ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 663/2017

Decizia nr. 663/2017

Asupra prezentei cauze, constata următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/110/2016 la data de 28.04.2016, pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., instituirea măsurii plasamentului pentru minora B. la familia C. și D., cu delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești către Directorul D.G.A.S.P.C. Bacău și cu plata alocației de plasament din momentul executării sentinței civile.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 68-70 coroborate cu art. 62-64 și art. 128 alin. (1)-(4) din Legea nr. 272/2004.

Prin sentința civilă nr. 735 din 11 iulie 2016, Tribunalul Bacău a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Minora B. s-a născut Ia data de 10.10.2014, în municipiul Bacău, jud. Bacău, având ca mamă pe A., fără filiație pe linie paternă stabilită, potrivit certificatului de naștere eliberat de Municipiul Bacău.

Soții C. și D. s-au adresat instituției reclamante, prin cererea înregistrată sub nr. 1344 din 13 februarie 2015 solicitând plasamentul copilului aflat în întreținere acestora din data de 16.10.2014, întrucât mama, pârâta A., nu a mai dorit să îi asigure condițiile necesare de creștere și îngrijire și a părăsit adresa la care locuia împreună cu minora, respectiv domiciliul soților C. și D.

Potrivit informațiilor D.E.P.A.B.D., pârâta A. figurează cu domiciliul activ din data de 14.03.2016 în București, sector 5.

În raport de dispozițiile art. 133 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și de prevederile art. 92 C. civ., în stabilirea domiciliului, ca element de identificare a minorei B. se reține că acesta coincide cu domiciliul singurului părinte față de care s-a stabilit filiația minorei, mama A., care, la data înregistrării cererii de chemare în judecată, avea domiciliul în București.

Așadar, competența de soluționare a cauzei pendinte aparține Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 187 din 14.02.2017, Tribunalul București, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Din raportul întocmit în cauză de către reclamantă, reiese ca minorul față de care se solicită a fi instituită măsura plasamentului nu este unul găsit, pentru a îl incidente dispozițiile art. 92 C. civ.

Cum însă, în cauză, adresa la care minorul locuiește, după ce a fost abandonat de mama sa, pârâta A., este la soții C. și D., cu domiciliul în Bacău, în raport de dispozițiile art. 133 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Bacău.

Analizând conflictul de competență dedus prezentei cauze, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, raportat la art. 133 pct. 2 din același act normativ, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 133 din Legea nr. 272/2004

„(1) Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială sunt de competența tribunalului de la domiciliul copilului.

(2) Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competența revine tribunalului în a cărui circumscripție teritorială a fost găsit copilul.”

Din interpretarea gramaticală a textului iegal citat, rezultă că în cauzele reglementate de Legea nr. 272/2004, printre care și în cererile privind instituirea măsurii plasamentului formulate de Direcțiile de asistență socială și protecția copilului, cum este cazul în speță, legiuitorul a ales o competență specială, în favoarea instanței în circumscripția căreia se află domiciliul minorului cu privire la care se solicită instituirea măsurii speciale.

Ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict de competență a fost interpretarea diferită pe care instanțele au dat-o noțiunii de domiciliu al minorului din cuprinsul prevederilor legale redate.

Potrivit art. 92 C. civ.,

„(1) Domiciliul minorului care nu. a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este Ia părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic.

(2) În cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic.

(3) Prin excepție, în situațiile prevăzute de lege, domiciliul minorului poate fi la bunici, la alte rude ori persoane de încredere, cu consimțământul acestora. De asemenea, domiciliul minorului poate fi și la o instituție de ocrotire.”

Conform textului legal redat, pentru a se reține că domiciliul minorului este la unul dintre părinți, este necesar ca minorul să locuiască în mod statornic la acesta. Așadar, legiuitorul a legat noțiunea de domiciliu al minorului de condiția existenței unei locuințe stabile a acestuia la unul dintre părinți. În lipsa îndeplinirii unei asemenea condiții, domiciliul minorului nu poate fi identificat ca fiind la domiciliul părinților. Cu atât mai mult nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 92 C. civ., în situația în care unicul părinte în raport de care a fost stabilită filiația, a părăsit locuința unde locuia împreună cu minorul, cum este cazul în speță.

Alin. (3) al art. 133 din Legea nr. 272/2004 permite ca domiciliul minorului să fi stabilit și Ia bunici, rude sau alte persoane de încredere sau chiar la instituții de ocrotire, în situația în care în legea specială se prevede această situație, cum este cazul Legii nr. 272/2004 (potrivit art. 63 „Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidențial care îl are în îngrijire”.)

Așadar, noțiunea de domiciliu al minorului în sensul art. 133 din Legea nr. 272/2004, se referă la adresa la care acesta locuiește, în fapt, în mod statornic minorul.

În sprijinul acestei interpretări stă principiul interesului superior al copilului, reglementat prin art. 2 alin. (4) din Legea nr. 272/2004, rațiunea pentru care legiuitorul a stabilit competența de soluționare a cererilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 272/2004 în favoarea instanțelor judecătorești în circumscripția cărora se află domiciliu minorului, ca adresă la care acesta se află sau locuiește în mod statornic, este acela că în respectivul loc probele pot fi administrate rnai ușor (de exemplu, constatări la fața locului privind condițiile în care minorul este crescut și îngrijit).

În cauza de față se reține că prin cererea de sesizare a instanței, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău a solicitat instituirea măsurii plasamentului pentru minora B. la familia C. și D., ca urmare a faptului că mama minorei, pârâta A., după ce a locuit o perioadă de timp cu minora la adresa familiei C. și D., a părăsit locuința și a refuzat să mai asigure minorei condițiile necesare de creștere și îngrijire.

La data sesizării instanței, minora B. se afla în grija familiei C. și D. la adresa din Bacău.

Prin urmare, în aplicarea considerentelor reținute, domiciliul minorei B. este la familia C. și D., care în prezent se ocupă de creșterea acesteia.

Împrejurarea că la data sesizării instanței, 28.04.2016, conform evidențelor D.E.P.A.B.D., mama minorei, pârâta A., figurează, începând cu data de 14.03.2016, cu adresa de domiciliu în București, sector 5, nu poate avea drept consecință stabilirea competenței în favoarea Tribunalului București, ca instanță în circumscripția căreia se află adresa la care locuiește mama minorei, devreme ce, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reiese că minora se află în grija familiei C. și D. și nu locuiește în mod statornic cu mama sa.

Pentru motivele arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, în contradictoriu cu pârâta A., având ca obiect plasament minor, în favoarea Tribunalului Bacău.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecală formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, în contradictoriu cu pârâta A., având ca obiect plasament minor, în favoarea Tribunalului Bacău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 aprilie 2017.