ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 863/2010

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 496 din 28 martie 2008, Tribunalul Mureș, secția civilă, a admis contestația formulată de reclamanta D.E. și în consecință: a modificat în parte dispoziția nr. 4878 din 15 mai 2004 emisă de P.M. Târgu-Mureș, în sensul că a admis în parte cererea petentei și a dispus stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul reprezentat de casă de locuit din cărămidă, compusă din parter și etaj, cuprinzând 12 apartamente, situată în municipiul Târgu-Mureș, str. 7 Noiembrie, județul Mureș, înscrisă în CF nr. 2900 Târgu-Mureș, cu număr topografic 2121/1/1, 2126, 2127; a menținut celelalte prevederi ale dispoziției atacate, referitoare la terenul aferent construcției, în suprafață de 403 mp.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată ce a aparținut autorului ei, care a fost și ea preluată abuziv, în condițiile în care fostul proprietar a fost obligat să doneze statului terenul și apoi silit să-și demoleze construcția existentă pe acest teren. Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, care, prin decizia nr. 7/ A din 20 ianuarie 2009, a respins apelul pârâtului M. Târgu-Mureș, ca nefondat. În motivarea soluției, curtea a reținut că în mod corect în cauză s-au acordat despăgubiri pentru casa de locuit.

Aceasta deoarece, este cert că fostul proprietar a fost supus unor violențe psihice la întocmirea ofertei de donație a terenului către stat și că a fost obligat să-și demoleze construcția, sub amenințarea naționalizării. În acest sens, prima instanță a apreciat corect că nu există un motiv care să explice de ce proprietarul unei construcții compuse din parter și etaj, cuprinzând 12 apartamente și dependințe, ocupate de chiriași, înțelege să doneze terenul statului, apoi să demoleze construcția, pe terenul respectiv ridicându-se apoi blocuri de locuințe. Rezultă că fostul proprietar a fost deposedat în mod abuziv de bunul său, fiind aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în virtutea cărora are dreptul la despăgubiri pentru construcțiile demolate.

Măsurile reparatorii prin echivalent se vor stabili conform Legii nr. 247/2005, Titlul VII, privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură, potrivit procedurii prevăzute. Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă valoarea materialelor de construcție valorificate de fostul proprietar, iar pe de altă parte, așa cum a reținut și prima instanță, suma nu a reprezentat o despăgubire, acordată legal, pentru preluarea de către stat a imobilului.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de pârâtul M. Târgu- Mureș, care a formulat următoarele critici: Referitor la casa de locuit, pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, din actele dosarului reiese că aceasta a fost demolată de familia fostului proprietar, care a și valorificat materialele de construcție rezultate din demolare, motiv pentru care nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată. Față de aceste împrejurări, care au fost recunoscute și de reclamantă în notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, cererea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată a fost respinsă prin dispoziția administrativă contestată în cauză.

Soluția este legală și temeinică raportat la dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora doar „imobilele preluate abuziv de stat .. se restituie în natură” sau, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent. Deoarece, în speță, numai terenul a fost preluat de către stat, construcția fiind demolată de către fostul proprietar, care a și valorificat materialele de construcție, prevederile Legii nr. 10/2001 nu se pot aplica. De altfel, în urma audierii martorilor propuși de reclamantă, nu a putut fi stabilită cu certitudine componența imobilului, materialele de construcție din care a fost realizat, precum și valoarea materialelor de construcții valorificate de către fostul proprietar.

În atare condiții, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil construcție, fără a ține cont de valoarea materialelor valorificate de către fostul proprietar, excede cadrului legal. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte retine următoarele: Recurentul contestă, în primul rând, dreptul la reparație al reclamantei pentru construcția demolată ce a aparținut autorului ei, susținând că acest drept nu-i poate fi recunoscut cât timp numai terenul a fost preluat abuziv de stat, nu și construcția, demolată de familia fostului proprietar, care a și valorificat materialele de construcție rezultate din demolare.

Critica nu este fondată. Astfel, instanțele anterioare au stabilit pe bază de probe că fostul proprietar, autorul reclamantei, a fost deposedat abuziv și de construcția existentă pe terenul donat statului, în condițiile în care a fost obligat să-și demoleze construcția sub amenințarea naționalizării, după ce mai înainte, în urma violențelor psihice la care a fost supus, donase statului terenul. În raport de această situație de fapt, care, față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., nu poate fi schimbată în recurs, cum urmărește în realitate recurentul, în mod legal prin hotărârea recurată s-a reținut ca aplicabile speței dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor preluate în mod abuziv, pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Confirmând pe temeiul acestor dispoziții soluția primei instanțe de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată, preluată abuziv din patrimoniul autorului reclamantei, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a legii, ceea ce face inoperant motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cât timp, în speță, este stabilit definitiv, ca situație de fapt, că și construcția proprietatea autorului reclamantei a fost preluată abuziv de stat, nu se poate reține, cum eronat pretinde recurentul, că la pronunțarea soluției din cauză au fost nesocotite prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001, care recunosc dreptul la măsuri reparatorii doar pentru imobilele preluate în mod abuziv.

Pe de altă parte, recurentul contestă legalitatea soluției de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată fără deducerea valorii materialelor rezultate în urma demolării, valorificate de fostul proprietar. Nici această critică nu este fondată. În reglementarea Legii nr. 10/2001, numai restituirea în natură nu poate fi dispusă de instanță decât condiționat de rambursarea sumei reprezentând valoarea actualizată a despăgubirilor primite de persoana îndreptățită pentru bunul ce i-a fost preluat de stat, ceea ce nu este cazul în speță, unde reclamantei i s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Astfel, art. 12 din Legea nr. 10/2001 prevede că „In situația imobilelor deținute de stat, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică dintre cele prevăzute la art. 21 alin. (1), (2) și (4), dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit. " Așa cum s-a arătat deja, în speță, s-a recunoscut reclamantei dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, or potrivit art. 22 din acest titlu, competența de a se pronunța asupra deducerii din despăgubirile cuvenite persoanei îndreptățite a eventualelor despăgubiri încasate de aceasta aparține C.C.S.D.

Prin urmare, nu se poate imputa instanțelor că nu au avut în vedere la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent valoarea materialelor de construcție valorificate de fostul proprietar în urma demolării, așa încât nici sub acest aspect nu se poate reține nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat și îl va respinge, ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanța va obliga pe recurent, ca parte care a căzut în pretenții prin respingerea cererii sale de recurs, la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimata-reclamantă în această fază procesuală; cheltuielile de judecată sunt în sumă de 200 lei și reprezintă onorariu de avocat, dovedit cu chitanța nr. 262 din 08 iulie 2009.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M. Târgu-Mureș prin P. împotriva deciziei nr. 7/ A din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Târgu- Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Obligă pe recurent la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei către intimata-reclamantă D.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2010.