ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6201/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 737/91/2009, reclamanta P.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții, repunerea sa în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 și restituirea suprafeței de 2500 mp teren intravilan, în natură, pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament liber, precum și anularea titlului de proprietate emis în favoarea pârâtului C.L. Odobești. Prin decizia civilă nr. 258/ A din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, cauza a fost trimisă spre rejudecare, cu indicația de a verifica existența sau inexistența notificării, temeinicia cererii de repunere în termen a reclamantei, condițiile în care cererea reclamantei de anulare a titlului de proprietate opus de pârâtă mai poate fi primită, dată fiind formularea sa dincolo de prima zi de înfățișare, precum și a legalității emiterii acestuia.

În rejudecare, a fost administrată proba cu înscrisuri și a fost audiat martorul D.D. Prin sentința civilă nr. 428/2009, Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea, a dispus repunerea reclamantei în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, a constatat că reclamanta are calitate de persoană îndreptățită în înțelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001, a atribuit reclamantei în compensare suprafața de 2500 m.p teren, situată în T.66 pc 1981, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind anularea titlului de proprietate. S-a reținut că reclamanta este moștenitoarea defunctei D.I.N., bunica sa, care în temeiul contractului de vânzare - cumpărare nr. 3567/1938 a dobândit în proprietate suprafața de 2500 m.p teren, situat în Pățești (U. Odobești) jud. Putna (actualmente jud. Vrancea).

Acest teren a fost preluat de P. Odobești, actualmente fiind evidențiat la poziția 29 din H.G. nr. 809/2002, în domeniul public al orașului Odobești, fiind ocupat de Școala generală U. - clădire și teren aferent. Prin cererea înregistrată sub nr. 2456 din 27 martie 1998, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la prezentul dosar, reclamanta a solicitat P. Odobești restituirea acestei suprafețe de teren, cererea sa rămânând fără răspuns până în anul 2002, când prin adresa nr. 162 din 10 ianuarie 2002, P. Odobești îi comunică acesteia că cererea sa nu se încadrează în prevederile art. 9 din Legea nr. 169/1997 și art. 3 din Legea nr. 1/2000. Nu există la dosar nici o dovadă de comunicare a acestei adrese.

Din actele depuse la dosar rezultă că, în perioada 2000-2001-2002, petenta a fost internată în spital, în mod repetat, astfel că starea sa de sănătate și faptul că cererea sa adresată primăriei nu primise nici un răspuns în termen legal, au împiedicat-o să depună notificarea în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, considerent față de care instanța a apreciat că cererea sa de repunere în termen este întemeiată, urmând a fi admisă ca atare. Pe fondul cauzei, s-a apreciat că reclamanta a făcut pe deplin dovada calității de persoană îndreptățită, a dreptului său de proprietate, cât și cu privire la întinderea și amplasamentul terenului ce a aparținut autoarei sale.

Cum, în prezent, acest teren este ocupat de școala din U. Odobești, în temeiul art. 1 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, s-a apreciat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, care pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale. În cauză, reclamanta a optat pentru atribuirea în compensare a unei suprafețe de teren. Prin expertiza tehnică efectuată în cauză a fost identificată suprafața de 2500 m.p teren în T.66 pc. 1981 deținută de C.L. Odobești, teren atras în intravilan în baza Hotărârii nr. 120/2007 a C.L.

Odobești, astfel cum rezultă din încheierea de carte funciară depusă la dosar. Față de aceste împrejurări, având în vedere solicitarea reclamantei, chiar dacă terenul identificat în compensare este sub valoarea celui deținut de autorii reclamantei, tribunalul a constatat că cererea este întemeiată, admițând-o ca atare. Prin decizia civilă nr. 343/ A din 22 decembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins apelul pârâților, ca nefondat. S-a reținut că expertiza efectuată în cauză a relevat că terenul are categoria de folosință pășune și că este în extravilanul orașului. La poziția 30 din H.G. nr. 809/2002 se regăsește mențiunea „islazuri orășenești”, situație ce contravine celei constatate pe teren de către expert.

