ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 735/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 735/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față, în baza

actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 75 din 22 februarie 2012, Tribunalul Constanța i-a

condamnat pe inculpații C.A. și B.C. la câte o pedeapsă rezultantă de 4 ani

închisoare [(4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea

nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., un an închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art.

289 C. pen. și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C.

pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.)] cu suspendarea sub supraveghere

a executării pedepsei pe o durată de 6 ani termen de încercare, perioadă în

care inculpații se vor supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin.

(l) lit. a) - b) C. pen. și la pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o

durată de 2 ani, atrăgându-le atenția asupra dispozițiilor art. 86 C. pen. și

deducându-le prevenția de la 09 decembrie 2010 la 24 decembrie 2010.

În baza art. 348 C. proc. pen., au

fost anulate înscrisurile falsificate.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că în perioada 08 decembrie 2010 - 09

decembrie 2010, cu ocazia unui control desfășurat la SC T.C.C. SRL, inculpații

C.A. și B.C. declinându-și calitatea de inspectori în cadrul D.G.F.P.

Constanța, au pretins și primit de la denunțătorul B.J.C., administratorul

firmei suma de 2.000 euro, pentru a consemna în procesul-verbal de control, în

mod nereal, că societatea a emis la data de 04 septembrie 2009 o factură

fiscală în favoarea SC G.T. SRL pentru un transport de cereale, deși înscrisul

fusese întocmit de martora G.L. la 08 decembrie 2010 la solicitarea acestora,

pentru a evita înregistrarea unui dosar penal și efectuarea de cercetări sub

aspectul infracțiunii de evaziune fiscală, foloasele necuvenite fiind

descoperite de către organele judiciare într-o servietă de material textil de

culoare neagră deținută asupra sa de inculpatul C.A.

Cei doi inculpați i-au mai solicitat

martorei G.L. să întocmească în fals un deviz de transport, o foaie de parcurs

și să pregătească o situație a vânzărilor din care să rezulte că factura

fiscală contrafăcută la data de 08 decembrie 2010, care atesta efectuarea

transportului de cereale către SC G.T. SRL a fost înregistrată în

contabilitatea SC T.C.C. SRL, înscrisuri ce au fost folosite la întocmirea

procesului-verbal de control din data de 09 decembrie 2010, dată la care

aceștia au fost prinși în flagrant.

Situația de fapt reținută de instanța

de fond, a avut la bază declarațiile denunțătorului B.J.C., ale martorei G.L.,

procesul-verbal de prindere în flagrant a inculpaților C.A. și B.C.,

procesul-verbal de marcare a bancnotelor folosite la flagrant, procesul-verbal

de confruntare a seriilor bancnotelor găsite asupra inculpatului C.A. cu cele

consemnate în procesul-verbal de înseriere a banilor marcații,

procesele-verbale de redare a discuțiilor purtate în mediu ambiental,

procesul-verbal de control încheiat de inculpați și înscrisurile falsificate

care au stat la baza constatărilor făcute de aceștia cu ocazia controlului

fiscal.

În drept, s-a constatat că faptele

inculpaților de a pretinde și primi suma de 2.000 euro, pentru a face consemnări

nereale în procesul-verbal de control în scopul de a împiedica cercetarea sub

aspectul infracțiunii de evaziune fiscală a reprezentanților SC T.C.C. SRL și

de a o determina pe martora G.L. să contrafacă diferite înscrisuri care au stat

la baza actului de control, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de luare de mită, de fals intelectual și instigare la fals în

înscrisuri sub semnătură privată, infracțiuni în legătură directă cu o

infracțiune de corupție.

Împotriva acestei hotărârii, au declarat

apel în termen legal D.N.A. și inculpații C.A. și B.C.

D.N.A. a criticat hotărârea sub

aspectul nelegalității pedepselor aplicate celor doi inculpați, întrucât

conform dispozițiilor art. 86

1

alin. (2) C. pen., suspendarea sub

supraveghere a pedepsei poate fi dispusă în cazul concursului de infracțiuni.

doar dacă pedeapsa rezultantă este de cel mult 3 ani închisoare or, în cauză

inculpații au fost condamnați la 4 ani închisoare, motiv pentru care se impune

schimbarea modalității de executare cu atât mai mult cu cât scopul pedepsei

poate fi atins doar prin privare de libertate în raport de circumstanțele reale

ale comiterii faptelor.

Inculpatul C.A. a solicitat achitarea

în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunile de

luare de mită și fals intelectual, întrucât faptele nu există, iar în temeiul art.

