ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 721/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. 2429/3/2013, la data de 23 ianuarie 2013, formulată de reclamanta D.G.A.S.P.C. sectorul 3 București, în contradictoriu cu pârâtele B.A.P. și B.C.L., s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună măsura de protecție a plasamentului la B.C.L. față de copilul B.V.S., fiul lui natural și B.A.P., delegarea drepturilor și obligațiilor părintești cu privire la copil către doamna B.C.L., mătușa maternă a copilului, iar cele cu privire la bunuri către Primarul sectorului 3, stabilirea domiciliul copilului pe durata măsurii de plasament în Bd. N.G., sector 3, iar în conformitate cu art. 119 din Legea nr. 272/2004, alocația de plasament să fie eliberată doamnei B.C.L.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca minorul B.V.S. s-a născut la data de 7 februarie 1999 dintr-o relație de concubinaj, fără paternitate recunoscută. Cazul copilului a intrat în atenția D.G.A.S.P.C. sector 3 în anul 2007, când bunicul matern, B.P., a solicitat plasamentul minorului. Pentru acesta a fost dispusă măsura de protecție, plasament la domnul B.P. prin hotărârea din 10 iulie 2007 emisă de Comisia pentru protecția copilului sector 3, iar prin hotărârea din 6 august 2012 aceeași comisie a dispus încetarea măsurii de protecție. Din declarațiile bunicului matern rezultă că, de la naștere până la vârsta de 3 ani, copilul a fost îngrijit de către mamă, sprijinită de domnul B.P., iar după aceasta vârstă, de bunic și de doamna B.C.L., mătușa copilului.

Conform raportului de anchetă socială întocmit de către reprezentanții direcției, minorul locuiește la domiciliul mătușii materne, care se ocupă de acesta și care a adaptat locuința nevoilor de recuperare ale copilului. Menționează faptul că minorul este încadrat în grad de handicap grav. Prin declarația din 25 aprilie 2012, B.C.L. a solicitat luarea în plasament a minorului B.V.S., arătând că de aproximativ 13 ani se ocupă de creșterea acestuia, iar pentru o perioadă de 6 ani i-a fost asistent personal. Prin sentința civilă nr. 1708 din 26 septembrie 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea, a dispus plasamentul copilului B.V.S. și B.A.P., la mătușa maternă B.C.L., domiciliată în Bd.

N.G., sector 3 și a stabilit domiciliul la aceasta pe durata plasamentului, a dispus ca drepturile și obligațiile părintești cu privire la persoana copilului să fie exercitate, respectiv îndeplinite de către B.C.L., iar cele cu privire la bunurile copilului de către Primarul sector 3 București, pe durata plasamentului și că alocația lunară de plasament să fie plătită către B.C.L. de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei. A reținut tribunalul că, potrivit dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, plasamentul constituie o măsură de protecție specială cu caracter temporar, care poate fi dispusă, în condițiile acestei legi, la o persoană sau o familie, la un asistent maternal sau un serviciu de tip rezidențial, prevăzut de art. 110 alin. (2) și licențiat în condițiile legii.

În speță, minorul B.V.S. s-a născut la data de 7 februarie 1999 dintr-o relație de concubinaj, fără paternitate recunoscută. Din actele dosarului rezultă că minorul este încadrat în grad de handicap grav, cu diagnosticul de tetrapareză spastică, retard psihomotor, întârziere mintală ușoară, IQ 62. Conform raportului de anchetă socială întocmit de către reprezentanții direcției, minorul locuiește în prezent la domiciliul mătușii materne, care se ocupă de acesta împreună cu partenerul ei și care a adaptat locuința nevoilor de recuperare ale copilului. Atât mătușa maternă, cât și partenerul ei sunt de acord să se ocupe de creșterea și educarea minorei, nu au antecedente penale, sunt clinic sănătoși, iar locuința lor oferă condițiile igienico-sanitare corespunzătoare.

