ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4713/2013

Asupra cauzei constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 19 august 2009, reclamanta SC A. SRL Timișoara a contestat, în contradictoriu cu pârâții Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 de pe lângă Consiliul Local al comunei Orțișoara, Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, Hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114 din data de 13 aprilie 2009, solicitând a se stabili valoarea reală a despăgubirilor pentru terenurile agricole expropriate.

În motivarea contestației, reclamanta a învederat instanței că este proprietară a terenurilor agricole situate pe raza comunei Orțișoara, județul Timiș, ce au fost supuse exproprierii în vederea edificării autostrăzii Timișoara - Arad și că, în acest sens, comisia de specialitate a propus o despăgubire în cuantum de 4,02 euro/mp cu care însă nu a fost de acord întrucât nu reprezintă valoarea reală a acestora, prejudiciul produs prin expropriere fiind de 8,97 euro/mp. În drept contestația a fost întemeiată pe disp. art. 112 C. proc. civ., Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 198/2004.

Prin Sentința civilă nr. 2507 din 3 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 5191/30/2009, s-a admis contestația formulată de reclamanta SC A. Timișoara, s-au anulat în parte Hotărârile nr. 100, 101 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, și 114, emise la 13 aprilie 2009 de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Orțișoara, în privința cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, care au fost stabilite la nivelul sumei de 101.996 euro. Prin aceeași sentință, a fost obligată pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România la plata către reclamantă a sumei de 13.650 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Hotărârile nr. 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, emise la 13 aprilie 2009, de Comisia Locală de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul Consiliului Local Orțișoara, județul Timiș s-a expropriat suprafața totală de 16.989 mp teren proprietatea reclamantei SC A. SRL Timișoara, stabilindu-se valoarea de 4,02 euro/mp, cuantumul total al despăgubirii fiind de 68.295,78 euro. Soluționând contestația în cadrul legal oferit de prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 ( în vigoare la data emiterii hotărârilor) și de dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a încuviințat efectuarea unei expertize de către o comisie de experți alcătuită conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Prin raportul de expertiză întocmit de experții B.T.D. și P.G., raport semnat cu obiecțiuni de expertul U.I.R. (desemnat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA), s-a stabilit la nivelul sumei de 6 euro/mp valoarea terenului, cuantumul total al despăgubirii fiind de 101.996 euro. Potrivit expertizei, valoarea de despăgubire se compune din valoarea de piață, care este de 1,32 euro/mp, determinată prin metoda comparației vânzărilor, și valoarea totală a daunelor de 4,68 euro/mp, dauna pentru lipsa de acces stabilită de experți fiind de 1,98 euro/mp.

Prima instanță a mai arătat că, ulterior efectuării expertizei, pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a solicitat recalcularea despăgubirilor în raport de proiectul privind drumurile de acces la parcelele rămase neexpropriate, depus de proiectantul autostrăzii, însă nu a fost de acord să achite onorariul suplimentar pretins de experți pentru refacerea calculelor, cu luarea acestuia în considerare, motiv pentru care proba solicitată nu a putut fi încuviințată. Expertul U.I., propus de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a determinat însă, prin raportul suplimentar întocmit, o valoare totală a despăgubirilor de 7.210 RON, cu luarea în considerare și a existenței drumurilor de acces, prevăzute de proiectant.

Având în vedere divergențele ivite între experți în privința valorii despăgubirii, în absența altor probe pe baza cărora să-și poată forma convingerea, instanța a aplicat regula majorității, reținând valoarea stabilită prin raportul întocmit de T.B.D. și P.G., întrucât a apreciat că despăgubirea trebuie să acopere integral prejudiciul suferit de proprietar, în acest sens fiind și dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/2004, care prevăd că "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane". În consecință, au fost anulate, în parte, hotărârile atacate, în privința cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat, ce au fost stabilite la nivelul sumei de 101.996 euro, respectiv 6 euro/mp.

Împotriva hotărârii primei instanțe, au declarat apel atât pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, cât și Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Prin Decizia civilă nr. 15 din 31 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost schimbată în parte hotărârea de primă instanță, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva acestui pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive, fiind menținut restul dispozițiilor sentinței, și a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva aceleiași hotărâri de către pârâtul Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

De asemenea, apelantul-pârât Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a fost obligat să plătească reclamantei 2.703 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a menționat că a administrat în probațiune, la solicitarea apelantului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, completarea Raportului de expertiză întocmit de experții P. și B.T., în sensul recalculării despăgubirii cuvenite reclamantei, prin luarea în considerare a documentației tehnice privitoare la drumurile de acces aferente autostrăzii, depusă de această parte la dosarul primei instanțe.