10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de instigare la fals în

înscrisuri sub semnătură privată, deoarece fapta a fost săvârșită de către

denunțătorul B.J.C.

S-a mai invocat nelegalitatea

înregistrării audio-video din mediu ambiental, precum și a procesului-verbal de

prindere în flagrant, în condițiile în care aceste acte procedurale au fost

efectuate de un organ de cercetare penală necompetent, respectiv de procurori

din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, deși competența

revenea D.N.A.

Inculpatul B.C. a solicitat achitarea

pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa întrucât faptele nu există,

iar în subsidiar, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale

acestora atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii

subiective.

În acest sens, a arătat că potrivit

fișei postului, putea să efectueze la sediul SC T.C.C. SRL doar activități de

cercetare la fața locului în legătură cu relațiile comerciale desfășurate cu SC

G.T. SRL, fără să aibă posibilitatea să extindă tematica controlului și să

emită acte de decizie privind luarea unor măsuri, inclusiv aplicarea unor

sancțiuni agentului verificat.

Sub aspectul infracțiunilor de fals,

inculpatul a precizat că nu putea să omită menționarea în procesul-verbal de

control efectuarea transportului de cereale din 04 septembrie 2009, atâta vreme

cât această operațiune comercială era înregistrată în evidențele contabile, iar

cu ocazia verificărilor i-au fost prezentate înscrisurile care făceau dovada

efectuării respectivului transport.

În subsidiar a solicitat

reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii sub minimul special prevăzut

de lege, cu consecința suspendării condiționate a executării acesteia.

Prin decizia penală nr. 139/ P din 29

octombrie 2012, Curtea de Apel Constanța a admis apelurile D.N.A. și

inculpaților C.A. și B.C., a desființat în parte hotărârea atacată și

rejudecând, a redus pedepsele aplicate inculpaților pentru infracțiunea

prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C.

pen., de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, pedepse pe care le-a contopit

cu pedepsele de un an închisoare și 6 luni închisoare aplicate pentru

infracțiunile prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art.

289 C. pen., respectiv art. 25 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr.

78/2000 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

în final urmând să execute fiecare pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, menținând modalitatea de

executare și termenul de încercare de 6 ani, precum și celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de prim control judiciar a constatat că judecătorul fondului în mod

corect a reținut împrejurările de fapt, precum și că a făcut o analiză

temeinică a probelor administrate în cauză, constatând vinovăția celor doi

inculpați pentru toate cele 3 infracțiuni reținute în sarcina lor, relevante în

acest sens fiind declarațiile denunțătorului B.J.C., procesul-verbal de

consemnare a seriilor bancnotelor, procesul-verbal de constatare a infracțiunii

flagrante, procesul-verbal de transcriere a convorbirilor din mediu ambiental,

declarațiile martorilor S.C., N.C., M.I.R., C.G., G.L., procesul-verbal de

control întocmit de inculpați, înscrisurile falsificate de martora G.L. și fișele

postului inculpaților și nu în ultimul rând, declarațiile acestora.

S-a mai constatat de către instanța de

apel că la data de 08 decembrie 2010 cei doi inculpați, cu ocazia efectuării

controlului la SC T.C.C. SRL în legătură cu evidențierea contabilă a unui

transport de rapiță în favoarea SC G.T. SRL au pretins suma de 2.000 euro de la

denunțător pentru a-și îndeplini în mod necorespunzător activitatea de

verificare, adică să omită a consemna în procesul-verbal de constatare aspecte

care ar fi putut conduce la cercetarea reprezentanților firmei pentru

infracțiunea de evaziune fiscală, bani care le-au fost remiși la data de 09

decembrie 2010, motiv pentru care nu se poate reține că nu există sau nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

Raportat la necompetența organului de

urmărire penală, instanța de prim control judiciar a constatat că la data de 08

decembrie 2010, când Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a fost sesizat

de șeful Postului de Poliție Cumpăna cu privire la posibila comitere a unor

infracțiuni de către inculpatul C.A., exista un dubiu privind natura

infracțiunii, motiv pentru care în mod corect procurorul a păstrat cauza,

declinându-și competența de abia la momentul în care au existat date suficiente

privind săvârșirea unei infracțiuni de corupție care intră în sfera de

competență a D.N.A.

De altfel, s-a mai reținut prin

raportare la dispozițiile art. 145 și următoarele C. proc. pen., că procedura

specială privind infracțiunea flagrantă nu se aplică obligatoriu în cazul în

care cercetarea penală impune o durată de timp mai lungă, împrejurare care

atrage incidența normelor de drept comun.

S-a apreciat ca fiind legal

administrată și proba cu înregistrarea convorbirilor telefonice și a celor

purtate în mediu ambiental, dat fiind că ordonanța provizorie de autorizare a

unor asemenea proceduri dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Constanța a fost confirmată de către instanța competentă la

solicitarea D.N.A., cu respectarea termenului de 48 de ore stabilit de norma

procesual penală, iar actele și măsurile dispuse de unitatea de parchet

ordinară au fost menținute de organul de urmărire penală specializat, în

condițiile legii.

Și cu privire la suporții optici care

redau înregistrările telefonice, precum și cele efectuate în mediu ambiental,

instanța de apel și-a însușit concluziile raportului de expertiză, conform

căruia nu au fost realizate intervenții tehnice care să aibă ca rezultat

modificarea conținutului acestora.

Nu au fost constatate nici elemente

din care să rezulte că faptele comise de cei doi inculpați au fost provocate de

către denunțătorul B.J.C., în condițiile în care la datele de 07 decembrie 2010

și 08 decembrie 2010 denunțătorul a fost contactat telefonic de către o

persoană de sex masculin care s-a recomandat ca fiind inspector în cadrul

A.N.A.F., comunicându-i că urmează să se efectueze un control la SC T.C.C. SRL,

pentru ca apoi să se întâlnească la un imobil din Comuna Cumpăna, unde

inculpatul C.A. i-a comunicat că are probleme grave care vor impune sesizarea

procurorilor pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii de

evaziune fiscală, întrucât a omis să emită factură fiscală pentru transportul

efectuat în favoarea SC G.T. SRL și să evidențieze această operațiune în

contabilitate, împrejurare în care denunțătorul s-a interesat dacă nu-i poate

fi aplicată doar o amendă contravențională, moment în care inculpații l-au

întrebat ce sumă este dispus să ofere pentru rezolvarea problemei, în urma

negocierilor stabilindu-se suma de 2.000 euro.

Ulterior, denunțătorul i-a contactat

pe inculpați, comunicându-le că a făcut rost de „treaba aceea”, discuție

telefonică pe care a acesta a înregistrat-o, fiind confirmată de conținutul

procesului-verbal de transcriere, ocazie cu care au stabilit să se întâlnească

pentru a le remite banii.

La începutul întâlnirii, inculpații

C.A. și B.C. au avut un comportament intransigent, însă în momentul în care au

constatat că denunțătorul a pus plicul cu banii pe masă, și-au schimbat

comportamentul, indicându-i acestuia ce să răspundă la întrebările ce erau

adresate și care erau consemnate în nota explicativă, iar după finalizarea

procesului-verbal de control, inculpatul C.A. i-a dat de înțeles denunțătorului

că i-a făcut o favoare, întrucât procurorul îi lua 10.000 pentru a nu-l băga la

pușcărie 2 ani.

Chiar dacă participarea verbală a

inculpatului B.C. este mai redusă, din întregul comportament al acestuia,

inclusiv prin exprimarea temerii că există camere de supraveghere în încăpere,

rezultă că a depus eforturi pentru a obține banii de la denunțător, acesta

completând chiar Registrul unic de control al SC T.C.C. SRL Ovidiu la finalul

verificărilor.

Banii, așa cum a reținut și instanța

de prim control judiciar, au fost găsiți asupra inculpatului C.A. într-o

servietă din material textil de culoare neagră, iar în momentul în care s-a procedat

la confruntarea seriilor bancnotelor cu cele consemnate în procesul-verbal de

înseriere, s-a observat identitatea între acestea.

De altfel, s-a mai reținut că

inculpații, în virtutea atribuțiilor de serviciu, au efectuat verificări

privind relația comercială dintre SC T.C.C. SRL și SC G.T. SRL, ocazie cu care,

deși au constatat anumite nereguli, cu știință au omis să le consemneze în

procesul-verbal de control întocmit.

Toate aceste aspecte au făcut ca

instanța de prim control judiciar să concluzioneze că cei doi au comis

infracțiunea de luare de mită, nefiind astfel incidente în cauză dispozițiile art.

10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., care să impună achitarea acestora

pe temeiul inexistenței faptei sau a neîntrunirii elementelor constitutive ale

acesteia.

