ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6201/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6201/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 737/91/2009, reclamanta P.P. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții, repunerea sa în termenul prevăzut de art. 21 din

Legea nr. 10/2001 și restituirea suprafeței de 2500 mp teren intravilan, în

natură, pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament liber, precum și

anularea titlului de proprietate emis în favoarea pârâtului C.L. Odobești.

Prin decizia civilă nr.

258/ A din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, cauza a fost trimisă spre

rejudecare, cu indicația de a verifica existența sau inexistența notificării,

temeinicia cererii de repunere în termen a reclamantei, condițiile în care

cererea reclamantei de anulare a titlului de proprietate opus de pârâtă mai

poate fi primită, dată fiind formularea sa dincolo de prima zi de înfățișare,

precum și a legalității emiterii acestuia. În rejudecare, a fost administrată

proba cu înscrisuri și a fost audiat martorul D.D.

Prin sentința civilă nr.

428/2009, Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea, a dispus repunerea

reclamantei în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, a constatat

că reclamanta are calitate de persoană îndreptățită în înțelesul art. 3 din

Legea nr. 10/2001, a atribuit reclamantei în compensare suprafața de 2500 m.p teren, situată în T.66 pc 1981, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind

anularea titlului de proprietate.

S-a reținut că reclamanta

este moștenitoarea defunctei D.I.N., bunica sa, care în temeiul contractului de

vânzare - cumpărare nr. 3567/1938 a dobândit în proprietate suprafața de 2500 m.p teren, situat în Pățești (U. Odobești) jud. Putna (actualmente jud. Vrancea).

Acest teren a fost

preluat de P. Odobești, actualmente fiind evidențiat la poziția 29 din H.G. nr.

809/2002, în domeniul public al orașului Odobești, fiind ocupat de Școala

generală U. - clădire și teren aferent.

Prin cererea

înregistrată sub nr. 2456 din 27 martie 1998, astfel cum rezultă din

înscrisurile aflate la prezentul dosar, reclamanta a solicitat P. Odobești

restituirea acestei suprafețe de teren, cererea sa rămânând fără răspuns până

în anul 2002, când prin adresa nr. 162 din 10 ianuarie 2002, P. Odobești îi

comunică acesteia că cererea sa nu se încadrează în prevederile art. 9 din

Legea nr. 169/1997 și art. 3 din Legea nr. 1/2000. Nu există la dosar nici o

dovadă de comunicare a acestei adrese. Din actele depuse la dosar rezultă că,

în perioada 2000-2001-2002, petenta a fost internată în spital, în mod repetat,

astfel că starea sa de sănătate și faptul că cererea sa adresată primăriei nu

primise nici un răspuns în termen legal, au împiedicat-o să depună notificarea

în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, considerent față de care

instanța a apreciat că cererea sa de repunere în termen este întemeiată, urmând

a fi admisă ca atare.

Pe fondul cauzei, s-a

apreciat că reclamanta a făcut pe deplin dovada calității de persoană

îndreptățită, a dreptului său de proprietate, cât și cu privire la întinderea

și amplasamentul terenului ce a aparținut autoarei sale. Cum, în prezent, acest

teren este ocupat de școala din U. Odobești, în temeiul art. 1 pct. 2 din Legea

nr. 10/2001, s-a apreciat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii

prin echivalent, care pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii

oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluționarea notificării,

cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii

speciale.

În cauză, reclamanta

a optat pentru atribuirea în compensare a unei suprafețe de teren. Prin

expertiza tehnică efectuată în cauză a fost identificată suprafața de 2500 m.p

teren în T.66 pc. 1981 deținută de C.L. Odobești, teren atras în intravilan în

baza Hotărârii nr. 120/2007 a C.L. Odobești, astfel cum rezultă din încheierea

de carte funciară depusă la dosar.

Față de aceste

împrejurări, având în vedere solicitarea reclamantei, chiar dacă terenul

identificat în compensare este sub valoarea celui deținut de autorii

reclamantei, tribunalul a constatat că cererea este întemeiată, admițând-o ca

atare.

Prin decizia civilă nr.

343/ A din 22 decembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins

apelul pârâților, ca nefondat.

S-a reținut că expertiza

efectuată în cauză a relevat că terenul are categoria de folosință pășune și că

este în extravilanul orașului. La poziția 30 din H.G. nr. 809/2002 se regăsește

mențiunea „islazuri orășenești”, situație ce contravine celei constatate pe

teren de către expert.

Cum menirea Legii nr.