În urma administrării acestei probe și a răspunsului comisiei de experți la obiecțiunile formulate, instanța de apel a apreciat că soluția Tribunalului Timiș, de admitere a demersului judiciar inițiat de reclamantă în sensul acordării către contestatoare a unei despăgubiri la nivelul sumei de 109.996 euro (6 euro/mp), este în deplină concordanță cu criteriile art. 26 din Legea nr. 33/2004. Din perspectiva acestui text de lege, s-a apreciat că în mod legal instanța de fond a stabilit că valoarea de despăgubire se compune din valoarea de piață, care este de 1,32 euro/mp, stabilită prin metoda comparației vânzărilor, și valoarea totală a daunelor de 4,68 euro/mp, dovedindu-se că în mod corect instanța de fond a reținut că dauna pentru lipsa de acces stabilită de experți este de 1,98 euro/mp.

Criticile pârâtului Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, privind nelegalitatea sumei acordate cu titlu de daună pentru lipsa de acces, apar ca fiind nefondate, ele fiind infirmate de suplimentul la raportul de expertiză inițial, ce a concluzionat în mod ferm că nu există drum de exploatare de-a lungul laturii vestice a parcelelor în litigiu, nici faptic, și nici pe planul cadastral actualizat - Orțișoara, eliberat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș, fapt confirmat și de adresa nr. 3615 din 11 aprilie 2011 eliberată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș. De asemenea, nici pe latura de est a parcelelor în litigiu nu există drum de exploatare amenajat, ci între talazul drumului și terenul cultivat există o porțiune de teren neamenajată, pe care s-a circulat cu mijloacele de transport.

Concluzionând, experții au precizat că nu sunt create drumuri de acces la parcelele în litigiu, ci există doar tronsonul de autostradă construit și o suprafață cu lățime variabilă între marginea autostrăzii și limitele culturilor, suprafață folosită de către proprietarii parcelelor pentru acces, necuprinsă în proiectul pentru autostradă. Astfel fiind, criticile pârâtului-apelant Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România privind nelegalitatea cuantumului despăgubirilor acordate de prima instanță prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 198/2004, au fost considerate nefondate și infirmate de concluziile exprimate de experți prin suplimentul de expertiză efectuat în apel, probă solicitată chiar de acest apelant.

În ceea ce privește apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, instanța l-a considerat întemeiat sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de această parte, având în vedere că hotărârile contestate au fost emise de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă Consiliul Local Orțișoara, iar în aplicarea prevederilor Legii nr. 198/2004, Statul Român este reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Făcând aplicare dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligat apelantul-pârât Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România să plătească reclamantei suma de 2.703 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu de avocat și expertiză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, recurs ce a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normei legale incidente în speță, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, și cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 274 alin. (1) C. proc. civ. În motivarea recursului declarat, recurentul a susținut următoarele critici: - Ambele instanțe de fond au nesocotit dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora, la calcularea despăgubirilor experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.

Prin această dispoziție legală, legiuitorul a stabilit la nivel imperativ criteriile de evaluare, iar actele de procedură îndeplinite cu ignorarea acestor criterii imperative sunt lovite de nulitate pentru că încalcă legea. În cauza de față, instanțele de fond, care au soluționat cauza, au omologat un raport de expertiză care nu a ținut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ de lege, pronunțând hotărâri legale. Astfel, în mod greșit au reținut prima instanță și cea de apel că reclamanta este îndreptățită să primească despăgubiri în cuantum de 101.996 euro (6 euro/mp), bazându-și concluziile pe raportul de expertiză întocmit în cauză de către experții B.T.D. și P.G. Această expertiză nu a ținut seama de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a folosit metoda randamentului economic pornind de la nota de bonitate a terenului, această metodă nefiind cuprinsă în standardele internaționale de evaluare.

