ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2060/2020

Ședința publică din data de 21 octombrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Tribunalul București, secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE, anularea deciziei nr. 79108 din data de 5 ianuarie 2016 privind încetarea plății prevăzute de Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, cu modificările și completările ulterioare și obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite începând cu data de 1 ianuarie 2016 și, în continuare, pentru viitor.

Prin sentința civilă nr. 354 din 23 ianuarie 2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE și a anulat decizia nr. 79108 din data de 5 ianuarie 2016 emisa de pârâtă.

A obligat pârâta să plătească reclamantului indemnizația acordată în baza deciziei nr. 79108 din data de 2 aprilie 2012 emisă de pârâtă începând cu data de 1 ianuarie 2016 și, în continuare, pentru viitor.

La data de 24 martie 2017, pârâta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 354 din 23 ianuarie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, calea de atac fiind înregistrată, la aceeași dată, pe rolul Curții de Apel București, secția a VII - a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin încheierea din data de 25 septembrie 2017, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., instanța de apel a suspendat judecarea apelului declarat de apelanta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE împotriva sentinței civile anterior menționate, până la soluționarea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2016.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 3564/2019 din 2 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, s-a constatat perimat apelul formulat de apelanta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE împotriva sentinței civile nr. 354 din 23 ianuarie 2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul A..

Recurenta-pârâtă CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 3564/2019 din 2 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vll-a Civila pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016.

În cadrul recursului formulat, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

A apreciat soluția instanței ca netemeinică și nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea prevederilor legale ale art. 415 pct. 3 din C. proc. civ., care impun reluarea judecății cauzei, din oficiu, după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul în care suspendarea cauzei a fost dispusă în temeiul prevăzut de art. 520 alin. (4) din C. proc. civ.

A susținut că, potrivit principiului reglementat de art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.: judecătorul are îndatorirea sa stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice si legale", iar textul art. 519 din C. proc. civ. statuează că:

"dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă si asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

A considerat că interesul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu unei chestiunii de drept aparține, în mod exclusiv, completelor de judecată, care totodată, sunt și titularii demersului judiciar.

Precizând că, în considerentele încheierii de suspendare din data de 25 septembrie 2017, instanța a apreciat că:

"este oportună suspendarea judecății prezentului apel în raport de dispozițiile art. 520 alin. (4) din C. proc. civ..", recurenta-pârâtă a apreciat că, în temeiul dispozițiilor art. 415 pct. 3 din C. proc. civ., instanța de apel trebuia sa repună cauza pe rol, din oficiu.

A mai arătat că, în sarcina părților nu poate fi reținută culpa prevăzută de dispozițiile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., necesară pentru a se putea constata perimarea apelului, deoarece suspendarea cauzei nu a fost dispusă în interesul părților, ci în interesul înfăptuirii justiției.

Prin prisma acestor considerente, a apreciat că instanța de apel a pronunțat hotătârea recurată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente dispozițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fapt ce atrage casarea în tot a hotărârii criticate.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat; a invocat neconstituționalitatea textului art. 415 pct. 3 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 14 februarie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părți.

Prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează:

Prealabil, se impune a se arăta că deși recurenta-pârâtă a indicat drept temei juridic al criticilor formulate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din dezvoltarea acestora rezultă că se critică interpretarea și aplicarea unor norme de procedură, motiv pentru care este posibilă analizarea lor exclusiv din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii în nelucrare, din vina părții.

Potrivit dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

În raport cu dispozițiile legale anterior redate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului este urmarea culpei procesuale a părții.

În speță, se reține că prin încheierea de ședință din 25 septembrie 2017, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., instanța de apel a suspendat judecarea apelului declarat de apelanta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE împotriva sentinței civile anterior menționate, până la soluționarea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2016, apreciind că hotărârea prealabilă ce urma să se pronunțe de instanța supremă avea incidență în cauza ce i-a fost dedusă judecății în apel.

Hotărârea prealabilă a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și face obiectul Deciziei nr. 10/19.02.2018, fiind publicată în M. Of. nr. 464 din 5 iunie 2018.

Potrivit acestei decizii: "Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, republicată, se interpretează în sensul că în categoria pensionarilor sistemului public de pensii (în accepțiunea acestei prevederi legale) nu intră și pensionarii sistemului pensiilor militare de stat (Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare)."

Conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ.: "Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Spre deosebire de suspendarea dispusă în temeiul art. 520 alin. (2) C. proc. civ. de către instanța care sesizează Înalta Curte cu solicitarea de pronunțare a unei hotărâri prealabile care este o suspendare legală de drept, obligatorie, potrivit art. 412 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzelor similare aflate pe rolul instanțelor judecătorești, prevăzută de art. 520 alin. (4) C. proc. civ., reprezintă o suspendare facultativă, în sensul celor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Ca atare, în acest ultim caz, instanța de judecată are doar posibilitatea, iar nu obligația de a suspenda judecata, măsura putând fi dispusă din oficiu sau la solicitarea părților, dacă se apreciază că aceasta este utilă, oportună ori chiar indispensabilă pentru soluționarea pricinii.

Art. 520 alin. (4) C. proc. civ. nu prevede momentul până la care durează suspendarea, însă, având în vedere dispozițiile generale referitoare la incidentul procedural al suspendării judecății, rezultă că suspendarea durează până la repunerea cauzei pe rol în condițiile art. 415 C. proc. civ.