În procesul-verbal de control întocmit

la data de 09 decembrie 2010 de către cei doi inculpați, au fost cuprinse

constatări potrivit cărora verificările au fost efectuate în localitatea Ovidiu

și care atestă că SC T.C.C. SRL a emis factura fiscală nr. 49 din 01 iulie 2010

ce a fost înregistrată în evidența contabilă, în favoarea SC G.T. SRL, deși în

realitate, așa cu a rezultat din declarațiile denunțătorului și a martorei

G.L., respectiva factură fusese emisă abia la data de 08 decembrie 2010 de

către martoră și, ca atare, nu fusese înscrisă în contabilitate la momentul

efectuării tranzacției, împrejurări care s-a reținut că demonstrează dincolo de

orice dubiu comiterea infracțiunii de fals intelectual în legătură cu o faptă

de corupție de către inculpați.

S-a mai constatat că fapta de fals

intelectual comisă de inculpatul C.A. prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni, dat fiind modul elaborat în care s-a acționat, precum și că cei

doi inculpați au săvârșit infracțiunea de instigare la fals în înscrisuri sub

semnătură privată, în condițiile în care martora G.L. i-a comunicat

denunțătorului B.J.C. că pentru a se soluționa favorabil control efectuat de

inspectori, aceștia i-au cerut să modifice evidența contabilă în sensul introducerii

operațiunii de transport efectuată către SC G.T. SRL la data de 04 septembrie

2009, punându-i totodată în vedere că trebuie să apară și factura care atestă

respectiva tranzacție.

Ca urmare, factura nr. 9 din 01 iulie

2010 a fost emisă de martora G.L., la data de 08 decembrie 2010, la solicitarea

inculpaților B.C. și C.A., ocazie cu care au fost întocmite și alte înscrisuri

indicate de cei doi, respectiv deviz de transport, foaie de parcurs și o

situație a vânzărilor care să ateste că factura fiscală a fost trecută în

contabilitate, documente care le-au fost predate inculpaților pentru a fi

atașate la dosarul de control.

Instanța de prim control judiciar a

mai apreciat că în mod corect judecătorul fondului a constatat că faptele celor

doi inculpați, inspectori în cadrul A.N.A.F. și cu atribuții de control, se

circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunilor de luare de mită, fals

intelectual, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, reținând și

incidența dispozițiilor Legii nr. 78/2000, inclusiv sub aspectul infracțiunilor

de fals care sunt în legătură directă cu infracțiunea de corupție.

Sub aspectul tratamentului

sancționator, s-a constatat că pedepsele au fost corect individualizate doar în

ceea ce privește infracțiunile de fals, fiind orientate către minimul special

prevăzut de lege, în timp ce pentru infracțiunea de luare de mită, în raport de

cuantumul sumei primite, limitele de pedeapsă, precum și de lipsa

antecedentelor penale și de conduita profesională corespunzătoare a celor doi

inculpați rezultată din fișele de evaluare, s-a considerat că se impune

reducerea pedepsei închisorii la 3 ani, cu consecința aplicării unor pedepse

rezultante în cuantum de câte 3 ani închisoare și menținerii modalității de

executare în sensul suspendării sub supraveghere pe un termen de 6 ani.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs, în termen legal, inculpatul B.C. invocând cazurile de casare prevăzute

de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 18 C. proc. pen.

În motivarea recursului s-a arătat că

din probele administrate în cauză nu rezultă existența elementelor care să

definească modalități normative de realizare a infracțiunii de luare de mită,

din contră atât înregistrările în mediu ambiental cât și cele telefonice

demonstrează atitudinea corectă a inculpatului pe durata desfășurării

controlului, acesta fiind interesat doar să-și îndeplinească atribuțiile de

serviciu, fără să determine în vreun mod reprezentanții societății verificate

să contrafacă înscrisuri în baza cărora să cuprindă în procesul verbal de

control date nereale în scopul de a-i ajuta să nu fie cercetați pentru fapte de

evaziune fiscală, la schimb solicitând foloase necuvenite.

În subsidiar, s-a solicitat redozarea

pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, cu consecința aplicării unei

pedepse rezultante de 2 ani închisoare, a cărei executare să fie suspendată

condiționat.

Examinând hotărârile atacate prin

prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18

și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul B.C., ca

fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare

de fapt, având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de achitare

sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori

într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau

inexistența lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost

comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin

denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra

soluției. Așadar, greșita examinare a probelor administrate la instanța de

fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate

aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existența

unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul,

conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației de fapt.

Ca atare, existența erorii de fapt, ca

motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate,

atribut ce îi este recunoscut doar instanței de prim control judiciar, prin prisma

dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.

