ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4713/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4713/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș, la data de 19 august 2009, reclamanta SC A. SRL Timișoara a

contestat, în contradictoriu cu pârâții Comisia de Aplicare a Legii nr.

198/2004 de pe lângă Consiliul Local al comunei Orțișoara, Statul Român prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii București și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice București, Hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 100,

101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114 din data

de 13 aprilie 2009, solicitând a se stabili valoarea reală a despăgubirilor

pentru terenurile agricole expropriate.

În motivarea

contestației, reclamanta a învederat instanței că este proprietară a

terenurilor agricole situate pe raza comunei Orțișoara, județul Timiș, ce au

fost supuse exproprierii în vederea edificării autostrăzii Timișoara - Arad și

că, în acest sens, comisia de specialitate a propus o despăgubire în cuantum de

4,02 euro/mp cu care însă nu a fost de acord întrucât nu reprezintă valoarea

reală a acestora, prejudiciul produs prin expropriere fiind de 8,97 euro/mp.

În drept contestația

a fost întemeiată pe disp. art. 112 C. proc. civ., Legea nr. 33/1994 și Legea

nr. 198/2004.

Prin Sentința civilă

nr. 2507 din 3 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr.

5191/30/2009, s-a admis contestația formulată de reclamanta SC A. Timișoara,

s-au anulat în parte Hotărârile nr. 100, 101 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108,

109, 110, 111, 112, 113, și 114, emise la 13 aprilie 2009 de Comisia de

aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Orțișoara, în

privința cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, care au fost

stabilite la nivelul sumei de 101.996 euro. Prin aceeași sentință, a fost

obligată pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România la plata către reclamantă a sumei de 13.650 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că prin Hotărârile nr. 100, 101, 102, 103,

104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, emise la 13 aprilie

2009, de Comisia Locală de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul Consiliului

Local Orțișoara, județul Timiș s-a expropriat suprafața totală de 16.989 mp

teren proprietatea reclamantei SC A. SRL Timișoara, stabilindu-se valoarea de

4,02 euro/mp, cuantumul total al despăgubirii fiind de 68.295,78 euro.

Soluționând

contestația în cadrul legal oferit de prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004

( în vigoare la data emiterii hotărârilor) și de dispozițiile art. 21 - 27 din

Legea nr. 33/1994, tribunalul a încuviințat efectuarea unei expertize de către

o comisie de experți alcătuită conform prevederilor art. 25 din Legea nr.

33/1994.

Prin raportul de

expertiză întocmit de experții B.T.D. și P.G., raport semnat cu obiecțiuni de

expertul U.I.R. (desemnat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA), s-a stabilit la nivelul sumei de 6 euro/mp valoarea

terenului, cuantumul total al despăgubirii fiind de 101.996 euro.

Potrivit expertizei,

valoarea de despăgubire se compune din valoarea de piață, care este de 1,32

euro/mp, determinată prin metoda comparației vânzărilor, și valoarea totală a

daunelor de 4,68 euro/mp, dauna pentru lipsa de acces stabilită de experți

fiind de 1,98 euro/mp.

Prima instanță a mai

arătat că, ulterior efectuării expertizei, pârâta Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a solicitat recalcularea

despăgubirilor în raport de proiectul privind drumurile de acces la parcelele

rămase neexpropriate, depus de proiectantul autostrăzii, însă nu a fost de

acord să achite onorariul suplimentar pretins de experți pentru refacerea

calculelor, cu luarea acestuia în considerare, motiv pentru care proba

solicitată nu a putut fi încuviințată. Expertul U.I., propus de pârâta Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a determinat însă,

prin raportul suplimentar întocmit, o valoare totală a despăgubirilor de 7.210

RON, cu luarea în considerare și a existenței drumurilor de acces, prevăzute de

proiectant.

