ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 511/2012

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza actelor și lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

decizia penală nr. 3831 din 28 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și

Justiție a respins, ca nefondate, recursurile declarate de revizuienții I.D.A.

și I.M.P. împotriva sentinței penale nr. 58 din 19 aprilie 2011 a Curții de

Apel Alba Iulia.

S-a reținut de instanță că

contestatorii au solicitat revizuirea sentinței penale nr. 44/1955 a

Tribunalului Militar Teritorial motivând că s-au descoperit fapte și

împrejurări noi, invocând dispozițiile art. 394 lit. a) și e) C. proc. pen. și

există două hotărâri judecătorești inconciliabile.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale invocate în apărare, a

pronunțat decizia penală nr. 3831 din 28 octombrie 2011, respingând recursurile

ca nefondate, constatând că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu

sunt incidente dispozițiile art. 394 lit. a) și e) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, în temeiul

dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., contestatorii I.D.A. și I.M.P. au

formulat contestație în anulare susținând că instanța nu s-a pronunțat prin

încheiere în sensul admiterii sau respingerii cu privire la sesizarea Curții

Constituționale și cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Examinând contestația în anulare în

raport de lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 386 C.

proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții

pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii;

b)

când partea dovedește că la termenul

la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate

de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i)

1

, cu privire la care

existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau

la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1).

Totuși, s-a apreciat că prezenta

contestație nu este admisibilă pentru că motivele pe care se sprijină sunt

numai aparent cele prevăzute de art. 386 lit. c) C. proc. pen., astfel încât nu

sunt îndeplinite condițiile speciale de admisibilitate.

Se constată că această dispoziție

legală nu se referă în general la cauzele care împiedică punerea în mișcare a

acțiunii penale sau după caz, continuarea procesului penal, ci se indică în mod

expres cauze de încetare a procesului penal.

Coroborând dispozițiile art. 386 lit.

c) C. proc. pen. cu dispozițiile art. 11 C. proc. pen., rezultă că legea se

referă la situația în care instanța este sesizată cu conflictul de drept penal,

în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorului, căci încetarea

procesului penal este o soluție ce poate fi pronunțată de către instanță în

cursul judecății, deci cu ocazia soluționării fondului cauzei, după ce instanța

a fost sesizată prin rechizitoriu, plângere prealabilă sau potrivit cazului

special prev. de art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen.

Această concluzie reiese și din

coroborarea art. 386 lit. c) C. proc. pen. cu dispozițiile art. 392 C. proc.

pen., ce reglementează procedura de judecare după admiterea contestației în

anulare.

În acest caz, instanța de recurs va

proceda la rejudecarea recursului în aceleași limite procesuale ca și cu ocazia

primei soluționări a recursului. Rejudecarea se face luând cauza din stadiul în

care se afla la momentul la care a fost pronunțată hotărârea definitivă ce a

fost desființată prin admiterea contestației, nefiind admis ca pe calea

contestației în anulare să se modifice obiectul cauzei și calitățile părților.

În speță, cererea contestatorilor

vizează o decizie pronunțată în procedura revizuirii, care vizează cu totul

alte temeiuri, și care nu a avut drept consecință desființarea unei hotărâri de

condamnare.

Or, contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac care vizează o hotărâre definitivă de condamnare.

Pentru toate aceste considerente,

apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a contestației în

anulare, în temeiul art. 391 cu referire la art. 386 lit. c) C. proc. pen., Înalta

Curte o va respinge ca inadmisibilă.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatorii I.D.A. și I.M.P. împotriva deciziei

penale nr. 3831 din 28 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 234/57/2011.

Obligă contestatorii la plata sumei de

câte 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21

februarie 2012.