ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4706/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4706/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului
de competență constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a
contravenției din 10 aprilie 2012 a fost sancționată contravenienta SC I.P. SRL
pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. (1) din
O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că la data de 13 noiembrie 2011 a circulat,
fără a deține rovinietă valabilă, pe Autostrada A1, Km 70 + 460 m Petrești,
jud. Dâmbovița.
Prin plângerea
înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 9 mai 2012, contravenienta
SC I.P. SRL a solicitat instanței anularea procesului-verbal de constatare și
sancționare a contravenției întocmit de intimata Compania Națională de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Centrul de studii tehnice
rutiere și informatică.
Prin rezoluția din
data de 21 februarie 2013 Judecătoria Găești a înaintat, pe cale
administrativă, prezenta plângere către Judecătoria sectorului 1 București, în
temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013 rap. la
art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de
utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din
România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013.
Prin Sentința nr.
13198 din 7 iunie 2013, Judecătoria sectorului 1 București, la rândul său, și-a
declinat competența în favoarea Judecătoriei Găești, reținând că raportului
juridic dedus judecății îi sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 15/2002 în
forma avută anterior modificării prin dispozițiile Legii nr. 2/2013, respectiv
prevederile art. 32 din O.G. nr. 2/2001.
Constatând ivit
conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
Pronunțând
regulatorul de competență, Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei
Găești, competența de soluționare a cauzei pentru considerentele ce succed:
În raport de obiectul
cauzei, respectiv plângere contravențională formulată împotriva unui
proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit pentru
încălcarea art. 8 din O.G. nr. 15/2002, devin incidente dispozițiile O.G. nr.
2/2001, respectiv, cele cuprinse la art. 32, la care face trimitere O.G. nr.
15/2002 în art. 10, conform cărora competența soluționării plângerii aparține
judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
În stabilirea
instanței competentă teritorial a soluționa prezenta plângere contravențională,
problema care se ridică în speță este de a stabili dacă modificările aduse prin
art. III din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora plângerea se introduce la
judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul,
sunt aplicabile.
Se observă că norma
de competență teritorială, derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, este
cuprinsă în Secțiunea a 2-a a Legii nr. 2/2013 care poartă denumirea:
Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și
în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând, deci,
distincția între cele două materii.
Coroborând sediul
materiei cu dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul
III Dispoziții tranzitorii și finale, se reține că acestea se referă numai la
procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și la cele în
materie contravențională.
Prin urmare, atâta
vreme cât art. XXIII nu cuprinde dispoziții tranzitorii exprese vizând
competența teritorială în materie contravențională, nefiind posibilă o
interpretare extensivă a acestora rezultă că prevederile modificatoare ale
Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a
legii.
Or, în speță,
plângerea contravențională a fost introdusă la 9 mai 2012, anterior adoptării
Legii nr. 2/2013, instanța legal învestită fiind cea de la locul săvârșirii
contravenției.
În considerarea celor
ce preced, având în vedere că locul săvârșirii contravenției a fost Autostrada
A1 Km 70 + 460 m, Petrești, jud. Dâmbovița, zonă situată în circumscripția
Judecătoriei Găești, competența soluționării plângerii contravenționale revine,
potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, Judecătoriei Găești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS