Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.03.2014
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 791/2014

HOTĂRÂRE
11.03.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 791/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra camei de față, reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat instanței radierea din Cartea Funciară nr. xxx Râșnov a sintagmei "conex cu 10240/2007", considerând că prin menținerea în cartea funciară a acesteia se păstrează înscris în mod ilicit în Cartea Funciară nr. xxx Râșnov imobilul cu numărul cadastral yyy, numărul, top. aaa, proprietatea Statului român și a cărui radiere din evidențele de carte funciară s-a dispus prin Sentința civilă numărul 1283/2007 a Judecătoriei Zărnești. Judecătoria Zărnești, prin Sentința civilă nr. 449 din 29 martie 2012, a admis excepția puterii de lucru judecat invocată de pârâtul Oficiu de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov, și a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă numărul 316/Ap din 27 noiembrie 2012 Tribunalul Brașov, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul M.C.G. împotriva sentinței pronunțate de judecătorie. Instanța a reținut că aspectele privind punerea în executare a Sentinței civile numărul 1283/2007 a Judecătoriei Zărnești și încălcării de către pârâta Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a dispozițiilor din Legea nr. 7/1996, din Legea nr. 18/1991 au fost soluționate în mod irevocabil și cu putere de lucru judecat prin Sentința civilă numărul 8269 din 26 iunie 2011 pronunțată în Dosarul numărul 20986/197/2010 de Judecătoria Brașov. Prin Decizia nr. 1447R din 27 august 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă contestația în anulare formulată de reclamant.

Împotriva deciziei irevocabile a curții de apel a formulat prezentul recurs reclamantul. La termenul de judecată din data de 11 martie 2014, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului, excepție ce se impune a fi analizată cu prioritate, în raport cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Cu privire la recursul exercitat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Căile de atac, respectiv condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt de ordine publică întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod definitiv, judecata unui proces.

Ca atare, nici uneia dintre părți nu îi este îngăduit să formuleze și nici să învestească în mod legal instanța cu judecata unei căi de atac, exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege. Totodată, una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic, și se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce presupune că nimănui nu îi este permis de a uza de două sau mai multe ori de una și aceeași cale de atac. În temeiul dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot constitui obiect al recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Totodată, dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumera categoriile de hotărâri irevocabile ca fiind hotărâri date în recurs precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, numai pot fi atacate cu recurs. Împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului unicității căii de atac. Prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv și irevocabil al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

În speță, prin Decizia nr. 1447R, din 27 august 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, irevocabilă, a fost respinsă cererea de contestație în anulare declarată de reclamantul M.C.G. împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel. Prin urmare, în cauză, nu poate fi admisibil recursul declarat de recurentul reclamant împotriva deciziei irevocabile a Curții de Apel București, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs atât timp cât unul din principiile de drept procesual civil privește unicitatea dreptului de a folosi calea de atac. Drept urmare, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, recursul declarat în cauză de recurentul-reclamant M.C.G.

este inadmisibil și va fi respins ca atare.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.C.G. împotriva Deciziei nr. 1.447R din 27 august 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2014. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 623/2014
ul declarat de reclamanta U.A.T. județul Brașov împotriva deciziei nr. 38/Ap din 14 mai 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o modifică, în
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2153/2014
șov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, față de modul de redactare a deciziei recurate, identic cu cel din sentința desființată în primul ciclu procesual - art. 304 pct. 5 C. p
ÎCCJ 2012-10-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6353/2012
instanța dispunând radierea din C.F. X a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris la nr. top. 4/2/b, 1, 3. După cum rezultă din încheierea de respingere din 15 noiembrie 2010 dată de Biroul de Cadastru și Publici
ÎCCJ 2014-01-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 97/2014
Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., retine următoarele; Prin decizia civilă nr. 1005 din 27 februarie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins excepția nulității recursurilor i
ÎCCJ 2013-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2719/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8831 din data de 22 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Brașov, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, completată și precizată, formulată de reclamantul M.I.C.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă