susținut că nu s-a cercetat motivul de recurs care viza faptul că, la

efectuarea expertizei, în calculul despăgubirilor nu au fost avute în vedere

hotărârile judecătorești pronunțate de instanța Curții de Apel Ploiești în anul

2009 și 2010 în litigii având ca obiect terenuri cu caracteristici asemănătoare

și din aceeași localitate cu terenul său, prin care s-a stabilit un preț de

22,30 euro/mp și, respectiv de 20 euro/mp.

Prin aeest mod de argumentare a

contestației în anulare contestatoarea critică faptul că, prin soluția

pronunțată de instanța de apel și menținută de instanța de recurs, s-a stabilit

un preț pe mp pentru îerenui ce i-a fost expropriat, inferior celor stabilite

prin hotărârile judecătorești pronunțate în anul 2009 și 2010 de Curtea de Apel

Ploiești cu privire la terenuri despre care afirmă că au caracteristici asemănătoare

cu al său, situate în aceeași localitate, critici vizând în fapt criteriile

avute în vedere de experți în modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor

acordate prin expertiza efectuată.

Susținerile contestatoarei nu pot fi

însă primite întrucât instanța de recurs a analizat criticile formulate de

recurenta T.M. (contestatoarea din prezenta cauză) ce vizau cuantumul

despăgubirilor ce i-au fost acordate pentru terenul expropriat din perspectiva

modului în care au fost aplicate și respectate de către instanța de apel

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și, pentru considerentele arătate în

expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, a constatat că acest text legal a

fost corect aplicat în dezlegarea pricinii și că expertiza efectuată în cauză a

respectat cerințele și criteriile impuse de textul legaî menționat în modul de

calcul al despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei.

Or, prin aceste considerente, instanța

de recurs, a răspuns, implicit și criticilor cu privire la care contestatoarea,

pe calea contestației în anulare, pretinde, fără temei, că n-ar fi fost

examinate de instanța de recurs.

Astfel fiind, Înalta Curte, având în

vedere temeiurile expuse, va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de T.M. împotriva Deciziei nr. 426 din 11 februarie 2014 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. 7950/105/2007/al.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

19 noiembrie 2014.