10/2001 este aceea de a despăgubi pe cei cărora statul i-a deposedat abuziv de

imobile. în perioada anilor 1945-1989, cum această despăgubire presupune

restituirea în natură a terenului preluat abuziv sau alte măsuri reparatorii

prin echivalent, cum una din măsurile din ultima categorie este de acordare de

terenuri în compensare din cele deținute de unitățile administrative cu titlu

de proprietate, conform art. 20 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că

nemulțumirile apelantei față de aceste aspecte sunt neîntemeiate.

Faptul că terenul

acordat în compensare e deja intabulat pe numele apelantei nu reprezintă un

impediment în aplicarea Legii nr. 10/2001, pentru că Legea nr. 7/1996 permite

operațiunile juridice în cartea funciară în ceea ce privește transmiterea

dreptului de proprietate.

Împotriva deciziei

instanței de apel au formulat cerere de recurs la data de 12 februarie 2010,

pârâții P. Odobești și C.L. Odobești, prin care au criticat-o pentru

nelegalitate, sub următoarele aspecte:

Suprafața de 2500 m.p.

teren, reconstituită în favoarea reclamantei-intimate, este cuprinsă în titlul

de proprietate nr. 131759/2003 emis pe numele C.L. Odobești și face parte

dintr-o suprafața mai mare de 216 ha, proprietatea P. Odobești, așa cum reiese

din actul autentic de proprietate din 1947 emis de Arhivele de Stat. Acest act conferă

dovada de necontestat că terenul în litigiu este proprietatea P. Odobești încă

din anul 1947, fiind reconstituit potrivit legilor fondului funciar, ceea ce

înseamnă că nu i se poate conferi titlu de teren disponibil.

S-a susținut că terenul

în litigiu este intabulat și înscris în cartea funciară conform încheierii nr. 32644/2007,

mai mult decât atât face parte din domeniul public al orașului Odobești,

potrivit anexei nr. 5 din H.G. nr. 809/2002 - poziția 30.

Recursul este

întemeiat pentru considerentele ce urmează:

În drept, potrivit art.

26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „Dacă restituirea în natură nu este

posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit

prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau,

după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1),

să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să

propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta

nu este acceptată de persoana îndreptățită.”

De

principiu, măsura reparatorie constând în compensarea cu alte bunuri sau

servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) și (3) din aceeași

lege, conferă entității investite cu soluționarea notificării prerogativa reală

si concretă de a oferi persoanei îndreptățite, în compensare, orice bunuri sau

servicii disponibile pe care le deține, care se află în circuitul civil,

respectiv, sunt acceptate de persoana îndreptățită.

Jurisprudența

instanțelor, dat fiind acest context legislativ favorabil restabilirii

situației anterioare pentru foștii proprietari sau moștenitorii acestora,

inclusiv prin modalitatea compensării cu alte bunuri, a statuat in mod constant

ca persoana îndreptățită este în drept să solicite, iar instanțele de judecată sunt

abilitate să verifice motivele pentru care entitatea deținătoare refuză

atribuirea de bunuri în compensare, inclusiv motivele pentru care anumite

bunuri, uneori identificate chiar de către persoana îndreptățită ca fiind

disponibile, nu sunt înscrise în tabelul întocmit în conformitate cu

dispozițiile art. 1 alin. (5) din aceeași lege.

S-a

statuat astfel ca, măsura compensării nu este lăsată la aprecierea

discreționară a entității deținătoare ci, dimpotrivă aceasta este obligată ca

atunci când deține bunuri sau servicii disponibile să le înscrie în tabelul mai

sus arătat și să le ofere, în compensare, persoanelor îndreptățite la măsuri

reparatorii.

Sub aspectul

situației de fapt, cu privire la terenul în litigiu atribuit în compensare,

instanțele fondului au clarificat doar anumite aspecte, insuficiente pentru o

aplicare temeinică a textului de lege incident, reținând, totodată, în

considerente, aspecte de fapt și de drept contradictorii, după cum urmează:

reclamanta a optat pentru atribuirea în compensare a unei suprafețe de teren;

prin expertiza tehnică efectuată în cauză a fost identificată suprafața de 2500

m.p, teren în T.66 parcela 1981 deținută de C.L. Odobești, că aceasta are

categoria de pășune și regim de extravilan, în hotărârea primei instanțe s-a

reținut că terenul în cauză a fost atras în intravilan în baza Hotărârii nr. 120/2007

a Consiliului local Odobești, astfel cum rezultă din încheierea de carte

funciară; chiar dacă terenul identificat în compensare este sub valoarea celui

deținut de autorii reclamantei, acesta a fost atribuit, dat fiind acordul

reclamantei, pe care o interesează doar aspectul echivalenței fizice, nu și valorice;

în apel, s-a reținut că terenul oferit în compensare face parte din domeniul

public al orașului Odobești; expertiza efectuată în cauză a relevat că terenul

are categoria de folosință pășune și că este în extravilanul orașului; la

poziția 30 din H.G. nr. 809/2002 se regăsește mențiunea „islazuri orășenești”,

situație ce contravine celei constatate pe teren de către expert.

