ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6439/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș la data de 22 noiembrie 2012, în Dosarul nr. 5409/280/2012, s-a dispus, în baza art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, sesizarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu privire la excepția de nelegalitate a H.G. nr. 447/2002, excepție invocată de reclamanta A.D.S. Totodată, a fost suspendată judecata cauzei privind pe reclamanta A.D.S. și pârâta Comuna Cicănești, județul Argeș.

La Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza având ca obiect excepție de nelegalitate a fost înregistrată la data de 27 noiembrie 2012. La data de 5 decembrie 2012, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza având ca obiect excepție de nelegalitate, având în vedere adresa emisă de Judecătoria Curtea de Argeș prin care a fost înaintat Curții de Apel București Dosarul nr. 5409/208/2012 al Judecătoriei Curtea de Argeș, dosar în care a fost invocată excepția de nelegalitate a H.G. nr. 447/2002. În cauza înregistrată, Curtea de Apel București a dispus citarea, în calitate de pârât, a Guvernului României, emitentul actului administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate, și a înaintat dosarul instanței mai întâi investite, în vederea soluționării cererii de conexare a Dosarului nr. 9007/2/2012 la Dosarul nr. 8808/2/2012.

Prin încheierea din data de 10 ianuarie 2013, Curtea a dispus, în temeiul art. 164 C. proc. civ., admiterea excepției de conexitate invocată de reclamanta A.D.S. și conexarea Dosarului nr. 9007/2/2012 la Dosarul nr. 8808/2/2012. Prin întâmpinarea formulată la data de 12 decembrie 2012, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată, susținând că în privința excepției de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 este înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, și ale art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 66 din data de 10 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamanta A.D.S., în contradictoriu cu pârâții Comuna Cicănești, prin Primar și Guvernul României, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că actul administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate este un act administrativ unilateral cu caracter individual, care a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Cu privire la această categorie de acte administrative, Înalta Curte de Casație și Justiție și-a cristalizat jurisprudența în considerarea rolului de revine judecătorului național, în calitate de prim judecător al Convenției europene a drepturilor omului și de prim judecător comunitar, reținând că, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența C.E.D.O. și a Curții de Justiție de la Luxemburg, se impune a fi înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, și ale art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

S-a apreciat că, în măsura în care permit cenzurarea fără limită de timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile sus - menționate din Legea contenciosului administrativ încalcă dreptul la un proces echitabil, prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice, care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept. 3. Recursul Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A.D.S. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a expus situația de fapt privind înființarea A.D.S.

prin Legea nr. 268/2001 și regimul juridic al circumscripțiilor sanitar veterinare și a arătat că deși clădirea și terenul aferent Circumscripției Sanitar Veterinare Cicănești aparțineau domeniului public al statului, în data de 16 mai 2002 a fost emisă H.G. nr. 447/2002 privind atestarea domeniului public al județului Argeș care cuprinde în Anexe și C.S.V. Cicănești, ca aparținând domeniului public al acestei localități. A mai învederat recurenta că prin O.U.G. nr. 89/2004 aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2005 s-a dispus vânzarea unor bunuri imobile în care se desfășoară asistență sanitar – veterinară, în anexa acestui act normativ fiind cuprins și imobilul în litigiu. S-a concluzionat că prin acte normative superioare și ulterioare H.G.

nr. 447/2002 în anexa căruia figurează și C.S.V. Cicănești ca aparținând domeniului public al localității, același imobil este atestat ca făcând parte din domeniul privat al statului, în administrarea A.D.S., astfel că se poate concluziona că H.G. nr. 447/2002 a fost abrogată implicit, conform art. 65 din Legea nr. 24/2000. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru motivele expuse în continuare. 1.Considerentele de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G.

nr. 447/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Argeș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Argeș, în ceea ce privește includerea în anexe a Sălătrucu (C.S.V.) ca aparținând domeniului public a acestei localități. Instanța de fond a respins excepția de nelegalitate invocată pentru că aceasta viza un act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Reevaluând întregul ansamblu probator prin prisma susținerilor părților, Înalta Curte constată că soluția adoptată de prima instanță este legală, nefiind identificate motive care să atragă reformarea acesteia. Cum s-a arătat, acest act a fost emis la data de 16 mai 2002, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

De asemenea, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008 a reținut, într-adevăr, că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală.

Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat însă că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene).În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (C.E.D.O., hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2), M. Of.

nr. 830 din 5 decembrie 2007). Raportându-se, așadar, în special la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la practica C.E.D.O., Înalta Curte va reține că, în mod legal, curtea de apel a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția e uropeană a Drepturilor Omului și în practica C.E.D.O., precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României). În acest sens, C.E.D.O.

a reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (C.E.D.O., Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, M. Of. nr. 414 din 31 august 2000, în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată (…) trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție”, garantat de art. 6 din Convenție. Argumentele C.E.D.O. expuse în speța citată, sunt perfect valabile și în cauza de față, validitatea lor fiind susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea publică și definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și la jurisprudența C.E.D.O., Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. Împrejurarea că O.U.G nr. 89/2004 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/03 mai 2005, cuprinde, în anexă, C.S.V. Cicănești, ca bun aparținând domeniul privat al statului, operând abrogarea implicită a H.G. atacată, urmează a fi avută în vedere de judecătorul fondului cauzei, în care s-a invocat excepția de nelegalitate, fiind o problemă de activitate a legii.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.D.S. împotriva Sentinței nr. 66 din 10 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2013.