ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6439/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin

încheierea pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș la data de 22 noiembrie

2012, în Dosarul nr. 5409/280/2012, s-a dispus, în baza art. 4 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, sesizarea Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu privire la excepția de

nelegalitate a H.G. nr. 447/2002, excepție invocată de reclamanta A.D.S.

Totodată, a fost suspendată judecata cauzei

privind pe reclamanta A.D.S. și pârâta Comuna Cicănești, județul Argeș.

La Curtea

de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza având ca obiect excepție de

nelegalitate a fost înregistrată la data de 27 noiembrie 2012.

La data de 5 decembrie 2012, s-a înregistrat

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

cauza având ca obiect excepție de nelegalitate, având în vedere adresa emisă de

Judecătoria

Curtea de Argeș prin care a fost înaintat Curții de Apel București Dosarul nr. 5409/208/2012

al Judecătoriei Curtea de Argeș, dosar în care a fost invocată excepția de

nelegalitate a H.G. nr. 447/2002.

În cauza înregistrată, Curtea de Apel

București a dispus citarea, în calitate de pârât, a Guvernului României,

emitentul actului administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate, și a

înaintat dosarul instanței mai întâi investite, în vederea soluționării cererii

de conexare a Dosarului nr. 9007/2/2012 la Dosarul nr. 8808/2/2012.

Prin încheierea din data de 10 ianuarie 2013,

Curtea a dispus, în temeiul art. 164 C. proc. civ., admiterea excepției de

conexitate invocată de reclamanta A.D.S. și conexarea Dosarului nr. 9007/2/2012

la Dosarul nr. 8808/2/2012.

Prin întâmpinarea formulată la data de 12

decembrie 2012, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea excepției de

nelegalitate ca neîntemeiată, susținând că în privința excepției de

nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 este înlăturată aplicarea

dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 262/2007, și ale art. 2 alin. (2) teza finală din

Legea nr. 262/2007.

Prin sentința civilă nr. 66 din data de 10

ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate formulată de

reclamanta A.D.S., în contradictoriu cu pârâții Comuna Cicănești, prin Primar și

Guvernul României, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut că actul administrativ atacat pe calea excepției de

nelegalitate este un act administrativ unilateral cu caracter individual, care

a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr.

554/2004.

Cu privire la această categorie de acte

administrative, Înalta Curte de Casație și Justiție și-a cristalizat

jurisprudența în considerarea rolului de revine judecătorului național, în

calitate de prim judecător al Convenției europene a drepturilor omului și de

prim judecător comunitar, reținând că, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148

alin. (2) din Constituție, prin raportare la art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, la art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii

Europene, precum și la jurisprudența C.E.D.O. și a Curții de Justiție de la Luxemburg, se impune a fi înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, și ale art. 2 alin. (2)

teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ

unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.

554/2004.

S-a apreciat că, în măsura în care permit

cenzurarea fără limită de timp, pe calea incidentală a excepției de

nelegalitate, a actelor administrative cu caracter individual emise anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile sus - menționate din

Legea contenciosului administrativ încalcă dreptul la un proces echitabil, prin

prisma atingerii aduse principiului securității juridice, care constituie unul

din elementele fundamentale ale statului de drept.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamanta A.D.S. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a

expus situația de fapt privind înființarea A.D.S. prin Legea nr. 268/2001 și

regimul juridic al circumscripțiilor sanitar veterinare și a arătat că deși

clădirea și terenul aferent Circumscripției Sanitar Veterinare Cicănești

aparțineau domeniului public al statului, în data de 16 mai 2002 a fost emisă

H.G. nr. 447/2002 privind atestarea domeniului public al județului Argeș

care cuprinde în Anexe și C.S.V. Cicănești, ca aparținând domeniului public al

acestei localități.

A mai învederat recurenta că prin O.U.G. nr. 89/2004

aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2005 s-a dispus vânzarea unor bunuri

imobile în care se desfășoară asistență sanitar – veterinară, în anexa acestui

act normativ fiind cuprins și imobilul în litigiu.

S-a concluzionat că prin acte normative

superioare și ulterioare H.G. nr. 447/2002 în anexa căruia figurează și C.S.V.

Cicănești ca aparținând domeniului public al localității, același imobil este

atestat ca făcând parte din domeniul privat al statului, în administrarea A.D.S.,

astfel că se poate concluziona că H.G. nr. 447/2002 a fost abrogată implicit,

conform art. 65 din Legea nr. 24/2000.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor

formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare și sub toate aspectele,

potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru motivele expuse în continuare.

1.Considerentele de fapt și de drept relevante

Instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu

soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 447/2002 privind atestarea

domeniului public al Județului Argeș, precum și al municipiilor, orașelor

și comunelor din județul Argeș, în ceea ce privește includerea în anexe a

Sălătrucu (C.S.V.) ca aparținând domeniului public a acestei localități.

Instanța de fond a respins excepția de

nelegalitate invocată pentru că aceasta viza un act administrativ unilateral cu

caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ.

Reevaluând întregul ansamblu probator prin

prisma susținerilor părților, Înalta Curte constată că soluția adoptată de

prima instanță este legală, nefiind identificate motive care să atragă reformarea

acesteia.

Cum s-a arătat, acest act a fost emis la data

de 16 mai 2002, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind

contenciosul administrativ.

Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau

la cererea părții interesate”, iar potrivit art. 2 alin. (2) teza finală din

Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru

actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.

554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate

prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ”.

De asemenea, Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008 a reținut, într-adevăr, că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de

prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin.

(2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală.

Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1),

din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art.

2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, reprezentând temeiul de drept

al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat însă că judecătorului

național îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din

Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor

privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum

este cazul Convenției Europene).În acest sens, judecătorul național, în

calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are

obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției),

asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația

națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor”

(C.E.D.O., hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva

României (nr. 2), M. Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007).

Raportându-se, așadar, în special la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la practica C.E.D.O., Înalta Curte va reține că,

în mod legal, curtea de apel a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit

cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de

nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste

dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale a căror

respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care permit cenzurarea

legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea

contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil

consacrat de art. 6 din Convenția

e

uropeană

a Drepturilor Omului și în practica C.E.D.O., precum și art. 47 din Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse

„principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea

articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale

statului de drept” (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra

României).

În acest sens, C.E.D.O. a reținut că

posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă,

reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (C.E.D.O., Hotărârea

din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, M. Of. nr. 414

din 31 august 2000, în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar

că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă,

obligatorie și executată (…) trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la

justiție”, garantat de art. 6 din Convenție.

Argumentele C.E.D.O. expuse în speța citată,

sunt perfect valabile și în cauza de față, validitatea lor fiind susținută de

similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească

definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de către

autoritatea publică și definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de

legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art.

20 alin. (2) din Constituție, republicată, prin raportare la principiile

amintite mai sus, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și la

jurisprudența C.E.D.O., Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o

hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Împrejurarea că O.U.G nr. 89/2004 aprobată cu modificări

și completări prin Legea nr. 111/03 mai 2005, cuprinde, în anexă, C.S.V.

Cicănești, ca bun aparținând domeniul privat al statului, operând abrogarea

implicită a H.G. atacată, urmează a fi avută în vedere de judecătorul fondului

cauzei, în care s-a invocat excepția de nelegalitate, fiind o problemă de

activitate a legii.

Pentru considerentele arătate și în

conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.D.S.

împotriva Sentinței nr. 66 din 10 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1

octombrie 2013.