La stabilirea valorii de despăgubire a terenurilor expropriate s-a pornit de la premisa cea mai bună utilizare, stabilită de cei doi experți B.T.D. și P.G., ca fiind cea de teren agricol intermediar și nu arabil extravilan cum rezultă din cartea funciară. La această valoare cei doi experți au aplicat aleatoriu un spor de majorare de 50% pe considerentul că exproprierea este o vânzare forțată fără a avea niciun argument științific și doar asimilându-l cu coeficientul de ajustare a valorii de piață a imobilelor utilizat de bănci pentru stabilirea valorii de garantare a creditelor ipotecare. Această corecție nu se justifică în conținutul reglementării dată de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Deși acest aspect a făcut obiect de critică în apelul declarat de recurentă împotriva hotărârii de primă instanță, a fost menținută evaluarea validată prin sentința tribunalului. Atât instanța de fond, cât și cea de apel au ignorat concluziile expertului U., singurul raport de expertiză care respectă prevederile Legii nr. 33/1994. Valoarea calculată prin această expertiză judiciară este corectă și este confirmată, prin comparație, și de valoarea de piața orientativă cuprinsă în "Tabelul cu valorile orientative de tranzacționare folosit de birourile notariale" depus la dosar și din care rezultă valoarea de 0,3 euro/mp pentru terenuri extravilane arabile în U.A.T. Orțișoara. - Atât instanța de fond, cât și cea de apel au stabilit în mod incorect în sarcina pârâtei plata cheltuielilor de judecată de 13.650 RON, respectiv 2.703 RON, făcând o greșită aplicare a prevederilor art. 247 alin. (1) C. proc.

civ. și constatând culpa procesuală evidentă a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. Motivându-și această critică, recurenta s-a întemeiat pe expertiza expertului U.I.R. care a concluzionat că valoarea de despăgubire acordată de expropriator pentru terenurile expropriate este mai mare decât valoarea cu care se tranzacționează în mod obișnuit terenuri de același tip în unitatea administrativă Orțișoara. Concluziile acestei expertize demonstrează netemeinicia contestației reclamanților, însă a fost înlăturată de instanță doar pentru că a fost minoritară. La data de 9 august 2013, intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În esență, această parte a arătat că opinia expertului U., desemnat de recurentă, pe bună dreptate nu a putut fi avută în vedere de instanțele de judecată, fiind una divergentă față de a celorlalți doi experți și concluzionând că despăgubirile acordate reclamantei de Statul Român ar fi chiar superioare celor cuvenite în raport cu valoarea de piață a terenurilor expropriate. În faza judecății de apel s-a dovedit a fi nereală și susținerea recurentei cum că proprietarii terenurilor ar beneficia de drumuri de acces la parcelele rămase în proprietate, în urma exproprierii. Față de soluțiile pronunțate în cauză și de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată apare ca fiind o soluție în deplină concordanță cu legea.

Intimata a atașat întâmpinării formulate documente doveditoare ale cheltuielilor de judecată solicitate, constând în onorariu de avocat. Celelalte părți nu au formulat întâmpinare, iar în recurs nu au fost administrate probe suplimentare. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile de recurs formulate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat este întemeiat în limitele ce se vor arăta în cele ce urmează. Din motivarea recursului declarat, se înțelege că recurenta-pârâtă a criticat soluția instanței de apel, care a validat-o pe cea a Tribunalului Timiș, de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite intimatei- reclamante în urma exproprierii terenurilor sale, la nivelul sumei de 101.996 euro, determinată pe baza expertizei tehnice întocmite de experții B.T.D.

și P.G., întrucât a considerat că proba pe care instanțele de fond și-au întemeiat soluția este una nelegală sub trei aspecte. Astfel, valoarea despăgubirilor a fost determinată prin metoda randamentului economic (pornindu-se de la nota de bonitate a terenului), care nu este cuprinsă în Standardele Internaționale de evaluare, experții au făcut evaluarea pornind de la premisa "cea mai bună utilizare", considerând terenurile expertizate ca fiind agricol intermediar și nu arabil extravilan, potrivit mențiunilor din cartea funciară, și au majorat incorect și nelegal cuantumul despăgubirilor prin aplicarea unui coeficient de majorare de 50% valorii terenului, pentru vânzare forțată. Întemeierea în drept a recursului declarat s-a făcut prin trimiterea la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cazul de pronunțare a hotărârii cu încălcarea legii fiind indicat prin raportare la dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a căror aplicare în cauză a fost determinată de norma de trimitere a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data emiterii hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, ce au fost contestate în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a căror încălcare - prin raportul de expertiză de evaluare a despăgubirilor cuvenite reclamantei - a fost invocată, "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia". Norma legală evocată stabilește criteriile legale de evaluare a despăgubirilor cuvenite celor ce au fost expropriați de proprietățile lor, criterii care au fost respectate în cazul de față din punct de vedere al metodei de evaluare utilizată de cei doi experți ce au întocmit raportul de expertiză pe care instanțele și-au întemeiat soluția pronunțată.