Cum menirea Legii nr. 10/2001 este aceea de a despăgubi pe cei cărora statul i-a deposedat abuziv de imobile. în perioada anilor 1945-1989, cum această despăgubire presupune restituirea în natură a terenului preluat abuziv sau alte măsuri reparatorii prin echivalent, cum una din măsurile din ultima categorie este de acordare de terenuri în compensare din cele deținute de unitățile administrative cu titlu de proprietate, conform art. 20 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că nemulțumirile apelantei față de aceste aspecte sunt neîntemeiate. Faptul că terenul acordat în compensare e deja intabulat pe numele apelantei nu reprezintă un impediment în aplicarea Legii nr. 10/2001, pentru că Legea nr. 7/1996 permite operațiunile juridice în cartea funciară în ceea ce privește transmiterea dreptului de proprietate.

Împotriva deciziei instanței de apel au formulat cerere de recurs la data de 12 februarie 2010, pârâții P. Odobești și C.L. Odobești, prin care au criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: Suprafața de 2500 m.p. teren, reconstituită în favoarea reclamantei-intimate, este cuprinsă în titlul de proprietate nr. 131759/2003 emis pe numele C.L. Odobești și face parte dintr-o suprafața mai mare de 216 ha, proprietatea P. Odobești, așa cum reiese din actul autentic de proprietate din 1947 emis de Arhivele de Stat. Acest act conferă dovada de necontestat că terenul în litigiu este proprietatea P. Odobești încă din anul 1947, fiind reconstituit potrivit legilor fondului funciar, ceea ce înseamnă că nu i se poate conferi titlu de teren disponibil.

S-a susținut că terenul în litigiu este intabulat și înscris în cartea funciară conform încheierii nr. 32644/2007, mai mult decât atât face parte din domeniul public al orașului Odobești, potrivit anexei nr. 5 din H.G.

nr. 809/2002 - poziția 30. Recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează: În drept, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.” De principiu, măsura reparatorie constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) și (3) din aceeași lege, conferă entității investite cu soluționarea notificării prerogativa reală si concretă de a oferi persoanei îndreptățite, în compensare, orice bunuri sau servicii disponibile pe care le deține, care se află în circuitul civil, respectiv, sunt acceptate de persoana îndreptățită.

Jurisprudența instanțelor, dat fiind acest context legislativ favorabil restabilirii situației anterioare pentru foștii proprietari sau moștenitorii acestora, inclusiv prin modalitatea compensării cu alte bunuri, a statuat in mod constant ca persoana îndreptățită este în drept să solicite, iar instanțele de judecată sunt abilitate să verifice motivele pentru care entitatea deținătoare refuză atribuirea de bunuri în compensare, inclusiv motivele pentru care anumite bunuri, uneori identificate chiar de către persoana îndreptățită ca fiind disponibile, nu sunt înscrise în tabelul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din aceeași lege. S-a statuat astfel ca, măsura compensării nu este lăsată la aprecierea discreționară a entității deținătoare ci, dimpotrivă aceasta este obligată ca atunci când deține bunuri sau servicii disponibile să le înscrie în tabelul mai sus arătat și să le ofere, în compensare, persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii.

Sub aspectul situației de fapt, cu privire la terenul în litigiu atribuit în compensare, instanțele fondului au clarificat doar anumite aspecte, insuficiente pentru o aplicare temeinică a textului de lege incident, reținând, totodată, în considerente, aspecte de fapt și de drept contradictorii, după cum urmează: reclamanta a optat pentru atribuirea în compensare a unei suprafețe de teren; prin expertiza tehnică efectuată în cauză a fost identificată suprafața de 2500 m.p, teren în T.66 parcela 1981 deținută de C.L.

