ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3716/2010

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 16 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul Inspectoratul Național

pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Administrației și

Internelor a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea ce se va pronunța,

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului N.F. în

Italia, deoarece acesta a fost expulzat la data de 22 iunie 2009 în baza decretului

Prefecturii Provinciei Roma, dispunându-se măsura interzicerii de a se mai afla

pe teritoriul Italiei datorită comportamentului de care a dat dovadă pe

perioada șederii în această țară.

Reclamantul și-a

întemeiat acțiunea în drept pe dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările

și completările ulterioare coroborate cu dispozițiile obiectivului nr. 2 lit.

d) din H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea

cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea

de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu.

Tribunalul Dolj,

secția civilă, prin sentința nr. 293 din 20 august 2009 a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamant, reținând, în esență, că reclamantul nu a administrat

nicio probă concludentă cu privire la conduita pârâtului din care să reiasă că,

încălcarea condițiilor impuse de legea străină ar constitui o amenințare reală,

prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

S-a arătat în

motivarea sentinței și că, existența acordului bilateral de readmisie încheiat cu

statul român impune acestuia din urmă doar obligația de a readmite cetățenii săi

care au fost expulzați de către celălalt stat parte la acord, dar nu poate justifica

luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație a persoanelor returnate

din statul respectiv.

Apelurile declarate

de reclamant și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva sentinței tribunalului,

au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 318 din 23 noiembrie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

reținându-se că, în speță, în raport de situația pârâtului, dispozițiile art. 38

din Legea nr. 248/2005 nu sunt aplicabile, fiind în contradicție cu reglementările

comunitare în materie.

Reclamantul Inspectoratul

Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor,

devenit direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date, în

baza art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1367/2009, a declarat recurs împotriva deciziei

pronunțate de instanța de apel, susținând faptul că din documentele depuse în susținerea

cauzei pe fond rezultă că pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei deoarece

pe timpul șederii a avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea

acestuia a fost necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței publice.

Recurentul-reclamant

a arătat că prezența pârâtului pe teritoriul italian și activitățile desfășurate

de pârât pe acest teritoriu aduc atingere gravă intereselor României și relațiilor

bilaterale dintre România și Italia, motiv pentru care apreciază oportună restrângerea

exercitării dreptului acestuia la libera circulație pe teritoriul Italiei.

S-au invocat dispozițiile

art. 5 din Legea nr. 248/2005, ale art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE și prevederile

art. 1 pct. 1 din Acordul dintre România și Republica Italiana privind readmisia

persoanelor aflate în situație ilegală, arătându-se că potrivit exigențelor legislației

Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală

și că prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a pârâtului

pe teritoriul unor state membre ale U.E. ar dovedi exact contrariul, cu repercursiuni

negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor români ce locuiesc cu forme legale.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce urmează:

Pârâtul a fost

returnat pentru nerespectarea unui decret anterior, emis în data de 02 mai 2008

de către Prefectul Romei, prin care se dispusese înlăturarea sa de pe teritoriul

național cu execuție imediată a măsurii, așa cum rezultă din ordinul Prefectului

Romei din data de 11 iunie 2009 (dosarul instanței de fond).

În atare situație,

aplicarea unei noi sancțiuni pârâtului pentru aceiași faptă ar aduce atingere unui

drept fundamental al cetățeanului, fără o justificare rezonabilă.

Potrivit art.

17 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând

cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii,

orice persoană care are cetățenia unui stat membru.

Așa cum s-a apreciat

în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității, statele

au creat un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o ordine

juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea

în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.

Efectul direct

al dreptului comunitar conferă acestuia competența generală de a completa cu drepturi

și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii Europene, dobândește

dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din tratate,

regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui drept conferit

de acestea.

Strâns legat de

principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale

presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea

sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea

oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul

comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.

În virtutea acestor

principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației

naționale - în speță Legea nr. 248/2005 - numai în măsura în care aceasta este concordantă

cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct

și prioritar.

În acest sens,

la art. 2 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din

data de 19 aprilie 2004 se stabilesc condițiile care reglementează exercitarea dreptului

la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de către cetățenii

Uniunii, precum și restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau

sănătate publică.

Potrivit art.

27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulație

și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie,

pentru motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului

proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a

individului în cauză.

România este începând

cu 1 ianuarie 2007 membră a Uniunii Europene și potrivit legislației comunitare

menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul

de liberă circulație în toate statele membre.

Întrucât reclamanta

nu a probat incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă,

instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea

corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce

preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins

recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea

bazelor de date împotriva deciziei nr. 318 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel

Craiova, secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 iunie 2010.