Având în vedere

divergențele ivite între experți în privința valorii despăgubirii, în absența

altor probe pe baza cărora să-și poată forma convingerea, instanța a aplicat

regula majorității, reținând valoarea stabilită prin raportul întocmit de

T.B.D. și P.G., întrucât a apreciat că despăgubirea trebuie să acopere integral

prejudiciul suferit de proprietar, în acest sens fiind și dispozițiile art. 26

alin. (1) din Legea nr. 33/2004, care prevăd că "despăgubirea se compune

din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau

altor persoane".

În consecință, au

fost anulate, în parte, hotărârile atacate, în privința cuantumului

despăgubirilor pentru terenul expropriat, ce au fost stabilite la nivelul sumei

de 101.996 euro, respectiv 6 euro/mp.

Împotriva hotărârii

primei instanțe, au declarat apel atât pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Timiș, cât și Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România.

Prin Decizia civilă

nr. 15 din 31 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost

admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, a fost schimbată în parte hotărârea de primă instanță, în sensul că a

fost respinsă cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva acestui

pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive, fiind menținut restul dispozițiilor

sentinței, și a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva aceleiași

hotărâri de către pârâtul Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România. De asemenea, apelantul-pârât Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România a fost obligat să plătească reclamantei 2.703

RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide în

acest sens, instanța de apel a menționat că a administrat în probațiune, la

solicitarea apelantului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România, completarea Raportului de expertiză întocmit de

experții P. și B.T., în sensul recalculării despăgubirii cuvenite reclamantei,

prin luarea în considerare a documentației tehnice privitoare la drumurile de

acces aferente autostrăzii, depusă de această parte la dosarul primei instanțe.

În urma administrării

acestei probe și a răspunsului comisiei de experți la obiecțiunile formulate,

instanța de apel a apreciat că soluția Tribunalului Timiș, de admitere a

demersului judiciar inițiat de reclamantă în sensul acordării către

contestatoare a unei despăgubiri la nivelul sumei de 109.996 euro (6 euro/mp),

este în deplină concordanță cu criteriile art. 26 din Legea nr. 33/2004.

Din perspectiva

acestui text de lege, s-a apreciat că în mod legal instanța de fond a stabilit

că valoarea de despăgubire se compune din valoarea de piață, care este de 1,32

euro/mp, stabilită prin metoda comparației vânzărilor, și valoarea totală a

daunelor de 4,68 euro/mp, dovedindu-se că în mod corect instanța de fond a

reținut că dauna pentru lipsa de acces stabilită de experți este de 1,98

euro/mp.

Criticile pârâtului

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, privind

nelegalitatea sumei acordate cu titlu de daună pentru lipsa de acces, apar ca

fiind nefondate, ele fiind infirmate de suplimentul la raportul de expertiză

inițial, ce a concluzionat în mod ferm că nu există drum de exploatare de-a

lungul laturii vestice a parcelelor în litigiu, nici faptic, și nici pe planul

cadastral actualizat - Orțișoara, eliberat de

Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară

Timiș, fapt confirmat și de adresa nr. 3615 din 11 aprilie 2011 eliberată de

Oficiul

de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Timiș.

De asemenea, nici pe

latura de est a parcelelor în litigiu nu există drum de exploatare amenajat, ci

între talazul drumului și terenul cultivat există o porțiune de teren

neamenajată, pe care s-a circulat cu mijloacele de transport.

Concluzionând,

experții au precizat că nu sunt create drumuri de acces la parcelele în

litigiu, ci există doar tronsonul de autostradă construit și o suprafață cu

lățime variabilă între marginea autostrăzii și limitele culturilor, suprafață

folosită de către proprietarii parcelelor pentru acces, necuprinsă în proiectul

pentru autostradă.

Astfel fiind,

criticile pârâtului-apelant Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România privind nelegalitatea cuantumului despăgubirilor acordate

de prima instanță prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr.

198/2004, au fost considerate nefondate și infirmate de concluziile exprimate

de experți prin suplimentul de expertiză efectuat în apel, probă solicitată

chiar de acest apelant.

În ceea ce privește

apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, instanța l-a

considerat întemeiat sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive

invocată de această parte, având în vedere că hotărârile contestate au fost

emise de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă

Consiliul Local Orțișoara, iar în aplicarea prevederilor Legii nr. 198/2004,

Statul Român este reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Făcând aplicare

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligat apelantul-pârât

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România să plătească

reclamantei suma de 2.703 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel,

constând în onorariu de avocat și expertiză.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, recurs ce a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se, în esență, că

hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normei legale incidente în speță,

respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, și cu aplicarea greșită a

legii, respectiv a art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea

recursului declarat, recurentul a susținut următoarele critici:

- Ambele instanțe de

fond au nesocotit dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform

cărora, la calcularea despăgubirilor experții, precum și instanța, vor ține

seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în

unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.

Prin această

dispoziție legală, legiuitorul a stabilit la nivel imperativ criteriile de

evaluare, iar actele de procedură îndeplinite cu ignorarea acestor criterii

imperative sunt lovite de nulitate pentru că încalcă legea.

În cauza de față,

instanțele de fond, care au soluționat cauza, au omologat un raport de

expertiză care nu a ținut seama de criteriile cumulative stabilite în mod

imperativ de lege, pronunțând hotărâri legale. Astfel, în mod greșit au reținut

prima instanță și cea de apel că reclamanta este îndreptățită să primească

despăgubiri în cuantum de 101.996 euro (6 euro/mp), bazându-și concluziile pe

raportul de expertiză întocmit în cauză de către experții B.T.D. și P.G.

Această expertiză nu

a ținut seama de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a folosit metoda

randamentului economic pornind de la nota de bonitate a terenului, această

metodă nefiind cuprinsă în standardele internaționale de evaluare. La

stabilirea valorii de despăgubire a terenurilor expropriate s-a pornit de la

premisa cea mai bună utilizare, stabilită de cei doi experți B.T.D. și P.G., ca

fiind cea de teren agricol intermediar și nu arabil extravilan cum rezultă din

cartea funciară.

La această valoare

cei doi experți au aplicat aleatoriu un spor de majorare de 50% pe

considerentul că exproprierea este o vânzare forțată fără a avea niciun

argument științific și doar asimilându-l cu coeficientul de ajustare a valorii

de piață a imobilelor utilizat de bănci pentru stabilirea valorii de garantare

a creditelor ipotecare. Această corecție nu se justifică în conținutul

reglementării dată de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Deși acest aspect a făcut obiect de critică în apelul declarat de recurentă

împotriva hotărârii de primă instanță, a fost menținută evaluarea validată prin

sentința tribunalului.

Atât instanța de

fond, cât și cea de apel au ignorat concluziile expertului U., singurul raport

de expertiză care respectă prevederile Legii nr. 33/1994.

Valoarea calculată

prin această expertiză judiciară este corectă și este confirmată, prin

comparație, și de valoarea de piața orientativă cuprinsă în "Tabelul cu

valorile orientative de tranzacționare folosit de birourile notariale"

depus la dosar și din care rezultă valoarea de 0,3 euro/mp pentru terenuri

extravilane arabile în U.A.T. Orțișoara.

- Atât instanța de

fond, cât și cea de apel au stabilit în mod incorect în sarcina pârâtei plata

cheltuielilor de judecată de 13.650 RON, respectiv 2.703 RON, făcând o greșită

aplicare a prevederilor art. 247 alin. (1) C. proc. civ. și constatând culpa

procesuală evidentă a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA.

Motivându-și această

critică, recurenta s-a întemeiat pe expertiza expertului U.I.R. care a

concluzionat că valoarea de despăgubire acordată de expropriator pentru

terenurile expropriate este mai mare decât valoarea cu care se tranzacționează

în mod obișnuit terenuri de același tip în unitatea administrativă Orțișoara.

Concluziile acestei expertize demonstrează netemeinicia contestației

reclamanților, însă a fost înlăturată de instanță doar pentru că a fost

minoritară.

La data de 9 august

2013, intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu acordarea cheltuielilor de

judecată. În esență, această parte a arătat că opinia expertului U., desemnat

de recurentă, pe bună dreptate nu a putut fi avută în vedere de instanțele de

judecată, fiind una divergentă față de a celorlalți doi experți și

concluzionând că despăgubirile acordate reclamantei de Statul Român ar fi chiar

superioare celor cuvenite în raport cu valoarea de piață a terenurilor

expropriate.

În faza judecății de

apel s-a dovedit a fi nereală și susținerea recurentei cum că proprietarii

terenurilor ar beneficia de drumuri de acces la parcelele rămase în

proprietate, în urma exproprierii.

Față de soluțiile

pronunțate în cauză și de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată apare ca fiind o

soluție în deplină concordanță cu legea.

Intimata a atașat

întâmpinării formulate documente doveditoare ale cheltuielilor de judecată

solicitate, constând în onorariu de avocat.

Celelalte părți nu au

formulat întâmpinare, iar în recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de criticile de recurs formulate, Înalta Curte

apreciază că recursul declarat este întemeiat în limitele ce se vor arăta în

cele ce urmează.

Din motivarea

recursului declarat, se înțelege că recurenta-pârâtă a criticat soluția

instanței de apel, care a validat-o pe cea a Tribunalului Timiș, de stabilire a

cuantumului despăgubirilor cuvenite intimatei- reclamante în urma exproprierii

terenurilor sale, la nivelul sumei de 101.996 euro, determinată pe baza

expertizei tehnice întocmite de experții B.T.D. și P.G., întrucât a considerat

că proba pe care instanțele de fond și-au întemeiat soluția este una nelegală

sub trei aspecte. Astfel, valoarea despăgubirilor a fost determinată prin

metoda randamentului economic (pornindu-se de la nota de bonitate a terenului),

care nu este cuprinsă în Standardele Internaționale de evaluare, experții au

făcut evaluarea pornind de la premisa "cea mai bună utilizare",

considerând terenurile expertizate ca fiind agricol intermediar și nu arabil

extravilan, potrivit mențiunilor din cartea funciară, și au majorat incorect și

nelegal cuantumul despăgubirilor prin aplicarea unui coeficient de majorare de

50% valorii terenului, pentru vânzare forțată.

Întemeierea în drept

a recursului declarat s-a făcut prin trimiterea la dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., cazul de pronunțare a hotărârii cu încălcarea legii fiind

indicat prin raportare la dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

a căror aplicare în cauză a fost determinată de norma de trimitere a art. 9

alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data emiterii hotărârilor de

stabilire a despăgubirilor, ce au fost contestate în cauză.

Potrivit

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a căror încălcare - prin

raportul de expertiză de evaluare a despăgubirilor cuvenite reclamantei - a

fost invocată, "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum

și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia".

Norma legală evocată

stabilește criteriile legale de evaluare a despăgubirilor cuvenite celor ce au

fost expropriați de proprietățile lor, criterii care au fost respectate în

cazul de față din punct de vedere al metodei de evaluare utilizată de cei doi

experți ce au întocmit raportul de expertiză pe care instanțele și-au întemeiat

soluția pronunțată.

Astfel, contrar

criticilor recurentei, se constată atât din cuprinsul raportului de expertiză

analizat, cât și din răspunsul comisiei de experți la obiecțiunile formulate în

fața primei instanțe de pârâtul Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România că estimarea sumelor cuvenite reclamantei pentru

terenurile expropriate a fost realizată prin metoda comparației vânzărilor,

metodă a cărei utilizare este impusă și prin textul legal al art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, dar care este recomandată și prin Standardele

Internaționale de Evaluare.