În speță, inculpatul B.C., în cadrul

motivelor de recurs dezvoltate în scris, dar și în ședință publică, nu au fost

în măsură să evidențieze vreo contradicție evidentă și controversată între

conținutul probelor și împrejurările de fapt stabilite de către instanțele

inferioare, fiind neîntemeiate susținerile acestuia că în sfera atribuțiilor

sale de serviciu nu intra și cea privind emiterea de decizii, aspect care în

opinia sa demonstrează că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de luare de mită, apărări prin care în realitate se contestă

situația de fapt reținută în primele două grade de jurisdicție și nu

inexistența uneia dintre trăsăturile conținutului constitutiv a acestei fapte, motiv

pentru care Înalta Curte îi examinează criticile doar prin prisma cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Din împrejurările de fapt, corect

stabilite de tribunal și însușite de instanța de prim control judiciar,

rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de

urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, declarațiile

denunțătorului B.J.C. și ale martorei G.L. din care rezultă că inculpații B.C.

și C.A. au pretins și primit suma de 2.000 euro, pentru a face consemnări

nereale în procesul-verbal de control în scopul de a împiedica cercetarea

reprezentanților SC T.C.C. SRL pentru evaziune fiscală, precum și că au o

determina pe martoră să contrafacă diferite înscrisuri care au stat la baza

actului de control, procesul-verbal de prindere în flagrant a celor doi

inculpați, procesul-verbal de marcare a bancnotelor folosite la flagrant,

procesul-verbal de confruntare a seriilor bancnotelor găsite asupra

inculpatului C.A. cu cele consemnate în procesul-verbal de înseriere a banilor

marcații, procesele-verbale de redare a discuțiilor din mediu ambiental și nu

în ultimul rând procesul-verbal de control întocmit de inculpați în exercitarea

atribuțiilor de serviciu și înscrisurile falsificate care au stat la baza

constatărilor făcute de aceștia cu ocazia controlului fiscal, dovedesc, dincolo

de orice îndoială rezonabilă, vinovăția inculpatului B.C., chiar dacă acesta a

încercat să acrediteze ideea că a avut o atitudine pasivă, indicându-l pe

coinculpatul C.A. ca fiind cel care ar fi pretins foloasele necuvenite și ar fi

determinat-o pe secretară să falsifice factura fiscală și alte înscrisuri.

De fapt, prin criticile formulate se

tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raționamente

care în opinia inculpatului B.C. ar putea demonstra că infracțiunile pentru

care a fost condamnat nu există, fiind comise eventual de o altă persoană fără

contribuția sa, operațiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare

prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., față de datele ce rezultă

din materialul probator administrat, Înalta Curte constată că pedepsele

aplicate inculpatului B.C. au fost judicios proporționalizate atât sub aspectul

cuantumului stabilit pentru fiecare infracțiune cât și sub aspectul modalității

de executare a acestora, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor

generale reglementate de art. 72 alin. (1) C. pen.

Au fost avute în vedere natura și

importanța valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol prin acțiunea

ilicită, precum și conduita inculpatului înainte, dar și după comiterea

faptelor.

În acest context, Înalta Curte

apreciază că lipsa antecedentelor penale, situația familială și socială nu se

înfățișează ca împrejurări suficient de relevante pentru a justifica reducerea

pedepselor aplicate inculpatului sub minimul special prevăzut de lege, având în

vedere gravitatea faptelor ce rezultă din importanța valorilor sociale lezate

prin comiterea acestora, respectiv relațiile de serviciu și cele referitoare la

încrederea publică în autenticitatea entităților cu însușire probatorie,

amploarea activității infracționale, modalitatea de realizare și caracterul

organizat, aspecte care conduc la ideea că prin micșorarea cuantumului

pedepselor nu s-ar realiza scopul preventiv și educativ al acestora.

În plus, datele care caracterizează

persoana inculpatului B.C. au fost deja valorificate la momentul individualizării

judiciare a pedepsei, prin modalitatea de executare aleasă de instanțele

inferioare.

În consecință, față de considerentele

dezvoltate anterior, Înalta Curte apreciază că nu se justifică stabilirea unor

sancțiuni penale mai ușoare și schimbarea modalității de executare, care ar fi

insuficiente pentru a asigura reeducarea inculpatului B.C. și realizarea

scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Constatând, așadar, că, în cauză, nu

sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct.

18 și 14 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în

considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

5

pct. (1) lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarate de inculpatul

B.C.

Având în vedere că recurentul inculpat

este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 139/ P din 29

octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28

februarie 2013.