Este evident, față de

considerentele prezentate anterior, că instanța de apel nu s-a preocupat sa

asigure premisa unei judecați concrete si efective in recurs, dispozițiile art.

314 C. proc. civ., prescriu condiția existentei unor împrejurări de fapt pe

deplin stabilite, in măsura sa asigure cercetarea criticilor de nelegalitate

din recurs, respectiv nu a individualizat

terenul atribuit in compensare,

amplasamentul

concret al acestuia pe planul de situație, cu indicare limitelor, vecinătăților

precise, parcela cadastrală să fie descrisă prin totalitatea elementelor

topografice, eventualele utilități sau drumuri in zona amplasamentului, trasee,

dimensiuni, etc., orice alte informații care vizează situația imobilelor

învecinate și care ar putea avea relevanță în privința rezolvării condiției

prescrise de legea specială,

nu a

stabilit cu precizie și claritate regimul

său juridic actual, inclusiv valoarea de circulație a acestuia, nici motivele

pentru care acesta nu a fost înscris în tabelul întocmit de pârâtă conform art.

1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Sunt relevante în privința

acestei modalități concrete de compensare a situației patrimoniale a

reclamantei, în operațiunea de clarificare a situației de fapt și de drept a imobilului

în litigiu inclusiv prevederile normelor metodologice, pct. 1.7 din H.G. nr. 250/2007,

după cum urmează: în cazul instituțiilor publice care au în administrare

imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unității

administrativ-teritoriale, și se apreciază că acestea pot face obiectul

compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă

potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot

dezafecta și trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unității

administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu

modificările și completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul

civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie

persoanei îndreptățite la restituire.

Confirmarea

soluției primei instanțe de atribuire a unui teren în compensare nu poate fi

acceptata drept modalitate rezonabila de soluționare a pricinii, în condițiile

în care dispoziția instanței este strict formala, nu se sprijină pe probe

concludente si pertinente cauzei (expertiza efectuată în cauză nu oferă

coordonatele unei lucrări de specialitate apte a clarifica pe deplin

împrejurările de fapt ale cauzei) singurele in măsura sa confere temeinicie

soluției propuse.

În

procesul de elaborare a unei hotărârii judecătorești, ca act final al oricărei

judecăți de fond, instanța de judecata trebuie să pună de acord, prin motivare,

faptele alegate, probele administrate în cauză, respectiv consecințele

desprinse din operațiunea de apreciere a acestora, în raport de regulile de

drept identificate ca fiind aplicabile raportului juridic litigios.

Toate

aceste considerații de fapt si de drept redate in paragrafele anterioare au

menirea sa justifice soluția propusa, respectiv admiterea recursului formulat

de pârâți, casarea deciziei instanței de apel si trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanța.

Este

nevoie, așadar, de o preocupare reala din partea instanței de trimitere de a

pune de acord, prin motivare, datele ce rezulta din cuprinsul înscrisurilor

existente la dosar, cu probele pe care le va ordona din oficiu sau le va

încuviința la solicitarea părților din dosar, pentru a clarifica chestiunile

relevante pentru cauza, prezentate in paragrafele anterioare, respectiv cu

susținerile părților, care prezintă punctual elemente de fapt concrete ce se

impun a fi cercetate, valorificate, înlăturate de instanța, in mod argumentat,

toata aceasta preocupare in scopul realizării unei judecăți echitabile in

sensul dispozițiilor legale interne si internaționale (prevederile art. 6 din C.E.D.O.).

Instanța

de apel va solicita unității deținătoare inclusiv dovada finalizării

procedurilor

de identificare și evaluare a bunurilor, situația reactualizată, ce pot fi

atribuite in compensare.

Prin omisiunea

instanței de apel de a analiza chestiunile relevante pentru soluția propusă,

atribuirea unui teren în compensare, bine individualizat, reclamantei, fapt ce

echivalează cu o nesoluționarea a fondului pretenției deduse judecății, în baza

art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 312 alin. (3) si (5) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul pârâților, va casa decizia nr. 343/ A din 22 decembrie

2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă, va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâții P. Odobești și C.L. Odobești împotriva deciziei nr. 343/ A

din 22 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care o

casează.

Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2010.