ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 735/2013

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 75 din 22 februarie 2012, Tribunalul Constanța i-a condamnat pe inculpații C.A. și B.C. la câte o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare [(4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., un an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.)] cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 6 ani termen de încercare, perioadă în care inculpații se vor supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (l) lit. a) - b) C. pen.

și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, atrăgându-le atenția asupra dispozițiilor art. 86 C. pen. și deducându-le prevenția de la 09 decembrie 2010 la 24 decembrie 2010. În baza art. 348 C. proc. pen., au fost anulate înscrisurile falsificate. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că în perioada 08 decembrie 2010 - 09 decembrie 2010, cu ocazia unui control desfășurat la SC T.C.C. SRL, inculpații C.A. și B.C. declinându-și calitatea de inspectori în cadrul D.G.F.P. Constanța, au pretins și primit de la denunțătorul B.J.C., administratorul firmei suma de 2.000 euro, pentru a consemna în procesul-verbal de control, în mod nereal, că societatea a emis la data de 04 septembrie 2009 o factură fiscală în favoarea SC G.T.

SRL pentru un transport de cereale, deși înscrisul fusese întocmit de martora G.L. la 08 decembrie 2010 la solicitarea acestora, pentru a evita înregistrarea unui dosar penal și efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală, foloasele necuvenite fiind descoperite de către organele judiciare într-o servietă de material textil de culoare neagră deținută asupra sa de inculpatul C.A. Cei doi inculpați i-au mai solicitat martorei G.L. să întocmească în fals un deviz de transport, o foaie de parcurs și să pregătească o situație a vânzărilor din care să rezulte că factura fiscală contrafăcută la data de 08 decembrie 2010, care atesta efectuarea transportului de cereale către SC G.T.

SRL a fost înregistrată în contabilitatea SC T.C.C. SRL, înscrisuri ce au fost folosite la întocmirea procesului-verbal de control din data de 09 decembrie 2010, dată la care aceștia au fost prinși în flagrant. Situația de fapt reținută de instanța de fond, a avut la bază declarațiile denunțătorului B.J.C., ale martorei G.L., procesul-verbal de prindere în flagrant a inculpaților C.A. și B.C., procesul-verbal de marcare a bancnotelor folosite la flagrant, procesul-verbal de confruntare a seriilor bancnotelor găsite asupra inculpatului C.A. cu cele consemnate în procesul-verbal de înseriere a banilor marcații, procesele-verbale de redare a discuțiilor purtate în mediu ambiental, procesul-verbal de control încheiat de inculpați și înscrisurile falsificate care au stat la baza constatărilor făcute de aceștia cu ocazia controlului fiscal.

În drept, s-a constatat că faptele inculpaților de a pretinde și primi suma de 2.000 euro, pentru a face consemnări nereale în procesul-verbal de control în scopul de a împiedica cercetarea sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală a reprezentanților SC T.C.C. SRL și de a o determina pe martora G.L. să contrafacă diferite înscrisuri care au stat la baza actului de control, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită, de fals intelectual și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracțiuni în legătură directă cu o infracțiune de corupție. Împotriva acestei hotărârii, au declarat apel în termen legal D.N.A. și inculpații C.A. și B.C. D.N.A. a criticat hotărârea sub aspectul nelegalității pedepselor aplicate celor doi inculpați, întrucât conform dispozițiilor art. 86 1 alin. (2) C. pen., suspendarea sub supraveghere a pedepsei poate fi dispusă în cazul concursului de infracțiuni.

doar dacă pedeapsa rezultantă este de cel mult 3 ani închisoare or, în cauză inculpații au fost condamnați la 4 ani închisoare, motiv pentru care se impune schimbarea modalității de executare cu atât mai mult cu cât scopul pedepsei poate fi atins doar prin privare de libertate în raport de circumstanțele reale ale comiterii faptelor. Inculpatul C.A. a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunile de luare de mită și fals intelectual, întrucât faptele nu există, iar în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, deoarece fapta a fost săvârșită de către denunțătorul B.J.C.