Odobești, că aceasta are categoria de pășune și regim de extravilan, în hotărârea primei instanțe s-a reținut că terenul în cauză a fost atras în intravilan în baza Hotărârii nr. 120/2007 a Consiliului local Odobești, astfel cum rezultă din încheierea de carte funciară; chiar dacă terenul identificat în compensare este sub valoarea celui deținut de autorii reclamantei, acesta a fost atribuit, dat fiind acordul reclamantei, pe care o interesează doar aspectul echivalenței fizice, nu și valorice; în apel, s-a reținut că terenul oferit în compensare face parte din domeniul public al orașului Odobești; expertiza efectuată în cauză a relevat că terenul are categoria de folosință pășune și că este în extravilanul orașului; la poziția 30 din H.G.

nr. 809/2002 se regăsește mențiunea „islazuri orășenești”, situație ce contravine celei constatate pe teren de către expert. Este evident, față de considerentele prezentate anterior, că instanța de apel nu s-a preocupat sa asigure premisa unei judecați concrete si efective in recurs, dispozițiile art. 314 C. proc.

civ., prescriu condiția existentei unor împrejurări de fapt pe deplin stabilite, in măsura sa asigure cercetarea criticilor de nelegalitate din recurs, respectiv nu a individualizat terenul atribuit in compensare, amplasamentul concret al acestuia pe planul de situație, cu indicare limitelor, vecinătăților precise, parcela cadastrală să fie descrisă prin totalitatea elementelor topografice, eventualele utilități sau drumuri in zona amplasamentului, trasee, dimensiuni, etc., orice alte informații care vizează situația imobilelor învecinate și care ar putea avea relevanță în privința rezolvării condiției prescrise de legea specială, nu a stabilit cu precizie și claritate regimul său juridic actual, inclusiv valoarea de circulație a acestuia, nici motivele pentru care acesta nu a fost înscris în tabelul întocmit de pârâtă conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Sunt relevante în privința acestei modalități concrete de compensare a situației patrimoniale a reclamantei, în operațiunea de clarificare a situației de fapt și de drept a imobilului în litigiu inclusiv prevederile normelor metodologice, pct. 1.7 din H.G.

nr. 250/2007, după cum urmează: în cazul instituțiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unității administrativ-teritoriale, și se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta și trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptățite la restituire.

Confirmarea soluției primei instanțe de atribuire a unui teren în compensare nu poate fi acceptata drept modalitate rezonabila de soluționare a pricinii, în condițiile în care dispoziția instanței este strict formala, nu se sprijină pe probe concludente si pertinente cauzei (expertiza efectuată în cauză nu oferă coordonatele unei lucrări de specialitate apte a clarifica pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei) singurele in măsura sa confere temeinicie soluției propuse. În procesul de elaborare a unei hotărârii judecătorești, ca act final al oricărei judecăți de fond, instanța de judecata trebuie să pună de acord, prin motivare, faptele alegate, probele administrate în cauză, respectiv consecințele desprinse din operațiunea de apreciere a acestora, în raport de regulile de drept identificate ca fiind aplicabile raportului juridic litigios.

Toate aceste considerații de fapt si de drept redate in paragrafele anterioare au menirea sa justifice soluția propusa, respectiv admiterea recursului formulat de pârâți, casarea deciziei instanței de apel si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanța. Este nevoie, așadar, de o preocupare reala din partea instanței de trimitere de a pune de acord, prin motivare, datele ce rezulta din cuprinsul înscrisurilor existente la dosar, cu probele pe care le va ordona din oficiu sau le va încuviința la solicitarea părților din dosar, pentru a clarifica chestiunile relevante pentru cauza, prezentate in paragrafele anterioare, respectiv cu susținerile părților, care prezintă punctual elemente de fapt concrete ce se impun a fi cercetate, valorificate, înlăturate de instanța, in mod argumentat, toata aceasta preocupare in scopul realizării unei judecăți echitabile in sensul dispozițiilor legale interne si internaționale (prevederile art. 6 din C.E.D.O.).

Instanța de apel va solicita unității deținătoare inclusiv dovada finalizării procedurilor de identificare și evaluare a bunurilor, situația reactualizată, ce pot fi atribuite in compensare. Prin omisiunea instanței de apel de a analiza chestiunile relevante pentru soluția propusă, atribuirea unui teren în compensare, bine individualizat, reclamantei, fapt ce echivalează cu o nesoluționarea a fondului pretenției deduse judecății, în baza art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 312 alin. (3) si (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâților, va casa decizia nr. 343/ A din 22 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții P. Odobești și C.L. Odobești împotriva deciziei nr. 343/ A din 22 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2010.