Comisia de experți a

făcut precizarea că a utilizat tehnica bazată pe randamentul economic doar

pentru calculul daunelor colaterale provocate reclamantei prin expropriere, în

răspunsul lor la obiecțiuni, precizând și indicatorii tehnici utilizați, dar și

sursele de selectare a informațiilor utilizate.

Văzând conținutul

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care impune criteriul prețului cu care

se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, în estimarea valorii imobilelor ce

au făcut obiectul exproprierii, la care pot fi adăugate și daunele aduse

proprietarului, pentru a căror determinare legiuitorul a lăsat libertate în

administrarea și aprecierea probelor, Înalta Curte apreciază că raportul de

expertiză ce a stat la baza pronunțării deciziei de apel corespunde exigențelor

prevăzute de norma legală sus-menționată, din punct de vedere al metodei de

evaluare utilizate.

Prin cele argumentate

anterior, instanța de recurs a răspuns implicit și criticii recurentei care

făcea referire la modalitatea de evaluare în funcție de categoria de teren

"agricol intermediar", respectiv "arabil extravilan",

criteriul "cea mai bună utilizare" fiind specific metodei

randamentului economic, metoda aplicată de comisia de experți doar în ceea ce

privește estimarea daunelor colaterale (valoarea de despăgubire) suferite de

reclamantă, nu și pentru determinarea valorii de piață a terenurilor

expropriate, pentru care s-a aplicat metoda comparației vânzărilor.

Este însă întemeiată

critica recurentei referitoare la aplicarea de către experți a coeficientului

de majorare cu 50% a despăgubirilor cuvenite reclamantei, ca urmare a vânzării

forțate a terenurilor ce au făcut obiectul exproprierii, instanța de recurs

apreciind că această majorare nu se regăsește în dispozițiile legale ale art.

26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, legea a

stabilit că cei supuși exproprierii în privința proprietăților lor imobiliare,

au dreptul de a fi despăgubiți prin acordarea valorii reale a imobilului

determinată potrivit criteriilor prevăzute la alin. (2) al art. 26 și a

prejudiciului cauzat prin expropriere, prejudiciu care poate să constea în

pierderea culturilor existente, în pierderea profitului estimat, în costurile

ce-i vor fi necesare creării accesului la calea publică, etc.

Așadar, dacă

legiuitorul a reglementat dreptul acestor persoane de a primi o despăgubire

compusă din valoarea reală a imobilului expropriat și din prejudiciul colateral

cauzat proprietarului (sau altor persoane îndreptățite), aplicarea unui

coeficient de majorare cu 50% a daunelor cuvenite pentru vânzarea forțată a

proprietății, în alte cuvinte pentru faptul în sine al exproprierii, are

semnificația despăgubirii de două ori pentru aceeași măsură, peste limitele și

în afara cadrului legal reglementat (chiar dacă prin aceasta nu se ajunge în

mod necesar la o dublare a sumei de bani cuvenite).

Înalta Curte mai

reține că recurenta-pârâtă a formulat această critică și în apelul declarat

împotriva hotărârii de primă instanță, fără să primească vreun răspuns din

partea instanței de apel la această critică.

Recurenta nu s-a

plâns însă pe tărâmul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru

neexaminarea criticilor sale de apel, ci pe tărâmul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru nesocotirea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

cu ocazia efectuării probei pe care s-a întemeiat soluția adoptată în cauză.

Găsind critica

întemeiată pentru motivele arătate, Înalta Curte apreciază că o justă și legală

soluționare a cauzei presupune înlăturarea procentului de majorare de 50%

pentru vânzarea forțată a terenului, menționat la Capitolul 7 - "Estimarea

daunelor produse proprietarului", subpct. 7.4 "Daune procentuale"

din raportul de expertiză validat de instanțe.

