ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 611/2014

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată Ia data de 14 iulie 2011 pe rolul Tribunalului București,

reclamanta D.B.M. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale

și Guvernul României, prin Ministerul

Finanțelor Publice, obligarea acestora Ia plata despăgubirilor bănești și a

respectării drepturilor prevăzute în art. 5 din Legea nr. 341/2004, în sensul

atribuirii unui apartament, a unui spațiu comercial, a unui teren intravilan și

a altuia extravilan, precum și a unui loc de veci.

În

motivare, a arătat că a participat la Revoluția din anul

1989, în timpul căreia a fost rănită prin împușcare, cauzându-i-se multiple

fracturi, care s-au creat un handicap permanent, încadrat în gradul 3 de

invaliditate, conform deciziei asupra capacității de muncă din 17 aprilie 2006,

emisă de Comisia de expertiză medicală a Casei Naționale de Pensii a

Municipiului București.

De asemenea, reclamanta a menționat că

este beneficiara dispozițiilor Legii nr. 343/2004, în conformitate cu care

primește o indemnizație reparatorie lunară, precum și alte drepturi

reglementate de acest act normativ.

Urmare a suferințelor cauzate, petenta

a susținut că i se cuvine o reparație constând în despăgubiri bănești și în

atribuirea unor imobile, drepturi de care, de altfel, în virtutea dispozițiilor

legale în vigoare, au beneficiat alți revoluționari.

Cererea de chemare în judecată a fost

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările

ulterioare și pe art. 998-art. 1000 C. civ.

Prin sentința nr. 123 din 20 ianuarie

2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă,

a admis excepția prescripției dreptului material la

acțiune și a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de

fond a reținut ca reclamanta este posesoarea certificatului din 28 noiembrie

2006, prin care i s-a conferit titlul de Luptător pentru victoria revoluției

române din decembrie 1989, luptător rănit.

Din conținutul raportului de expertiză

medico-legală din 28 martie 1990, depus la dosarul cauzei, a rezultat că

aceasta a prezentat plăgi împușcate în brațul și antebrațul drept, pentru care

a primit un certificat de încadrare în gradul 3 de invaliditate de muncă.

Raportat la solicitările formulate de

reclamantă, instanța a constatat că despăgubirile nu se regăsesc în

modalitățile de reparare acordate de Legea nr. 341/2004, pentru suferințele

pricinuite ca urmare a participării la Revoluția din

1989

.

Având în vedere momentul formulării pretențiilor,

Tribunalul a reținut că cererea dedusă judecății este supusă dispozițiilor art.

1 din Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă, dreptul material la

acțiune fiind prescris.

Prin decizia nr. 234 A pronunțată de Curtea

de Apel București,

secția

a lV-a civilă la data de 27 iunie 2013 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat

de reclamanta D.B.M.

În motivare, s-a reținut că solicitarea

reclamantei de acordare a despăgubirilor, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun,

are Ia bază suferințele suportate urmare a participării la Revoluția din anul 1989.

Instanța de apel a constatat că acțiunea

formulată de reclamantă este prescrisă, în raport de prevederile art. 1 din Decretul

nr. 167/1958, termenul de promovare a unei astfel de cereri fiind de 3 ani de la

data producerii evenimentelor.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs,

în termen legal, reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc.

civ.

În susținerea căii de atac astfel exercitate,

D.B.M. a arătat că pe tot parcursul judecării apelului a depus nenumărate cereri

adresate Parchetului Militar de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

vederea comunicării soluției date în dosarul penal ce o privește, în calitatea sa

de revoluționară.

Această dovadă ar fi determinat pronunțarea

unei alte soluții în prezenta cauză, întrucât termenul de prescripție al dreptului

material la acțiune ar fi trebuit calculat de la momentul soluționării dosarului

penal.

Examinând recursul sub aspect formal, din

perspectiva excepției de nulitate invocate de intimalul-pârât Ministerul Apărării

Naționale,

a cărei analiză

este prioritară, în raport de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte urmează să o respingă, ca neîntemeiată, întrucât motivele de recurs

se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 din actul normativ

menționat.

Analizând recursul prin prisma criticilor

formulate, instanța reține următoarele:

Așa după cum s-a arătat, cererea de chemare

în judecată a fost înregistrată Ia data de 14 iulie 2011 pe rolul Tribunalului București,

reclamanta învestind această instanță cu judecarea unei acțiuni având ca obiect

acordarea unor despăgubiri materiale, întemeiată pe dispozițiile art. 998-art. 1000

C. civ. și pe Legea nr. 341/2004 a recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii

care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, modificată

și completată.

Dreptul valorificat prin acțiunea dedusă

judecății are natură patrimonială și este supus prescripției extinctive.

Așa fiind, conform dispozițiilor art. 1

din Decretul nr. 164/1958 privitor la prescripția extinctivă, „dreptul la acțiune,

având un drept patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat

în termenul stabilit de lege”.

Actul normativ menționat a defipt un termen

de prescripție de 3 ani pentru cererile mai sus menționate, iar dispozițiile

art. 7 din decret stipulează că prescripția începe să curgă de la data când se naște

dreptul la acțiune.

În speță, raportul obligațional în conținutul

căruia se află dreptul reclamantei prejudiciate și îndatorirea corelativă Ia reparație,

în sarcina persoanei răspunzătoare, s-a născut în momentul cauzării prejudiciului,

când

au fost îndeplinite și

condițiile angajării răspunderii civile delictuale, care constituie și temeiul juridic

al acțiunii.

La data sesizării instanței, respectiv

14 iulie 2011, dreptul material la acțiune al reclamantei era stins, urmare a efectului

sancționator al prescripției extinctive.

Față de argumentele precedente, în temeiul

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat în cauză de reclamanta D.B.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta D.B.M. împotriva deciziei nr. 234A din 27 iunie 2013 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

20 februarie 2014.