Fiind ascultat în Cameră de Consiliu, minorul a arătat că dorește să locuiască împreună cu mătușa maternă și cu I. (partenerul acesteia), menținând astfel declarația din 2 iulie 2012, prin care arăta ca dorește să fie crescut în continuare de către mătușa materna și nu dorește să fie luat de către mama sa. Tribunalul a constatat că minorul beneficiază, în baza art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, de măsurile de protecție specială, potrivit dispozițiilor art. 2 din actul normativ de referință, interesul superior al copilului fiind de a trăi într-un mediu stabil atât din punct de vedere material, cât și afectiv.

Având în vedere că din probatoriul administrat rezultă că minorul este lipsit temporar de ocrotirea părinților, putându-i fi primejduită astfel sănătatea fizică și psihică, dezvoltarea fizică, mentală, morală și socială, tribunalul a apreciat că se impune instituirea față de copil a măsurii plasamentului la mătușa maternă, unde minorul va avea asigurat un mediu în care să fie supravegheat corespunzător, va primi educația necesară, îi vor fi respectate și promovate interesele, va fi ajutat să se dezvolte și să se integreze în societate. Față de situația de fapt reținută, de vârsta și starea de sănătate a minorei, tribunalul a apreciat, totodată, că se impune exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești cu privire la persona copilului de către B.C.L., iar cele cu privire la bunurile copilului de către Primarul sector 3 București, pe durata plasamentului.

În conformitate cu prevederile art. 59 din Legea nr. 272/2004, tribunalul a stabilit domiciliul copilului, pe durata plasamentului, la B.C.L., în Bd. N.G., sector 3 și ca alocația lunară de plasament să fie plătită către B.C.L. de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei. Fiind o măsură de protecție specială dispusă conform principiului interesului superior al copilului, D.G.A.S.P.C. sector 3 București va monitoriza activitatea de aplicare a măsurii și va reevalua, ori de câte ori este cazul, împrejurările care au stat la baza stabilirii acesteia, urmând să propună menținerea, modificarea sau, după caz, încetarea măsuri dispuse. Au fost avute în vedere și dispozițiile art. 127 și art. 128 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel pârâta B.A.P., solicitând admiterea apelului, desființarea în întregime a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea cererii de plasament. Analizând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea de Apel a constatat că apelul nu este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare: Referitor la criticile pe care apelanta le aduce hotărârii pronunțate de prima instanță din perspectiva modului în care au fost administrate probele, precum și sub aspectul modalității în care s-a procedat la audierea minorului, trebuie constatat că niciuna din susținerile apelantei nu sunt de natură a conduce la concluzia că au fost încălcate normele procedurale ce reglementează această materie.

Astfel, prima instanță a procedat legal, constatând că atâta vreme cât, pe baza probelor deja administrate (înscrisuri constând în acte medicale, rapoarte și referate întocmite de specialiști din cadrul D.G.A.S.P.C. sector 3 București, declarații de martori) s-a considerat lămurită sub aspectul situației de fapt inclusiv în ce privește necesitatea unei evaluări psihiatrice a minorului, o astfel de evaluare efectuată de I.N.M.L. reprezenta o probă inutilă, prin raportare la obiectul cererii, anume instituirea plasamentului minorului la mătușa maternă, în îngrijirea căreia acesta s-a aflat de la vârsta de trei ani. Cât privește audierea minorului, Curtea a constatat că nu rezultă din actele dosarului că aceasta s-a făcut în ședință publică, mențiunile procesului-verbal încheiat de instanță cu această ocazie fiind în sensul că audierea s-a efectuat în camera de consiliu, după o pregătire prealabilă a copilului, în prezența psihologului.

Consideră Curtea că și criticile referitoare la temeinicia măsurii plasamentului la mătușa maternă sunt nefondate, în condițiile în care din probele administrate a rezultat că aceasta din urmă a avut în îngrijire minorul în ultimii zece ani, că dispune de condiții materiale corespunzătoare pentru a asigura creșterea acestuia, în plus minorul exprimându-și dorința de a rămâne în continuare în grija mătușii. Nu se poate aprecia relevantă la acest moment, ca și împrejurare de fapt de natură a conduce la concluzia că măsura plasamentului la mătușa maternă nu ar fi oportună, începerea urmăririi penale față de pârâta B.C.L., câtă vreme nu a rezultat din dosar pentru ce infracțiune s-a început urmărirea penală, iar potrivit susținerilor acesteia din întâmpinare, cercetările penale au fost declanșate la plângerea apelantei pârâte.

Împotriva sentinței civile nr. 1708 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B.A.P. care a susținut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate. Se susține că instanța a încălcat dispozițiile legale întrucât a audiat minorul în ședință publică și nu în Camera de Consiliu, astfel încât minorul a fost influențat negativ de mătușa sa. Declarația dată de minor în sensul că dorește să fie în îngrijirea mătușii sale și nu a mamei nu poate fi avută în vedere ca probă de către instanță întrucât minorul are discernământul diminuat, suferind de handicap grav. Se mai precizează că instanța de judecată a încălcat dispozițiile procesual civile care guvernează principiul disponibilității procesului civil întrucât inițial a încuviințat o expertiză medicală care să stabilească starea de sănătate a minorului, dar a respins proba cu interogatoriu D.G.A.S.P.C.

Se învederează că în mod nelegal instanțele de fond și apel au interpretat probele cu înscrisuri din care rezultă faptul că mama minorului B.A.P. a încercat să viziteze minorul și să îl ducă la tratament și recuperare precum și la grădiniță și scoală. Se precizează de către recurentă că atât hotărârea instanței de fond, cât și cea a instanței de fond încalcă dispozițiile Legii nr. 272/2004 prin instituirea măsurii dării în plasament a minorului către mătușa B.C.L. În ședința publică din 28 februarie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția nelegalei compunerii a instanței care a soluționat calea de atac împotriva sentinței nr. 1708 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului București.

Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că excepția nelegalei componențe a instanței este fondată pentru considerentele ce succed: În cauză, hotărârea pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, era supusă căii de atac a recursului și nu apelului, așa cum a dispus Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 3267 din 11 februarie 2003 în prezent recurată. De altfel, acțiunea reclamantei a fost înregistrată la Tribunalul București la data de 22 ianuarie 2013 sub imperiul dispozițiilor procesuale ale vechiului C. proc. civ. care reglementa calea de atac a recursului împotriva sentinței, în condițiile art. 299 C. proc.

civ., fiind o sentință dată fără drept de apel în condițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Este adevărat că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 304/2010 (noul C. proc. civ.) prin art. 466 s-a reglementat principiul conform căreia „hotărârile date în primă instanță pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel”. Pe de altă parte, raportându-ne la dispozițiile Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (art. 7), aceasta asimilează obiectului căii de atac a apelului, toate hotărârile care printr-o lege specială sunt atacabile cu recurs (cum este cazul acțiunii de față întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 272/2004).

Această dispoziție s-ar fi aplicat însă numai dacă sesizarea instanței ar fi fost ulterioară intrării în vigoare a noului cod (15 februarie 2013) și nu anterioară acestei sesizări ca în cazul de față. Conform art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestuia. Față de cele expuse, apare ca fiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. și anume nelegala compunere a instanței potrivit dispozițiilor legale.

În cauză, instanța care a pronunțat decizia civilă nr. 326 A din 11 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale deoarece a soluționat în mod greșit ca instanță de apel calea de atac exercitată împotriva sentinței civile nr. 1708 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului București, în compunere de doi judecători, deși potrivit normelor legale în vigoare la data sesizării, instanța trebuia să soluționeze calea de atac a recursului împotriva sentinței civile a Tribunalului București, ca instanță de recurs, în compunere de trei judecători. Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de pârâta B.A.P., se va casa decizia recurată în baza art. 312 C. proc.

civ. și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția nelegalei compuneri a instanței care a soluționat calea de atac împotriva sentinței civile nr. 1708 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Admite recursul declarat de pârâta B.A.P. împotriva deciziei nr. 326 A din 11 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare, ca instanță de recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2014.