S-a mai invocat nelegalitatea înregistrării audio-video din mediu ambiental, precum și a procesului-verbal de prindere în flagrant, în condițiile în care aceste acte procedurale au fost efectuate de un organ de cercetare penală necompetent, respectiv de procurori din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, deși competența revenea D.N.A. Inculpatul B.C. a solicitat achitarea pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa întrucât faptele nu există, iar în subsidiar, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective. În acest sens, a arătat că potrivit fișei postului, putea să efectueze la sediul SC T.C.C.

SRL doar activități de cercetare la fața locului în legătură cu relațiile comerciale desfășurate cu SC G.T. SRL, fără să aibă posibilitatea să extindă tematica controlului și să emită acte de decizie privind luarea unor măsuri, inclusiv aplicarea unor sancțiuni agentului verificat. Sub aspectul infracțiunilor de fals, inculpatul a precizat că nu putea să omită menționarea în procesul-verbal de control efectuarea transportului de cereale din 04 septembrie 2009, atâta vreme cât această operațiune comercială era înregistrată în evidențele contabile, iar cu ocazia verificărilor i-au fost prezentate înscrisurile care făceau dovada efectuării respectivului transport. În subsidiar a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii sub minimul special prevăzut de lege, cu consecința suspendării condiționate a executării acesteia.

Prin decizia penală nr. 139/ P din 29 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanța a admis apelurile D.N.A. și inculpaților C.A.

și B.C., a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând, a redus pedepsele aplicate inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, pedepse pe care le-a contopit cu pedepsele de un an închisoare și 6 luni închisoare aplicate pentru infracțiunile prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen., respectiv art. 25 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în final urmând să execute fiecare pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, menținând modalitatea de executare și termenul de încercare de 6 ani, precum și celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a constatat că judecătorul fondului în mod corect a reținut împrejurările de fapt, precum și că a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, constatând vinovăția celor doi inculpați pentru toate cele 3 infracțiuni reținute în sarcina lor, relevante în acest sens fiind declarațiile denunțătorului B.J.C., procesul-verbal de consemnare a seriilor bancnotelor, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul-verbal de transcriere a convorbirilor din mediu ambiental, declarațiile martorilor S.C., N.C., M.I.R., C.G., G.L., procesul-verbal de control întocmit de inculpați, înscrisurile falsificate de martora G.L.

și fișele postului inculpaților și nu în ultimul rând, declarațiile acestora. S-a mai constatat de către instanța de apel că la data de 08 decembrie 2010 cei doi inculpați, cu ocazia efectuării controlului la SC T.C.C. SRL în legătură cu evidențierea contabilă a unui transport de rapiță în favoarea SC G.T. SRL au pretins suma de 2.000 euro de la denunțător pentru a-și îndeplini în mod necorespunzător activitatea de verificare, adică să omită a consemna în procesul-verbal de constatare aspecte care ar fi putut conduce la cercetarea reprezentanților firmei pentru infracțiunea de evaziune fiscală, bani care le-au fost remiși la data de 09 decembrie 2010, motiv pentru care nu se poate reține că nu există sau nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

Raportat la necompetența organului de urmărire penală, instanța de prim control judiciar a constatat că la data de 08 decembrie 2010, când Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a fost sesizat de șeful Postului de Poliție Cumpăna cu privire la posibila comitere a unor infracțiuni de către inculpatul C.A., exista un dubiu privind natura infracțiunii, motiv pentru care în mod corect procurorul a păstrat cauza, declinându-și competența de abia la momentul în care au existat date suficiente privind săvârșirea unei infracțiuni de corupție care intră în sfera de competență a D.N.A. De altfel, s-a mai reținut prin raportare la dispozițiile art. 145 și următoarele C. proc. pen., că procedura specială privind infracțiunea flagrantă nu se aplică obligatoriu în cazul în care cercetarea penală impune o durată de timp mai lungă, împrejurare care atrage incidența normelor de drept comun.

S-a apreciat ca fiind legal administrată și proba cu înregistrarea convorbirilor telefonice și a celor purtate în mediu ambiental, dat fiind că ordonanța provizorie de autorizare a unor asemenea proceduri dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a fost confirmată de către instanța competentă la solicitarea D.N.A., cu respectarea termenului de 48 de ore stabilit de norma procesual penală, iar actele și măsurile dispuse de unitatea de parchet ordinară au fost menținute de organul de urmărire penală specializat, în condițiile legii. Și cu privire la suporții optici care redau înregistrările telefonice, precum și cele efectuate în mediu ambiental, instanța de apel și-a însușit concluziile raportului de expertiză, conform căruia nu au fost realizate intervenții tehnice care să aibă ca rezultat modificarea conținutului acestora.

Nu au fost constatate nici elemente din care să rezulte că faptele comise de cei doi inculpați au fost provocate de către denunțătorul B.J.C., în condițiile în care la datele de 07 decembrie 2010 și 08 decembrie 2010 denunțătorul a fost contactat telefonic de către o persoană de sex masculin care s-a recomandat ca fiind inspector în cadrul A.N.A.F., comunicându-i că urmează să se efectueze un control la SC T.C.C. SRL, pentru ca apoi să se întâlnească la un imobil din Comuna Cumpăna, unde inculpatul C.A. i-a comunicat că are probleme grave care vor impune sesizarea procurorilor pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală, întrucât a omis să emită factură fiscală pentru transportul efectuat în favoarea SC G.T.

SRL și să evidențieze această operațiune în contabilitate, împrejurare în care denunțătorul s-a interesat dacă nu-i poate fi aplicată doar o amendă contravențională, moment în care inculpații l-au întrebat ce sumă este dispus să ofere pentru rezolvarea problemei, în urma negocierilor stabilindu-se suma de 2.000 euro. Ulterior, denunțătorul i-a contactat pe inculpați, comunicându-le că a făcut rost de „treaba aceea”, discuție telefonică pe care a acesta a înregistrat-o, fiind confirmată de conținutul procesului-verbal de transcriere, ocazie cu care au stabilit să se întâlnească pentru a le remite banii. La începutul întâlnirii, inculpații C.A. și B.C.

au avut un comportament intransigent, însă în momentul în care au constatat că denunțătorul a pus plicul cu banii pe masă, și-au schimbat comportamentul, indicându-i acestuia ce să răspundă la întrebările ce erau adresate și care erau consemnate în nota explicativă, iar după finalizarea procesului-verbal de control, inculpatul C.A. i-a dat de înțeles denunțătorului că i-a făcut o favoare, întrucât procurorul îi lua 10.000 pentru a nu-l băga la pușcărie 2 ani. Chiar dacă participarea verbală a inculpatului B.C. este mai redusă, din întregul comportament al acestuia, inclusiv prin exprimarea temerii că există camere de supraveghere în încăpere, rezultă că a depus eforturi pentru a obține banii de la denunțător, acesta completând chiar Registrul unic de control al SC T.C.C.

SRL Ovidiu la finalul verificărilor. Banii, așa cum a reținut și instanța de prim control judiciar, au fost găsiți asupra inculpatului C.A. într-o servietă din material textil de culoare neagră, iar în momentul în care s-a procedat la confruntarea seriilor bancnotelor cu cele consemnate în procesul-verbal de înseriere, s-a observat identitatea între acestea. De altfel, s-a mai reținut că inculpații, în virtutea atribuțiilor de serviciu, au efectuat verificări privind relația comercială dintre SC T.C.C. SRL și SC G.T. SRL, ocazie cu care, deși au constatat anumite nereguli, cu știință au omis să le consemneze în procesul-verbal de control întocmit. Toate aceste aspecte au făcut ca instanța de prim control judiciar să concluzioneze că cei doi au comis infracțiunea de luare de mită, nefiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc.