Din cercetarea ipotezelor descrise de această normă prin care se prevăd modalitățile de reluare a judecării procesului, se constată că nu este reglementată o ipoteză distinctă cu privire la situația suspendării dispuse în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. [de altfel, nici pentru cea obligatorie prevăzută de art. 520 alin. (2)], precum în cazul hotărârii prealabile solicitate Curții de Justiție a Uniunii Europene - art. 415 pct. 3 -, astfel că, în această situație, pentru identificarea unei norme aplicabile, trebuie a se recurge la aplicarea prin analogie a textului anterior menționat, soluție permisă de dispozițiile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., pricina se soluționează "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare."

Situația asemănătoare reglementată expres de C. proc. civ. este cea de la art. 415 pct. 3: "Judecata cauzei suspendate se reia: 3. În cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene."

Art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este în sensul că: "(1) Judecarea cauzelor se suspendă de drept: 7. în cazul în care instanța formulează o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană."

Se constată, pe de altă parte, că art. 415 pct. 3 C. proc. civ. prevede că judecata cauzei se reia după pronunțarea hotărârii preliminare de către CJUE, iar în cazul ce interesează în speță, prin analogie, se poate stabili că reluarea judecății are loc după pronunțarea hotărârii prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Textul invocat nu precizează însă dacă judecata se reia din oficiu sau la cererea uneia dintre părți.

Mai mult decât atât, judecata se poate relua după pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în cazul suspendării dispuse în temeiul art. 520 alin. (2) C. proc. civ., întrucât de la data pronunțării dezlegarea de drept devine obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea, astfel cum prevede art. 521 alin. (3) C. proc. civ., în timp pentru celelalte instanțe [(indiferent dacă au dispus sau nu suspendarea facultativă prevăzută de art. 520 alin. (4)], dezlegarea dată chestiunii de drept devine obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

Cu privire la această chestiune de drept - "interpretarea dispozițiilor art. 520 alin. (4) prin raportare la art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., în sensul de a se stabili dacă redeschiderea judecății cauzei, după pronunțarea hotărârii prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu", a existat o altă sesizare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție care a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 57/3.07.2017, publicată în M. Of. nr. 764 din 26.09.2017, pentru motivul neîndeplinirii nivelului de dificultate a chestiunii de drept, de natură a reclama intervenția instanței supreme pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

Cu toate acestea, în considerentele acestei decizii (par. 25), s-a arătat astfel:

"25. Ceea ce se impune este doar realizarea unui simplu raționament judiciar, prin citirea textului a cărui interpretare formează obiectul sesizării în corelare cu textul-cadru din materia reluării judecării procesului, respectiv art. 415 din C. proc. civ., și cu înțelegerea faptului că procedura hotărârii prealabile a fost creată pentru a-i facilita judecătorului, iar nu părților interpretarea unui text de lege."

În consecință, Înalta Curte apreciază dacă mecanismul întrebării prealabile este de natură a fi util în primul rând instanței în interpretarea unui text de lege sau pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin urmare, repunerea cauzei pe rol după suspendarea facultativă dispusă în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. și, cu atât mai mult, după suspendarea obligatorie dispusă în baza art. 520 alin. (2) C. proc. civ., trebuie să fie dispusă din oficiu, fie după data pronunțării hotărârii prealabile (în cazul suspendării de drept), fie după publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei date pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (în ipoteza suspendării facultative), fiecare dintre aceste momente echivalând cu încetarea cauzei de suspendare.

În acest context, trebuie precizat că obligația instanței de a dispune repunerea cauzei pe rol din oficiu nu înlătură dreptul oricăreia dintre părți de a solicita redeschiderea procesului prin formularea unei cereri de reluare a judecății.

Însă, stabilirea obligației instanței de a repune cauza pe rol are o importantă semnificație în aprecierea eventualei conduite a părților care nu au formulat ele însele cererea de repunere pe rol înăuntrul termenului de perimare (6 luni de la pronunțarea hotărârii prealabile pentru suspendarea de drept ori de la publicarea în Monitorul Oficial, pentru cazul suspendării facultative), întrucât dacă un act de procedură trebuia a fi efectuat din oficiu nu poate opera perimare. În acest sens sunt dispozițiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive ce nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

Prin urmare, ori de câte ori un act de procedură trebuie a se efectua din oficiu, părților nu li se poate reține vreo culpă pentru rămânerea dosarului în nelucrare, astfel încât să fie posibilă aplicarea sancțiunii procedurale a perimării cererii.

În acord cu aceste clarificări, Înalta Curte apreciază că instanța de apel era ținută a constata că motivul suspendării dispuse în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. a încetat la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 10/19.02.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicare ce a operat la data de 5 iunie 2018 și, în plus, chiar în situația în care s-ar fi formulat de către părți cerere de reluare a judecății după un interval de 6 luni de la data publicării, deci după 5 iunie 2018, că sancțiunea perimării nu era operantă, date fiind dispozițiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., anterior citate, având în vedere că însăși instanța, din oficiu, avea obligația de repunere a cauzei pe rol pentru continuarea judecății, obligație ce putea fi îndeplinită după publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

Or, curtea de apel a reținut în mod greșit ca fiind exclusiv obligația părților de a formula cererea de repunere pe rol și a constatat în mod nelegal perimarea cererii de apel.

Având în vedere cele anterior expuse, Înalta Curte constată întemeiat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtă, va casa decizia recurată și va dispune trimiterea cauzei aceleiași instanțe de apel pentru continuarea judecării apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE împotriva deciziei civile nr. 3564/2019 din 02 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia recurată și trimite cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2020.