ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2541/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La

data de 19 iunie 2015, reclamanții M.I., C.I., P.E., M.N. și V.M. au declarat recurs

împotriva deciziei civile nr. 1958 din 28 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

întemeiat de dispozițiile art. 488 alin. (3) pct. 5 C. proc. civ., solicitând ca

instanța să dispună plata indemnizației de revoluționar, conform Legii nr. 341/2004,

pe anii 2012, 2013, 2014, de aprox. 72.000 RON.

În

sinteză, s-a invocat faptul că instanța de apel a încălcat

prevederile art. 1381 alin. (1) și art. 1382 C. civ., Decizia Curții Constituționale

nr. 15 din 25 ianuarie 2015, privind posibilitatea Guvernului de a emite ordonanțe

de urgență, precum și că, prin emiterea Legii nr. 283/2011, a O.U.G. nr. 84/2012

și O.U.G. nr. 80/2013, au fost încălcate de Guvern prevederile art. 61 alin. (1)

din Constituția României.

Analizând recursul, Înalta Curte urmează

să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. 5771/3/2013,

reclamanții – M.I., C.I.,

P.E., M.N., V.M. și B.A. au chemat în judecată pe pârâții Guvernului României, Ministerul

Finanțelor Publice, și Casa Națională de Pensii Publice, solicitând

instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligați pârâții să le plătească reclamanților

indemnizațiile suspendate pe anul 2012 și 2013, în valoare aproximativă de 52.800

RON/persoană, indemnizații suspendate în baza art. 18 și 19 din Legea nr. 283/2011

și art. 9 din O.U.G. nr. 84 din 12 decembrie 2012, pe termen de un an.

Prin sentința civilă nr. 8664 din data

de 23 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VlII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale,

a

fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și, în consecință,

a fost respinsă cererea formulată de reclamanți, ca fiind formulată împotriva unor

persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 1958 din 28 mai

2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

a respins apelul formulat

de apelanții-reclamanți M.I., C.I., P.E., M.N. și V.M. și B.A., ca nefondat

Instanța a reținut că soluția instanței

de fond este temeinică și legală, deoarece, prin cererea de chemare în judecată,

reclamanții au solicitat plata indemnizațiilor conform Legii nr. 341/2004, ceea

ce însemnă că între cel chemat în judecată și cel obligat să plătească aceste indemnizații

trebuie să existe un raport juridic de drept material. Or, între reclamanți, pe

de o parte, și Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice și Casa Națională

de Pensii Publice nu există și nu a existat potrivit legii ori altor convenții nici

un raport juridic de drept material pe care să se grefeze cauza dedusă judecății.

Împotriva acestei decizii, au declarat

recurs reclamanții M.I., C.I., P.E., M.N. și V.M.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 634

alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără

drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

În

temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., teza a II-a "de

asemenea, nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile

în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru

pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ.,

publicată în M. Of. din data de 12 februarie 2013, prevede că „În procesele pornite

începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie

2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în cererile privind

conflictele de muncă și de asigurări sociale (...)".

Față de cele de mai sus, fiind vorba despre

un litigiu de asigurări sociale, început după data intrării în vigoare a Legii

nr. 2/2013, decizia civilă nr. 1958 din 28 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

în apel, în litigiul având obiectul indicat, este definitivă, nefiind supusă căii

de atac a recursului.

Principiul legalității căilor de atac,

înscris în art. 457 C. proc. civ., presupune că o hotărâre judecătorească nu poate

fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. În afară de căile de

atac pe care legea le prevede,

nu pot fi folosite alte mijloace

procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

În raport cu dispozițiile legale anterior

menționate, decizia civilă nr. 1958 din 28 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

nu este supusă căii de atac a recursului.

Având în vedere dispozițiile art. 248

alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de reclamanții M.I., C.I., F.E., M.N. și V.M. împotriva deciziei civile nr. 1958

din 28 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

12 noiembrie 2015.