pen., care să impună achitarea acestora pe temeiul inexistenței faptei sau a neîntrunirii elementelor constitutive ale acesteia. În procesul-verbal de control întocmit la data de 09 decembrie 2010 de către cei doi inculpați, au fost cuprinse constatări potrivit cărora verificările au fost efectuate în localitatea Ovidiu și care atestă că SC T.C.C. SRL a emis factura fiscală nr. 49 din 01 iulie 2010 ce a fost înregistrată în evidența contabilă, în favoarea SC G.T. SRL, deși în realitate, așa cu a rezultat din declarațiile denunțătorului și a martorei G.L., respectiva factură fusese emisă abia la data de 08 decembrie 2010 de către martoră și, ca atare, nu fusese înscrisă în contabilitate la momentul efectuării tranzacției, împrejurări care s-a reținut că demonstrează dincolo de orice dubiu comiterea infracțiunii de fals intelectual în legătură cu o faptă de corupție de către inculpați.

S-a mai constatat că fapta de fals intelectual comisă de inculpatul C.A. prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, dat fiind modul elaborat în care s-a acționat, precum și că cei doi inculpați au săvârșit infracțiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în condițiile în care martora G.L. i-a comunicat denunțătorului B.J.C. că pentru a se soluționa favorabil control efectuat de inspectori, aceștia i-au cerut să modifice evidența contabilă în sensul introducerii operațiunii de transport efectuată către SC G.T. SRL la data de 04 septembrie 2009, punându-i totodată în vedere că trebuie să apară și factura care atestă respectiva tranzacție. Ca urmare, factura nr. 9 din 01 iulie 2010 a fost emisă de martora G.L., la data de 08 decembrie 2010, la solicitarea inculpaților B.C.

și C.A., ocazie cu care au fost întocmite și alte înscrisuri indicate de cei doi, respectiv deviz de transport, foaie de parcurs și o situație a vânzărilor care să ateste că factura fiscală a fost trecută în contabilitate, documente care le-au fost predate inculpaților pentru a fi atașate la dosarul de control. Instanța de prim control judiciar a mai apreciat că în mod corect judecătorul fondului a constatat că faptele celor doi inculpați, inspectori în cadrul A.N.A.F. și cu atribuții de control, se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, reținând și incidența dispozițiilor Legii nr. 78/2000, inclusiv sub aspectul infracțiunilor de fals care sunt în legătură directă cu infracțiunea de corupție.

Sub aspectul tratamentului sancționator, s-a constatat că pedepsele au fost corect individualizate doar în ceea ce privește infracțiunile de fals, fiind orientate către minimul special prevăzut de lege, în timp ce pentru infracțiunea de luare de mită, în raport de cuantumul sumei primite, limitele de pedeapsă, precum și de lipsa antecedentelor penale și de conduita profesională corespunzătoare a celor doi inculpați rezultată din fișele de evaluare, s-a considerat că se impune reducerea pedepsei închisorii la 3 ani, cu consecința aplicării unor pedepse rezultante în cuantum de câte 3 ani închisoare și menținerii modalității de executare în sensul suspendării sub supraveghere pe un termen de 6 ani.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.C. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 18 C. proc. pen. În motivarea recursului s-a arătat că din probele administrate în cauză nu rezultă existența elementelor care să definească modalități normative de realizare a infracțiunii de luare de mită, din contră atât înregistrările în mediu ambiental cât și cele telefonice demonstrează atitudinea corectă a inculpatului pe durata desfășurării controlului, acesta fiind interesat doar să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, fără să determine în vreun mod reprezentanții societății verificate să contrafacă înscrisuri în baza cărora să cuprindă în procesul verbal de control date nereale în scopul de a-i ajuta să nu fie cercetați pentru fapte de evaziune fiscală, la schimb solicitând foloase necuvenite.

În subsidiar, s-a solicitat redozarea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, cu consecința aplicării unei pedepse rezultante de 2 ani închisoare, a cărei executare să fie suspendată condiționat. Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul B.C., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de achitare sau de condamnare.

Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției. Așadar, greșita examinare a probelor administrate la instanța de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existența unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației de fapt.

Ca atare, existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanței de prim control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.

În speță, inculpatul B.C., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate în scris, dar și în ședință publică, nu au fost în măsură să evidențieze vreo contradicție evidentă și controversată între conținutul probelor și împrejurările de fapt stabilite de către instanțele inferioare, fiind neîntemeiate susținerile acestuia că în sfera atribuțiilor sale de serviciu nu intra și cea privind emiterea de decizii, aspect care în opinia sa demonstrează că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, apărări prin care în realitate se contestă situația de fapt reținută în primele două grade de jurisdicție și nu inexistența uneia dintre trăsăturile conținutului constitutiv a acestei fapte, motiv pentru care Înalta Curte îi examinează criticile doar prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. Din împrejurările de fapt, corect stabilite de tribunal și însușite de instanța de prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, declarațiile denunțătorului B.J.C. și ale martorei G.L. din care rezultă că inculpații B.C. și C.A. au pretins și primit suma de 2.000 euro, pentru a face consemnări nereale în procesul-verbal de control în scopul de a împiedica cercetarea reprezentanților SC T.C.C. SRL pentru evaziune fiscală, precum și că au o determina pe martoră să contrafacă diferite înscrisuri care au stat la baza actului de control, procesul-verbal de prindere în flagrant a celor doi inculpați, procesul-verbal de marcare a bancnotelor folosite la flagrant, procesul-verbal de confruntare a seriilor bancnotelor găsite asupra inculpatului C.A.

cu cele consemnate în procesul-verbal de înseriere a banilor marcații, procesele-verbale de redare a discuțiilor din mediu ambiental și nu în ultimul rând procesul-verbal de control întocmit de inculpați în exercitarea atribuțiilor de serviciu și înscrisurile falsificate care au stat la baza constatărilor făcute de aceștia cu ocazia controlului fiscal, dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăția inculpatului B.C., chiar dacă acesta a încercat să acrediteze ideea că a avut o atitudine pasivă, indicându-l pe coinculpatul C.A. ca fiind cel care ar fi pretins foloasele necuvenite și ar fi determinat-o pe secretară să falsifice factura fiscală și alte înscrisuri. De fapt, prin criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raționamente care în opinia inculpatului B.C.

ar putea demonstra că infracțiunile pentru care a fost condamnat nu există, fiind comise eventual de o altă persoană fără contribuția sa, operațiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., față de datele ce rezultă din materialul probator administrat, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatului B.C. au fost judicios proporționalizate atât sub aspectul cuantumului stabilit pentru fiecare infracțiune cât și sub aspectul modalității de executare a acestora, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale reglementate de art. 72 alin. (1) C. pen.

Au fost avute în vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol prin acțiunea ilicită, precum și conduita inculpatului înainte, dar și după comiterea faptelor. În acest context, Înalta Curte apreciază că lipsa antecedentelor penale, situația familială și socială nu se înfățișează ca împrejurări suficient de relevante pentru a justifica reducerea pedepselor aplicate inculpatului sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere gravitatea faptelor ce rezultă din importanța valorilor sociale lezate prin comiterea acestora, respectiv relațiile de serviciu și cele referitoare la încrederea publică în autenticitatea entităților cu însușire probatorie, amploarea activității infracționale, modalitatea de realizare și caracterul organizat, aspecte care conduc la ideea că prin micșorarea cuantumului pedepselor nu s-ar realiza scopul preventiv și educativ al acestora.

În plus, datele care caracterizează persoana inculpatului B.C. au fost deja valorificate la momentul individualizării judiciare a pedepsei, prin modalitatea de executare aleasă de instanțele inferioare. În consecință, față de considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte apreciază că nu se justifică stabilirea unor sancțiuni penale mai ușoare și schimbarea modalității de executare, care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea inculpatului B.C. și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Constatând, așadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 5 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarate de inculpatul B.C. Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 139/ P din 29 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 februarie 2013.