ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 721/2014

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. 2429/3/2013, la data de 23

ianuarie 2013, formulată de reclamanta D.G.A.S.P.C. sectorul 3 București, în

contradictoriu cu pârâtele B.A.P. și B.C.L., s-a solicitat ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se dispună măsura de protecție a plasamentului la B.C.L.

față de copilul B.V.S., fiul lui natural și B.A.P., delegarea drepturilor și

obligațiilor părintești cu privire la copil către doamna B.C.L., mătușa maternă

a copilului, iar cele cu privire la bunuri către Primarul sectorului 3,

stabilirea domiciliul copilului pe durata măsurii de plasament în Bd. N.G.,

sector 3, iar în conformitate cu art. 119 din Legea nr. 272/2004, alocația de

plasament să fie eliberată doamnei B.C.L.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat ca minorul B.V.S. s-a născut la data de 7 februarie 1999 dintr-o

relație de concubinaj, fără paternitate recunoscută. Cazul copilului a intrat în

atenția D.G.A.S.P.C. sector 3 în anul 2007, când bunicul matern, B.P., a solicitat

plasamentul minorului. Pentru acesta a fost dispusă măsura de protecție, plasament

la domnul B.P. prin hotărârea din 10 iulie 2007 emisă de Comisia pentru protecția

copilului sector 3, iar prin hotărârea din 6 august 2012 aceeași comisie a dispus

încetarea măsurii de protecție.

Din declarațiile bunicului

matern rezultă că, de la naștere până la vârsta de 3 ani, copilul a fost îngrijit

de către mamă, sprijinită de domnul B.P., iar după aceasta vârstă, de bunic și de

doamna B.C.L., mătușa copilului.

Conform raportului de

anchetă socială întocmit de către reprezentanții direcției, minorul locuiește la

domiciliul mătușii materne, care se ocupă de acesta și care a adaptat locuința nevoilor

de recuperare ale copilului. Menționează faptul că minorul este încadrat în grad

de handicap grav.

Prin declarația din

25 aprilie 2012, B.C.L. a solicitat luarea în plasament a minorului B.V.S., arătând

că de aproximativ 13 ani se ocupă de creșterea acestuia, iar pentru o perioadă de

6 ani i-a fost asistent personal.

Prin sentința civilă

nr. 1708 din 26 septembrie 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis

cererea, a dispus plasamentul copilului B.V.S. și B.A.P., la mătușa maternă B.C.L.,

domiciliată în Bd. N.G., sector 3 și a stabilit domiciliul la aceasta pe durata

plasamentului, a dispus ca drepturile și obligațiile părintești cu privire la persoana

copilului să fie exercitate, respectiv îndeplinite de către B.C.L., iar cele cu

privire la bunurile copilului de către Primarul sector 3 București, pe durata plasamentului

și că alocația lunară de plasament să fie plătită către B.C.L. de la bugetul de

stat prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

A reținut tribunalul că,

potrivit dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea

drepturilor copilului, plasamentul constituie o măsură de protecție specială cu

caracter temporar, care poate fi dispusă, în condițiile acestei legi, la o persoană

sau o familie, la un asistent maternal sau un serviciu de tip rezidențial, prevăzut

de art. 110 alin. (2) și licențiat în condițiile legii.

În speță, minorul B.V.S.

s-a născut la data de 7 februarie 1999 dintr-o relație de concubinaj, fără paternitate

recunoscută.

Din actele dosarului rezultă

că minorul este încadrat în grad de handicap grav, cu diagnosticul de tetrapareză

spastică, retard psihomotor, întârziere mintală ușoară, IQ 62.

Conform raportului de

anchetă socială întocmit de către reprezentanții direcției, minorul locuiește în

prezent la domiciliul mătușii materne, care se ocupă de acesta împreună cu partenerul

ei și care a adaptat locuința nevoilor de recuperare ale copilului. Atât mătușa

maternă, cât și partenerul ei sunt de acord să se ocupe de creșterea și educarea

minorei, nu au antecedente penale, sunt clinic sănătoși, iar locuința lor oferă

condițiile igienico-sanitare corespunzătoare.

Fiind ascultat în Cameră

de Consiliu, minorul a arătat că dorește să locuiască împreună cu mătușa maternă

și cu I. (partenerul acesteia), menținând astfel declarația din 2 iulie 2012, prin

care arăta ca dorește să fie crescut în continuare de către mătușa materna și nu

dorește să fie luat de către mama sa.

Tribunalul a constatat

că minorul beneficiază, în baza art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 272/2004

privind protecția și promovarea drepturilor copilului, de măsurile de protecție

specială, potrivit dispozițiilor art. 2 din actul normativ de referință, interesul

superior al copilului fiind de a trăi într-un mediu stabil atât din punct de vedere

material, cât și afectiv.

Având în vedere că din

probatoriul administrat rezultă că minorul este lipsit temporar de ocrotirea părinților,

putându-i fi primejduită astfel sănătatea fizică și psihică, dezvoltarea fizică,

mentală, morală și socială, tribunalul a apreciat că se impune instituirea față

de copil a măsurii plasamentului la mătușa maternă, unde minorul va avea asigurat

un mediu în care să fie supravegheat corespunzător, va primi educația necesară,

îi vor fi respectate și promovate interesele, va fi ajutat să se dezvolte și să

se integreze în societate.

Față de situația de fapt

reținută, de vârsta și starea de sănătate a minorei, tribunalul a apreciat, totodată,

că se impune exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești cu privire la persona

copilului de către B.C.L., iar cele cu privire la bunurile copilului de către Primarul

sector 3 București, pe durata plasamentului.

În conformitate cu prevederile

art. 59 din Legea nr. 272/2004, tribunalul a stabilit domiciliul copilului, pe durata

plasamentului, la B.C.L., în Bd. N.G., sector 3 și ca alocația lunară de plasament

să fie plătită către B.C.L. de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii,

Solidarității Sociale și Familiei.

Fiind o măsură de protecție

specială dispusă conform principiului interesului superior al copilului, D.G.A.S.P.C.

sector 3 București va monitoriza activitatea de aplicare a măsurii și va reevalua,

ori de câte ori este cazul, împrejurările care au stat la baza stabilirii acesteia,

urmând să propună menținerea, modificarea sau, după caz, încetarea măsuri dispuse.

Au fost avute în vedere

și dispozițiile art. 127 și art. 128 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și

promovarea drepturilor copilului.

Împotriva sentinței primei

instanțe a declarat apel pârâta B.A.P., solicitând admiterea apelului, desființarea

în întregime a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea cererii de plasament.

Analizând actele dosarului,

în raport de criticile formulate, Curtea de Apel a constatat că apelul nu este fondat,

pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:

Referitor la criticile

pe care apelanta le aduce hotărârii pronunțate de prima instanță din perspectiva

modului în care au fost administrate probele, precum și sub aspectul modalității

în care s-a procedat la audierea minorului, trebuie constatat că niciuna din susținerile

apelantei nu sunt de natură a conduce la concluzia că au fost încălcate normele

procedurale ce reglementează această materie.

Astfel, prima instanță

a procedat legal, constatând că atâta vreme cât, pe baza probelor deja administrate

(înscrisuri constând în acte medicale, rapoarte și referate întocmite de specialiști

din cadrul D.G.A.S.P.C. sector 3 București, declarații de martori) s-a considerat

lămurită sub aspectul situației de fapt inclusiv în ce privește necesitatea unei

evaluări psihiatrice a minorului, o astfel de evaluare efectuată de I.N.M.L. reprezenta

o probă inutilă, prin raportare la obiectul cererii, anume instituirea plasamentului

minorului la mătușa maternă, în îngrijirea căreia acesta s-a aflat de la vârsta

de trei ani.

Cât privește audierea

minorului, Curtea a constatat că nu rezultă din actele dosarului că aceasta s-a

făcut în ședință publică, mențiunile procesului-verbal încheiat de instanță cu această

ocazie fiind în sensul că audierea s-a efectuat în camera de consiliu, după o pregătire

prealabilă a copilului, în prezența psihologului.

Consideră Curtea că și

criticile referitoare la temeinicia măsurii plasamentului la mătușa maternă sunt

nefondate, în condițiile în care din probele administrate a rezultat că aceasta

din urmă a avut în îngrijire minorul în ultimii zece ani, că dispune de condiții

materiale corespunzătoare pentru a asigura creșterea acestuia, în plus minorul exprimându-și

dorința de a rămâne în continuare în grija mătușii. Nu se poate aprecia relevantă

la acest moment, ca și împrejurare de fapt de natură a conduce la concluzia că măsura

plasamentului la mătușa maternă nu ar fi oportună, începerea urmăririi penale față

de pârâta B.C.L., câtă vreme nu a rezultat din dosar pentru ce infracțiune s-a început

urmărirea penală, iar potrivit susținerilor acesteia din întâmpinare, cercetările

penale au fost declanșate la plângerea apelantei pârâte.

Împotriva sentinței civile

nr. 1708 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă a

declarat recurs pârâta B.A.P. care a susținut următoarele motive de nelegalitate

a deciziei recurate.

Se susține că instanța

a încălcat dispozițiile legale întrucât a audiat minorul în ședință publică și nu

în Camera de Consiliu, astfel încât minorul a fost influențat negativ de mătușa

sa.

Declarația dată de minor

în sensul că dorește să fie în îngrijirea mătușii sale și nu a mamei nu poate fi

avută în vedere ca probă de către instanță întrucât minorul are discernământul diminuat,

suferind de handicap grav.

Se mai precizează că instanța

de judecată a încălcat dispozițiile procesual civile care guvernează principiul

disponibilității procesului civil întrucât inițial a încuviințat o expertiză medicală

care să stabilească starea de sănătate a minorului, dar a respins proba cu interogatoriu

D.G.A.S.P.C.

Se învederează că în mod

nelegal instanțele de fond și apel au interpretat probele cu înscrisuri din care

rezultă faptul că mama minorului B.A.P. a încercat să viziteze minorul și să îl

ducă la tratament și recuperare precum și la grădiniță și scoală.

Se precizează de către

recurentă că atât hotărârea instanței de fond, cât și cea a instanței de fond încalcă

dispozițiile Legii nr. 272/2004 prin instituirea măsurii dării în plasament a minorului

către mătușa B.C.L.

În ședința publică din

28 februarie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția nelegalei

compunerii a instanței care a soluționat calea de atac împotriva sentinței nr.

1708 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului București.

Analizând recursul declarat

prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că

excepția nelegalei componențe a instanței este

fondată pentru considerentele ce succed:

În cauză, hotărârea pronunțată

de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, era supusă căii de atac a recursului

și nu apelului, așa cum a dispus Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

prin decizia nr. 3267 din 11 februarie 2003 în prezent recurată.

De altfel, acțiunea reclamantei

a fost înregistrată la Tribunalul București la data de 22 ianuarie 2013 sub imperiul

dispozițiilor procesuale ale vechiului C. proc. civ. care reglementa calea de atac

a recursului împotriva sentinței, în condițiile art. 299 C. proc. civ., fiind o

sentință dată fără drept de apel în condițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția

și promovarea drepturilor copilului.

Este adevărat că, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 304/2010 (noul C. proc. civ.) prin art. 466 s-a

reglementat principiul conform căreia „hotărârile date în primă instanță pot fi

atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel”.

Pe de altă parte, raportându-ne

la dispozițiile Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ. (art. 7), aceasta asimilează obiectului căii de atac a apelului,

toate hotărârile care printr-o lege specială sunt atacabile cu recurs (cum este

cazul acțiunii de față întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 272/2004). Această dispoziție

s-ar fi aplicat însă numai dacă sesizarea instanței ar fi fost ulterioară intrării

în vigoare a noului cod (15 februarie 2013) și nu anterioară acestei sesizări ca

în cazul de față. Conform art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare

a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile noului C. proc. civ. se

aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare

a acestuia.

Față de cele expuse, apare

ca fiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 1 C. proc.

civ. și anume nelegala compunere a instanței potrivit dispozițiilor legale.

În cauză, instanța care

a pronunțat decizia civilă nr. 326 A din 11 decembrie 2013 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă, nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale deoarece

a soluționat în mod greșit ca instanță de apel calea de atac exercitată împotriva

sentinței civile nr. 1708 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului București, în compunere

de doi judecători, deși potrivit normelor legale în vigoare la data sesizării, instanța

trebuia să soluționeze calea de atac a recursului împotriva sentinței civile a Tribunalului

București, ca instanță de recurs, în compunere de trei judecători.

Pentru aceste considerente,

se va admite recursul declarat de pârâta B.A.P., se va casa decizia recurată în

baza art. 312 C. proc. civ. și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe,

ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nelegalei

compuneri a instanței care a soluționat calea de atac împotriva sentinței civile

nr. 1708 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Admite recursul declarat

de pârâta B.A.P. împotriva deciziei nr. 326 A din 11 decembrie 2013 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă.

Casează decizia recurată

și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare, ca instanță de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 28 februarie 2014.