Astfel, contrar criticilor recurentei, se constată atât din cuprinsul raportului de expertiză analizat, cât și din răspunsul comisiei de experți la obiecțiunile formulate în fața primei instanțe de pârâtul Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România că estimarea sumelor cuvenite reclamantei pentru terenurile expropriate a fost realizată prin metoda comparației vânzărilor, metodă a cărei utilizare este impusă și prin textul legal al art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dar care este recomandată și prin Standardele Internaționale de Evaluare. Comisia de experți a făcut precizarea că a utilizat tehnica bazată pe randamentul economic doar pentru calculul daunelor colaterale provocate reclamantei prin expropriere, în răspunsul lor la obiecțiuni, precizând și indicatorii tehnici utilizați, dar și sursele de selectare a informațiilor utilizate.

Văzând conținutul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care impune criteriul prețului cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, în estimarea valorii imobilelor ce au făcut obiectul exproprierii, la care pot fi adăugate și daunele aduse proprietarului, pentru a căror determinare legiuitorul a lăsat libertate în administrarea și aprecierea probelor, Înalta Curte apreciază că raportul de expertiză ce a stat la baza pronunțării deciziei de apel corespunde exigențelor prevăzute de norma legală sus-menționată, din punct de vedere al metodei de evaluare utilizate.

Prin cele argumentate anterior, instanța de recurs a răspuns implicit și criticii recurentei care făcea referire la modalitatea de evaluare în funcție de categoria de teren "agricol intermediar", respectiv "arabil extravilan", criteriul "cea mai bună utilizare" fiind specific metodei randamentului economic, metoda aplicată de comisia de experți doar în ceea ce privește estimarea daunelor colaterale (valoarea de despăgubire) suferite de reclamantă, nu și pentru determinarea valorii de piață a terenurilor expropriate, pentru care s-a aplicat metoda comparației vânzărilor. Este însă întemeiată critica recurentei referitoare la aplicarea de către experți a coeficientului de majorare cu 50% a despăgubirilor cuvenite reclamantei, ca urmare a vânzării forțate a terenurilor ce au făcut obiectul exproprierii, instanța de recurs apreciind că această majorare nu se regăsește în dispozițiile legale ale art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, legea a stabilit că cei supuși exproprierii în privința proprietăților lor imobiliare, au dreptul de a fi despăgubiți prin acordarea valorii reale a imobilului determinată potrivit criteriilor prevăzute la alin. (2) al art. 26 și a prejudiciului cauzat prin expropriere, prejudiciu care poate să constea în pierderea culturilor existente, în pierderea profitului estimat, în costurile ce-i vor fi necesare creării accesului la calea publică, etc. Așadar, dacă legiuitorul a reglementat dreptul acestor persoane de a primi o despăgubire compusă din valoarea reală a imobilului expropriat și din prejudiciul colateral cauzat proprietarului (sau altor persoane îndreptățite), aplicarea unui coeficient de majorare cu 50% a daunelor cuvenite pentru vânzarea forțată a proprietății, în alte cuvinte pentru faptul în sine al exproprierii, are semnificația despăgubirii de două ori pentru aceeași măsură, peste limitele și în afara cadrului legal reglementat (chiar dacă prin aceasta nu se ajunge în mod necesar la o dublare a sumei de bani cuvenite).