Prin refacerea

calculelor, la acest subpct. 7.4 se vor stabili daunele cuvenite proprietarului

ca fiind de 9.528 RON, în loc de 57.167,71 RON (doar procentul de majorare de

50 % fiind contestat de recurentă), ceea ce înseamnă că valoarea totală a

daunelor Vd (rezultată din însumarea Vd1, Vd2, Vd3 și Vd4) va fi de 288.747,61

RON, în loc de 336.387 RON cât stabiliseră experții prin luarea în calcul a

procentului înlăturat în recurs.

Așadar, valoarea

despăgubirii cuvenită intimatei reclamante compusă, potrivit legii, din

valoarea terenului de 95.280 RON și din valoarea daunelor de 288.747,61 RON

(potrivit calculelor refăcute), este de 384.027,61 RON, ceea ce înseamnă că,

prin utilizarea cursului RON/euro de 4,23 RON = 1 euro, folosit de experți,

valoarea despăgubirii în euro este de 90.787 RON (rotunjită prin adaos, adică

5,34 euro/mp).

În considerarea

acestor motive și în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi

admis recursul declarat, va fi modificată în parte decizia recurată, în sensul

că va fi admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Drept consecință și

în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., va fi schimbată în parte

sentința apelată, prin stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite

reclamantei la suma de 90.787 euro, pe baza evaluării realizată de experții

B.T.D. și P.G., cu corecțiile aduse în urma soluționării prezentului recurs.

Evaluarea efectuată

de expertul U., desemnat de către recurent, nu numai că este minoritară, cum au

reținut instanțele de fond, dar se dovedește a fi fost și incorectă, de vreme

ce a determinat o valoare a despăgubirii cuvenită reclamantei în cuantum de

7.210 RON, cu luarea în considerare a existenței drumurilor de acces prevăzute

de proiectant, situație ce a fost cu totul infirmată prin probatoriile

administrate în apel, pe baza cărora Curtea de Apel Timișoara a reținut că nu

există prevăzute sau create drumuri de acces la proprietățile rămase și a

concluzionat asupra caracterului nefondat al criticilor susținute de recurent

în calea de atac a apelului (neformulate și în recurs).

În ceea ce privește

cea de-a doua critică a recursului, vizând aplicarea greșită de către instanța

de apel a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aceasta se dovedește

a fi relevantă doar ca urmare a caracterului întemeiat al celei dintâi critici

a recursului, ce a condus spre soluția de admitere a recursului și, apoi, a

apelului declarat în cauză de către actualul recurent-pârât, aspect de natură

să se răsfrângă, implicit, și asupra modului de soluționare a cererii

intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată pretinse în apel.

Văzând, pe de o

parte, conținutul prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., ca și soluția

de admitere a apelului declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, rezultată în urma

judecării prezentului recurs, dar, pe de altă parte și consistența criticilor

de apel invocate de această parte, dintre care întemeiată s-a dovedit a fi doar

una (cea care a fost analizată în recurs), Înalta Curte, făcând deopotrivă

aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., va diminua cuantumul

cheltuielilor de judecată la care a fost obligat recurentul prin decizia

atacată, la suma de 1.000 RON, considerând că în aceste limite el este căzut în

pretenții în raport cu partea adversă. Suma reprezintă parte din onorariul de

avocat plătit în apel de partea reclamantă, iar nu și onorariu de expert, după

cum greșit se menționează în decizia de apel, aceste din urmă costuri fiind

deja suportate de apelant în administrarea probei și trebuie să rămână în

sarcina sa, ca urmare a caracterului nefondat al criticii în dovedirea căreia proba

cu suplimentul de expertiză în apel, a fost încuviințată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 15 din 31 ianuarie 2013

a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Modifică în parte

decizia, admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Sentinței nr. 2507

din 3 mai 2011 a Tribunalului Timiș, secția civilă, pe care o schimbă în parte

în sensul că stabilește cuantumul despăgubirilor la nivelul sumei de 90.787

euro.

Diminuează cuantumul

cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pârâtul Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA în apel la suma de

1.000 RON.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei și sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS