ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5781/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestației în anulare de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța la 10 octombrie 2006, reclamantul T.L. a chemat în

judecată pe pârâții E.D.I., Orașul Ovidiu prin Primar, Comisia Locală de

aplicare a Legii nr. 18/1991 și Comisia Județeană de aplicare a Legii nr.

18/1991 pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea

nulității contractului de vânzare-cumpărare din 9 august 1919 prin care numita

S.H.N. împreună cu descendenții săi A.A., H.N.A., A.H.N., A.H.H.N.A. au

înstrăinat numitului M.I.A. suprafața de 93 ha și 1.995 mp teren arabil situat

pe raza orașului Ovidiu, precum și un imobil de 19.217 mp și o casă de locuit -

situat în Ovidiu, județ Constanța; obligarea Comisiei Locale să-i reconstituie

dreptul de proprietate pentru suprafața de 83,3146 ha teren arabil cu

respectarea amplasamentului inițial, conform planului de situație cadastrală a

terenului extravilan, situat în raza orașului Ovidiu; obligarea Comisiei

Județene Constanța să-i elibereze titlu de proprietate pentru această

suprafață; obligarea orașului Ovidiu să-i retrocedeze, în natură, imobilul de

19.217 mp teren și o casă compusă din două corpuri de clădire alcătuită din 6

camere și respectiv 3 camere și anexele gospodărești situate între vecinii V -

vatra orașului Ovidiu, E, N, S - lacul Siutghiol.

Ca urmare a

respingerii acțiunii introductive prin Sentința civilă nr. 810 din 30 iunie

2009 a Tribunalului Constanța, menținută prin Decizia civilă nr. 312 din 29

decembrie 2010 a Curții de Apel, reclamantul a exercitat și calea de atac a

recursului.

Prin Decizia civilă

nr. 3592 din 21 mai 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a dispus respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamant, reținând

că instanța de apel a examinat cauza în limitele învestirii, și prin respectarea

principiului tantum devolutum quantum apellatum.

Astfel obiectul dedus

judecății vizează constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 9

august 1919 motivat de faptul că actul nu exprimă voința reală a părților, că

vânzarea nu s-a făcut de toți moștenitorii autorului decedat, H.N.T. și că

prețul de vânzare nu a fost achitat în întregime.

Or, în condițiile în

care în cauză s-a dovedit fără posibilitate de echivoc că, chiar mama

reclamantului, A.G. (născută H.N.A.) căsătorită T., a "confirmat și

ratificat" actul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită,

instanța de apel a făcut o legală interpretare a raporturilor juridice prin

prisma tranzacției încheiate în 1936 și prin care actul de vânzare-cumpărare a

fost "confirmat" în cadrul unui proces de partaj.

Ca atare, față de

confirmarea și aprobarea de către antecesoarea reclamantului a actului de

vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită, criticile recurentului legate

de încălcarea principiului unanimității, de interpretarea contractului, sunt

nefondate.

Nefondate sunt și

criticile legate de interpretarea probelor în condițiile în care astfel de

critici sunt critici de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Or, dispozițiile art.

304 C. proc. civ. vizează doar motive de nelegalitate și nu de netemeinicie.

Împotriva acestei

decizii reclamantul a formulat contestație în anulare, susținând că instanța de

recurs a omis să cerceteze toate motivele de casare, pe care le-a invocat în

termen.

În dezvoltarea

contestației în anulare a arătat că, deși prin motivele de recurs a argumentat

amplu că neachitarea prețului și fictivitatea acestuia, raportat la valoarea

reală a bunurilor imobile, precum și la împrejurarea că titlurile de

proprietate nu au fost predate cumpărătorului, iar vânzătorii au continuat să

posede și să folosească bunurile vândute, atestă că era vorba despre un

contract fictiv, menit să dovedească autorităților vremii posibilitatea

cumpărătorului de a promova în cariera militară, în calitate de proprietar de

bunuri, totuși instanța de recurs a motivat că nulitatea actului de

vânzare-cumpărare a fost acoperită prin confirmare. Această motivație

contravine principiului consensualismului comoștenitorilor, în absența căruia

transmiterea dreptului de proprietate este lovită de nulitate absolută, ce nu

poate fi acoperită.

Analizând contestația

în anulare în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) raportat la art. 319

alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este

tardivă, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce succed :

Potrivit

dispozițiilor art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. «Împotriva

hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare

silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când

contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la

data când hotărârea a rămas irevocabilă.»

Modul de calcul al

termenului este stabilit de dispozițiile art. 101 alin. (3) C. proc. civ., care

statuează că «Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în

ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zile de plecare».

Decizia atacată a

fost pronunțată la 12 mai 2012, astfel încât, în raport de dispozițiile legale

mai sus invocate, contestația în anulare putea fi promovată până la data de 12

mai 2013.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că această cale extraordinară de

atac a fost formulată de contestator la 26 iunie 2013.

Pe cale de

consecință, va fi respinsă ca tardivă, ceea ce nu mai permite analizarea

condițiilor art. 318 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardivă

contestația în anulare formulată de contestatorul T.L. împotriva Deciziei

civile nr. 3592 din 21 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 decembrie 2013.

Procesat de GGC - AS