Înalta Curte mai reține că recurenta-pârâtă a formulat această critică și în apelul declarat împotriva hotărârii de primă instanță, fără să primească vreun răspuns din partea instanței de apel la această critică. Recurenta nu s-a plâns însă pe tărâmul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru neexaminarea criticilor sale de apel, ci pe tărâmul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru nesocotirea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cu ocazia efectuării probei pe care s-a întemeiat soluția adoptată în cauză. Găsind critica întemeiată pentru motivele arătate, Înalta Curte apreciază că o justă și legală soluționare a cauzei presupune înlăturarea procentului de majorare de 50% pentru vânzarea forțată a terenului, menționat la Capitolul 7 - "Estimarea daunelor produse proprietarului", subpct.

7.4 "Daune procentuale" din raportul de expertiză validat de instanțe. Prin refacerea calculelor, la acest subpct. 7.4 se vor stabili daunele cuvenite proprietarului ca fiind de 9.528 RON, în loc de 57.167,71 RON (doar procentul de majorare de 50 % fiind contestat de recurentă), ceea ce înseamnă că valoarea totală a daunelor Vd (rezultată din însumarea Vd1, Vd2, Vd3 și Vd4) va fi de 288.747,61 RON, în loc de 336.387 RON cât stabiliseră experții prin luarea în calcul a procentului înlăturat în recurs. Așadar, valoarea despăgubirii cuvenită intimatei reclamante compusă, potrivit legii, din valoarea terenului de 95.280 RON și din valoarea daunelor de 288.747,61 RON (potrivit calculelor refăcute), este de 384.027,61 RON, ceea ce înseamnă că, prin utilizarea cursului RON/euro de 4,23 RON = 1 euro, folosit de experți, valoarea despăgubirii în euro este de 90.787 RON (rotunjită prin adaos, adică 5,34 euro/mp).

În considerarea acestor motive și în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat, va fi modificată în parte decizia recurată, în sensul că va fi admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Drept consecință și în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., va fi schimbată în parte sentința apelată, prin stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei la suma de 90.787 euro, pe baza evaluării realizată de experții B.T.D. și P.G., cu corecțiile aduse în urma soluționării prezentului recurs.

Evaluarea efectuată de expertul U., desemnat de către recurent, nu numai că este minoritară, cum au reținut instanțele de fond, dar se dovedește a fi fost și incorectă, de vreme ce a determinat o valoare a despăgubirii cuvenită reclamantei în cuantum de 7.210 RON, cu luarea în considerare a existenței drumurilor de acces prevăzute de proiectant, situație ce a fost cu totul infirmată prin probatoriile administrate în apel, pe baza cărora Curtea de Apel Timișoara a reținut că nu există prevăzute sau create drumuri de acces la proprietățile rămase și a concluzionat asupra caracterului nefondat al criticilor susținute de recurent în calea de atac a apelului (neformulate și în recurs). În ceea ce privește cea de-a doua critică a recursului, vizând aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., aceasta se dovedește a fi relevantă doar ca urmare a caracterului întemeiat al celei dintâi critici a recursului, ce a condus spre soluția de admitere a recursului și, apoi, a apelului declarat în cauză de către actualul recurent-pârât, aspect de natură să se răsfrângă, implicit, și asupra modului de soluționare a cererii intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată pretinse în apel. Văzând, pe de o parte, conținutul prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., ca și soluția de admitere a apelului declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, rezultată în urma judecării prezentului recurs, dar, pe de altă parte și consistența criticilor de apel invocate de această parte, dintre care întemeiată s-a dovedit a fi doar una (cea care a fost analizată în recurs), Înalta Curte, făcând deopotrivă aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc.

civ., va diminua cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat recurentul prin decizia atacată, la suma de 1.000 RON, considerând că în aceste limite el este căzut în pretenții în raport cu partea adversă. Suma reprezintă parte din onorariul de avocat plătit în apel de partea reclamantă, iar nu și onorariu de expert, după cum greșit se menționează în decizia de apel, aceste din urmă costuri fiind deja suportate de apelant în administrarea probei și trebuie să rămână în sarcina sa, ca urmare a caracterului nefondat al criticii în dovedirea căreia proba cu suplimentul de expertiză în apel, a fost încuviințată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 15 din 31 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Modifică în parte decizia, admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Sentinței nr. 2507 din 3 mai 2011 a Tribunalului Timiș, secția civilă, pe care o schimbă în parte în sensul că stabilește cuantumul despăgubirilor la nivelul sumei de 90.787 euro. Diminuează cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA în apel la suma de 1.000 RON.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2013. Procesat de GGC - AS